„Cariera visurilor mele implică cercetarea și/sau activitatea didactică” – interviu cu Cosmin-Ionuț Lazăr

În cadrul celei de-a șasea Gale a Premiilor Senatului, desfășurată la finalul anului 2022, Cosmin-Ionuț Lazăr, absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității din București, a câștigat premiul pentru Cea mai bună lucrare de licență în domeniul Științelor Umaniste și, totodată, Marele Premiu al întregii secțiuni.

Lucrarea, intitulată „Transformarea discursului istoric în Imperiul Otoman în secolul al XVIII-lea. Studiu de caz: Ahmed Resmi Efendi și «Breviar de învățăminte»”, a fost coordonată de conf. univ. dr. Silvana Rachieru.

În prezent, Cosmin-Ionuț Lazăr urmează studii masterale la aceeași facultate, având ca interese predilecte de cercetare Istoria Imperiului Otoman și a sud-estului Europei, limba turcă și paleografia turco-osmană, cultura și patrimoniul otoman.

Despre provocările din spatele redactării unei lucrări de licență cu o temă pe cât de „exotică” pe atât de complexă, precum și despre ambițiile și planurile de viitor în cercetare, precum și în carieră ne vorbește chiar Cosmin-Ionuț Lazăr.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a șasea ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Cea mai bună lucrare de licență” în domeniul Științelor Umaniste. Ce v-a motivat să participați la această competiție și ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Pentru participarea la această competiție îi sunt recunoscător coordonatoarei mele, doamna profesoară conf. univ. dr. Silvana Rachieru, pe care o să o tot pomenesc în acest interviu. Obținerea celor două distincții reprezintă nu doar o formă de recunoaștere a meritelor mele academice, ci și încununarea efortului depus de mine în ultimii ani. În momentul în care am aflat că sunt câștigătorul celor două premii mi s-a confirmat încă o dată că merită să lupt în continuare pentru a-mi valorifica pasiunea pentru istorie și, în special, pentru istoria Imperiului Otoman. Aș adăuga și că reprezintă o satisfacție pentru mine faptul că zilele și nopțile petrecute cu nasul în cărți sau cu ochii în laptop au condus la o lucrare de licență de care pot fi mândru și care a fost apreciată și de juriul competiției.

R.: Cercetarea dumneavoastră, „Transformarea discursului istoric în Imperiul Otoman în secolul al XVIII-lea. Studiu de caz: Ahmed Resmi Efendi și «Breviar de învățăminte»”, a fost coordonată de conf. univ. dr. Silvana Rachieru. Cum a decurs colaborarea cu doamna profesoară, un reputat specialist în istoria și cultura Imperiului Otoman?

Fără doar și poate, rezultatele obținute i se datorează în mare măsură doamnei profesoare Silvana Rachieru cu care am avut o colaborare ireproșabilă. Ca urmare a cursurilor și seminarelor pe teme de istorie otomană și nu numai, avute împreună, respectiv a interacțiunii noastre în cadrul Cercului de Istorie Orientală, alegerea ei drept coordonator al lucrării mele de licență a fost firească. Referitor la coordonarea propriu-zisă a tezei, am avut șansa de a lucra cu un om care este, deopotrivă, un cercetător profesionist și un profesor dedicat.

Tema, structurarea lucrării, opțiunile bibliografice, redactarea succesivă a capitolelor, toate au fost dezbătute cu doamna profesoară. În opinia mea, dumneaei reușește cu succes să te ghideze ca un mentor, să te corecteze acolo unde necesar și, în același timp, îți lasă o mare libertate de a cerceta, de a scrie, de a te forma până la urmă. Așa cum îmi place să zic tuturor, coordonatoarea mea e cea mai bună! Pe această cale, doresc să îi mulțumesc încă o dată pentru tot, de la sfaturile prețioase și corecturile exigente până la răbdarea de a-mi suporta „pasele scriitoricești” și întrebările fără sfârșit. Doamna profesoară, fără dumneavoastră nu aș fi fost astăzi aici!

R.: Cum a început atracția dvs. pentru spațiul și cultura otomane? În afară de profesoara Rachieru, care sunt cadrele didactice și mentorii care v-au inspirat și v-au susținut în aprofundarea acestui domeniu?

