Joi, 18 aprilie 2024, începând cu ora 17:00, Școala Interdisciplinară de Studii Doctorale a Universităţii din Bucureşti (ISDS-UB) – Interdisciplinary School of Doctoral Studies – invită membrii comunității academice ai UB la conferința The development of the EU’s mineral strategy since the 1970s, susținută de prof. univ. dr. Hans Otto Frøland, cadru didactic la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie din Trondheim.
Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul 2A „Sabba Ștefănescu” al Facultății de Geologie și Geofizică a Universității din București (Bd. Nicolae Bălcescu nr. 1, Sector 1, etajul al II-lea).
„În prezent, UE nu deține suficiente minerale ieftine pentru a-și alimenta industriile în creștere, deși zăcămintele de cărbune și fier au fost cruciale în primele zile ale integrării europene.Cum intenționează UE să soluționeze această chestiune? Care este strategia UE în domeniul mineralelor? Vă invităm la conferință, pentru a afla răspunsurile”, este mesajul organizatorilor și, totodată, provocarea lansată celor interesați.
Prof. univ. dr. Hans Otto Frøland este profesor de istorie europeană contemporană la universitatea menționată. De-a lungul timpului, invitatul a coordonat și condus mai multe proiecte de cercetare, inclusiv proiectul Fate of Nations: Natural resources and Historical development in the Global economy 1880s -2000s.
Despre seria de conferințe ISDS-UB
Ajunse deja la cea de-a XXIV-a susținere, conferințele ISDS au fost lansate la sfârșitul anului 2019, cu scopul de a stimula cercetările interdisciplinare și de a face cunoscute rezultatele acestora, atât comunității academice cât și publicului larg.
- Despre ISDS-UB
Interdisciplinary School of Doctoral Studies a fost înființată în anul 2018, cu scopul de a oferi tinerilor cercetători oportunitatea de a-și desfășura cercetarea într-un mediu de cercetare interdisciplinar. Studiul și cercetarea la ISDS-UB sunt organizate exclusiv în limbi de circulație internațională, în toate cele 19 domenii de doctorat în care Universitatea din București oferă studii doctorale, dar și în cadrul unor grupuri de cercetare și de pregătire interdisciplinară (IRTG-uri) în care profesorii, cercetătorii și doctoranzii din diferite domenii colaborează în vederea realizării unor cercetări orientate pe teme complexe.
În prezent, patru astfel de grupuri sunt funcționale:
- Mind, Language, and Cognition-Biology, care reunește profesori și doctoranzi din domeniile informatică, lingvistică, matematică, psihologie și filosofie;
- Complex Systems Disentanglement through Data Analysis, care reunește profesori și doctoranzi din domeniile geografie, matematică, fizică și sociologie;
- Natural Resources & Social-Ecological Systems, care reunește profesori și doctoranzi din domeniile geologie, geografie, istorie și științe politice;
- Higher Education Studies. Policies, institutions and people in the transition from modernity to a post-industrial world (HES), care reunește profesori și doctoranzi din domeniile științei educaționale, istorie, filosofie, științe politice și sociologie.
Următorul concurs de admitere la ISDS-UB va fi organizat în sesiunea de admitere din toamnă a anului 2024.
Informații privind procesul de admitere, precum și date privind evenimentele viitoare sunt disponibile pe web-site-ul Școlii Doctorale.