Lansarea Selecției centralizate
pentru mobilități de formare profesională Erasmus+ CIVIS 2025-2026
În ședința BECA din data de 29.09.2025 a fost aprobată lansare selecției centralizate pentru mobilități de formare profesională Erasmus+ în cadrul Alianței CIVIS 2025-2026, pentru un număr total de 20 de bursieri pe întreaga universitate, pentru mobilități derulate în perioada 1 octombrie 2025 – 30 iulie 2026.
Selecția va avea loc la nivel central (DRI – Serviciul Erasmus și CIVIS), prin depunerea dosarelor de candidatură exclusiv online prin formularul disponibil la adresa https://forms.gle/M6at9G23UkVTontv9 până la epuizarea fondurilor Erasmus+ alocate acestor mobilități.
Criteriile minimale de eligibilitate și selecție pentru mobilități de formare profesională Erasmus sunt următoarele:
– calitatea de personal didactic auxiliar, personal de cercetare sau personal didactic cu funcții/responsabilități administrative în facultățile UB,
– cunoașterea unei limbi străine nivel minim B2,
-prezentarea unui plan de formare provizoriu care să conțină obiectivele și activitățile propuse pentru perioada de mobilitate.
Evaluarea candidaturilor și validarea acestora va fi continuă, cu condiția ca dosarul de candidatură să fie complet, conform criteriilor minimale de eligibilitate și selecție.
Rezultatele selecției se vor comunica pe pagina de internet a Serviciului Erasmus și CIVIS (o dată la două săptămâni) și direct candidaților, în vederea eficientizării demersurilor administrative pentru deplasare.
Eventualele contestații se pot depune în termen de o zi lucrătoare de la data informării candidatului asupra rezultatului și vor fi soluționate în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii contestației.
Un candidat poate depune un singur dosar pentru finanțarea mobilității de formare profesională Erasmus 2025-2026.
În vederea validării și selecției, dosarul de candidatură trebuie să cuprindă obligatoriu:
– Solicitare de participare la selecție*, avizată de șeful ierarhic superior al candidatului,
– Curriculum Vitae, redactat în limba engleză, franceză sau în altă limbă de circulație internațională,
– Staff Mobility for Training – Mobility Agreement* (program de formare – care să conțină activitățile propuse a se desfășura în instituția gazdă și departamentul administrativ de profil), avizat de șeful ierarhic superior al candidatului și aprobat de instituția gazdă.
– Scrisoare de invitație/acceptare din partea instituției gazdă, cu mențiunea perioadei mobilității de formare. Se acceptă și mesaje primite pe e-mail, pentru faza de aplicație, dar în vederea demarării formalităților financiare trebuie prezentată scrisoare de invitație/acceptare semnată de instituția gazdă.
* documentele tip (model) solicitate pentru această aplicație sunt disponbile la adresa https://drive.google.com/drive/folders/1Iiyd8aDNHcbHg4o4aLI2cw3wEaQiNwc0?usp=drive_link
Mobilitatea Erasmus de formare a oricărui membru al personalului universitar (STT) reprezintă o perioadă de formare relevantă pentru activitatea sa de zi cu zi în UB a beneficiarului, efectuată în străinătate la o instituție de învățământ superior, și poate lua forma unor evenimente de formare sau de job shadowing.
Mobilitățile de formare profesională Erasmus+ vor fi finanțate pentru o perioada de minim 4 zile în instituția gazdă (2 zile consecutive de formare și 2 zile pentru transport) și maxim 7 zile (5 zile de formare și 2 zile pentru transport), pentru care este alocat în grant pe zi conform cu tabelul de mai sus. Finanțarea este condiționată de prezența fizică în instituția gazdă și de un număr minim de 8 ore de formare pentru 5 zile.
Stagiul pentru mobilități de formare profesională Erasmus poate avea loc în cadrul universităților partenere Erasmus+ din cadrul Alianței CIVIS. Universitățile partenere CIVIS sunt disponibile la adresa https://docs.google.com/spreadsheets/d/1ev3eObBFyJzkvJtGZaLVV4tYaQxn_Tfi/edit?usp=drive_link&ouid=100529199716853558569&rtpof=true&sd=true.
Grantul zilnic de subzistență pentru mobilități de formare profesională este stabilit de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale după cum urmează, în funcție de țara gazdă:
– Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Suedia – 190 euro/zi,
– Grecia, Spania – 170 euro/zi.
Contribuția la costurile de transport (grant pentru transport – sumă fixă), conform calculatorului european al distanțelor pentru Programul Erasmus, disponibil la https://erasmus-plus.ec.europa.eu/ro/resources-and-tools/distance-calculator , se acordă astfel:
1. transport din categoria “non-green travel” se acordă astfel:
– 309 EUR per participant (Salzburg, Bruxelles, Marseille, Tuebingen, Roma, Stockholm, Atena),
– 395 EUR per participant (Madrid)
2. transport din categoria “green travel” se acordă astfel:
– 417 EUR per participant (Salzburg, Bruxelles, Marseille, Tuebingen, Roma, Stockholm, Atena),
– 535 EUR per participant (Madrid).
Mijloace de transport sustenabil care se încadrează în categoria de transport „green travel” sunt: bicicletă, autobuz, autoturism utilizat în comun („car-pooling”) și tren. Costul bazat pe unități pentru transport în cazul utilizării mijloacelor de transport din categoria „green travel” este eligibil dacă acestea au fost utilizate pentru majoritatea călătoriei dus-întors (însemnând mai mult de 50% din distanța calculată conform calculatorului de distanțe).
Pentru mai multe informații – contact@erasmus.unibuc.ro.
