„Este important să explicăm publicului larg ce facem și cât de frumoase sunt disciplinele științifice în care activăm” – interviu cu prof. univ. dr. habil. ing. Mihai Emilian Popa, „Profesorul UB al anului 2021”

În cadrul celei de-a cincea Gale a Premiilor Senatului Universității din București, desfășurată la finalul anului 2021, prof. univ. dr. habil. ing. Mihai Emilian Popa, cadru didactic la Facultatea de Geologie și Geofizică a UB, a câștigat premiul pentru Profesorul anului în domeniul Științelor Vieții și Pământului și, totodată, Marele Premiu al categoriei și distincția de „Profesorul anului”.

Directorul al Școlii Doctorale din cadrul Facultății de Geologie și Geofizică a Universității din București, laureatul se ocupă atât de activități  didactice, cât și de cercetare științifică și de management al proiectelor naționale și internaționale.

Prof. univ. dr. habil. ing. Mihai Emilian Popa predă disciplinele Paleobotanică, Geologia Zăcămintelor de Cărbuni, Principii de Ecologie, Scriere Științifică, Etică și integritate academică, Scriere științifică și dezvoltarea carierei, Palinologie și se consideră „un coleg mai mare” pentru studenții săi actuali de la UB, precum și pentru cei de la Southwest Petroleum University, Chengdu, Sichuan, China, unde predă discipline asemănătoare cu cele din Facultatea de Geologie și Geofizică.

Totodată, profesorul Popa dezvoltă și colaborări educaționale privind dezvoltarea domeniului Geologie. În cadrul Laboratorului de teren „Dilcher-Popa”, acesta susține cursuri pentru elevii premianți la olimpiadele internaționale de Științele Pământului cu realitatea geologică de teren.

De altfel, apogeul activității sale multidisciplinare este reprezentat de implicarea remarcabilă în rândul activităților studențești. Astfel, de-a lungul anilor, cadrul didactic a răspuns pozitiv la inițiativele studențești prin deplasările pe teren în anumite arii de interes.

Totodată, în timpul perioadei pandemice, profesorul Popa a avut inițiativa de a ajuta studenții în formarea lor profesională, personală și menținerea sănătății mentale.

„Domnul prof. dr. habil ing. Mihai Emilian Popa este un ilustru atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere educațional-cultural, un mentor admirabil care merită ovațiunile noastre și ale membrilor comunității academice pentru contribuțiile sale excepționale în anul universitar precedent la îndeplinirea misiunii Universității din București”, se arată în scrisoarea de recomandare și nominalizare a laureatului, semnată de Conducerea Facultății de Geologie și Geofizică a UB și de studenți.

Despre provocările carierei academice, interacțiunea cu studenții, munca de teren, pasiuni și importanța unor mentori ne vorbește în rândurile următoare chiar Mihai Emilian Popa.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a cincea ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Profesorul anului 2021” în domeniul Științelor Vieții și Pământului” și, totodată, Marele Premiu al categoriei. Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Prof. univ. dr. habil. ing. Mihai Emilian Popa: Distincțiile au fost o surpriză pentru mine, o surpriză onorantă pentru că a venit de la studenți. Mi-au adus aminte de alte surprize emoționante, făcute de foști studenți și studente cu care m-am reîntâlnit de-a lungul anilor. Surprizele sunau cam așa, spuse spontan și fără vreun interes: „Mulțumesc pentru tot, cursul m-a însuflețit, ați fost un sprijin și un exemplu”. Astfel de momente îți dau încredere în ce faci, te motivează și deși nu se întâmplă în fiecare zi, sunt importante pentru un cadru didactic, când te gândești încă o dată că treaba ta are sens.

R.: În opinia dumneavoastră, inițiativele precum Premiile Senatului Universității din București încurajează mediul academic spre inovare și obținerea de noi performanțe?

M.E.P.: Sigur că Premiile Senatului Universității din București sunt o încurajare pentru mediul academic, e o idee bună și cred că studenții noștri aleg responsabil.

R.: Aveți o carieră științifică și didactică de peste 25 de ani. Există, pe parcursul activității dumneavoastră, un moment pe care îl considerați ca având o relevanță deosebită în evoluția dumneavoastră profesională? În opinia dvs. contează mai degrabă o anumită înclinație personală sau interacțiunea cu anumiți profesori și direcționarea spre anumite zone de cercetare?

