Senatul Universității din București a acordat premiul pentru profesorul anului în domeniul științelor sociale doamnei prof. univ. dr. Luminița Roșca de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Cu o carieră de peste 25 de ani în formarea viitorilor jurnaliști, oameni de comunicare și publicitari români, prof. univ. dr. Luminița Roșca a participat activ la dezvoltarea instituțională a învățământului superior din domeniul științelor comunicării din România.
Nominalizată de studenții Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării în competiția lansată de Senatul Universității din București, prof. univ. dr. Luminița Roșca este autoare a numeroase studii, articole și volume cu teme precum discursul media, sfera publică, tehnici de redactare, genurile presei sau producție în presa scrisă și online.
Despre provocările pe care un profesor le întâmpină pe parcursul carierei, precum și despre cât de important este să te adaptezi așteptărilor studenților, să creezi punți între profesor și studenți, ne va povesti chiar prof. univ. dr. Luminița Roșca în continuare.
Reporter: Știm că studenții dvs. v-au înscris la cea de-a doua ediție a Premiilor Senatului Universității din București. Care a fost, în opinia dvs., principalul motiv care a stat la baza acestei nominalizări?
Luminița Roșca: Când am decis să-mi continui cariera profesională în zona academică, în Universitatea din București, în 1992, am făcut-o pentru că am considerat că am vocație pentru profesorat și pentru că îmi doream mult schimbarea socială. Mai știam că media era un element fundamental în procesul de înnoire, dar și că că modul în care relaționăm cu tânăra generație este singura modalitate pentru a genera schimbarea în societate, în mentalități, în noi înșine. Poate că am reușit să le transmit tinerilor multe din idealurile mele de tinerețe. Acesta să fie motivul? Îmi place să cred că așa stau lucrurile.
R: Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu? În opinia dvs., inițiativele precum Premiile Senatului Universității din București încurajează mediul academic spre inovare și spre obținerea de noi performanțe?
L.R.: Cu siguranță, premiul de profesor al anului a constituit o uriașă surpriză și un moment de mare emoție, în același timp. Eu am muncit conștiincios ani mulți, fără să mă gândesc că aș putea primi o recompensă, fie și simbolică pentru activitatea mea de zi cu zi. Am considerat că e normal să lucrezi pentru comunitate, pentru instituția care îți oferă oportunitatea de a te dezvolta. Ori, recunoașterea valorii din partea studenților și validarea de către instituția căreia îi datorez formarea mea ca profesionist și cetățean a fost cea mai mare surpriză și satisfacție a carierei mele. Apreciez în mod deosebit inițiativa președintelui Senatului Universității din București, domnul prof. univ. dr. Marian Preda, de a valoriza excelența, modalitate prin care toate realizările noastre pot fi cunoscute și apreciate în spațiul public. E și o responsabilitate pe care și-o asumă Senatul UB de a crea ierarhii și o formidabilă oportunitate de a contribui la promovarea imaginii Universității din București, ca mediu academic al valorii la superlativ.
R: Aveți o îndelungată carieră științifică și didactică. Există, pe parcursul activității dumneavoastră, un moment pe care îl considerați ca fiind „decisiv” pentru evoluția dumneavoastră profesională?
L.R.: Da. Prima evaluare a studenților, undeva în anii ’90, în care am avut evaluări de genul „ne cere prea mult”, „e prea pretențioasă”. La vremea aceea, eu veneam din presă, ne aflam la puțin timp după evenimentele din decembrie 1989 și aveam obiective foarte ambițioase. Atunci am înțeles că pentru a-mi atinge obiectivele, e important să mă adaptez așteptărilor studenților, să creez punți între mine și ei, fără să fac rabat de la conținuturile cognitive și formative. Comunicarea pare un domeniu pe care îl poate stăpâni oricine. Știu asta și din experiența de evaluator ARACIS. Așa că am avut mereu în vedere și obiectivele promovării domeniului, nu doar ale specializării jurnalism, în cazul de față. Un alt moment care mi-a marcat activitatea a fost apariția primei cărți de autor „Formarea identității profesionale a jurnaliștilor români” care m-a surprins prin succesul pe care l-a avut atât în spațiul academic, cât și la publicul larg și m-a încurajat să merg mai departe.