Lansarea Selecției centralizate
pentru mobilități de formare profesională Erasmus+ 2025 – 2026 (în afara Alianței CIVIS)
În ședința BECA din data de 29.09.2025 a fost aprobată lansare selecției centralizate pentru mobilități de formare profesională Erasmus+ (Staff Training Assigments – STT) în universități ale Programului Erasmus+ (în afara Alianței CIVIS), pentru un număr total de 50 de bursieri pe întreaga universitate, pentru mobilități derulate în perioada 1 octombrie 2025 – 30 iulie 2026.
Selecția va avea loc la nivel central (DRI – Serviciul Erasmus și CIVIS), prin depunerea dosarelor de candidatură exclusiv online prin formularul disponibil la adresa https://forms.gle/AQcCAABwy3PoQgRn6 până la epuizarea fondurilor Erasmus+ alocate acestor mobilități.
Criteriile minimale de eligibilitate și selecție pentru mobilități de formare profesională Erasmus sunt următoarele:
– calitatea de personal didactic auxiliar, personal de cercetare sau personal didactic cu funcții/responsabilități administrative în facultățile UB,
– cunoașterea unei limbi străine nivel minim B2,
-prezentarea unui plan de formare provizoriu care să conțină obiectivele și activitățile propuse pentru perioada de mobilitate.
Evaluarea candidaturilor și validarea acestora va fi continuă, cu condiția ca dosarul de candidatură să fie complet, conform criteriilor minimale de eligibilitate și selecție.
Rezultatele selecției se vor comunica pe pagina de internet a Serviciului Erasmus și CIVIS (o dată la două săptămâni) și direct candidaților, în vederea eficientizării demersurilor administrative pentru deplasare. Eventualele contestații se pot depune în termen de o zi lucrătoare de la data informării candidatului asupra rezultatului și vor fi soluționate în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii contestației.
Un candidat poate depune un singur dosar pentru finanțarea mobilității de formare profesională Erasmus 2025-2026.
În vederea validării și selecției, dosarul de candidatură trebuie să cuprindă obligatoriu:
– Solicitare de participare la selecție*, avizată de șeful ierarhic superior al candidatului,
– Curriculum Vitae, redactat în limba engleză, franceză sau în altă limbă de circulație internațională,
– Staff Mobility for Training – Mobility Agreement* (program de formare – care să conțină activitățile propuse a se desfășura în instituția gazdă și departamentul administrativ de profil), avizat de șeful ierarhic superior al candidatului și aprobat de instituția gazdă.
– Scrisoare de invitație/acceptare din partea instituției gazdă, cu mențiunea perioadei mobilității de formare. Se acceptă și mesaje primite pe e-mail, pentru faza de aplicație, dar în vederea demarării formalităților financiare trebuie prezentată scrisoare de invitație/acceptare semnată de instituția gazdă.
* documentele tip (model) solicitate pentru această aplicație sunt disponbile la adresa https://drive.google.com/drive/folders/1Iiyd8aDNHcbHg4o4aLI2cw3wEaQiNwc0?usp=drive_link
Mobilitatea Erasmus+ de formare a oricărui membru al personalului universitar (STT) reprezintă o perioadă de formare relevantă pentru activitatea sa de zi cu zi în UB a beneficiarului, efectuată în străinătate la o instituție de învățământ superior, și poate lua forma unor evenimente de formare sau de job shadowing.
Stagiul pentru mobilități de formare profesională Erasmus poate avea loc în cadrul universităților partenere Erasmus+ cu care UB are parteneriate de cooperare, dar și în cazul altor universități partenere Programului Erasmus (universitățile partenere Erasmus sunt disponibile la adresa https://drive.google.com/drive/folders/1Iiyd8aDNHcbHg4o4aLI2cw3wEaQiNwc0?usp=drive_link)
Mobilitățile de formare profesională Erasmus+ vor fi finanțate pentru o perioada de minim 4 zile în instituția gazdă (2 zile consecutive de formare și 2 zile pentru transport) și maxim 7 zile (5 zile de formare și 2 zile pentru transport), pentru care este alocat în grant pe zi conform cu tabelul de mai sus. Finanțarea este condiționată de prezența fizică în instituția gazdă și de un număr minim de 8 ore de formare pentru 5 zile.
Grantul zilnic de subzistență pentru mobilități de predare este stabilit de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale după cum urmează, în funcție de țara gazdă:
| Țara gazdă | Grant Erasmus/zi EURO acordat |
| Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Norvegia, Suedia, Țările de Jos | 190 |
| Cehia, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania | 170 |
| Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Turcia | 148 |
Contribuția la costurile de transport (grant pentru transport – sumă fixă), conform calculatorului european al distanțelor pentru Programul Erasmus, disponibil la https://erasmus-plus.ec.europa.eu/ro/resources-and-tools/distance-calculator, se acordă astfel:
1. transport din categoria “non-green travel”:
| Distanța de deplasare | Suma alocată (grant) |
| Între 10 și 99 KM: | 28 EUR per participant |
| Între 100 și 499 KM: | 211 EUR per participant |
| Între 500 și 1999 KM: | 309 EUR per participant |
| Între 2000 și 2999 KM: | 395 EUR per participant |
| Între 3000 și 3999 KM: | 580 EUR per participant |
| Între 4000 și 7999 KM: | 1188 EUR per participant |
| 8000 KM sau mai mult: | 1735 EUR per participant |
2. transport din categoria “green travel”:
| Distanța de deplasare | Suma alocată (grant) |
| Între 10 și 99 KM: | 56 EUR per participant |
| Între 100 și 499 KM: | 285 EUR per participant |
| Între 500 și 1999 KM: | 417 EUR per participant |
| Între 2000 și 2999 KM: | 535 EUR per participant |
| Între 3000 și 3999 KM: | 785 EUR per participant |