M.E.P.: Sunt mai multe ipostaze importante profesional pentru mine, unele chiar dinainte de facultate. Prima întâmplare a fost legată de planșa cu fosile din Le Petit Larousse, din biblioteca familiei noastre, nu știam încă să citesc, dar o știu și astăzi pe dinafară. Au urmat în gimnaziu lecturile naturalistice esențiale și orele de Biologie, de la Școala Generală nr. 19 „Tudor Arghezi” din București, cu prof. Otilia Granciu, un cadru didactic cu o vocație extraordinară. Încă din anul 1984, ca membru al Grupului de Explorări Subacvatice și Speologice (GESS), am avut norocul să merg prin peșteri și să fac scufundări pe toată perioada liceului. GESS a fost un privilegiu și un mare noroc pentru mine, mai ales că am crescut, am învățat multe acolo despre mine, despre Geologie și despre Biologie și am avut adevărate exemple de urmat în viață, precum Cristian Lascu și Șerban Sârbu. Opțiunea pentru Geologie a fost așadar firească și dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș face aceeași alegere.

Momentul hotărâtor din punct de vedere profesional a survenit după arestarea mea de către mineri la 14 iunie 1990, mai precis în luna august a aceluiași an, când am început să lucrez în subteran, în abatajele minelor de cărbuni de la Anina, în Banat. A funcționat pesemne tot înclinația spre aventură și spre explorarea subteranului, împletită cu fascinația pentru fosile.

Îmi găsisem bine locul, Anina era cel mai adânc complex minier pentru cărbuni din Europa, cu orizonturi subterane ce atingeau 1300 metri adâncime și cu mai mult de 120 kilometri de galerii active, un labirint uriaș, tridimensional. Primele galerii și puțuri s-au săpat la Anina în anul 1792, mina fiind închisă în anul 2006, perioadă în care am avut norocul să lucrez în subteran 16 ani unici pentru mine, vară sau iarnă, oricând. Mai mult, astăzi știm despre Anina că este o localitate fossile-Lagerstatte, excepțională din punct de vedere paleontologic, cu plante și nevertebrate jurasice, alături de urme de dinozauri și de alte vertebrate fosile. De la prima intrare în subteran am avut norocul să colectez fosile de plante și scânteia s-a aprins imediat. Pentru cine e pasionat de Geologie și Paleontologie, o mină de subteran este o fereastră unică, fabuloasă, deschisă larg spre trecutul geologic. Trebuie numai să înveți să îi citești povestea scrisă cu litere făcute din specii fosile, din roci și cu sintaxa stratigrafiei și a paleoecologiei.

O mină deschide tridimensional formațiunile continentale purtătoare de cărbuni sau de alte resurse minerale utile și permite colectarea de fosile cu control stratigrafic ideal și precis, de-a lungul galeriilor, suitorilor și abatajelor ei. Nu poți să obții o informație atât de precisă numai colectând fosile de pe halde. Să lucrezi ca un șoricel care se mișcă tridimensional într-un șvaițer uriaș, așa cum au fost deschise formațiunile sedimentare ale Bazinului Reșița de galeriile și puțurile Aninei, e o șansă uluitoare în viață. Prima mea lucrare științifică publicat-o în anul 1992 la Munchen, în anul al III-lea de facultate și a fost o mare satisfacție, cu o hartă de subteran de la Anina ce cuprinde și cuiburi cu plante fosile.

De-a lungul anilor am reușit să construiesc o colecție paleobotanică prețioasă, de subteran și de la zi, din carierele Aninei și din haldele ei de steril. Colecția este găzduită azi la Universitatea din București, la Muzeul Geologic din București și la Primăria Anina, cu eșantioane unice, colectate din abataje și galerii bogat fosilifere.

Ulterior momentului cheie din august 1990, povestea a fost simplă și s-a derulat repede, ca un foc: lucrul în subteranul minelor de la Lupac și de la Cozla, la zi în restul localităților cu floră paleozoică și mesozoică din Carpații Meridionali, de la împrejurimile Brașovului și până la Dunăre, apoi saltul în lume, studiind și publicând flore fosile care aveau să semene pentru mine cu prima dragoste din Banat: Groenlanda (Țara lui Jameson) și China (Sichuan, Guangdong, Liaoning, Heilongjiang etc.) sau mai puțin detaliat, în Yorkshire, Kansas, Suedia, Ungaria (Mecsek), Serbia și Iran.

