Senatul Universității din București a acordat premiul pentru profesorul emerit al anului 2018 în domeniul științe exacte și inginerie domnului prof. univ. dr. Andrei Dăneț de la Facultatea de Chimie.
Profesorul Andrei Dăneț și-a desfășurat îndelungata activitate în cadrul Departamentului de Chimie Analitică a Facultății de Chimie, iar, după retragerea sa din activitatea didactică, a primit titlul de Profesor Emerit, continuându-și activitatea de cercetare în cadrul aceluiași departament. Este un specialist cu recunoaștere națională și internațională în domeniul automatizării în chimia analitică, metodelor spectrometrice și electrometrice de analiză. Activitatea sa se reflectă în 114 lucrări științifice indexate ISI, 3 capitole de cărți publicate la edituri internaționale, 28 de cărți sau capitole publicate la edituri din țară, 4 brevete de invenție și numeroase participări la congrese internaționale de chimie sau chimie analitică. Totodată, prof. univ. dr. Andrei Dăneț a fost profesor invitat la Universitatea din Valencia, la Universitatea „Tor Vergata” din Roma și la Universitatea Warmia i Mazury din Polonia.
Despre complexa sa activitate didactică și de cercetare, precum și despre profesorii care l-au marcat de-a lungul anilor de studii, despre felul în care i s-a articulat interesul pentru anumite zone ale Chimiei și despre relația sa cu studenții, ne va povesti în continuare chiar prof. univ. dr. Andrei Dăneț.
Reporter: Ați fost desemnat, în cadrul Galei Premiilor Senatului, profesor emerit al anului 2018 la categoria Științe Exacte și Inginerie. Ce înseamnă pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?
Andrei Dăneț: Obținerea Premiului Senatului a fost un prilej de bucurie pentru mine, constituind o validare a rezultatelor obținute în activitatea depusă, atât înainte de pensionarea din 2011, cât și după pensionare. Cu toții avem nevoie, mai mult sau mai puțin, de astfel de validări care constituie stimulente majore în perfecționarea activității desfășurate în cadrul Universității.
R: V-ați început cariera de chimist în anul 1968, iar în 1972 v-ați început cariera didactică în cadrul Catedrei de chimie analitică a Facultății de Chimie a Universității din București și, de atunci, ați parcurs toate etapele evoluției profesionale și științifice. Cum ați descrie acest parcurs? Care sunt acele momente pe care le considerați definitorii pentru cariera dvs.?
A.D.: Cele mai importante momente privind carierea mea didactică și științifică, în perioada de început, le-au constituit admiterea ca doctorand cu frecvență în mai 1969, încadrarea ca asistent în 1972, susținerea doctoratului în iunie 1974 și ocuparea prin concurs a postului de șef de lucrări în 1981. Parcurgerea acestor etape mi s-a părut destul de dificilă, deoarece fiind încă în etapa de început a carierei a trebuit să demonstrez pe baza unor rezultate adecvate, că îndeplinesc cerințele unui bun cercetător și cadru didactic. După părerea mea, următoarele etape în ierarhia didactică și anume încadrarea pe postul de conferențiar în 1990 și de profesor în 1994 au fost parcurse parcă mai ușor. Este de menționat însă și faptul că după 1989 a fost o mare deschidere în învățământul superior comparativ cu anii precedenți, ceea ce a ușurat mult avansările pe linie didactică. De o mare importanță pentru pregătirea mea profesională au fost stagiile de perfecționare la Universitățile din Valencia și Cordoba în anul 1993, când am beneficiat de o bursă în cadrul programului european Tempus și mai apoi celelalte stagii de cercetare la Universitățile din Lund, Perpignan, „Tor Vergata” din Roma și din Valencia în anii ’90, în cadrul unor proiecte europene de tip Tempus, sau de tip Copernicus la care am fost partener, precum și în cadrul unui proiect european de tip Leonardo pe care l-am coordonat (2003-2006). De asemenea mi-au fost foarte utile perioadele petrecute ca profesor invitat la Universitatea din Valencia în 1999 și Universitatea „Tor Vergata” din Roma în 2001.
