Senatul Universității din București i-a acordat domnului Andrei-Nicolae Popa Marele premiu pentru Cea mai bună lucrare de licență, din domeniul Științelor Umaniste. Lucrarea sa, ,,Controlul parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații”, demonstrează că exercițiul controlului parlamentar din România nu este, încă, unul proactiv și că doar rigoarea, profesionalismul și obiectivitatea actorilor pot îmbunătăți modul în care înțelegem această instituție constituțională a controlului parlamentar. Teza abordează și alte teme conexe, precum demilitarizarea SRI, pachetul de legi pe securitate națională, politizarea ofițerilor de informații sau controlul parlamentar asupra bugetului SRI.
Concluzia pe care teza sa o impune este că numai printr-o dezbatere perpetuă, punctuală și profesionistă, putem construi o cultură de securitate puternică în rândul cetățenilor români. Mai mult decât atât, tânărul cercetător consideră că abordarea și explicarea unor probleme punctuale ale SRI, aparent înfățișate în secret, va ajuta societatea românească să tranziteze de la filosofia de need to know către cea de need to share. Mai multe informații despre cele două concepte, dar și despre modul în care tinerii cercetători își desfășoară activitatea ne va oferi chiar Andrei-Nicolae Popa.
Reporter: Lucrarea care a fost premiată de Senatul Universității din București este o cercetare foarte curajoasă. V-ați așteptat ca lucrarea să fie nu doar bine primită, ci și răsplătită cu acest premiu?
Andrei – Nicolae Popa: În primul rând, permiteți-mi să vă mulțumesc pentru oportunitatea acordării acestui interviu și să mulțumesc, cum se cuvine, profesorului coordonator al lucrării mele de licență, domnului prof. univ. dr. Marian Zulean, fără ajutorul căruia, astăzi, nu am fi putut discuta despre obiectul de studiu și analiză al licenței mele.
M-am așteptat, după cum ați precizat, să fie tratată ca o noutate pentru ceea ce înseamnă o lucrare de licență în domeniul studiilor de securitate. Controlul parlamentar asupra activității serviciilor de informații este o temă ce face obiectul de studiu atât al dreptului constituțional, dar mai ales al studiilor de securitate. Din prima perspectivă s-au mai scris lucrări academice, dar, din a doua, nu avem suficientă bibliografie comparativ cu nevoia reală. Cu atât mai puțin avem lucrări practice, care să analizeze acte și fapte reale. Din acest punct de vedere, m-am așteptat ca lucrarea mea să ofere un plus de valoare și să poată fi apreciată sub o anumită formă.
R: Am putea spune că percepția generală (generalizată) asupra S.R.I se află mai degrabă într-o zonă a ,,teoriilor conspirației”, decât a informațiilor reale? Puteți așeza acest fapt în legătură directă cu trecutul comunist?
A.-N. P.: Da, ați punctat foarte bine. Mitificarea activității SRI are două izvoare. Primul, este fără îndoială, trecutul intelligence-ului comunist – Departamentul Securității Statului, o instituție care avea drept scop apărarea statului comunist de „dușmanii externi și interni”, fapt ce implica și efectuarea unor activități pe care le numim generic „poliție politică”. Incapacitatea SRI de a se detașa, după anul 1990 și până în 2005, de trecutul comunist a păstrat greaua moștenire a unei instituții care, în regimul comunist, vedea cetățenii ca posibili inamici ai statului și partidului, adică, în limbajul de specialitate, ca amenințări și/sau vulnerabilități. Aceasta este exact viziunea opusă a modului în care un serviciu de informații democratic se raportează la cetățeni, cei din urmă fiind subiectul principal de protecție din partea serviciului (securitate umană), nu statul. Un al doilea izvor, al „teoriilor conspirației”, vine, și nu mă feresc să o spun, din partea cetățenilor certați cu legea – suspecți, inculpați și condamnați penal. Există un fapt real, pe care l-am exprimat și demonstrat în lucrarea de licență, conform căruia SRI, până de curând, a fost implicat în procesul de tragere la răspundere penală a unor politicieni care au săvârșit infracțiuni de corupție, financiare, de serviciu sau împotriva intereselor financiare ale UE. În concret, SRI executa mandatele de supraveghere tehnică în cursul procesului penal, dar, mai important, SRI sesiza organele de urmărire penală ca urmare a obținerii unor informații legate de săvârșirea unor infracțiuni. La momentul cercetării copiei dosarului penal, suspecții și inculpații au observat rolul SRI în sesizarea organului de urmărire. Majoritatea celor la care fac referire sunt politicieni. Pe măsură ce lupta anticorupție avansa, s-a creat un grup organizat care a urmărit și urmărește în continuare decredibilizarea, demonizarea și obstrucționarea activității de culegere de informații, pe scurt a activității intelligence-ului românesc. Efectele politicului s-au reflectat și în plan juridic, prin Decizia CCR nr. 51/2016 și Decizia CCR nr. 91/2018 privind declararea neconstituționalității în parte a art.3, lit. f) din Legea nr. 51/1991.