Postdoctoratul Fulbright Scholar din Statele Unite ale Americii la University of Florida, Gainesville, expedițiile groenlandeze, activitatea didactică și de cercetare din Franța, la Université Claude-Bernard din Lyon, din Statele Unite, la Muzeul Field din Chicago, din Irlanda, la University College Dublin și din China, la Southwest Petroleum University din Chengdu și la Nanjing Institute of Geology and Palaeontology (NIGPAS) au fost de asemenea experiențe profesionale importante.

Colaborarea cu acad. Răzvan Givulescu, primul meu mentor într-ale Paleobotanicii mesozoice, prof. Johanna Van Konijnenburg-van Cittert și prof. Ovidiu Dragastan, îndrumătorii mei la doctorat, acad. David Dilcher cu care am colaborat la University of Florida, suportul moral permanent al acad. Theodor Neagu și al prof. Nicolae Țicleanu au fost toate esențiale de-a lungul formării mele profesionale în Geologie, în general, și în Paleobotanică, în special. Am avut și șansa unei facultăți de Geologie exemplare, cu un corp profesoral impecabil ce a inclus corifei ai Geologiei românești. Nu pot decât să sper că m-am ridicat la înălțimea așteptărilor lor.

Cred că înclinația și mentorii de pe calea pe care ți-ai ales-o contează în egală măsură. Este o datorie a fiecărei persoane educate să înțeleagă chemarea sa, să o caute, să încerce să o urmeze și să se autodepășească.

Odată ce știi ce vrei și ce îți place, găsești și mentorii potriviți care pot apoi să te șlefuiască. Nu e o formulă identică pentru toată lumea și totul depinde de chimia sufletească proprie a fiecăruia, de înclinații, de perseverență și de o doză apreciabilă de noroc.

R.: Sunteți membru al multor echipe de cercetare naționale și internaționale. Care au fost cele mai interesante proiecte de cercetare, dacă ne raportăm la rezultatele acestora?

M.E.P.: Fiecare proiect în care am lucrat a fost interesant în felul lui. Proiectul Fulbright Scholar de la University of Florida în Gainesville, sub îndrumarea acad. David Dilcher, a fost un proiect generos și fertil, legat de conifere cretacice ale Formațiunii de Dakota din Kansas și din România (perioada 2001-2002). Interacțiunea cu mediul academic american a fost benefică pentru mine și cred că am adus multe lucruri bune de acolo în activitatea mea de la Universitatea din București. I-au urmat proiectele National Geographic (anul 2002) și NASA (anul 2004) pentru expedițiile din Țara lui Jameson (Groenlanda de Est), împreună cu prof. Jennifer McElwain (Trinity College, Dublin), proiecte care au adus publicații cu un număr mare de citări. Ele au atras noi proiecte la Chicago, unde am dus fosilele colectate din Groenlanda în anul 2002 și la Dublin, într-un proiect major Marie Curie, pentru fosilele colectate tot din Țara lui Jameson în anul 2004. Florele mesozoice groenlandeze sunt foarte diverse și pot fi studiate excelent la marginea calotei glaciare, de-a lungul unor aflorimente impresionante. Proiecte finanțate în România au adus și ele rezultate importante și am reușit în urma lor să dotez un laborator modern de Paleobotanică și Palinologie la Universitatea din București. Ele au fost urmate de proiecte majore în China, pentru plante fosile triasice și jurasice din diverse provincii.

Am fost atras în mod particular de plantele triasice târzii ale Formațiunii de Xujiahe, din Bazinul Roșu (Sichuan), poate și din cauză că am învățat sistematică și din lucrările lui Ye Meina și ale altor paleobotaniști din Sichuan.

De-a lungul anilor aveam să lucrez în principalele flore mesozoice ale ramei de nord a Oceanului Tethys, din America, Europa și până în sudul Chinei, în Guangdong, în jurul unei extincții majore din istoria vieții, de la limita Triasic-Jurasic, de acum 200 de milioane de ani. Profesoratul de la Southwest Petroleum University din Chengdu, Sichuan, mi-a permis și familiarizarea cu mediul didactic chinez, alături de granturile de cercetare derulate la Chengdu și Nanjing. Florele mesozoice chineze sunt extrem de diverse și de bine conservate, sunt foarte numeroase și includ numeroase localități fossile-Lagerstatte, China este un fel de Eldorado paleontologic. Statele Unite ale Americii și China înțeleg cât de importantă este cercetarea științifică și au medii academice puternice, competitive și bine finanțate.

