„Cred că în mediul academic trebuie să existe un circuit al generozității și că sunt datoare să dau înapoi ce am învățat” – interviu cu Maria-Magdalena Roșu

Câștigătoare a premiului pentru „Cea mai bună disertație de master în domeniul Științelor Sociale” în cadrul celei de-a patra Gale a Premiilor Senatului, desfășurată la finalul anului 2020, Maria-Magdalena Roșu este în prezent cadru didactic al UB, la Facultatea de Administrație și Afaceri, și doctorandă a Școlii Doctorale de Statistică și Cibernetică în cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Lucrarea câștigătoare,“When is reliable data effective? The role of attention in reducing the impact of fake news on citizen worry regarding terrorism”, a fost realizată sub coordonarea conf. univ. dr. Rodica Ianole-Călin (Facultatea de Administrație și Afaceri) și a conf. univ. dr. Ioana Podină (Facultatea de Psihologie și Științele Educației). Pe lângă discuția legată de cercetare, am solicitat punctul de vedere al autoarei în legătură cu identificarea știrilor false, independent de subiectul dezvoltat în lucrarea de disertație, și combaterea dezinformării în contextul pandemic actual.

Având în vedere că laureata Premiilor Senatului și-a început activitatea didactică anul trecut, am încercat să vedem care este percepția unui profesor tânăr în legătură cu predarea online. „Nu este ideală, se pierde mult din interacțiunea umană și din schimbul de bucurie, pasiune, curiozitate, care cred că sunt centrale educației. Este greu de înfăptuit această bucurie la 8:00 dimineața, în fața ecranelor. În plus, cred că pandemia ne-a obosit pe toți și se reflectă și în entuziasmul față de cursuri, seminare, licențe. Dar facem ce putem mai bine împreună, încercăm să nu ne luăm foarte tare în serios, dar să păstrăm totuși rigoarea disciplinelor de studiu. Se râde mult și online”, afirmă Maria-Magdalena Roșu, subliniind totodată că studenții sunt extraordinari și extrem de adaptabili.

Despre provocările din spatele redactării disertației, dar, mai ales, despre cele cu privire la activitatea didactică, ne va povesti chiar Maria-Magdalena Roșu în continuare.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a patra ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Cea mai bună lucrare de disertație în domeniul Științelor Sociale”. Ce v-a motivat să participați la această competiție și ce a însemnat obținerea acestui premiu?

Maria-Magdalena Roșu: Propunerea de a participa a venit din partea unuia dintre coordonatorii lucrării de disertație, care este în același timp și coordonatorul programului de master Economie Comportamentală – conf. univ. dr. Rodica Ianole-Călin. Cred că această lucrare a emanat dintr-o muncă colectivă pe care conf. univ. dr. Rodica Ianole-Călin și prof. univ. dr. Elena Druică au demarat-o în 2014 (dacă nu mai devreme), când acest program de studii a fost autorizat. N-am simțit niciodată că este realizarea mea individuală și m-a bucurat să înaintăm efortul unei comunități căreia îi sunt profund recunoscătoare.

R.: Cercetarea dumneavoastră, “When is reliable data effective? The role of attention in reducing the impact of fake news on citizen worry regarding terrorism”, a fost realizată sub coordonarea conf. univ. dr. Rodica Ianole-Călin (Facultatea de Administrație și Afaceri) și a conf. univ. dr. Ioana Podină (Facultatea de Psihologie și Științele Educație). Cum ați descrie experiența de a colabora cu doi specialiști din domenii diferite? A existat vreodată o situație în care aceștia să aibă viziuni diferite? În acest caz, cum ați procedat?