R.: Cât de ușor suportă o țară fostă comunistă instalarea unei ,,democrații autentice”?
A.-N. P.: Dacă vorbim strict de SRI, vedem că „democrația autentică” nu s-a implementat pe deplin. Încă avem reminiscențe ale trecutului în ceea ce privește relațiile civil-militare extraprofesionale ale ofițerilor. Vedem tot mai des cazuri, unele dovedite, altele nu, în care ofițerii de informații întrețin relații de prietenie cu politicieni, comandanți de unități care participă la petreceri cu primarul sau președintele de consiliu județean sau, mai grav, care divulgă informații secret de serviciu sau secret de stat către persoanele care fac obiectul activității specifice de culegere a informațiilor. Am dezvoltat această problemă în tema mea de licență și am recunoscut, bazându-mă pe opiniile mai multor autori consacrați, că este foarte greu să delimitezi relația intelligence-politic din perspectiva profesional/neprofesional. Cu toate acestea, ofițerii care desfășoară o activitate operativă de culegere a informațiilor, precum și reprezentanții instituției, trebuie să facă distincție clară între profesie și viața privată. Ce am vrut să subliniez este că, la fel ca în perioada comunistă, polii de putere politică, juridică, militară etc., deci cei care exercită autoritatea de stat, tind să se atragă și să nu se supună rigorilor profesionale. Întărirea controlului parlamentar asupra activității armatei și serviciilor de informații este cheia democratizării acestor ramuri.
R.: ,,Drepturi și libertăți cetățenești” – o sintagmă auzită încă din clasele primare. Însă ce facem cu ea, cum pot fi învățați cetățenii ce înseamnă ,,civismul”?
A.-N. P.: Intuind că întrebarea dvs. se referă la clivajul libertate-securitate și la cum putem întări garanțiile celei dintâi fără a o afecta pe cea de a doua, permiteți-mi să-l citez pe Stephen Owen care spunea că democrația semnifică atingerea unui echilibru între securitate și libertate […] securitate totală înseamnă închisoare, libertate totală înseamnă anarhie […]. Clivajul libertate-securitate este cel care pune mereu în discuție eficiența și gradul de cuprindere a activității serviciilor de informații. Nu este clar dacă teoria stă în picioare, în sensul că nu se justifică de ce, atunci când evaluăm activitatea unui serviciu de informații, trebuie să punem în opoziție libertatea cu securitatea. În dimensiunea relației transparență-eficiență, libertatea este corespondentul transparenței, iar securitatea este corespondentul eficienței. Dublul limbaj este vădit tendențios și nu cred că oferă o perspectivă obiectivă asupra serviciilor de informații. Dacă serviciile de informații se supun regulilor democratice, și avem instituții care să controleze acest proces, nu trebuie să ne punem problema că activitatea lor îngrădește, în mod ilegal, drepturile și libertățile naturale. Totuși, pentru a avea o dimensiune completă a controlului parlamentar în raport cu activitatea unui serviciu de informații, considerând că el reflectă extrem de bine gradul de democratizare a relațiilor civil-militare, am ales să tratez și această perspectivă, a clivajului transparență-eficiență, în lucrarea mea de licență.
Dacă mă întrebați cum pot fi exercitate drepturile și libertățile cetățenilor, ducându-mă cu gândul că vă referiți la cele fundamentale din Constituție, vă spun că regula este că ele sunt garantate de către stat, adică statul are obligația pozitivă de a face posibilă exercitarea lor. În cazul în care nu se întâmplă, avem mai multe căi, contencioase și necontencioase, prin care aceste drepturi pot fi recunoscute și apărate. Eu sunt un adept al soluțiilor contencioase de tipul introducerii unei acțiuni în justiție. Argumentul este încrederea pe care o am în specializarea instanței, pe de o parte, și caracterul obligatoriu al hotărârii judecătorești, pe de altă parte. Sunt, de asemenea, un adept al predării educației juridice în clasele a XI-a și a XII-a și a educației civice în clasele V-X, ca mijloc de cultivare și educare a spiritului civic în România. În al treilea rând, calea necontencioasă de cultivare și apărarea drepturilor și libertăților constă în petiționarea autorităților publice cu privire la încălcarea dreptului, producerea unei vătămări sau a unei pagube materiale. În acest sens, îi îndemn, mai ales pe studenți, să formuleze cereri și petiții atunci când simt că drepturile lor sunt vătămate de către autoritățile și instituțiile publice.