R: Efortul depus de dumneavoastră în vederea formării de specialiști în jurnalism este unul remarcabil. Printre volumele lansate se regăsește și „Producția textului jurnalistic”, un îndrumar pentru viitorii oameni de comunicare din România. Cum este acest volum receptat de studenți? V-ați gândit, având în vedere dezvoltarea rapidă a publicațiilor online, să reeditați volumul accentuând dimensiunea online a producției de texte jurnalistice?
L.R.: „Producția textului jurnalistic” este un volum publicat în 2004, cu mare circulație în mediul academic, pentru că, printre altele, conturează, pentru prima dată în România (după știința mea), un cadru teoretic de analiză a conținutului jurnalistic. Să nu uităm că Facultatea de Jurnalism şi Științele Comunicării a fost în situația de a construi un domeniu (cel al Comunicării) și atât eu, cât și colegii mei am paricipat la acest proces. Așa că, „Producția textului jurnalistic” a avut și are o circulație foarte mare în sfera academică a SIC tocmai din acest motiv. Adaptarea conținuturilor cursurilor la provocările jurnalismului online o fac de obicei în timp real, la curs și în bibliografia fiecărei discipline, cu referire la articolele apărute, cu precădere după 2010. Și da, am un proiect de genul celui despre care mă întrebați, dar nu are încă o formă definitivă.
R: De asemenea, tot în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, sunteți titular al cursului „Tehnici de redactare”. Ce teme le propune cursul studenților?
L.R.: În jurnalism, așa cum e concepută curricula în momentul acesta, nu doar cursul de „Tehnici de redactare” din anul I pe care l-am inițiat cu mulți ani în urmă este cel care construiește un parcurs teoretico-aplicativ al formării în jurnalism, ci și cele de „Genuri jurnalistice”, „Jurnalism narativ”, „Tehnici de colectare a informatiei” și „Tehnici de investigație jurnalistică”, „Producție în presa scrisă”. Apoi, există aplicațiile la toate celelelte conținuturi adaptate la televiziune, radio, media digitală, cu fomatele aferente. Cursul de „Tehici de redactare” propune studenților o introducere în tot ceea ce înseamnă practici și proceduri jurnalistice, o perspectivă istorică a apariției jurnalismului și una normativă a limbajului jurnalistic.
R: Ce recomandări aveți pentru tinerii care își doresc o carieră în jurnalism, comunicare sau publicitate?
L.R.: Nu există neapărat niște „recomandări” sau o rețetă ca să devii un bun comunicator, dar pot împărtăși din observațiile mele de formator, de până acum. Cine își dorește să fie jurnalist, de exemplu, ar trebui să aibă un simț al observației bine dezvoltat și capacitatea de a înțelege lumea în afara stereotipurilor, iar pentru comunicare, în general, e nevoie să fii foarte adaptabil, creativ, lipsit de prejudecăți și capabil să te responsabilizezi față de semeni.
R: Din întrebarea anterioară derivă, firesc, o alta: se poate face carieră în aceste domenii fără pregătire academică? Cât de importantă este practica în aceste domenii? Poate experiența înlocui complet pregătirea din timpul anilor de studiu?
