Atelier Scientix:

Utilizarea datelor din cercetare în activităţi şcolare

Universitatea din Bucureşti

Bucureşti - 31 martie 2016

 

Abordarea STEM în cadrul activităţilor şcolare este, de multe ori, provocatoare (pentru profesor) fie datorită dificultăţii identificării de conţinuturi integrate, atractive, adaptării limbajului/ termenilor folosiţi, fie datorită complexităţii metodologiei de instruire care poate să susţină atingerea unor rezultate ale învăţării relevante şi pentru viaţa reală şi dezvoltării de activităţi adecvate.

Atelierul îşi propune să prezinte sugestii pentru profesorii de gimnaziu şi de liceu prin prezentarea unui cadru metodologic de instruire centrată pe investigaţie (abordarea pedagogică) uşor de înţeles şi aplicat, precum şi a unor teme cu un puternic caracter integrat şi care în acelaşi timp să-i atragă pe elevi către domenii STEM.

Este bine cunoscut faptul că foarte multe experimente şi proiecte de cercetare îşi fac publice rezultatele liber pe internet. Există proiecte/ platfome/ programe care prezintă date ştiinţifice extrem de diversificate, de la măsuratori legate de câmpul magnetic al Pământului sau cutremure şi până la măsurătorile meteorologice. În cadrul atelierului vor fi prezentate posibile modalităţi de construire a unor situaţii de învăţare relevante pentru elevi, precum şi a unor activităţi bazate pe astfel de date experimentale şi rezultate ale unor teme de cercetare ce pot fi adaptate pentru învăţământul preuniversitar.

Exemplele propuse se refera la caracterizarea unor fenomene care sunt puternic corelate, aşa cum este cazul legăturii dintre vânt şi formarea valurilor şi la folosirea coordonatelor geografice în corelare cu noţiuni de geometrie în spaţiu pentru localizarea diferitelor forme de relief sau siturilor cultural/sociale/umane.

Nu in ultimul rând, atelierul va crea un spaţiu de discuţii şi schimb de idei, precum şi deschiderea unor oportunităţi de colaborare.

 

Atelierul se va desfășura la

Facultatea de Geografie, Amfiteatrul George Vâlsan
Bd. N. Bălcescu nr. 1 (etajul III), Sector 1, București

Facultatea de Geografie

 

Program atelier

  • 15.45 - 16.00 Înregistrarea participanților
  • 16.00 - 16.15 Deschidere - SCIENTIX: Un portal de idei în educația științifică
       lect.dr. Vasile Bercu, Facultatea de Fizică
  • 16.15 - 17.15 Strategii de instruire bazate pe investigaţie (prezentare)
       lect.dr. Cosmina Mironov și lect.dr. Anca Popovici, Facultatea de Psihologie și Științele Educației
  • 17.15 - 17.45 Teme de cercetare pentru practica şcolară (extrase din proiectul ERIS   -  prezentare)
       lect.dr. Vasile Bercu, Facultatea de Fizică
  • 17.45 - 18.15 Pauză de cafea, discuţii între participanţi
  • 18.15 - 19.00 Prezentarea unor propuneri de pachete educaționale:
    • Relația dintre direcția și intensitatea vântului și formarea valurilor
         lect.dr. Roxana Zus, Facultatea de Fizică 
    • Coordonate geografice - informații stocate în hărțile digitale
         conf.dr. Mircea Bulinski, Facultatea de Fizică 
  • Concluzii și planuri pentru activităţi viitoare

Doritorii se pot înscrie la workshop completând formularul de înscriere, numărul de locuri este limitat. Pentru persoanele din afara Bucureştiului, care sunt interesate să participe, putem să sprijinim costurile cu deplasarea, vă rugăm să ne contactaţi în acest sens.

 

Logo

esn

Scientix (2012-2015) este finanţat în cadrul Programului-cadru 7 al Uniunii Europene, dedicat cercetării şi dezvoltării (PC7), şi este coordonat de European Schoolnet. Această publicaţie reflectă exclusiv perspectiva autorilor şi nu reprezintă opinia Comisiei Europene, care nu îşi asumă responsabilitatea sau răspunderea pentru nicio utilizare a informaţiilor prezentate aici.

Noutăți

26 martie 2016

Atelierul SCIENTIX - Utilizarea datelor din cercetare în activităţi şcolare, Universitatea din Bucureşti, 31 martie 2016. Mai mult ...

18 martie 2016

Webinarul ,,Învățăm. Experimentăm. Ne protejăm.... Cutremurele pe înțelesul elevilor din ciclul primar'' va fi programat în data de 23 martie 2016. Mai mult ...

24 februarie 2016

Scientix va participa pe 5 martie la Ghimbav la atelierul "Seismologia în școli. Noțiuni teoretice și activități practice pentru elevii din învățământul preuniversitar" Mai mult ...

22 ianuarie 2016

A fost finalizat raportul privind educaţia STEM în Europa realizat în cadrul proiectului Scientix. Mai mult ...

 

 




Pagină actualizată la 05 Aprilie 2016.