Joi, 19 noiembrie 2020, Centrul de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică din cadrul Universității din București (CARFIA) invită întreaga comunitate academică la o conferință online pe tema eticii și a integrității academice.
Prelegerea va fi susținută de Michelle Bergadaà, președinta Institutului de Cercetare și Acțiune privind Frauda și Plagiatul Academic (IRAFPA), profesor emerit al Universității din Geneva, și va fi urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri. Evenimentul online va avea loc începând cu 17:00, pe platforma Zoom. Persoanele interesate pot participa la eveniment accesând acest link (ID: 999 3929 9871, cod de acces: 123995).
Seminarul online este finanțat printr-un grant în cadrul proiectului „Pentru un parcurs educațional formativ CNFIS-FDI-2020-0516”, de promovare a eticii și integrității academice în Universitatea din București, coordonat de prof. univ. dr. Laura Comănescu, prorector al UB pentru Programe de studii și Practica studenților. Proiectul va fi prezentat în deschiderea evenimentului de către prof. univ. dr. Marian Popescu, directorul CARFIA și membru al Biroului IRAFPA. Mai multe informații despre acest proiect pot fi accesate aici.
Prof. univ. dr. Michelle Bergadaà, fondatoare a IRAFPA, este o promotoare a integrității și eticii profesionale în mediul academic european, una dintre vocile cele mai importante în favoarea consolidării culturii instituționale pornind de la aceste valori. Pe baza vastei sale experiențe, precum și a cercetărilor și intervențiilor sale în domeniu, președinta IRAPFA va prezenta succint bazele pe care se fundamentează integritatea și necesitatea adoptării unei responsabilități sociale academice. Necesitatea acestui eveniment este cu atât mai mare cu cât avem în vedere faptul că, în era digitală, plagiatul, frauda și conduita necorespunzătoare de la nivel academic s-au multiplicat.
După o scurtă prezentare a metodologiei dezvoltate în ultimii 15 ani în cadrul IRAPFA, prof. Bergadaà va susține o prelegere structurată în jurul a patru subiecte majore. În primul rând, invitata va prezenta distincția dintre moralitate, etică profesională (deontologie), etică normativă și responsabilitate. În al doilea rând, va problematiza formarea unei etici profesionale a responsabilității în raport cu evaluarea celor zece consecințe principale ale plagiatului sau fraudei din mediul academic, intervenție urmată de căutarea unor potențiale soluții. În continuare, conferențiara va schița patru profiluri ale impostorilor din mediul universitar. Și nu în ultimul rând, participanții vor fi provocați ei înșiși să identifice propriile principii pe baza cărora vor acționa și care îi vor determina să se implice în dezvoltarea Științelor Integrității. Mai multe detalii despre acțiunile și evenimentele derulate de IRAPFA pot fi accesate aici.