M.M.R.: În primul rând, țin să menționez că echipa efectivă de coordonare a acestei lucrări a inclus-o și pe asistenta de seminar a doamnei profesor Ioana Podină, drd. Ana Cosmoiu. Este important întrucât Ana îmi este apropiată de vârstă, dar mult mai pregătită în cercetare – mai avansată în cunoștințe și mai calibrată în ambiții. Fără să reduc importanța coordonării formale, ea m-a asistat cel mai intim, ei i-am adresat majoritatea întrebărilor, curiozităților și fricilor personale. În mod firesc, ea mi-a setat și standardele în cercetare. Pentru mine, seminarul de “Behavioral Phenomenology: Across the History of Psychology” a fost locul unei întâlniri revelatoare mijlocite de titularul de curs, Ioana Podină, care și-a ales cei mai pregătiți asistenți.

În ceea ce privește viziunile diferite, în special într-o cercetare interdisciplinară, acesta este un fenomen nu doar inevitabil, dar firesc și de dorit. În esența sa, procesul științific este unul de continuă calibrare și punere la îndoială, caracterizat de falsificabilitate. Cred că am avut viziuni diferite atât în interiorul domeniilor, cât și între domenii. Ne-am ascultat mereu și am ales argumentul cel mai bun. Cel mai important mecanism pe care ar trebui să îl antreneze cercetarea este modestia intelectuală – obiectul studiului este mai important decât orice orgoliu individual, nu există dreptate, nu se pune problema de adevăr/neadevăr, este doar o muncă continuă de reconfigurare din care nimeni nu iese cu aceleași idei cu care a intrat.

R.: În recomandarea studiului dvs. pentru Premiile Senatului, coordonatorii dumneavoastră au subliniat că cercetarea „este una dintre cele mai valoroase lucrări finale realizate de-a lungul timpului în cadrul programului de masterat Economie Comportamentală, apreciind totodată originalitatea designului experimental și rigoarea analizei statistice, până la implicațiile practice privind fundamentarea pe bază de dovezi științifice a strategiilor de gestionare și minimizare a efectelor dezinformării. Care a fost motivația alegerii acestei teme, mai ales că România este o țară în care, din fericire, nu au existat atentate teroriste?

M.M.R.: În economia comportamentală se discută despre “anchoring effect”, care face ca indivizii să își bazeze estimările, implicit și deciziile, pe prima valoarea întâlnită, oricât de aleatorie sau nefundamentată. Informațiile ulterioare sunt procesate prin raportare la această ancoră — sunt mai ușor acceptate cele congruente cu ancora și mai ușor respinse cele aflate în disonanță. În psihologie există un mecanism similar bazat pe fenomenul numit “priming” care propune că expunerea la un stimul influențează reacția la un stimul subsecvent. Am fost curioasă dacă aceste mecanisme se manifestă în contextul dezinformării. În plus, literatura arată că efectele priming-ului sau ancorării, odată stabilite, sunt foarte greu de înlăturat. M-am întrebat dacă o eventuală ancorare în dezinformare poate fi ușor înlăturată prin consultarea surselor de încredere. Toată investigarea a fost făcută printr-o manipulare experimentală în care terorismul a fost folosit ca pretext de instrumentalizare – întocmai pentru că atentatele teroriste nu reprezintă un eveniment prezent în România, participanții la studiu își permit o oarecare distanță emoțională astfel încât efectul observat să nu se datoreze percepției asupra evenimentului în sine, ci expunerii la dezinformare. Cred că aceasta a fost provocarea cea mai mare în conceptualizarea designului de studiu – să reușim să observăm impactul dezinformării independent de impactul subiectului prezentat în știre.

R: Când ați început să lucrați la teză, cât de mult timp a necesitat documentarea și ce dificultăți ați întâmpinat?