R.: Pe lângă activitatea didactică, ați dobândit experiență în comunicarea științifică și în popularizarea științei, experiență în comunicarea media (TV, radio, media tipărită și online), experiență în Relații Publice la nivel ministerial și de agenție de finanțare, experiență în comunicare și monitorizare la nivelul organizațiilor civice, neguvernamentale și europene. Sunt acestea complementare? Cum reușiți să vă direcționați eforturile în toate aceste direcții?

M.E.P.: Toate aceste direcții sunt complementare cu activitatea de cercetare și cu cea didactică și le-am desfășurat cum am putut mai bine de-a lungul timpului ca pe o datorie în raport cu comunitatea academică. Nu a fost deloc ușor, e vorba de ceva timp și energie investite în serviciul public, am făcut-o pentru a contribui după puterile mele la reforma în cercetare și în viața didactică universitară. Pe de altă parte, am pornit și de la premisa că în cazul în care nu faci nimic pentru comunitate, nu ai nici dreptul să te plângi de problemele din sistem.

Comunicarea științifică este o altă datorie pe care o au cercetătorii și cadrele didactice universitare, pentru că este important să explicăm publicului larg ce facem și cât de frumoase sunt disciplinele științifice în care activăm, mă refer aici la orice domeniu științific.

De-a lungul timpului am ținut o lungă serie de conferințe de popularizare a Paleontologiei, am izbutit să public o serie de articole de popularizare și să contribui la unele emisiuni radio sau la documentare TVR. Geologia e foarte greu de popularizat, cu Paleontologia e mai ușor, pentru că e în mare parte (paleo)Biologie.

Odată cu pandemia, am încercat marea cu degetul și am început să produc scurte filme de popularizare a Geologiei și a Paleontologiei pe YouTube. Însă partea de montaj și de producție video e încă dificilă și frustrantă pentru mine, obișnuit cu scrisul. E uimitor ce poți face cu o cameră de web înfiptă în computerul de la birou și cu fosile frumoase, fotogenice. Am fost onorat să aflu că unii dintre studenții noștri au venit la Facultatea de Geologie și Geofizică urmărind filmele mele de pe YouTube. Din păcate, Geologia nu mai este predată la liceu, copacul învățământului geologic românesc are rădăcinile preuniversitare tăiate și de aceea munca de popularizare este și mai importantă. Cred că este o datorie a generației noastre să reintroducem Geologia la liceu, unde este locul ei firesc și să reamintim tuturor că fără Geologie educația liceenilor este periculos de incompletă.

R.: Cum ați descrie legătura dumneavoastră cu studenții de-a lungul timpului? Au existat transformări în timp din acest punct de vedere? Ați devenit pe parcursul anilor mai apropiat de studenții dumneavoastră?

M.E.P.: Am început să predau la Universitatea din București, în septembrie 1994, și încă de la început m-am considerat un simplu mesager, chiar dacă unul pasionat de actul didactic, un mesager-povestaș care explică studenților frumusețea uluitoare a Geologiei și a Paleontologiei din spatele meu. Având în vedere splendoarea lor, e și greu să predai prost Geologia și Paleontologia, am mai scris-o și cu altă ocazie. Geologia se trăiește și se respiră. Ce poate fi mai frumos pentru studenți decât să învețe să citească istoria naturală scrisă cu minerale, roci și fosile? Să descopere și să reconstituie lumi demult dispărute? Să jongleze cu zeci și sute de milioane de ani? Să caute și să găsească petrol, aur, apă și multe alte resurse indispensabile pentru societatea noastră? Să înțeleagă cum funcționează planeta pe care trăim cu toții și pe care o stricăm din ce în ce mai eficient și mai ipocrit? Să raționeze precum Sherlock Holmes sau să împletească erudiția cu aventura precum Indiana Jones?

Pe studenți mei i-am considerat întotdeauna un fel de prieteni mai mici, am fost apropiat de toate generațiile de studenți, fie că e vorba de studenții de la Geologie, de la Biologie sau de la Geografie, din România, din China sau din alte țări unde am predat.

E foarte important să îți ții studenții aproape, e și mai ușor să îi înveți și să îi antrenezi. La noi, la Geologie, relația student-profesor este puțin neobișnuită în lumea academică, e mai lipsită de formalism și de rigiditate și din motive obiective: plecăm cu studenții pe munte, pe mare, pe teren în general, unde condițiile de predare și de învățare și interacțiunea cu ei sunt cu totul altele decât cele din amfiteatru sau din laborator. Geologia nu poate fi învățată numai din cărți sau numai în laborator, trebuie mers în natură, pe teren, să înțelegi realitatea geologică concretă de la fața locului.