R.: M-am bucurat să citesc, în CV-ul dumneavoastră, că ați urmat stagiaturi în locuri dintre cele mai diverse. Cum este perceput/ tratat un tânăr ,,învățăcel”, în instituțiile de stat?
A.-N. P.: În general, există un trend pozitiv de acceptare a tinerilor în administrația publică. În acest sens, foarte multe instituții importante precum Guvernul, Parlamentul și Administrația Prezidențială organizează de ceva ani stagii de practică pentru studenți. Am avut bucuria ca, acolo unde am efectuat stagii de practică, să pot contribui activ la elaborarea unui proiect de act administrativ, normativ sau a unei politici publice. Există o satisfacție personală să vezi că puținele rânduri dintr-un text de lege sau hotărâre de guvern îți aparțin. Mai e o mare satisfacție profesională să constați că acele texte ajută oamenii.
R.: Să rămânem, puțin, la modul în care sunt percepuți ,,învățăceii”. Deși sunteți încă foarte tânăr, ați ocupat funcția de șef al unui cabinet parlamentar. Să înțeleg că în România începe să se schimbe percepția și să se acorde o mai mare încredere tinerilor care doresc să ,,învețe meserie”?
A.-N. P.: Cu siguranță și mă bucur că, în calitate de fost șef de cabinet parlamentar, am reușit să contribui la câteva propuneri legislative, unele devenite legi, și foarte dragi mie: acordarea dreptului de vot al elevului în consiliul de administrație al unității de învățământ (lege), diminuarea capitalului social necesar înființării unei asociații la 200 lei (lege), incriminarea colectării „fondului școlii” sau înființarea Registrului Național al Lucrărilor Științifice.
R.: Tot din CV-ul dumneavoastră am aflat că ați fost beneficiarul unei burse Erasmus în Cehia, precum și că sunteți absolventul unei școli de vară în China. Cât de greu cântărește experiența unor alte culturi, pentru un tânăr student?
A.-N. P.: Programul Erasmus+ este, poate, cel mai frumos proiect al Uniunii Europene și unica șansă de a te redescoperi pe perioada studenției. Argumentele pro sunt multiple, dar mă voi opri numai asupra unor aspecte cu totul speciale. Erasmus+ îți dă posibilitatea să compari sistemul educațional din țară cu cel din țara gazdă. De asemenea, te obligă să te adaptezi unei alte culturi europene și să trăiești, să socializezi, să înveți în acea cultură. Totodată, viața de bursier Erasmus+ într-o altă țară te obligă să te responsabilizezi, să te maturizezi, să știi să îți gestionezi noul timp.
Pasiunea pentru studiul limbii și culturii chineze a început din primul an de facultate, când am luat contact cu cartea lui Henry Kissinger Despre China, pe care o recomand cu căldură studenților interesați de relațiile internaționale și științe politice. Limba chineză este o poveste în sine, o sumă de logică, istorie, filosofie și matematică. Cultura chineză reprezintă un mod de viață pe care trebuie să-l cunoști dacă vrei să studiezi relațiile internaționale și studiile diplomatice. Anii petrecuți la Institutul Confucius și Școala de vară din China m-au legat iremediabil de acel stat, de tot ceea ce a însemnat și înseamnă el pentru cultura universală.
R.: Înțeleg că sunteți absolvent de Științe Politice și că, în prezent, ați decis să urmați și Studiile de licență ale Facultății de Drept. Este o schimbare de traiectorie sau ați simțit, mai degrabă, nevoia unei ,,completări” firești?
A.-N. P.: Este cert o schimbare de traiectorie, dar nu neapărat antagonică cu interesele mele la începutul studiilor de licență la Facultatea de Științe Politice. Urmez cursurile Facultății de Drept cu scopul de a deveni procuror. De ce? Pentru a reprezenta interesele generale ale societăţii şi a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Îmi doresc să devin procuror pentru a încerca să fac din România o țară în care să putem trăi cu toții, nu doar cei care știu și pot să crească social prin încălcarea normei de drept penal.