M.M.R.: Nu îmi amintesc o încadrare exactă în timp a documentării, dar aș zice că a durat câteva luni doar parcurgerea literaturii, urmată de conceperea studiului propriu-zis și consultarea în continuare a studiilor existente. Principala dificultate a venit din lipsa unei literaturi vaste despre combaterea dezinformării. Majoritatea studiilor despre fake news se concentrează asupra impactului și efectelor dezinformării și mai puțin asupra acestei contracarări. Această dificultate a fost contrabalansată de consecvența studiilor existente – toate propun cam aceleași rezultate și aceleași recomandări de combatere. Un alt impediment a derivat din discuția contradictorie din literatură în ceea ce privește amorsarea, în special în cazul priming-ului. Studii diferite construiesc așteptări diferite ca răspuns la manipulările experimentale. Din nou, deși acest lucru oferă un teren mai puțin stabil pentru formularea unor ipoteze, generează un gol în literatură (acel foarte vânat “literature gap” din cercetare). Așadar, a fost o provocare să ne construim designul studiului pe baza unei literaturi sărace având grijă să permitem observarea unor efecte potențial contradictorii.

R: Ce metode de cercetare ați folosit, pe lângă experimentul propriu-zis, realizat în cadrul Laboratorului de Științe Cognitive Clinice, și cum ați reușit să implicați 325 de participanți voluntari?

M.M.R.: Cei 325 de participanți au venit ca participanți ai experimentului desfășurat în cadrul Laboratorului de Științe Cognitive Clinice majoritar dintre studenții Facultății de Psihologie unde există o cultură a cercetării. Se obișnuiește ca studenții la Psihologie să fie motivați prin puncte primite la examene sau în cadrul practicii de cercetare. Acest sistem de motivare a fost implementat și în cadrul Facultății de Administrație și Afaceri.

Excepțional, am avut participanți de la alte facultăți sau chiar persoane din afara sistemului de învățământ. Cred că toți au fost curioși de desfășurarea unui experiment și și-au dorit să încurajeze cercetarea. În plus, am oferit un voucher de cumpărături în valoare de 500 lei, câștigat printr-o tombolă, un mod de răsplătire a participării mai aproape de recomandările metodologice aplicate în mediile universitare din străinătate, unde finanțările nu sunt o problemă.

R: Având în vedere că este un studiu interdisciplinar complex, care a necesitat o documentare temeinică, atât cunoștințe de psihologie, sociologie, comunicare și mass-media, statistică, ați luat în calcul posibilitatea dezvoltării acestui studiu și într-o lucrare de doctorat și/ sau publicarea lucrării la o editură internațională?

M.M.R.: Coordonatorii au tratat de la început lucrarea ca pe o cercetare cu potențial de publicare. Studiul a fost adaptat și trimis spre publicare. A primit deja un prim reject în urma unei revizii de specialitate, obiecțiile privind în principal forma articolului și nu fondul său. Feedback-ul a fost integrat și lucrarea a fost trimisă din nou spre publicare. Prin urmare, acum trăiesc experiența discursului critic prin prisma publicării, o confruntare a viziunilor diferite, la fel de utilă procesului științific ca și cea din momentul conceptualizării.

R: Ați putea să ne spuneți mai multe despre rezultatele la care ați ajuns după finalizarea lucrării?

M.M.R.: Cred că central de reținut din lucrare este rezultatul care sugerează că contracararea știrilor false prin informație de încredere nu este neapărat eficace – cititorii rămân de multe ori ancorați în dezinformarea și după dezmințirea prin date oficiale. Mai importante decât confruntarea informației false cu informația de încredere sunt mecanismele interne de reglare: atenția sau concentrarea deliberată. Înclinațiile noastre ideologice construiesc și ele o predispoziție, conservatorismul fiind al doilea factor care determină însușirea informației din dezinformare. Pe scurt, dezinformarea nu este ceva ce se întâmplă independent de structura noastră individuală și nu are un impact ușor de înlăturat – dezancorarea cere efort cognitiv.

R: Una dintre concluziile studiului arată că mecanisme interioare precum atenția sau concentrarea deliberată pot conduce la o diferență semnificativă în procesarea dezinformării. Cum se realizează mai exact acest lucru?

