Cercetare

În perioada 29 aprilie – 1 mai 2011, o echipă interdisciplinară formată din nouă studenţi ai Universităţii din Bucureşti a efectuat un stagiu exploratoriu în municipiul Sighişoara şi în împrejurimile acestuia. Echipa a fost constituită din: Budu Ana-Maria (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială), Dodoiu Gabriela (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială), Grădinaru Simona (Facultatea de Geografie), Mihăilă Emilia (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială), Penciu Marina (Facultatea de Istorie), Stoica Cristina (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială), Taloş Ana-Maria (Facultatea de Geografie, masterand), Vasile Constantin (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei), Velicu Daniel (Facultatea de Istorie, masterand).

Acest stagiu exploratoriu reprezintă unul dintre punctele parteneriatului stabilit între Universitatea din Bucureşti şi primăria Municipiului Sighişoara, realizat pe data de 1.04.2011, ale cărui obiective au constat în realizarea unei prezentări media a zonei şi identificarea unor posibilităţi/oportunităţi de dezvoltare locală a proiectelor ale Universităţii din Bucureşti. Metodologia utilizată a fost una complexă: metode de cercetare secundară (documentare prealabilă legată de municipiul, cetatea Sighișoara și zona aferentă) şi metode de cercetare primară, atât cantitativă (chestionare adresate elevilor din liceele sighișorene și persoanelor din conducerea acestor instituții educative) şi calitativă (interviu tipar în cazul agenţilor locali). 
Citeşte mai mult pe MediaUB
Citeşte integral raportul de cercetare al stagiului exploratoriu: Fisier de tip .pdf ! Raport final 

 

 

 

 

 

 

Pagină actualizată la 23 Ianuarie 2012.