R: Ați manifestat, pe parcursul îndelungatei dvs. activități, un interes predilect pentru domeniul automatizării în chimia analitică și pentru cel al metodelor spectrometrice și electrometrice de analiză. Ce anume v-a atras spre fiecare dintre aceste zone de cercetare?
A.D.: Probabil că factorul cel mai important care m-a atras spre domeniile chimiei analitice menționate de dvs. au fost preocupările mele anterioare, din timpul liceului când, printre altele, mă ocupam ca hobby de construirea unor aparate de radio cu „lămpi”, unele chiar mai complicate de tip superheterodină. În anii ´50 început de ani ´60, astfel de aparate erau apreciate și scumpe (tranzistorul nu ajunsese încă să fie disponibil comercial, iar televiziunea de abia apăruse). În acest mod am reușit să dobândesc anumite cunoștințe elementare de electronică astfel încât aparatura analitică cu care am venit mai târziu în contact în cadrul facultății și după terminarea acesteia mi s-a părut relativ ușor de înțeles și de folosit. Acesta cred că ar fi cel mai important motiv pentru care am ales să-mi desfășor activitatea științifică preponderent în domeniul metodelor automate de analiză și al analizei instrumentale.
R: Ce anume credeți că este determinant în articularea interesului unui chimist pentru anumite domenii de cercetare? Contează mai degrabă o anumită înclinație personală sau interacțiunea cu anumiți profesori și direcționarea spre anumite zone de cercetare?
A.D.: După părerea mea, interesul unui tânăr pentru anumite domenii de cercetare este determinat de o multitudine de factori, cu ponderi foarte variabile, deosebit de dificil de cuantificat, aceste influențe suprapunându-se pe personalitatea elevului sau a studentului. O influență mare poate avea un profesor, unul dintre părinți, o rudă, o carte citită, un coleg de școală, o vizită într-o unitate de cercetare sau de producție, chiar vizionarea unui film etc. Toți acești factori pot acționa, atât pentru a-l orienta pe un tânăr spre un anumit domeniu, cât și pentru a-l îndepărta de un anumit domeniu de cercetare. Din acest motiv, efectul final al diverșilor factori care acționează asupra unui tânăr este foarte greu de anticipat. După părerea mea, deosebit de importantă este inclinația personală a unui tânăr pentru un anumit domeniu de cercetare (înclinație care este la rândul ei determinată de numeroși factori externi). Nu trebuie să uităm că sunt însă și mulți tineri care se orientează spre un domeniu de cercetare fără să aibă o preferință specială pentru acesta, dar în timp pot obține rezultate notabile în domeniul respectiv.
R: Care sunt interacțiunile pe care le considerați esențiale pentru devenirea dumneavoastră profesională? Care sunt acei profesori cărora le păstrați o amintire deosebită și în ce mod au contribuit ei la evoluția dumneavoastră ulterioară?
A.D.: O influență deosebită asupra devenirii mele profesionale ca student și apoi în primii ani după terminarea facultății au avut profesorii Șerban Moldoveanu, Dumitru Cruceru, George Emil Baiulescu și Grigore Popa, iar ceva mai târziu, după susținerea doctoratului, profesorul Constantin Luca. Toți acești profesori m-au încurajat și susținut în mod deosebit în ceea ce privește activitatea de cercetare pe care o desfășuram în laborator și au contribuit la crearea unui climat de emulație, propice activității de cercetare. Cu profesorii Șerban Moldoveanu si George Emil Baiulescu am publicat prima mea lucrarea științifică, care pentru mine, un student în anul IV al facultății a constituit un lucru cu totul deosebit. Cu profesorul George Emil Baiulescu am reușit apoi, în scurt timp, să public un articol într-o revistă de prestigiu din străinătate (revista Analyst, în 1969). Profesorul Grigore Popa, a fost îndrumătorul meu de doctorat și a avut deosebita răbdare să-mi citească și să-mi corecteze teza de doctorat într-un timp record, astfel încât în anul 1974 am susținut doctoratul.