M.M.R.: Atenția a fost măsurată ca atenție oferită în general unui subiect, nu ca atenție contextuală surprinsă în momentul manipulării experimentale. Această măsurătoare surprinde mai degrabă cât de informat/documentat este un individ în relație cu un subiect. Un cititor care nu oferă neapărat atenție unui subiect este ușor condus spre o percepție în care poate rămâne ancorat chiar și după o ulterioară dezmințire. Prin contrast, un cititor informat este mai greu de clintit din poziționarea sa emoțională.

R: Știrile false afectează încrederea indivizilor în instituții și, implicit, pe termen lung, în principiile democratice. Din punctul dvs. de vedere, având în vedere și bibliografia parcursă, care ar putea fi în general instrumentele disponibile pentru identificarea și răspândirea știrilor false, precum și pentru limitarea dezinformării? Cât de „periculoase” sunt din acest punct de vedere rețelele de socializare?

M.M.R.: Instrumentele disponibile pentru crearea și răspândirea știrilor false sunt extrem de facile. În studiul nostru, manipularea limbajului a fost suficientă pentru a conduce cititorii într-o poziție de îngrijorare, nefiind nevoie să alterăm în niciun fel realitatea factuală. Așadar, inocularea îngrijorării printre cititori și forțarea unei perspective agresive față de un fenomen se poate face cu resurse minimale.

În mod evident, rețelele de socializare sunt un mediu excelent de desfășurare a acestor inițiative de dezinformare. Cred că sunt periculoase în special pentru cei care nu dispun de resurse de atenție în deplinătatea lor – mă gândesc acum la persoanele cu adevărat vulnerabile precum copiii. În plus, am propus mai devreme că rezistența la dezinformare se face printr-o muncă consistentă de informare și nu cred că ne poziționăm astfel față de toate subiectele cu care ne putem întâlni. Aș spune că există pentru toată lumea o zonă „periculoasă”.

R: În contextul actual, provocat de pandemie, dezinformarea și știrile false au câștigat destul de mult teren, în ciuda măsurilor implementate la nivel național/ european/ global, precum și în mediul online care, împreună, au contribuit la accesul sporit al utilizatorilor la informații oficiale, precum și la retrogradarea și eliminarea conținutului dăunător. În calitate de consumatori de știri, cum ne putem informa corect în general și, în special, cu privire la evoluția pandemiei?

M.M.R.: Informarea consistentă este principalul instrument aflat la îndemâna noastră. Trebuie să căutăm mereu sursele de încredere pentru a ne documenta. Întrebări precum „Cine este delegat cu investigarea acestui fenomen?”, „Care sunt instituțiile cu atribuții în acest domeniu?”, „Cine sunt cercetătorii recunoscuți în acest domeniu?” ar putea fi utile. Spre exemplu, eu nu aș putea fi o sursă de încredere pentru recomandări de informare în legătură cu evoluția pandemiei. Pentru acest interviu, am consultat sursele mele de încredere (nici aceasta nu este o garanție validă) și se pot propune următoarele: CDC, WHO pentru recomandări generale; Lancet, Nature, NEJM; The Journal of Infectious Disease pentru studii peer reviewed și preprint servers pentru orice altceva. Aș menționa aici și site-urile de popularizare a științei, atunci când sunt recunoscute pentru calitatea informației. Vin în ajutor și instrumentele online de fact-checking.

Cred că alt aliat este autocenzura în legătură cu încântări precum „Aha! Doar puțini înțeleg ce se întâmplă cu adevărat!” care alimentează orice formă de gândire conspiraționistă. Este foarte naturală înclinația spre povești și fire narative complexe cu răsturnări de situație. Nimeni nu vrea să fie păcălit așa că adesea ne inventăm dinamici cu care să defilăm învingători. Cred că trebuie să ne recunoaștem această nevoie și să o canalizăm spre locuri unde demascările neașteptate nu sunt deloc nocive – Netflix, spre exemplu.