Atracția mea pentru tot ceea ce înseamnă lumea otomană a debutat, ca în cazul altor colegi de-ai mei, cu faimosul serial ,,Suleyman Magnificul: Sub domnia iubirii”, pe care l-am vizionat în clasele gimnaziale. Pasiunea pentru Imperiul Otoman și pentru Turcia s-a adâncit cu trecerea anilor, pe măsură ce am vizionat seriale, am citit lucrări istorice și literare, am învățat limba turcă. Ajuns la facultate, mi-am dat seama că trebuie să-mi aleg o specializare, un drum pe care să înaintez și care să mă poarte nu doar în anii de licență, ci și la master, la doctorat. Drumul ales este deja cunoscut și principal ghid mi-a fost desigur coordonatoarea mea, însă recunosc că au fost și alți oameni care și-au pus amprenta asupra mea și a parcursului meu academic. Profit de prilej pentru a-i mulțumi unei persoane dragi mie, doamna Dana Burda, cea care m-a îndemnat consecvent încă din liceu să mă specializez pe istoria Imperiului Otoman și, cu precădere, pe secolul al XVIII-lea. În cei trei ani ai ciclului licență am lucrat cu o pleiadă de profesori și istorici care m-au inspirat și de la care am avut extrem de multe de învățat. Un loc aparte îi revine domnului prof. univ. dr. Viorel Panaite, un titan al studiilor otomane și primul meu profesor de turco-osmană, căruia îi mulțumesc pe această cale. Un cadru didactic căruia îi sunt profund îndatorat este și conf. univ. dr. Marian Coman, cel care m-a introdus în ,,laboratorul” istoricului încă din primul semestru și m-a ajutat să-mi deschid mintea atunci când pun sub lupă trecutul. Deși având specializări diferite, au contribuit foarte mult la formarea mea domnii profesori (în ordine alfabetică) conf. univ. dr. Simona Corlan, prof. univ. dr. Ecaterina Lung, conf. univ. dr. Radu Nedici și conf. univ. dr. Florentina Nițu. De asemenea, lui Andrei Răzvan Voinea îi sunt recunoscător, pentru că m-a familiarizat cu tainele scrierii academice și pentru că mi-a oferit sprijinul său neprețuit pe parcursul celor trei ani de licență

Vă mulțumesc din suflet!

R: Ce v-a determinat să alegeți această temă de cercetare, una complexă și, potrivit coordonatorului, cu un grad foarte ridicat de dificultate pentru un absolvent de facultate?

Aș putea afirma că mai degrabă tema m-a ales pe mine decât eu pe ea. În timp ce îmi aprofundam cunoștințele despre istoria Imperiului Otoman în secolul al XVIII-lea, am dat peste o referință la cronica războiului ruso-otoman din anii 1768-1774 semnată de Ahmed Resmi Efendi, am căutat-o și am citit-o. Lectura și relectura ei m-au făcut să-mi pun numeroase întrebări care treptat m-au condus la tema lucrării mele de licență și la care am încercat să răspund în urma cercetării întreprinse. Tema nu a fost chiar ușor de abordat, ținând cont de sursele primare și literatura secundară disparate sau de realizarea întregii documentări în alte limbi decât limba română. Totuși, eu am considerat-o o provocare și, ca întotdeauna, dificultățile nu m-au descurajat, ba dimpotrivă.

R: Ce v-a motivat sau inspirat să vă opriți asupra lucrării lui Ahmed Resmi Efendi, diplomat și autor de la sfârșitul secolului al XVIII-lea?

La prima lectură a lucrării lui Ahmed Resmi Efendi am fost plăcut surprins de tonul critic al autorului la adresa autorităților otomane, de sarcasmul și ironiile la adresa adversarilor săi politici și lumina favorabilă în care i-a înfățișat pe ruși în contextul războiului din anii 1768-1774 și al ,,problemei” Crimeei. Pe măsură ce m-am documentat mai mult despre subiect și despre Ahmed Resmi Efendi, am descoperit o personalitate interesantă din multe perspective, un om politic dibace și un scriitor talentat. Membru al înaltei birocrații imperiale, a fost ambasador temporar al Porții la Viena și Berlin, cariera sa culminând cu semnarea, din partea Imperiului Otoman, a păcii controversate de la Küçük-Kaynarca. Lucrările pe care le-a semnat (cronica ,,Breviar de învățăminte”, dicționarele biografice, ,,cărțile” de ambasadă la Viena și Berlin) întregesc portretul acestui personaj nu foarte cunoscut, dar o prezență semnificativă în rândul elitei constantinopolitane din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

R: „Specializarea în domeniul turcologiei este de lungă durată. Din această cauză, mulți studenți abandonează la primul obstacol, în loc să fie perseverenți în acumularea cunoștințelor de limbă și paleografie turco-osmană. Cei interesați cu adevărat reușesc să facă progrese remarcabile chiar după primul semestru de cursuri, învățând bine să scrie cu caractere arabe și asimilând principalele reguli gramaticale. Tinerilor care doresc să devină turcologi le-am recomandat să nu abandoneze în fața dificultăților acestui domeniu, întrucât turcologia este o direcție de specializare pe care, dacă ajungi să o stăpânești, poate să-ți ofere mari satisfacții profesionale, atât în țară cât și în străinătate”, sublinia prof. univ. dr. Viorel Panaite, directorul Școlii Doctorale de Istorie a Universității din București, Membru de Onoare al Academiei Turce de Științe, recunoscut la nivel internațional pentru contribuțiile sale semnificative în cercetarea istoriei războiului, păcii și comerțului în Islam. Sunteți de acord cu opinia acestuia? Care ar fi sfatul pe care i l-ați da unui student interesat de turcologie, aflat la început de drum?

