Epidemiile în istorie | Epidemia de tifos exantematic din România în perioada Primului Război Mondial. Partea 1: Origini și răspândire – Alin Ciupală

Intrarea României în Primul Război Mondial în vara anului 1916 era însoțită de un entuziasm enorm, de speranța realizării proiectului național român în forma sa maximă, România Mare.

Indiferent de simpatiile politice față de cele două partide care se succedau la guvernare, Liberal și Conservator, sau de atașamentele diferite față de Franța și Marea Briatnie, pe de o parte, Germania, pe de alta, românii doreau atingerea acestui obiectiv. Soluțiile erau diferite iar în 1916 a prevalat curentul pro-Antanta (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia), față de curentul pro-Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria).

Entuziasmul și speranțele s-au năruit repede iar în mai puțin de două săptămâni ofensiva armatei române în Transilvania era oprită în urma dezastrului înfrângerii pe frontul de sud. Prinsă între două ofensive inamice, România se vedea ruptă în două părți.

Una, cu capitala la Iași, era grupată în jurul familiei regale române, a guvernului ales și a armatei, rămasă fidelă alianței cu puterile Antantei. Cealaltă, cu capitala la București, aflată sub ocupația militară a trupelor Puterilor Centrale, era condusă de o dublă administrație alcătuită din instituții ale ocupanților și de ministere ale unui guvern român pro-Puterile Centrale.

Toată perioada cuprinsă între intrarea țării în război și încheierea păcii în toamna anului 1918 poate fi înțeleasă precum o medalie cu două fețe. Pe de o parte, regăsim rezistența, lupta, speranța, sacrificiul, solidaritatea, datoria până la capăt. Pe de altă parte, în egală măsură, descoperim capitularea, înfrângerea, disperarea, lașitatea, dezertarea, depunerea armelor. Toate aceste părți s-au aflat atât în Moldova liberă, cât și în Muntenia ocupată.

Foarte repede, chestiunea militară a fost egalată dacă nu chiar depășită ca importanță de chestiunea sanitară. Efortul de război trebuia susținut în egală măsură atât pe front, cât și în zonele civile ne1afectate de operațiunile militare propriu-zise. În toamna anului 1916 și mai ales în geroasa iarnă 196-1917, un inamic nou a început să secere vieți, să provoace dezorganizare, panică și să amenințe însuși proiectul național prin puterea cu care a lovit: tifosul exantematic.

Tifosul este o boală foarte gravă, infecțioasă, deosebit de contagioasă și epidemică, foarte ușor de transmis în anumite condiții, precum igienă precară, subalimentație, mizerie, temperaturi scăzute. Microbul, agentul patogen al bolii este transmis prin intermediul paraziților, păduchi în special dar și purici, de aceea deparazitarea joacă un rol central în lupta împotriva acestei boli. Principalele metode de combatere a bolii sunt vaccinarea și izolarea bolnavilor.

Chiar dacă în Europa perioadelor mai vechi apăruseră epidemii de tifos sau, în tot cazul, a unora ale căror forme de manifestare păreau asemănătoare, în România boala, cel puțin la această dimensiune, reprezenta o noutate. Șocul a fost cu atât mai mare, ceea ce explică, mai ales în primele luni de manifestare a flagelului, măsurile timide adoptate.

Dacă la început s-a crezut că tifosul lovește doar în interiorul categoriilor sociale sărace, defavorizate, paupere, destul de repede s-a înțeles faptul că boala nu presupune o limitare socială, dimpotrivă, ea a lovit fără excepție bogați și săraci, oameni educați și ignari, femei, bărbați și copii, militari și civili, tineri și vârstnici, români și alogeni.

Boala a făcut ravagii mai ales în Moldova. Specialiștii au avansat până acum cifre diferite iar sursele nu ne pot da, în lipsa înregistrărilor clare, o statistică precisă. Numărul îmbolnăvirilor a fost între 600.000 și 800.000 de mii, iar al deceselor între 150.000 și 200.000. Constantin Kirițescu vorbește în lucrarea sa clasică despre participarea României la Primul Război Mondial de 300.000 de victime, cifră care credem că este exagerată. Nu avem date precise referitoare la categoriile de vârstă.

Cauzele care au determinat răspândirea rapidă a bolii și numărul mare de victime merită o discuție distinctă.

Articol semnat de prof. univ. dr. Alin Ciupală.

Bibliografie:

Alin Ciupală, Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial, Iași, Editura Polirom, 2017

Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919, 3 vol., București, Editura Casei Școalelor, 1922-1923

Primul Război Mondial. Studii, articole, eseuri (Corneliu Pădurean, Eugen Ghiță coordonatori), Arad, Editura Gutemberg Univers, 2016

Radu Tudorancea, Frontul de acasă. Propagandă, atitudini și curente de opinie în România Primului Război Mondial, București, Editura Eikon, 2016