„Activitatea didactică și de cercetare sunt complementare și trebuie să rămână în simbioză în mediul academic universitar” – lect. univ. dr. Remus Prăvălie

Premiat cu distincția pentru „Cel mai prestigios articol al anului 2021 din domeniul Științelor Vieții și ale Pământului” și, totodată, cu Marele Premiu al categoriei, lect. univ. dr. Remus Prăvălie este, în prezent, cadru didactic al Facultății de Geografie a UniBuc.

Rezultatele studiului său, Exploring the multiple land degradation pathways across the planet, pot sta la baza dezvoltării unor politici publice în domeniul Protecției Mediului, cu privire la prevenirea și gestionarea eficientă a reducerii / stopării degradării terenurilor la nivel global. De altfel, articolul a fost publicat în prestigioasa revistă științifică Earth-Science Reviews, fiind apreciat atât la nivel național, cât și la nivel internațional.

Despre interdisciplinaritate, despre provocările din cariera unui cercetător, precum și despre multiplele perturbații majore care au afectat terenurile lumii, în special în ultima jumătate de secol, ne va vorbi, pe larg, lect. univ. dr. Remus Prăvălie.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a cincea ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Cel mai prestigios articol al anului 2021 din domeniul Științelor Vieții și ale Pământului” și, totodată, Marele Premiu al categoriei. Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Remus Prăvălie: Vă mulțumesc pentru interesul acordat studiului meu. Bineînțeles că am fost plăcut surprins, onorat și motivat în activitatea mea de cercetare în urma primirii acestui premiu prestigios al Universității din București (UB). Așa cum am mai afirmat și cu alte ocazii, inclusiv publice, Premiile Senatului UB reprezintă un vector important de încurajare și creștere a activității științifice la nivel instituțional. Din acest motiv, trebuie să recunoaștem inclusiv meritele celor care mențin, de mai mulți ani, această tradiție de premiere a performanței academice pe plan intern. Percepția mea este că aceste premii sunt un imbold real în creșterea productivității și vizibilității noastre științifice, ca instituție, de aceea apreciez în mod deosebit rolul inițiatorilor și susținătorilor în acordarea acestor distincții academice.

R.: Cercetarea dumneavoastră aparține unei direcții care îmbină domenii majore precum geografie, biologie și ecologie. Ce trebuie să facă un cercetător pentru a dobândi „echilibrul” necesar unei abordări interdisciplinare? Cât de importantă este abordarea interdisciplinară în aceste domenii?

R.P.: În viziunea mea, trebuie să folosească mai multe „ingrediente” esențiale. Voi enumera cinci asemenea condiții pentru atingerea interdisciplinarității științifice, și anume pasiunea, gândirea holistică, consecvența, perseverența și toleranța la frustrare. Este clar că este necesar să fie foarte pasionat de subiectul de cercetare și de domeniul general de activitate științifică. Dar pentru atingerea echilibrului interdisciplinar, este vital ca cercetătorul să își canalizeze pasiunea într-o direcție holistică, prin formarea și consolidarea unei viziuni de ansamblu asupra problematicii studiate, care să depășească limitele clasice ale unei discipline în care problematica de interes este încadrată în mod tradițional. Această abordare interdisciplinară este din ce în ce mai promovată și utilă nu numai în geografie, biologie sau ecologie, ci în toate celelalte domenii ale științei. Apoi trebuie să fie consecvent în cercetare, adică să își mențină o direcție generală stabilă în activitatea sa academică. Este crucială și perseverența în ceea ce face, prin menținerea constantă a unor activități specifice în cercetare, cum ar fi informare actualizată din literatura internațională, procesarea de date științifice cu ajutorul softurilor de specialitate sau interpretarea analitică a datelor procesate. Și aș sublinia încă un „ingredient magic” cunoscut în psihologie, și anume perspectiva rațională față de frustrare, care se poate declanșa în condiții de uzură intelectuală, stres, competiție academică, etc., dar care poate fi gestionată la nivel psihologic, printr-o atitudine potrivită numită toleranță la frustrare.

R.: Pentru a înțelege mai bine esența articolului Exploring the multiple land degradation pathways across the planet, povestiți-ne, pe scurt, care sunt rezultatele cercetării dvs.

