„În România, turcologii activi pot fi numărați, ca întotdeauna, pe degetele de la o singură mână”. Interviu cu prof. univ. dr. Viorel Panaite, directorul Școlii Doctorale de Istorie a Universității din București

„În România, turcologii activi pot fi numărați, ca întotdeauna, pe degetele de la o singură mână”. Interviu cu prof. univ. dr. Viorel Panaite, directorul Școlii Doctorale de Istorie a Universității din București


La finalul lunii decembrie 2019, prof. univ. dr. Viorel Panaite, directorul Școlii Doctorale de Istorie a Universității din București, a fost ales Membru de Onoare al Academiei Turce de Științe, în cadrul celei de-a 56-a ediție a Adunării Generale care s-a desfășurat la Ankara. Pe lângă acest statut onorific, profesorul Panaite a fost laureat în anul 2018 al unuia dintre Premiile Academiei Turce de Științe în domeniul științelor sociale și umaniste. Distincția a fost oferită pentru contribuțiile sale semnificative în cercetarea dreptului otoman, în special pentru studiile sale privind dreptul păcii și al războiului și regimul capitulațiilor. Despre aceste distincții, pasiunea pentru lumea otomană și islam, precum și despre relația cu studenții, am povestit cu prof. univ. dr. Viorel Panaite, într-un interviu care a avut loc la Centrul de Studii Turce din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București.

1. Recent ați fost ales Membru de Onoare al Academiei Turce de Științe din Ankara. Ce presupune acest titlu și ce reprezintă această distincție pentru dumneavoastră?

A primi Premiul Academiei Turce de Științe (TÜBA Awards) pentru Științe Umaniste in 2018 și a fi ales Membru de Onoare al Academiei Turce de Științe, prin votul Adunării Generale din 29 decembrie 2019 înseamnă o recunoaștere la cel mai înalt nivel a valorii cercetărilor mele de turcologie, dedicate în special viziunii otomane asupra războiului, păcii, tributarilor și negustorilor occidentali.

Adept al principiului „să te mândrești cu ceea ce faci, nu cu ceea ce ești”, din perspectiva confirmării internaționale a muncii mele de cercetare, consider că mai importantă este publicarea în 2019 a cărții mele, Ottoman Law of War and Peace. The Ottoman Empire and Its Tribute-Payers from the North of the Danube (second revised edition), la editura Brill din Olanda, una dintre cele mai prestigioase edituri din lume, precum și invitarea de către aceeași editură de a publica articole în The Encyclopedia of Islam, Third Edition, cea mai reprezentativă lucrare de acest tip.

 

2. Cum a început atracția dvs. pentru spațiul și cultura orientală?

Am început să fiu atras de istoria otomană încă din primul an de studenție din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București (în 1979), odată cu frecventarea seminarelor de limbă și paleografie turco-osmană.  Din anul al III-lea de studii universitare, am optat să frecventez – așa cum era regula la acea vreme – cursurile speciale de istorie medie universală, cu aplecare deosebită asupra acelor cursuri care priveau istoria Imperiului Otoman și a relațiilor acestuia cu Țările Române.

A urmat lucrarea de licență, care era centrată pe doctrina „războiului sfânt” (gihad) în Islamul clasic și Imperiul Otoman, încercând în acest fel să înțeleg și să explic mai bine baza juridică a raporturilor româno-otomane. Lucrarea a fost publicată ulterior în Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” de la Iași, între anii 1985-1989, cea mai serioasă revistă de istorie din țară la acea vreme. Pot spune că publicarea tezei de licență a reprezentat o primă confirmare că drumul ales de mine era cel bun.

După absolvirea facultății în 1983, în condițiile blocajului instituit de regimul comunist de accedere în sistemul universitar și în institutele de cercetare ale Academiei Române, am lucrat ca profesor în învățământul preuniversitar, dar am continuat, pe cont propriu, pregătirea în domeniul istoriei Islamului și a Imperiului Otoman. Îmi amintesc cum, practic, fiecare zi de miercuri („ziua metodică”, adică ziua dedicată oficial pregătirii metodologice pentru profesorii de istorie) mi-o petreceam la Biblioteca Academiei, „defrișând” efectiv periodicele de specialitate, precum Studia Islamica sau Arabica, cărora le tăiam pentru prima dată paginile ca să pot citi articolele de interes pentru mine.

