„Este important pentru tinerii de azi să ajungă la o doză potrivită de idealism, spirit pragmatic și multă deschidere pentru schimbare” – Interviu cu Alexandra Ciocănel

Alexandra Ciocănel a câștigat, în cadrul celei de-a treia ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „cea mai bună lucrare de doctorat”, la categoria Științe Sociale. Încă de când era studentă în cadrul Facultății de Sociologie a UB, Alexandra Ciocănel a participat la conferințe, simpozioane, a scris articole științifice și și-a găsit mentori printre profesori. După ce și-a finalizat teza de doctorat, „Blurring and constructing boundaries: legitimising homeopathy in the Romanian medical landscape”, o cercetare amplă despre legitimarea instituțională și culturală a homeopatiei în România, căreia comisia de evaluare i-a acordat calificativul de „summa cum laudae”, Alexandra s-a înscris la un nou doctorat, de această dată la Universitatea din Manchester. Îi poartă un deosebit respect coordonatoarei dumneaei de doctorat din România, d-na prof. univ. Cosima Rughiniș, pe care o consideră un exemplu. Despre modul în care homeopatia e receptată în România, despre provocările din spatele redactării lucrării de doctorat, dar și despre parcursul ei academic, ne va vorbi chiar Alexandra Ciocănel.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a treia ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „cea mai bună lucrare de doctorat” în domeniul Științe Sociale. 

Alexandra Ciocănel: Îi datorez participarea coordonatoarei mele, prof. dr. Cosima Rughiniș, care mi-a propus să fac acest demers și mi-a înscris lucrarea mea de doctorat în competiție. Atunci când mi-a sugerat acest lucru am acceptat cu interes atât dintr-o curiozitate față de spiritul competițional în mediul academic din România, cât și având în vedere valoarea unei astfel de recunoașteri.

R.: Unul dintre profesorii din comisia de doctorat, prof. univ. dr. Michael G. Flaherty de la Colegiul Eckerd și Universitatea din Florida de Sud (USF), a punctat în referatul dumnealui că ați scris „una dintre cele mai bune lucrări pe care a avut plăcerea să le citească”. V-a flatat această evaluare sau era oarecum în orizontul dvs. de așteptare, având în vedere că ați muncit foarte mult în elaborarea tezei?

A.C.: Am primit atât aprecieri pozitive, cât și critici extrem de constructive de la toți membrii comisiei de evaluare, cărora țin se le mulțumesc pe această cale, menționându-i astfel și pe prof. dr. Lazăr Vlăsceanu și pe dr. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române. Lectura referatelor lor de evaluare m-a bucurat nespus în primul rând pentru că referenții au intrat într-o reală conversație academică cu teza mea, demonstrând o lectură atentă, interpretări cumva surprinzătoare și noi posibile direcții de cercetare. Desigur că am zâmbit larg în fața diverselor aprecieri pozitive pe care le-am primit și trebuie să recunosc că am fost ușor surprinsă de superlativul acestora, chiar dacă efortul depus pentru elaborarea tezei a fost unul substanțial.

R.: Lucrarea dvs., „Blurring and constructing boundaries: legitimising homeopathy in the Romanian medical landscape”, reprezintă o cercetare amplă despre legitimarea instituțională și culturală a homeopatiei în România. Care au fost considerentele pentru alegerea acestei teme? Nu e riscant să analizezi un domeniu controversat care e perceput uneori ca o alternativă ineficientă a medicinii științifice. Sau tocmai aceste aspecte v-au impulsionat să analizați la rece cum a evoluat homeopatia în țara noastră?

A.C.: Într-adevăr, caracterul controversat și extrem de ambiguu al homeopatiei este ceea ce m-a atras la acest subiect. Trebuie să recunosc că la început nici nu știam exact ce este homeopatia, făcând confuzia larg răspândită de a o asocia unei forme de fitoterapie. În urma unei discuții cu Cosima Rughiniș, în care a pledat cu multă pasiune pentru o astfel de cercetare, am mai reflectat și mi s-a părut că se suprapunea cu multe dintre interesele sau sensibilitățile mele de cercetare de la acel moment.