R.P.: În acest studiu am încercat să evaluez, într-o perspectivă succintă de tip „review”, toate procesele de degradare existente la nivel continental și global, plecând de la cele mai cuprinzătoare definiții oficiale ale degradării terenurilor. O asemenea sinteză globală era necesară, având în vedere importanța crucială a degradării terenurilor, unul dintre cele mai mari dezechilibre contemporane de mediu, dar și lipsa altor studii științifice orientate către evaluarea și analiza simultană a tuturor proceselor de degradare. Cu alte cuvinte, ideea investigării acestor procese a fost valoroasă în contextul provocărilor actuale de mediu, însă foarte dificilă, considerând volumul uriaș de lucrări științifice pe care a trebuit sa îl analizez. Dar efortul a meritat din plin, ținând cont că am reușit sa identific în mod concret 17 procese de degradare la nivel mondial: ariditatea, invaziile biologice, eroziunea costieră, eroziunea hidrică, eroziunea eoliană, poluarea, subsidența terenurilor, alunecările de teren, topirea permafrostului, salinizarea, acidifierea solurilor, pierderea biodiversității din sol, compactarea solurilor, pierderea carbonului organic din sol, impermeabilizarea solului, degradarea vegetației și inundarea terenurilor. O atenție deosebită am acordat-o unor procese de degradare considerate majore (ariditatea, eroziunea hidrică, salinizarea, pierderea carbonului organic din sol și degradarea vegetației), după anumite criterii relevante, cu toate că aproape toate procesele au un impact negativ major asupra mediului și societății umane.

R.: Ce v-a determinat să vă alegeți această temă?

R.P.: Exact interesul interdisciplinar pe care îl am față de problemele globale de mediu. Nu am avut vreun proiect de cercetare pentru acest studiu global, fiind motivat în primul rând de pasiunea pe care o am față de cunoașterea aprofundată a acestei amenințări globale de mediu și nu numai. De fapt, aș putea spune că, în general, sunt interesat de întregul spectru global al problemelor de mediu, care este reprezentat de schimbările climatice, degradarea terenurilor, perturbarea circuitelor biogeochimice, declinul biodiversităţii, schimbările în acoperirea / utilizarea terenurilor, supraexploatarea resurselor de apă dulce, acidifierea oceanelor, poluarea chimică și fizică a mediului, poluarea cu aerosoli și distrugerea stratului de ozon.

R.: „Degradarea terenurilor a devenit una dintre cele mai mari provocări de mediu cu care se confruntă societatea umană în prezent, motiv pentru care înțelegerea tiparului global al acestei crize de mediu este absolut necesară”, ați subliniat în abstractul articolului. Cum ați putea rezuma acest tipar global de care ați amintit?

R.P.: Prin acel tipar m-am referit la cunoașterea mecanismelor și particularităților de manifestare a degradării terenurilor, mai exact la înțelegerea unor aspecte-cheie precum numărul și tipul proceselor de degradare existente, cauzele acestora, amprenta spațială și consecințele ecologice și socio-economice ale proceselor identificate. Întreaga structură a lucrării științifice gravitează în jurul acestui tipar al degradării terenurilor, care trebuie înțeles dacă vrem să controlăm sau măcar să stabilizăm această problemă gravă de mediu. Iar acest control este urgent, dacă ne gândim puțin la anumite statistici dramatice, care ne spun, de exemplu, că pierderile economice globale, asociate în mod direct sau indirect cu procesele multiple de degradare a terenurilor, depășesc anual pragul astronomic de 10 trilioane de dolari. Fără să discutăm despre impactul climatic, care este mai mult decât îngrijorător, ținând cont că terenurile (solurile și vegetația) sunt cel mai mare rezervor de carbon al planetei (după oceane), aflat în pericol din cauza proceselor menționate. Iar în acest tablou alarmant nu am inclus impactul alimentar evidențiat de milioane de decese anuale, pe fondul foametei declanșate de procesele de degradare care reduc semnificativ randamentele agricole, în multe regiuni ale lumii.

R.: După revizuirea unei bibliografii științifice de specialitate, însumând peste 500 de articole, ați identificat 17 forme de degradare a terenurilor. Ați putea să le enumerați și să propuneți câteva conduite civice prin care o persoană ar putea contracara sau preveni trei dintre acestea?