O deosebită importanță în devenirea mea profesională au avut profesorul Dumitru Cruceru și profesorul Constantin Luca. Profesorul Dumitru Cruceru m-a încurajat și ajutat direct la realizarea primului meu contract de cercetare științifică, precum și la recuperarea paladiului din catalizatori uzați, recuperare realizată în laboratoarele facultății, în cadrul practicii productive a studenților. Profesorul Constantin Luca a fost un adevărat exemplu în ceea ce privește modul de comportare cu colegii de catedră și în ceea ce privește activitatea pe tărâm științific. Dânsul a avut un rol esențial în antrenarea întregului colectiv al catedrei în activitatea de cercetare fundamentală și pe bază de contracte cu diferite instituții sau întreprinderi. În ce mă privește, domnia sa a avut un rol esențial în orientarea mea spre cercetarea aplicativă pe bază de contracte, activitate pe care am continuat-o și după pensionare. O altă figură luminoasă care mi-a influențat devenirea profesională este profesorul Iuliu Pogany de la Facultatea de Inginerie Chimică, Universitatea Politehnica București, care a fost un om de o cultură enciclopedică și care a avut amabilitatea să citească foarte atent și să-mi transmită observațiile sale la primele manuale mai importante pe care le-am scris. Îmi amintesc că discuțiile cu dânsul pe diferite teme, nu neapărat de specialitate, erau un prilej de desfătare intelectuală.
R: Cum ați descrie legătura dumneavoastră cu studenții de-a lungul timpului? Au existat transformări majore în timp din acest punct de vedere? S-a modificat aceasta în timp? Ați devenit pe parcursul anilor mai apropiat de studenții dumneavoastră?
A.D.: În mod surprinzător, legătura dezvoltată cu studenții și doctoranzii în activitățile didactice și de cercetare desfășurate în comun nu s-a transformat în mod major de-a lungul anilor. Această legătură a fost și a rămas una de apreciere reciprocă și de colaborare, atunci când studenții au depus un efort susținut și au manifestat interes pentru a realiza scopul comun pe care ni l-am propus, de ex. o bună lucrare de diplomă, de dizertație sau de doctorat. Dacă însă un student a fost dezinteresat de activitatea pe care trebuia să o depună, legătură dezvoltată cu acesta a devenit mai protocolară, urmărindu-se însă ca acesta să îndeplinească condițiile pentru a-și finaliza într-un fel studiile. In ceea ce mă privește apropierea de studenții mei a fost până la urmă influențată de dorința și efortul lor, depus pentru a rezolva problemele profesionale specifice perioadei respective.
R: Aveți un sfat pentru mai tinerii dumneavoastră colegi?
A.D.: Cred că este important ca un bun profesor să aibă un orizont cât mai larg și să nu se limiteze numai la domeniul său îngust de specialitate. Realitatea este că în prezent un cercetător se poate specializa numai într-un domeniu îngust, dar după părerea mea este important să nu rămână cantonat numai în acest domeniu și în timp să se străduie să-și lărgească continuu orizontul profesional.
R: Ce credeți că poate face Universitatea din București pentru a stimula excelența în educație și cercetare?
A.D.: După părerea mea, stimularea excelenței în educație și cercetare se poate face în primul rând prin crearea unei atmosfere de emulație în rândul cadrelor didactice și al studenților. Concret, aceasta s-ar putea face prin popularizarea eficientă a rezultatelor obținute în activitatea de cercetare, prin premii pentru studenții și cadrele didactice cu cele mai bune rezultate, prin participarea mai largă la manifestări științifice, prin mai multe concursuri profesionale, prin vizitarea în mod organizat a unor institute de cercetări sau obiective industriale (de ex. în cazul chimiștilor de la ICECHIM, INCDSB etc.).