Terminasem studiile de licență și master în antropologie și mi s-a părut că e cumva un fel de realitate socială care atrage atenția, având un statut mai „exotic”, marginal, alternativ. Neavând nicio tangență cu domeniul până atunci mi se părea că voi avea ocazia de a cunoaște o „cultură” complet străină mie, cu propriile practici, ritualuri, asumpții fundamentale.

Una dintre cărțile cele mai îndrăgite de antropologie clasică de pe parcursul studiilor a fost „Witchcraft, Oracles, and Magic Among the Azande” (1937), de E. E. Evans-Pritchard, care a stat la baza unei lungi dezbateri intelectuale despre raționalitatea magiei. Simplificând argumentul lui Evans-Pritchard, practicile de magie și vrăjitorie ale lui Azande, contrar etichetării ca iraționale dintr-o perspectivă științifică vestică, am observat că aveau de fapt foarte mult sens în contextul lor cultural. Astfel, am avut convingerea că sunt în fața unui proiect intelectual similar în care trebuia să găsesc raționalitatea și sensul unor practici și alegeri destul de virulent atacate ca iraționale, dacă nu chiar stupide. În plus, datorită apropierii pe parcursul studiilor de domeniul „Science and Technologies Studies” (STS), am devenit extrem de interesată de rolul controverselor în construirea realității sociale, iar dezbaterea din jurul homeopatiei mi s-a părut un unghi bun de a vedea cum se conturează granițele între știință și non-știință în contextul românesc.  

R.: Care sunt principalele instrumente și resurse pe care le-ați utilizat în realizarea tezei de doctorat?

A.C.: Teza mea se bazează pe o cercetare calitativă în care am combinat mai multe metode de cercetare. Am reușit să am acces la observarea unor consultații homeopate datorită unui medic homeopat care se ocupă de formarea profesională a homeopaților, pacienții săi fiind astfel obișnuiți cu prezența unor observatori pe parcursul consultației. De asemenea, conducerea Societății Române de Homeopatie a dovedit destul de multă deschidere, lăsându-mă să particip la workshop-urile lor lunare și la două conferințe naționale. O altă metodă importantă a fost reprezentată de interviuri. Am avut multe discuții atât cu pacienți, cât și cu medici. Pe parcursul cercetării am realizat cât de importantă este circulația unor diverse texte in mediul online pentru legitimarea homeopatiei și am început să analizez site-urile unor medici homeopați, articole de presă și comentarii de pe social media.

R.: Care sunt, în opinia dvs., cele mai importante concluzii pe care le-a evidențiat lucrarea dvs. cu privire la tema analizată?

A.C.: Principala contribuție a acestei teze o reprezintă identificarea a două procese distincte, dar interdependente de legitimare, cea instituțională și cea culturală, în care diverse resurse discursive sunt mobilizate de actori. Astfel, legitimarea instituțională a homeopatiei în România are loc în anii 1980, atunci când medici cu roluri semnificative în administrație au reușit să obțină recunoașterea unor cursuri de formare post-universitare datorită domesticării ideologiei homeopate la un cadru materialist, sprijinului unor medici și persoane politice din Germania de Est și din Rusia. Totodată, specialiștii au reușit să trateze homeopatic pacienți care aveau roluri politice înalte. Legitimarea culturală a homeopatiei are loc în anii 1990, odată cu un liber acces la informații și crearea unei piețe medicale și farmaceutice. Dimensiunile principale ale acesteia sunt date de potența simbolică a noțiunii de „natural”, precum și de idei normative despre timp în relație cu sănătatea, de o hibridizare între medicina convențională și homeopatie în cadrul traiectoriilor medicale ale pacienților.

R.: Ce ne puteți povesti despre traseul dvs. de după finalizarea studiilor doctorale. Care sunt cele mai importante proiecte la care lucrați în momentul de față?

A.C.: În prezent sunt în anul doi în cadrul unui program de doctorat în antropologie socială la Universitatea din Manchester. În continuarea fostului proiect de doctorat, încerc să îmi aprofundez interesul pentru investigarea rolului timpului în crearea unor realități sociale, de data aceasta uitându-mă însă la evoluția creditelor ipotecare în România.