Am intrat în sistemul academic și universitar după șapte ani de așteptare, pe care îi pot considera pierduți din perspectiva unui tânăr dornic a se dedica total activității de cercetare. La acel moment, adică în anii optzeci ai secolului trecut, când România era complet blocată de regimul comunist, nici nu visam să pot călători în afara țării și să am posibilitatea de a studia în biblioteci și arhive din Turcia, Vestul Europei sau SUA.

Schimbarea din 1989 a însemnat și pentru mine un moment de cotitură. În decembrie 1990 am fost admis prin concurs ca cercetător științific în cadrul Institutului de Studii SudEst Europene al Academiei Române (pe postul eliberat prin pensionare de reputatul turcolog Ioan Matei), iar din 1994 sunt profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea din București, unde predau cursuri de limbă și paleografie turco-osmană, de istorie a Islamului, Imperiului Otoman, Europei de Sud-Est și Mediteranei Orientale.

Am avut și am șansa să fac cercetare și să predau despre spațiul otoman în același timp. Sunt două activități pe care eu le consider ca fiind complementare, cu rezultate benefice pentru toate părțile implicate – profesori, studenți/masteranzi/doctoranzi și instituții.

3. Care sunt profesorii și mentorii care v-au inspirat și v-au susținut în aprofundarea acestui domeniu?

Nu am avut un mentor în adevăratul sens al cuvântului, de persoană care te îndrumă și te ajută necondiționat. Am respectat și respect istoricii români și străini, profesori sau cercetători, ale căror cursuri și scrieri nu sunt patriotarde sau nu sunt marcate de naționalisme păguboase care distorsionează adevărul istoric. Îmi amintesc de discuțiile fructoase despre dreptul islamic-otoman pe care le-am avut cu Ioan Matei în timpul cât era cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene, dar și după pensionarea sa. Am avut și profesori care m-au învățat, fără să dorească acest lucru, cum nu trebuie să fiu ca om și dascăl, cum nu trebuie să fac cercetare și cum nu trebuie să scriu cărți de istorie.

În ce mă privește, cred că am reușit să construiesc relații profesionale cu studenții, masteranzii și doctoranzii mei, relații bazate pe respect reciproc, în condițiile în care ambele părți răspund serios exigențelor specifice meseriei de istoric.

4. Din perspectiva dumneavoastră de istoric specializat în problematica otomanismului, care este raportul dintre mitizare-demitizare în predarea istoriei?

 Țările Române au avut relații cu statul otoman pe o durată extrem de lungă, de aproape 500 de ani. Practic, nu se poate scrie nimic despre istoria românească de la 1390 la 1878 fără să pomenești măcar un cuvânt despre turci, chiar și atunci când se studiază cultura românească medievală și cu atât mai mult domeniul economic sau cel politic. Istoricii trebuie să aibă în vedere că pe termen lung totul s-a petrecut în cadrul unui spațiu Sud-Est European comun, dominat de otomani, în care influențele reciproce reprezentau regula.

Sunt mai multe „mituri” care au marcat și marchează încă cercetarea și predarea relațiilor româno-otomane.

Cel mai cunoscut „mit” se referă la existența unor „tratate” („vechi privilegii”, „Capitulații”) care ar fi fost acordate domnilor valahi și moldoveni între sfârșitul secolului al XIV-lea și mijlocul secolului al XVI-lea pentru a fixa pe termen lung statutul politico-juridic al Valahiei, respectiv Moldovei. În condițiile în care aceste texte sunt citate încă în literatura de specialitate, ba chiar au devenit surse primare în manualele școlare, am scris limpede în cărțile mele că acest tip de „tratat” nu corespunde diplomaticii otomane din secolele XIV-XVI și nu a fost folosit pentru reglementarea relațiilor cu statele din sud-estul Europei. Deci nici un „privilegiu” nu a fost acordat sau nici un „tratat” nu a fost încheiat în acea perioadă cu scopul de a fixa pe termen lung statutul politico-juridic al Valahiei sau Moldovei față de Imperiul Otoman.

