Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, Catedra de Filologie Clasică și Neogreacă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, în colaborare cu Societatea de Studii Clasice din România și cu Institutul de Studii Clasice al UB, a organizat colocviul „Historia princeps. Eugenii Cizek piam in memoriam”.
Ajuns la a șasea ediție, colocviul de anul acesta a fost dedicat memoriei eminentului clasicist și profesor Eugen Cizek. La împlinirea a zece ani de la dispariția sa, prestigiul celui care a fost un maestru erudit, distins, pasionat și plin de vervă oratorică este neștirbit, iar bogata sa operă științifică hrănește în continuare generații de tineri sau mai puțin tineri umaniști.
Comunicările prezentate cu acest prilej de foști studenți și colegi, precum și de admiratori ai Profesorului vor alcătui materia unui nou volum din seria „Limbi, Culturi, Identități”, publicată de Editura Universității din București.
Pentru mai multe detalii privind colocviul „Historia princeps. Eugenii Cizek piam in memoriam” consultați programul integral al evenimentului, care poate fi accesat aici.
