Conferința Națională a Comunității ,,Educație pentru Științe” își deschide vineri porțile pentru participanții din acest an

Conferința Națională a Comunității ,,Educație pentru Științe” își deschide vineri porțile pentru participanții din acest an

Peste 250 de cadre didactice care predau discipline STEM, consilieri școlari, studenți, profesori universitari, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale din domeniul educației, reprezentanți ai instituțiilor centrale din cadrul Ministerului Educației și Cercetării și ai institutelor de cercetare sunt așteptați în zilele următoare pe platforma de educație și cercetare de la Măgurele. Vineri, 6 decembrie 2019, Universitatea din București și partenerii săi dau startul celei de-a treia ediții a Conferinței Naționale a Comunității ,,Educație pentru Științe”.

Conferința susține schimbul de idei și de bune practici în domeniul educației pentru știință, promovând educația și schimbul de bune practici prin comunități de învățare și ecosisteme ce susțin dezvoltarea și orientarea profesională pentru elevi și studenți.

Temele în jurul cărora au fost organizate atelierele, mesele rotunde și prezentările sunt specializările inteligente, parcurile tehnologice și științifice, relația dintre educație și cercetare, construirea de parteneriate solide pentru educația STEM  și educația incluzivă de calitate.

Conferința se desfășoară pe parcursul a trei zile și are un format axat pe ateliere interactive, mese rotunde, paneluri de experți și prezentări de lucrări științifice.

Printre invitații la conferință se numără prof. univ. dr. Mircea Dumitru (Rector, UniBuc), acad. Nicolae Zamfir (Director IFIN-HH, ELI-NP), conf. univ. dr. Sorin Costreie (Prorector Relații Internaționale, UniBuc), prof. univ. dr. Daniel David (Prorector Cercetare, competitivitate-excelență, publicații științifice, UBB), dr. Sascha Schmeling (CERN, Geneva), lect. univ. dr. Ionuț Topală (Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași), conf. univ. dr. Radu Gramatovici (Decan al Facultății de Matematică și Informatică, UB), prof. univ. dr. Cornel Panait (Rector, Universitatea Maritimă din Constanța) și prof. univ. dr. Lucian Ion (Decan, Facultatea de Fizică a UniBuc). Prof. univ. dr. Lucian Ciolan, Decan al Facultății de Psihologie și Științele Educației, va fi gazda primei zile a conferinței, moderând sesiunea de deschidere și cea dedicată vorbitorilor cheie.

Panelul de experți ,,Educație pentru științe și tehnologii, experiențe, practici – comunitate”, coordonat de Madlen Șerban (directoarea European Training Foundation în perioada 2009-2017 și profesor asociat al Facultății de Psihologie și Științele Educației, UniBuc), propune dezbaterii relația dintre educația pentru științe și tehnologii cu cercetarea-dezvoltarea-inovarea și cu mediul de afaceri pentru o mai bună definire a cooperării dintre acești actori cheie.

Experții invitați să participe la acest panel vor avea în vedere posibile intervenții pe care învățământul universitar le poate iniția și dezvolta în susținerea pedagogiilor inovative, a educației bazate pe cercetare, intervenții care susțin incluziunea și excelența, creativitatea, inovarea și spiritul antreprenorial.

Evenimentul include și patru mese rotunde care vor aborda tematici relevante pentru dezbaterile de actualitate din educație. Titlurile meselor rotunde sunt: ,,Pedagogii inovative”, coordonată de prof. univ. dr. Anca Nedelcu (Facultatea de Psihologie și Științele Educației, UniBuc), ,,Școala incluzivă. Educație de calitate pentru toți copiii”, coordonată de Mirabela Amarandei (Direcția de Orientare Strategică și Politici Publice, UniBuc), ,,Consilierea școlară și în carieră, încotro? Un parteneriat activ pentru dezvoltarea carierelor”, coordonată de conf. univ. dr. Cosmina Mironov (Facultatea de Psihologie și Științele Educației, UniBuc) și ,,Întâlnirea societăților profesionale de științe, partenere CNCES 2019”, coordonate de prof. univ. dr. Doru Ștefănescu și lect. univ. dr. Roxana Zus (Facultatea de Fizică, UniBuc).

Atelierele interactive vor aborda tematici precum automatizare și integrarea tehnologiei în predare, experimente cosmice și povestea Pământului, bune practici de participare a comunității în consilierea școlară și metode de sprijinire a identității vocaționale a elevilor.

Cea de-a treia ediție a Conferinței Naționale a Comunității „Educație pentru Științe” este organizată printr-un parteneriat între Universitatea din București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea Maritimă din Constanța.

Mai multe informații cu privire la eveniment pot fi accesate pe site-ul Conferinței Naționale a Comunității ,,Educație pentru Științe” (https://cnces.educatiepentrustiinta.ro/ro/), precum și pe pagina de Facebook a evenimentului (https://www.facebook.com/events/542627743232826/).

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services