În perioada 2020-2022, Asociația Universitur a desfășurat, împreună cu alte cinci organizații din patru țări europene, un parteneriat strategic în domeniul educației adulților, care s-a născut ca răspuns la necesitatea de a fructifica oportunitățile oferite de metodologiile și strategiile ludice în domeniul diseminării și valorificării patrimoniului cultural european.
Asociația din România, coordonată de asist. univ. dr. Anca Tudoricu și conf. univ. dr. Daniela Dumbrăveanu, cadre didactice la Facultatea de Geografie a Universității din București, împreună cu Asociația Xandobela din Galicia (Spania), Asociația La Corte della Carta din Italia și Asociația APDP din Portugalia au creat opt experiențe ludice (dintre care patru jocuri de masă – board games) și au elaborat ghidul metodologic „Patrimoniul în joc”, machetate și tipărite cu ajutorul Cooperativei Grafice Sacauntos din Galicia, Spania.
„Dorim să punem la dispoziția publicului larg jocurile create de noi în varianta print & play, iar pentru cei interesați de valorificarea patrimoniului – metodologia necesară experimentării și dezvoltării de noi practici de promovare prin jocuri, folosind îndrumările tehnice care sunt descrise în detaliu în ghid”, subliniază reprezentanții Asociației Universitur.
Mai multe detalii despre „Vânătoarea de patrimoniu – Rugăciunea”
Astfel, jocul creat de Asociația Universitur, la care au contribuit Anca Tudoricu, Eliza Donescu, Sabina Grădinaru și Iasmina Petrovici, intitulat „Vânătoarea de patrimoniu – Rugăciunea” este un joc de cărți de tipul escape, în cadrul căruia jucătorii trebuie să rezolve puzzle-uri pentru a găsi celebra sculptură a lui Brâncuși, care în povestea creată de asociație a dispărut din Muzeul Național de Artă. În „goana” după sculptură, participanții vor descoperi numeroase elemente de patrimoniu din București pe care le pot explora ulterior.
Jocul realizat de Asociația Universitur poate fi descărcat, printat și experimentat aici, iar ghidul „Patrimoniul în joc” este accesibil aici.
Mai multe informații despre “Ludamus! – Playing with heritage”, finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, inclusiv rezultatele obținute în cadrul acestuia, pot fi accesate pe pagina proiectului.
Reprezentanții Universitur pot fi contactați pentru detalii suplimentare și recomandări la adresa de e-mail universitur@gmail.com.