Au existat și transformări, pentru că am încercat întotdeauna să perfecționez felul în care predau. Trăim astăzi într-o perioadă de mari schimbări în societate și în educație, tehnologia ne schimbă profund societatea și nu întotdeauna în direcția bună, trebuie să ne adaptăm din mers, să ne reinventăm și să ne înțelegem copiii pe care îi creștem.

Stația de metrou Politehnica, pe care am „descoperit-o” și am studiat-o încă din anul 1994, e un altfel de exemplu, pentru că e un spațiu de predare neobișnuit și eficient, cu un tâlc profund, nu numai paleontologic dar și uman, în inima orașului. Țin ore acolo în fiecare semestru cu studenții mei, e cu totul special să studiezi exponatele pe care calci la propriu, iar efectul și reacțiile studenților sau ale publicului larg sunt pe măsură.

La Bigăr, ăn comuna Berzasca, în mijlocul Munților Almăjului și al Parcului Natural Porțile de Fier, am reușit împreună cu acad. David Dilcher să organizez un laborator de teren, unde în fiecare an vin studenți în practică, în special geologi dar și biologi. Am început acolo practica de cartare în anul 2008 și de atunci practica la Bigăr a devenit o practică tradițională, cred că e mult îndrăgită de studenții noștri. De la Bigăr se pot studia și se pot carta toate tipurile de roci, cu vârste foarte diferite, cu multe grupe de plante și de animale fosile de la Paleozoic la Terțiar, un mare avantaj pentru deplasări pe jos, fără mijloace motorizate.

Pandemia m-a împins la mentorat online cu studenții mei și cel puțin în perioada de carantinare ne-am întâlnit pe Zoom în fiecare seară. Nu a fost ușor nici pentru mine și nici pentru ei, am considerat că la momente de criză trebuie luate măsuri în consecință și că trebuie suplimentate eforturile pentru a-i ajuta pe studenți și pentru a-i ține pe radar și pe orbita facultății. Sper că a funcționat și că funcționează, mentoratul continuă și astăzi.

R.: Care este, în opinia dumneavoastră, cel mai bun mod de a menține atenția studenților pentru partea academică, fie că vorbim de cursuri sau de cercetare?

M.E.P.: Cel mai bun mod de a menține atenția studenților pentru materiile predate și pentru cercetare este exemplul personal. Motivul este elementar: nu poți pretinde cuiva ceva ce nu ești sau ceva ce nu poți face, nu poți preda ceva ce nu înțelegi, nu poți convinge pe nimeni. Să fii tu însuți este cea mai potrivită atitudine față de studenți, în sala de curs sau pe munte. Cred cu convingere că e de datoria mea să îi aduc pe studenți în amfiteatru, la cursurile mele nu se pun niciodată absențe, studenții vin pentru că au ceva de învățat, fără plictiseală, fără citit notițe la catedră și cu mintea deschisă. Cred că învățatul de plăcere este avantajul cursurilor ținute cu pasiune, mai ales că sunt norocos să predau materii care mă fascinează și pe mine, un mesager-povestaș care deapănă cea mai frumoasă poveste: istoria naturală.

R.: Ce sfat aveți pentru viitoarele generații de tineri care doresc să îmbrățișeze o carieră în domeniul Geologiei și Geofizicii?

M.E.P.: Acad. Theodor Neagu spunea că „știința este o doamnă mare, care trebuie ținută cu grijă și cu multe sacrificii”. E un sfat pe care l-am urmat și eu și pe care îl transmit mai departe studenților mei: perseverența și sacrificiul sunt indispensabile unui bun geolog, peste talent trebuie să pui multă muncă, conform ecuației clasice: o picătură de inspirație și o găleată de transpirație. Cred că este foarte important pentru studenți să înțeleagă cât mai repede drumul pe care și-l doresc în Geologie și Geofizică, să înțeleagă pentru ce ticăie ei, pentru a se dezvolta profesional cât mai repede.

Profesorul e ca un indicator rutier, poate indica o direcție, poate chiar să atragă pe o anumită direcție, dar nu poate impune studentului ce drum să urmeze. De asemenea, poate mai mult ca în alte științe, în Geologie e nevoie să nu îți pierzi niciodată curiozitatea, e un motor puternic pentru noi descoperiri și pentru desăvârșire profesională. Facultatea de Geologie și Geofizică nu e ușoară, dar frumusețea și profunzimile ei sunt de netăgăduit.