Înainte de toate, subscriu la cuvintele domnului profesor Viorel Panaite. Specializarea în domeniul nostru nu este simplă, necesită o pregătire îndelungată și care nu se rezumă doar la cercetarea istorică, ci implică și aproprierea unei limbi și a unei paleografii. Probabil toți cei care au luat contact cu această direcție de studiu au fost tentați cel puțin o dată să renunțe, inclusiv eu. Pasiunea pentru istoria otomană și farmecul limbii turco-osmane au cântărit mai mult pentru mine decât ispita unei specializări mai facile, pe alt spațiu geografic și într-o altă epocă. Studiul în sine îmi oferă o mare satisfacție, iar reușite precum distincțiile din partea Senatului Universității din București nu fac decât să îmi dea motive în plus să merg mai departe. Colegilor mai tineri care au o înclinație spre istoria otomană sau, în sens mai larg, spre turcologie le spun că îi așteaptă multă muncă, că au nevoie de pasiune, de perseverență și că, astfel, își vor atinge fără îndoială obiectivul. Atât timp cât depui efort și pui suflet, aparentul imposibil devine posibil.

R: Cât de mult timp a necesitat documentarea, agregarea și interpretarea datelor, și ce dificultăți ați întâmpinat în elaborarea lucrării, mai ales că ați inclus și un studiu de caz, o analiză a cronicii lui Ahmed Resmi Efendi?

Documentarea pentru pregătirea temei de licență am început-o încă din anul II, când încă nu îmi era suficient de clară direcția în care urma să o ia cercetarea mea. În schimb, documentarea privind strict istoriografia otomană și cronica lui Ahmed Resmi Efendi a durat circa un an, în vreme ce redactarea lucrării mi-a luat, adunat, două-trei luni. Principalele dificultăți sau, mai corect zis, provocări le-au constituit adunarea bibliografiei și investigarea stadiului cercetării subiectului, respectiv accesarea literaturii de specialitate. În cercetarea mea am folosit predominant studii elaborate în limba engleză, pe unele procurându-le în format electronic cu mare efort, mai ales în contextul pandemiei. Dacă partea dedicată transformării istoriografiei otomane în secolul al XVIII-lea mi s-a părut mai solicitantă, studiul de caz asupra ,,Breviarului de învățăminte” al lui Ahmed Resmi Efendi mi-a oferit libertatea de a-mi exersa spiritul critic și metodele deprinse în anii facultății.

R: Care sunt concluziile cercetării dvs. și în ce fel influențează acestea studiile în domeniu? Ce deschidere există spre acest domeniu în spațiul românesc, dar și în cel internațional?

Printre concluziile cercetării mele se numără faptul că istoriografia otomană sau elaborarea discursului istoric în Imperiul Otoman se subscriu transformărilor și metamorfozelor cunoscute de lumea otomană în secolul al XVIII-lea. Istoriografia otomană a secolului al XVIII-lea nu este cu nimic mai prejos celei din perioada anterioară și reflectă problemele, preocupările, nevoile unei societăți dinamice și dornice să se adapteze la condițiile epocii. Aceste transformări sunt ilustrate prin studiul de caz ce scoate la iveală o modificare de discurs și de mentalitate în rândul elitei politice otomane de la sfârșitul secolului al XVIII-lea pe subiecte precum războiul și pacea, respectiv contactele cu Ceilalți (în cazul acesta, rușii și tătarii nord-pontici). Din punctul meu de vedere, cercetarea de față furnizează și o altă lentilă prin care poate fi privit conflictul otomano-rus pentru controlul asupra Crimeei.

În spațiul românesc, cercetările din domeniul turcologiei și al otomanisticii sunt în general reduse numeric, deși personal sesizez în ultima vreme o ușoară creștere a interesului pentru istoria otomană. În comunitatea științifică internațională, din contră, studiile otomane cunosc o ascensiune semnificativă, iar subiecte precum cele la care am făcut referire în lucrarea mea atrag atenția unui număr tot mai mare de specialiști.

R: Ce carieră v-ați dori să urmați pe viitor și care sunt motivațiile din spatele acestei alegeri?

Când vine vorba de viitor, sunt un pic mai reticent în a-mi împărtăși aspirațiile. Cert este că îmi doresc o carieră în domeniul pentru care m-am pregătit și continui să mă pregătesc. Ca să vă dau totuși niște indicii, cariera visurilor mele implică cercetarea și/sau activitatea didactică.

R.: În opinia dvs., inițiativele precum Premiile Senatului Universității din București încurajează mediul academic spre inovare și spre obținerea de noi performanțe? Cum credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București?

Cu siguranță, inițiative precum Premiile Senatului Universității din București sunt încă un mijloc prin care este încurajată performanța academică în ,,inima Bucureștiului”, motiv pentru care țin să îi felicit pe inițiatorii și organizatorii acestei competiții. Din experiența mea de până acum, consider că excelența didactică și de cercetare la Universitatea din București ar mai putea fi stimulată prin încurajarea perfecționării pedagogice a cadrelor didactice, dar și prin susținerea participării profesorilor și studenților la manifestații științifice în țară și peste hotare. Ca întotdeauna, sprijinirea oricăror proiecte inovatoare inițiate de membrii comunității academice a Universității din București este binevenită.