Epidemiile în culturile lumii | Cehov în cursa contracronometru cu holera – Camelia Dinu

În perioada aprilie-decembrie 1890, Anton Cehov a făcut o călătorie fără precedent pe insula Sahalin, unde, din 1869, erau trimiși exilații în sistemul penal țarist. Însemnările, petițiile, miile de fișe statistice cu care s-a întors, cu privire la situația condamnaților și la condițiile extreme de viață, reunite în volumul Insula Sahalin, au zguduit societatea rusă. Ajuns pe insulă după 82 de zile, Cehov a mers parțial cu trenul și în mare parte călare, iar traseul de retur a fost pe mare, prin orașele portuare Hong Kong, Singapore, Colombo, Aden, Istanbul, Odessa. După o absență de opt luni, scriitorul a revenit la Moscova, iar la începutul lui 1891 a început să sorteze informațiile care au constituit întunecata enciclopedie a Sahalinului. Pe la mijlocul traseului de întoarcere, Cehov a fost prins de cel mai violent val al epidemiei de holeră care a bântuit Rusia aproape un secol, în opt etape (1823, 1829, 1830, 1837, 1847, 1852, 1865, 1892).

Confruntarea cu bolile nu era o noutate pentru Cehov din două motive: 1) pe insula Sahalin înregistrase ravagiile făcute de variolă, sifilis, scorbut, tuberculoză, bolile gastro-intestinale și senilitatea precoce; 2) era medic de profesie. De altfel, toată viața Cehov a fost sfâșiat între pasiunile sale devorante, medicina și literatura, despre care îi scria cu cinism prietenului A.S. Suvorov, în 1888: „Medicina este nevasta mea oficială, iar literatura este amanta. Când mă plictisesc de una, dorm peste noapte la cealaltă. […] Dacă n-aș fi avut medicina, nu mi-aș fi dedicat timpul liber și gândurile de prisos literaturii”.

Călătoria pe Sahalin a influențat ireversibil viziunea existențială și estetică a lui Cehov. Scriitorul percepe tot mai dramatic problemele sociale și își dorește să fie mai aproape de oameni pentru a servi binele comun. În spiritul acestor revelații, la începutul lui 1892, cumpără moșia Melihovo, nu departe de Moscova, și se mută cu întreaga familie în provincie pentru a-i ajuta pe țăranii înfometați. În 1890-1891, din cauza gerurilor foarte puternice, apoi a secetei, culturile din zona centrală a imperiului și de-a lungul fluviului Volga fuseseră complet compromise, ceea ce a dus la o foamete crâncenă. În plus, în 1892 se reactivează holera. Într-o scrisoare din același an către Suvorin, Cehov consemnează: „Vara a fost minunată, uscată, caldă, bogată în roade, dar toată frumusețea ei, începând din iulie, a fost spulberată de vestea despre holeră. […] Sufletul mi-e istovit. Totul e searbăd. Nu-ți mai aparții, te gândești doar la diaree, tresari noaptea de la un lătrat de câine și de la o bătaie în poartă (nu cumva au trimis după mine?), mergi cu cai nenorociți pe drumuri necunoscute, citești numai despre holeră, aștepți numai holera și în același timp ești complet indiferent față de această boală și față de acești oameni pe care îi slujești – asta, domnul meu, e așa o amestecătură că nu mai știi de capul tău. Holera se află deja la Moscova și în regiunea Moscovei. O așteptăm din oră în oră. Judecând după cursul ei la Moscova, cred că deja slăbește și începe să-și piardă forța. Mă gândesc și că este încetinită serios de măsurile luate la Moscova și aici. […] Desigur, n-am timp să mă gândesc la literatură. Nu scriu nimic. Când veți afla din ziare că holera s-a terminat, înseamnă că am început din nou să scriu. Cât timp slujesc la zemstvă, nu mă consider scriitor. Nu pot prinde doi iepuri deodată”.

După ce s-a stabilit la Melihovo, Cehov a început să ofere asistență medicală gratuită țăranilor și a amenajat un ambulatoriu într-o dependință a conacului său. Numai în vara lui 1892 a consultat în jur de o mie de pacienți. Asistenți permanenți i-au fost sora sa, Maria, și fratele, Mihail. Epidemia de holeră nu a afectat grav Melihovo, ci satele vecine, iar Cehov s-a implicat cu perseverență. S-a oferit ca medic de district sanitar și a deservit 25 de sate, 4 fabrici și o mănăstire. Bilanțul oficial al acestui val de holeră în Rusia a fost de 620 000 de bolnavi, iar rata de deces ­– peste 50%. În paralel cu activitatea medicală, Cehov a condus la Melihovo un telegraf și a construit câteva școli. Tot aici a scris texte de impact (nuvela Salonul nr. 6, piesele Pescărușul și Unchiul Vania), despre viața deprimantă din provincie, agravată de sărăcia oamenilor simpli și de lipsa de implicare a intelectualității.

În primăvara lui 1897, sănătatea lui Cehov s-a înrăutățit și s-a mutat în Crimeea. Evenimentele din trecutul său mai mult sau mai puțin îndepărtat (complicatul drum spre insula Sahalin – hrana necorespunzătoare, frigul, umiditatea, apoi epuizarea profesională în timpul foametei și al epidemiei de holeră) au contribuit substanțial la agravarea tuberculozei de care suferea de mult timp și care i-a fost fatală la numai 44 de ani. Prin demersurile umanitare, Cehov a oferit în scurta sa viață exemple inestimabile de sacrificiu personal și a demonstrat că legătura cu oamenii este o condiție pentru literatura de mare clasă.

Afiș din 1910, realizat de artistul S. Pogorelski și distribuit în orașul Oriol (sursa: Rossiiskaia gosudarstvennaia biblioteka, https://rusneb.ru/catalog/000199_000009_005388849/)

Articol semnat de conf. univ. dr. Camelia Dinu, cadru didactic al Departamentului de Filologie Rusă și Slavă al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a UB.