R.: Un număr foarte mare de doctoranzi aleg să își continue studiile în universități prestigioase din Europa și nu numai. Dumneavoastră, în schimb, ați ales, până în acest moment, să vă aprofundați studiile la Universitatea din București. V-ați gândit și la posibilitatea de a face un postdoctorat în străinătate?

A.C.: Am avut susținerea tezei de doctorat în septembrie 2019, moment în care afilierea mea instituțională cu Universitatea din București a luat sfârșit, dar continui și acum o colaborare academică cu Cosima Rughiniș. Pentru că mi-am dorit foarte mult să mă întorc la o „dragoste mai veche”, antropologia economică, am ales să urmez cursurile unui nou program de doctorat în toamna anului 2018 în cadrul Universității din Manchester. Planurile de viitor după absolvirea acestuia ar include și un postdoctorat, cel mai probabil tot în străinătate.

R.: După părerea dvs., ce credeți că ar mai putea face Universitatea din București pentru a stimula excelența în domeniul cercetării? Dvs. ați fost foarte activă, ați participat atât în timpul facultății, cât și al masterului, dar mai ales, al studiilor doctorale, la conferințe și simpozioane naționale și internaționale. Ce v-a motivat?

A.C.: Cred că cercetarea este în ultimă instanță un demers, în multiple moduri, colectiv. Domeniul este unul vast și presupune de la participarea la conferințe până la publicarea de articole. Nu cred că am avut vreo motivație specială, ci pur și simplu mi s-a părut firescul unei apartenențe la comunitatea științifică al cărei ethos este caracterizat de promovarea colaborărilor și de critica constructivă.

În privința a ceea ce poate face Universitatea din București pentru a stimula excelența în domeniul cercetării nu cred că are rost să mai dezvolt ideea unui sprijin financiar mai generos pentru cercetare, având în vedere că aceasta este general recunoscută și că depinde de foarte mulți factori. Poate mai important însă în astfel de momente ar fi deschiderea unei discuții despre ce înseamnă mai exact excelența în domeniul cercetării când un model al performanței mai degrabă cantitativ este pus în aplicare peste tot în lume în ceea ce unii cercetători au denumit o „cultură a auditului”  în mediul academic. Presiunea de a demonstra performanță și productivitate poate avea efecte contrarii, având în vedere că atât cercetarea, cât și educația au nevoie de momente pe care antropoloaga Marilyn Strathern le numește „productivitate non-productivă”.

În cercetare, rezultate finale pot fi adesea precedate de urmărirea unor piste false, timpi îndelungați de reflecție, în care unele idei sunt doar tatonate, în timp ce educația are nevoie de timp pentru absorbție și reformulare. De aceea cred că ar fi utilă o înțelegere reală a nevoilor de timp, resurse materiale și sociale pe care demersul de cercetare îl presupune, luând în considerare și diferențele disciplinare și specificul mediului academic din România. Poate ar ajuta în acest sens o etnografie a mediului universitar, eu una cel puțin aș citi-o cu mare interes.

R.: Ce anume credeți că este important pentru un tânăr în alegerea domeniului de studiu și în procesul formării profesionale?

A.C.: Cred că este important pentru tinerii de azi să ajungă la o doză potrivită de idealism, spirit pragmatic și multă deschidere pentru schimbare în astfel de alegeri. Ideal ar fi ca atât studiile, cât și practicarea unei profesii să fie făcute cu multă pasiune și dedicație, dar realitatea se conformează foarte rar idealurilor noastre, având în vedere provocările economice, tehnologice și socio-politice pe care le trăim.

R.: În loc de încheiere, vă rog să transmiteți un mesaj viitorilor studenți ai Facultății de Sociologie a Universității din București.

A.C.: Îi felicit în primul rând pentru alegerea făcută și le doresc ca descoperirea sociologiei și antropologiei să fie o întâlnire extrem de constructivă și revelatoare. Le recomand să își cultive un spirit de curiozitate față de ei înșiși și de realitatea socială care îi înconjoară și să citească  cât mai mult, cât mai așezat și cât mai critic.