R.: Ce ne puteți spune despre viața de student în cadrul Universității din București? Dacă ar fi să ne povestiți un singur moment din studenție, care ar fi acela?
A.-N. P.: Universitatea din București este, fără îndoială, cea mai prestigioasă instituție de învățământ superior din România. Ea nu este cea mai prestigioasă neapărat datorită formei clădirii sau a serviciilor pe care le oferă studenților, ci datorită oamenilor care s-au școlarizat în această instituție și cadrelor universitare trecute și prezente. Este unul dintre puținele locuri unde poți găsi modele, valori umane care te inspiră în împărtășirea unei profesii, mentori. Din acest punct de vedere, cadrele universitare de la UB te inspiră.
Îmi e greu să aleg o zi din viața de student la FSPUB, deoarece fiecare zi a fost animată fie de cursuri și seminare interactive, fie conferințe, dezbateri sau vizite de studiu la instituții. Au fost 3 ani care au trecut mult prea repede și de care îmi aduc aminte cu nostalgie în fiecare zi.
R.: Cum credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București? Considerați că inițiative precum Premiile Senatului Universității din București motivează mediul academic?
A.-N. P.: Excelența didactică și de cercetare ține foarte mult și de serviciile sociale conexe din Universitate., de asigurarea calității per se. Fiind un adept al statului social, și cum serviciul de învățământ superior este unul public, țin foarte mult la ceea ce înseamnă calitatea serviciilor de la cămine-cantine, oportunitățile de practică pentru studenți, dotarea bazei materiale a facultăților, accesul la baze de date academice, interconectivitate, internaționalizarea metodelor de predare și stimularea învățării prin burse. Consolidarea acestor servicii este esențială, noi bucurându-ne deja de o resursă umană didactică de înaltă calitate, ceea ce ne conferă un avantaj față de alte universități. Premiile Senatului sunt doar un instrumentum, dar sunt un proiect care a luat anvergură, unic în România prin resursele investite generos pentru comunitatea academică care a contribuit la diverse activități cu caracter științific. Sunt mândru că fac parte din prima generație de premianți ai Senatului și sper ca, într-o zi, să întorc Universității tot ce m-a învățat prin cele două facultăți ale sale.
R.: Poate ar trebui să încheiem interviul într-o cheie puțin mai optimistă dar, pentru că tot am vorbit despre Facultatea de Drept, aș vrea să ne oprim puțin și asupra unei discipline cândva esențiale pentru un licențiat în drept. Este vorba despre ,,Retorică și Argumentare”. Cum am putea readuce ,,filosofii în Cetate?”
A.-N. P.: La cursul de Doctrine juridice se aduce în vedere dezbaterea participării „filosofului în Cetate”. Chiar Platon susținea că filosoful este singurul îndrituit să creeze lege, într-o vreme în care legea și morala făceau corp comun. Nu demult, regretatul profesor Antonie Iorgovan, părintele Constituției României, spunea că el este un „participant la treburile Cetății”, lucru impregnat multor generații de juriști. Deci această idee a participării la viața Cetății a celor școliți a fost și este încă vie în gândirea politică și juridică. Și „filosofii” sunt mai prezenți ca niciodată, doar trebuie curtați.
R.: Vă mulțumim pentru atenția și interesul pe care l-ați arătat inițiativei noastre și vă felicităm, încă odată, pentru distincția primită în cadrul primei gale a Premiilor Senatului Universității din București!
Postări asemănătoare:
„Studenția în cadrul Universității din București e plină de provocări de autodepășire, te ajută să devii mai critic cu tine însuți”, interviu cu Cristina Cireașă
,,Cred că prezența tehnologiei în fiecare domeniu de activitate este un pas înainte” – interviu cu Florin-Daniel Bîlbîe, câștigătorul premiului pentru Cea mai bună disertație de master în domeniul Științelor Vieții și Pământului
„Recunoașterea muncii unui cercetător este foarte importantă, iar cercetarea înseamnă inovație”, interviu cu conf. univ. dr. Gabriel Hâncean, câștigătorul premiului pentru „Cel mai prestigios articol” din domeniul Științelor Sociale
„M-am dedicat acestui domeniu pentru că în orice ne înconjoară este chimie” – interviu cu Ana-Diana Popa