R.P.: Aproape toate procesele de degradare precizate anterior se manifestă la întreaga scară planetară, ceea ce înseamnă că vorbim despre niște perturbații de mediu de dimensiuni globale, care necesită un răspuns pe măsură, din partea guvernelor și autorităților globale responsabile de gestiunea terenurilor, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite (ONU). Ceea ce vreau să spun este faptul că problema degradării terenurilor este o responsabilitate globală, care trebuie contracarată în primul rând prin acțiuni globale de calibru, inițiate, de exemplu, prin „Convenția Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării” (United Nations Convention to Combat Desertification – UNCCD). Dar și noi, ca indivizi, putem face ceva concret, de exemplu poluând mai puțin mediul, prin alegerea unui mijloc de transport mai puțin poluant sau prin orice acțiune care reduce amprenta noastră de carbon. Poate că acest exemplu de conduită civică pare banal și rupt de contextul concret al proceselor discutate, dar trebuie să fim conștienți că efectul global cumulat al unor asemenea comportamente ecologice individuale poate să reducă semnificativ schimbările climatice și impactul negativ al acestora asupra multor procese de degradare, cum ar fi topirea permafrostului, degradarea vegetației, pierderea carbonului organic din sol, eroziunea terenurilor ș.a. De fapt, aproape toate procesele de degradare sunt amplificate de schimbările climatice actuale (prin diferite mecanisme complexe, directe sau indirecte), astfel că este importantă orice atitudine responsabilă pe care o avem față de această cauză majoră a degradării terenurilor. Deci putem face ceva concret, mai ales dacă plecăm de la principiul că fiecare acțiune individuală, multiplicată de miliarde de ori, reprezintă o forță uriașă care poate să amelioreze nu numai această amenințare, ci întregul spectru al problemelor de mediu.

R.: Considerați că rezultatele studiului dvs. pot sta la baza dezvoltării unor politici publice în domeniul Protecției Mediului, cu privire la gestionarea eficientă și prevenirea, acolo unde e posibil, a degradării terenurilor?

R.P.: Categoric, da, iar aceste politici au fost deja schițate în lucrarea publicată. De exemplu, sinteza proceselor de degradare a terenurilor poate fi utilă pentru o politică globală de mare actualitate a UNCCD, denumită „Neutralitatea Degradării Terenurilor” (Land Degradation Neutrality), care are rolul stopării degradării terenurilor și a deșertificării (o formă de degradare mai specială, care are loc în condiții de ariditate). Iar dovada importanței pragmatice a rezultatelor lucrării este chiar atenția ONU acordată acestui studiu, care a promovat lucrarea mea pe site-ul UNCCD. Lucrarea a atras inclusiv atenția presei naționale, fiind subiectul unor discuții mai ample pe care le-am avut în cadrul unei emisiuni la Radio Romania Cultural.

R.: Sunteți, în prezent, lector universitar în cadrul Facultății de Geografie. Sunt cele două profesii – cadru didactic și cercetător – complementare?

R.P.: Răspunsul este evident, da, activitatea didactică și de cercetare sunt complementare și trebuie să rămână în simbioză în mediul academic universitar. Am mai afirmat și cu alte ocazii că rolul unui profesor-cercetător este acela de a produce informații științifice, deci nu doar de a le reproduce, astfel că rămân fidel ideii că cercetarea este necesară în activitatea didactică universitară.

R.: Ce ne puteți spune despre cercetările pe care le realizați în prezent? În ce direcție se îndreaptă acestea?

R.P.: Toate abordările și lucrările mele științifice converg, într-o formă sau alta, înspre problemele variate de mediu și soluțiile globale de stabilizare a acestora, iar în al doilea caz mă refer în principal la energiile regenerabile. Aceste subiecte de interes sunt în strânsă relație cu activitatea didactică pe care o desfășor, deci voi continua să explorez aceste direcții de cercetare incitante, practice și utile profilului meu didactic.

R.: Considerați că studenții ar trebui să fie implicați într-o măsură mai mare în diverse proiecte de cercetare? Pe de altă parte, dacă vă raportați la perioada studenției dumneavoastră, considerați că s-a schimbat „profilul studentului” la Facultatea de Geografie?

R.P.: Da, dacă există, în primul rând, pasiune dovedită din partea lor. Dar este necesară și o implicare sistematică în cercetare, începând cu programul masteral (după dobândirea unor competențe geografice de bază în cadrul programului de licență) și culminând cu cel doctoral, când studenții doctoranzi ar trebui să fie implicați în proiecte de cercetare. Însă întreaga ecuație este mai complicată deoarece implicarea lor în proiecte de cercetare depinde de proiectele gestionate de profesorii coordonatori, care sunt foarte dificil de câștigat în competițiile naționale. Nu voi detalia acest subiect sensibil, dar este clar că trăim într-o realitate a subfinanțării cercetării naționale, iar acest lucru cred că va influența negativ, pe termen lung, inclusiv destinele profesionale ale studenților doctoranzi.

R.: După părerea dvs., ce credeți că ar mai putea face Universitatea din București pentru a stimula excelența în domeniul cercetării?

R.P.: Să continue să ofere sprijin diversificat cadrelor didactice care sunt preocupate de cercetare și care au produs, până în prezent, rezultate remarcabile în activitatea științifică.