Aliniindu-se demersurilor Ministerului Educației din România pentru a veni în sprijinul educațional cetățenilor (elevi, studenți, doctoranzi) afectați de conflictul militar care se desfășoară pe teritoriul Ucrainei, Universitatea din București îi invită pe cei interesați să se transfere la studii la unul dintre programele oferite de instituția noastră să consulte informațiile de mai jos.
Cine poate aplica?
- Cetățeni ucraineni înscriși la studii universitare într-una dintre instituțiile de învățământ superior din Ucraina recunoscute de statul român
- Cetățeni din state terțe ale Uniunii Europene care provin din instituțiile de învățământ superior recunoscute în Ucraina.
- Lista instituțiilor de învățământ superior recunoscute din Ucraina este disponibilă aici: https://www.whed.net/results_institutions.php/ și aici: http://www.enic.in.ua/index.php/en/.
Procedura de transfer
Pasul 1
Candidații sunt rugați să trimită la adresa de e-mail contact@externe.unibuc.ro chestionarul anexat mai jos.
Direcția Relații Internaționale va analiza profilul candidatului și, în cazul în care există programe similare oferite de instituția noastră, va contacta candidatul pentru a-l ghida mai departe.
Pasul 2
Candidații pentru care s-a putut găsi un program echivalent pentru a iniția transferul vor trebui să trimită la adresa de e-mail următoarele documente anexate mai jos
- Declarație
- Cerere de transfer
- Cererea pentru obținerea scrisorii de acceptare
- Orice alte documente de identitate sau de studii au în posesia lor care să ajute la analizarea cât mai corectă a profilului și nivelului academic al candidatului.
Pasul 3
Facultățile UB vor aduce la cunoștință DRI-UB criteriile de evaluare stabilite, care vor informa candidații;
DRI-UB va pune la dispoziția comisiilor facultăților dosarele candidaților și datele acestora de contact;
Comisiile facultăților UB vor aduce la cunoștința DRI-UB rezultatele evaluării
Pasul 4
În cazul unui aviz pozitiv, dosarul candidatului va fi trimis către Ministerul Educației Naționale în vederea primirii scrisorii de acceptare.
După primirea scrisorii de acceptare, candidatul va fi înmatriculat la studii.
1) Mobilitatea academică definitivă a studenților menționați la Articolul 2) se realizează, cu taxă, conform Legii nr. 1/2010, pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană*.
*Pentru anul universitar 2021-2022 s-a aprobat achitarea a 1/4 din taxele de școlarizare aprobate de conducerea universității, disponibile aici: https://unibuc.ro/wp-content/uploads/2022/03/FEES-FOR-NON-EU-STUDENT-FRAIS-POUR-LES-ETUDIANTS-NON-EU-2022-2023.pdf
2) În anul universitar 2022-2023, prin excepție de la prevederile de la Articolul V, pct 1), studenții cetățeni ai Ucrainei, pot beneficia de finanțare de la bugetul de stat sau din alte surse, prin Ministerul Educației și respectiv instituțiile de învățământ superior, conform art.224 al Legii nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare.
Observații
Prezentul regulament este valabil pentru anii universitari 2021-2022 și 2022-2023.
Candidații înmatriculați conform regulamentului de mai sus vor prezenta Universității din București, înainte de finalizarea studiilor, diplomele care le-au permis accesul în ciclul de studii la care fost înmatriculați, conform OMEC 4151/24.04.2020 de modificare a Ordinului nr. 3473/2017 privind Metodologia de primire la studii și școlarizarea cetățenilor străini începând cu anul școlar/universitar 2017-2018.
Cadru legal
OMEC 4151/24.04.2020 de modificare a Ordinului nr. 3473/2017 privind Metodologia de primire la studii și școlarizarea cetățenilor străini începând cu anul școlar/universitar 2017-2018.
Ordinul nr. 5140/11.09.2019 pentru aprobarea Metodologiei privind mobilitatea academică a studenților
Ordinului 3325/02.03.2022 pentru completarea Anexei Ordinului ministrului educației nr. 5140/2019 din 11 septembrie 2019 pentru aprobarea Metodologiei privind mobilitatea academică a studenților
Adresa Ministerului Educației nr. DGRIAE-474/CMJ/3 martie 2022
Documente
CONTACT
International Relations and Foreign Students Office
Telephone: +4021-305.46.42
+4021-305.46.41
E-mail: contact@externe.unibuc.ro
Facebook: International Relations Department University of Bucharest
Blog: Coolturing higher education
Schedule:
Monday-Thursday: 11:00 – 13:00
Address:
90-92 Șos. Panduri, 4th floor, room 404, Bucharest, 050663, Romania