L.R.: Piața de comunicare, mai ales cea din domeniul jurnalismului, permite dezvoltarea unei cariere, chiar fără a avea studii de specialitate. Și există numeroase exemple de jurnaliști apreciați, care nu au studii de jurnalism sau de comunicare. Profesiile comunicării sunt extrem de flexibile din punctul de vedere al formării inițiale a profesionistului, nu doar la noi, ci peste tot în lume. Doar că, la noi, industria nu numai că nu impune existența unor competențe atestate printr-o diplomă de specialitate la angajare, dar nu intervine aproape deloc în perfecționarea resursei umane, nu e atentă la adaptarea competențelor la schimbările din mediul profesional. Și ceea ce mi se pare mai grav este că unii manageri (mai ales cei din media) nu sunt aproape deloc sensibili la etica profesională. Pentru mediul academic din sfera comunicării este dificil să-și desfășoare activitatea într-un mediu profesional în care deontologia este grav afectată de partizanate, de imixtiuni ale economicului și de un dezinteres total al elitei politice față de industria comunicării. Și despre aceasta ar trebui să vorbim mult și pe îndelete. Ca să răspund direct la ultima întrebare, eu cred că doar experiența, dublată de cunoștințe de specialitate și de o cultură generală specifică domeniului, poate garanta produse culturale de calitate.
R: Revenind la cariera dvs. și la relația cu studenții, cum ați caracteriza generațiile actuale de studenți ai FJSC? Considerați că este necesar ca mediul academic să țină pasul cu trendurile „impuse” de societatea 2.0?
L.R.: Deși nu fac parte din generația 2.0, am o excelentă comunicare cu tinerii din acest segment de vârstă și nu cred că este atât de greu, precum se spune. În primul rând, eu încerc să-i cunosc direct și nu operez cu stereotipurile care circulă în spațiul public. Dată fiind viteza schimbării în societate și în mediile de comunicare, e important să manifești înțelegere față de acest lucru. De exemplu, eu folosesc rețelele sociale pentru o comunicare rapidă cu studenții, emailul meu este public, iar când e vorba de pregătirea unor proiecte, prefer să constitui grupuri de studenți interesați de aceeași temă, pentru că în echipă totul e mult mai interesant și devine mai creativ. Pe de altă parte, cred că e loc și pentru a exersa spiritul critic și analitic prin formele „clasice” de lucru: studiul individual, analizele de tot felul, activitățile practice, lectura. Pun mare accent pe lectură, chiar dacă pare depășită. E oare depășită? Știm că nu, lectura e principalul mod de formare a gândirii critice.
R: Care este, în opinia dumneavoastră, cel mai bun mod de a menține atenția studenților pentru cursuri?
L.R.: E dificil, mai ales că trăim într-o epocă în care stimulii vizuali sunt dominanți. La cursuri, eu prefer prelegerea clasică, tocmai pentru a-i obliga pe studenți să-și exerseze atenția și să se concentreze pe cunoașterea abstract-logică. Știu că asta pare dificil, dar o fac intenționat. Uneori folosesc și suporturi vizuale sau invitați din profesie. La cursurile aplicative sau la seminare, suporturile vizuale sau exersarea unor abilități specifice domeniului comunicării sunt modalități uzuale de menținere a interesului studenților. Și apoi, dacă reușești să ai o comunicare reală cu studenții în timpul cursului, dacă le urmărești sau anticipezi reacțiile, dacă îi faci să înțeleagă că scopul este învățarea și atingerea unor obiective utile inserției lor profesionale, nu ai cum să nu le menții atenția.
R: În loc de încheiere, un mesaj pentru organizatorii celei de-a doua Gale a Premiilor Senatului Universității din București.
L.R.: Îi felicit pe organizatorii celei de-a doua Gale a Premiilor Senatului Universității din București pentru acest proiect ambițios, le doresc să-l continue oricât de dificil va fi, pentru că e o modalitate importantă de a face cunoscute realizările Universității din București, dincolo de cifre, de discursuri academice sau de PR. Până la urmă, Universitatea din București nu este o entitate abstractă, suntem noi, cadre didactice și studenți, cu bune și cu rele. Și, dincolo de cum ne văd alții, cred că e o oportunitate extraordinară pentru noi, membrii comunității academice a Universității din București, să ne cunoaștem mai bine unii pe alți. E o premisă esențială pentru un proiect academic de succes, pe termen lung.