R.: Un număr foarte mare de studenți și masteranzi aleg să își continue studiile în universități prestigioase din afara țării. Dumneavoastră, în schimb, ați ales, până în acest moment, spațiul românesc. Ce v-a motivat să vă aprofundați studiile la Universitatea din București, urmând masterul de Economie Comportamentală (în limba engleză)? V-ați gândit și la posibilitatea de a studia în străinătate, mai ales că ați urmat un program de studii aprofundate în limba engleză?

M.M.R.: Cred că aici este mai degrabă un parcurs personal, deci mai puțin util oricui ar citi, așa că voi încerca să fiu scurtă. Eram demotivată de parcursul meu educațional universitar, eram student la Drept și la ASE (Relații Economice Internaționale). Demotivarea nu venea din educația de proastă calitate, ambele fiind facultăți prestigioase, ci din nepotrivirea mea cu oportunitățile de carieră. Coordonatorul meu de licență din cadrul ASE-ului, conf. univ. dr. Clara Volintiru, mi-a făcut recomandarea programului de master Economie Comportamentală. Cred că mi-a recunoscut disconfortul și mi-a identificat înclinația spre cercetare dinainte ca eu să am habar ce înseamnă această activitate. Un alt context care arată rolul unui profesor atent și dedicat în viața unui tânăr.

O scurtă perioadă de timp am luat în considerare opțiunea studiilor doctorale în străinătate. Pandemia mi-a încurcat un pic planurile și nici nu cred că mi-am dorit suficient de mult să plec. În străinătate ar fi fost mai ușor din punct de vedere al resurselor, dar cred că am rostul meu aici. În plus, mă aflu sub coordonarea doamnei prof. univ. dr. Mihaela Păun care ne setează standardele unei cercetări făcute la cel mai înalt nivel.

R.: Ați decis să urmați o carieră „la catedră”, ca asistent universitar. Ce a stat la baza alegerii dumneavoastră, cum ați caracteriza interacțiunea cu studenții, exponenți de-ai generației millennials și care au fost provocările predării online?

M.M.R.: În contextul întrebărilor anterioare legate de motivație, mentorat și coordonare, sper ca acest răspuns să vină firesc. Experiența studiilor masterale m-a inclus într-o comunitate în care cred. Trăiesc față de oamenii întâlniți în acest mediu un gen de recunoștință care nu poate fi onorată în mod direct – față de Ana Cosmoiu, Ioana Podină, Rodica Ianole-Călin, Elena Druică, Mihaela Păun sau Clara Volintiru. Iar eu cred că trebuie să existe un circuit al generozității și că sunt datoare să dau înapoi. Încerc să fac asta prin îndrumarea studenților mai tineri decât mine. Ce se întâmplă în fapt, însă, este că și în cazul studenților tot eu primesc – studenții sunt extraordinari. Învăț foarte multe de la ei, sunt deștepți, proactivi și curajoși. Predarea online nu este ideală, se pierde mult din interacțiunea umană și din schimbul de bucurie, pasiune, curiozitate care, cred eu, sunt centrale educației. Este greu de înfăptuit această bucurie la 8:00 dimineața, în fața ecranelor. În plus, cred că pandemia ne-a obosit pe toți și se reflectă și în entuziasmul față de cursuri, seminare, licențe. Dar facem ce putem mai bine împreună, încercăm să nu ne luăm foarte tare în serios, dar să păstrăm totuși rigoarea disciplinelor de studiu. Se râde mult și online.

R.: Cum credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București?

M.M.R.: Cred că există un răspuns evident și un răspuns de nuanță. Pe de o parte este nevoie de fonduri și resurse. Sunt multe idei de studiu neimplementate pentru că desfășurarea lor este improprie în absența finanțării – aici este în special cazul cercetării din economia comportamentală.

Pentru al doilea răspuns aș relua factorii propuși în răspunsurile anterioare: modele reale regăsite printre profesori prin cunoștințe vaste, bucurie față de educație, modestie intelectuală și onestitate.