Mai dau un exemplu. Se afirmă vehement de către mulți istorici că țările române nu au fost cucerite de otomani, iar țările române nu au fost parte a Imperiului Otoman, ci se aflau la granița marilor puteri din zonă (Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Polonia/apoi Imperiul țarist). Rezum aici opiniile mele, argumentate serios în cărțile și articolele mele, publicate în țară și străinătate. Atât izvoarele otomane cât și cele neotomane dovedesc, de fapt, că din vremea lui Süleyman Magnificul (1520-1566), dreptul sultanal s-a impus decisiv în relațiile dintre Poartă și principatele tributare. Pornind de la premisa că Valahia și Moldova, dar și Transilvania, au fost „cucerite” și, în consecință, erau „dreptul sabiei sale”, Süleyman Magnificul a fost primul dintre padișahii otomani care a afirmat față de alți suverani ai vremii (precum Sigismund I, regele Poloniei) că voievozii moldo-valahi și ardeleni erau considerați, conform ierarhiei otomane, bey-ii unor provincii otomane, că țările lor autonome făceau parte din „Țările bine păzite” (adică din Imperiul Otoman), iar locuitorii de la nord de Dunăre erau ca ceilalți supuși (re‘aya) plătitori de tribut. Schimbările produse în vremea sultanului Süleyman Magnificul vor fi invocate în secolele următoare prin formula „de la cucerirea hănească încoace”.

5. Dincolo de cercetări, cărți publicate, care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le-ați adunat în călătoriile dumneavoastră în Turcia? Aveți un ritual anume de la care nu vă abateți atunci când mergeți la Ankara sau Istanbul?

Am efectuat două stagii mai lungi de cercetare în Turcia, în urma a unor burse Mellon, care au fost oferite de American Research Institute in Turkey (ARIT) in 1999 și 2010. Aici, țin să subliniez că este important pentru profesorii și cercetătorii români să intre în competiție cu colegii lor din străinătate pentru obținerea unor burse de cercetare, această confruntare fiind cel mai bun feedback pentru performanța individuală.

Acum, răspunzând direct la întrebarea dvs., de fiecare dată când stau la Istanbul, chiar și pentru câteva zile prilejuite de congrese sau conferințe internaționale, primul lucru pe care îl fac este să fac o plimbare spre Cornul de Aur, în zona Eminönü, să trec podul care leagă Galata de Istanbulul vechi. Fac asta, probabil, și pentru că prima dată când am fost în Turcia, în 1991, am stat în Galata și de acolo urmam zilnic acest drum până la Arhivele Președinției Consiliului de Miniștri (Bașbakanlık Osmanlı Arșivi), care se aflau la acea vreme în zona bisericii bizantine Sfânta Sofia (acum, muzeul Aya Sofia). Îmi plăceau plimbările de-a lungul Bosforului, fie pe jos, fie cu vaporul. De altfel, de la American Research Institute (situat în Arnavutköy, un cartier mai îndepărtat al Istanbulului) la Arhive – și invers – cel mai ușor și plăcut se ajungea cu vaporul. Această călătorie pe Bosfor este amintirea cea mai dragă din călătoriile mele la Istanbul.

6. La Facultatea de Istorie a Universității din București predați studenților, masteranzilor și doctoranzilor cursuri de Istoria Imperiului Otoman și a sud-estului Europei, islam, limbă turcă și paleografie, ideologie, politică și diplomație orientală. Cât de receptivi și de implicați sunt tinerii față de acest domeniu?

Acum sunt mulți studenți la istorie și, evident, nu toți sunt interesați la același nivel de un domeniu sau altul. Ori de câte ori am prilejul le spun studenților că frecventarea cursurilor de limbă și paleografie turco-osmană, a cursului general despre istoria Imperiului Otoman, precum și a altor cursuri opționale sau speciale dedicate relațiilor dintre lumea islamică și cea creștină, deschide mult mai multe direcții de specializare, generoase din punct de vedere cronologic (din secolul VII până în secolul XXI) și geografic (Sud-Estul Europei, Marea Mediterana, țările islamice).

7. Care considerați că sunt cele mai importante tendințe în politica internă și externă a Turciei în prezent?

Având în vedere că apar mulți diletanți la posturile de radio și televiziune, care vorbesc vrute și nevrute despre Islam și Turcia, cu informații volatile, neverificate sau bazate pe o singură sursă, răspund la această întrebare cu formula „Nu mă pricep!” Eu nu sunt specialist în istoria contemporană a Turciei, ci în istoria medievală și premodernă a Imperiului Otoman și a Sud-Estului Europei. Trebuie să învățăm să zicem uneori „nu știu.” Oricum, sunt de părere că a scrie „la cald” despre realitatea imediată, fie ea economică, socială, politică sau diplomatică, nu se încadrează în ceea ce numim de regulă istorie, ca știință. Din păcate, cercetarea academică autentică este deviată în prezent de acest mod de abordare, în care „istoria recentă”, care este o formulă intrată deja în uz, a devenit „istoria foarte recentă”.

8. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai importantă influență pe care a preluat-o și a internalizat-o poporul român de la poporul turc?

Cucerirea otomană a transformat Europa de Sud-Est într-un spațiu comun, în care circulația era liberă de la Buda până la Istanbul și de la Suceava până în insulele din Marea Egee (ba chiar până în Alexandria Egiptului). În aceste condiții, au avut loc în mod inevitabil influențe reciproce între popoarele din această zonă. M-aș opri aici asupra aspectului lingvistic. Există circa 2700 de cuvinte de origine turcă în limba română, ceea ce reprezintă mai puțin de 1% din vocabular. Dar trebuie să subliniez că multe din aceste cuvinte sunt legate de activitățile domestice din gospodăria românului (tavan, dulap, cazma, ciorbă, cașcaval, catifea etc.), fiind folosite, și astăzi, de fiecare dintre noi în viața de zi cu zi. Iar această preluare de cuvinte spune mult despre relațiile dintre români și turci de-a lungul celor 500 de ani de istorie comună.

9. Care ar fi sfatul pe care i l-ați da unui tânăr cercetător în turcologie, aflat la început de drum?

Specializarea în domeniul turcologiei este de lungă durată. Din această cauză, mulți studenți abandonează la primul obstacol, în loc să fie perseverenți în acumularea cunoștințelor de limbă și paleografie turco-osmană. Cei interesați cu adevărat reușesc să facă progrese remarcabile chiar după primul semestru de cursuri, învățând bine să scrie cu caractere arabe și asimilând principalele reguli gramaticale. Tinerilor care doresc să devină turcologi le-am recomandat să nu abandoneze în fața dificultăților acestui domeniu, întrucât turcologia este o direcție de specializare pe care, dacă ajungi să o stăpânești, poate să-ți ofere mari satisfacții profesionale, atât în țară cât și în străinătate.

10. Câți turcologi există cu aproximație în România?

În România, turcologii activi – adică istoricii care au capacitatea de a folosi nemijlocit izvoarele otomane de arhivă – pot fi numărați, ca întotdeauna, pe degetele de la o singură mână. Doi tineri turcologi valoroși, Radu-Andrei Dipratu și Michał Wasiucionek (primul și-a susținut doctoratul în cadrul Școlii Doctorale de Istorie a Universității din București), au intrat de curând în institute de cercetare ale Academiei Române și, în contextul internaționalizării cercetării istorice, sunt sigur că vor contribui – dacă nu au făcut-o deja – la afirmarea turcologiei românești.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services