„Lucrul cu studenții este cel mai îmbucurător, căci este minunat să le poți împărtăși din cunoștințele și experiența ta și să-i vezi cum evoluează și cum își găsesc drumul în viață” – interviu cu lect. univ. dr. Irina Nastasă-Matei

Premiată cu distincția pentru „cel mai prestigios articol al anului 2021 din domeniul Științelor Sociale” pentru articolul Transnational Far Right and Nazi Soft Power in Eastern Europe: The Humboldt Fellowships for Romanians, lect. univ. dr. Irina Nastasă-Matei este, în prezent, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Publicat în prestigioasa revistă Sage Journals, articolul valorifică mai multe metode și abordări din domenii precum istorie, științe politice, sociologie, relații internaționale, studii culturale etc.

Despre importanța interdisciplinarității în cercetarea științifică, colaborarea în domeniul științific și importanța rezultatelor publicate în articolul premiat, am discutat cu lect. univ. dr. Irina Nastasă-Matei.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a cincea ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „cel mai prestigios articol al anului 2021 din domeniul Științelor Sociale”. Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

INM: M-a bucurat foarte mult acest premiu, din mai multe motive. În primul rând, el reprezintă o recunoaștere a activității mele de cercetare și o confirmare a faptului că rezultatele acestei cercetări sunt relevante și interesante, atât pentru cei din domeniul meu, cât și pentru un public mai larg. Prinși cu activitatea didactică și cu unele responsabilități administrative, poate uităm uneori că fundamentul carierei noastre universitare o reprezintă totuși excelența academică, la baza căreia stau ani de formare și de cercetare. Din această perspectivă, apreciez în mod deosebit existența acestor premii și consider că ele impulsionează performanțele academice ale membrilor Universității.

În al doilea rând, mă bucur că tocmai acest articol s-a bucurat de atenție și apreciere, întrucât consider că el aduce la lumină aspecte importante privind dinamica schimburilor academice dintre Germania și România în contextul unui regim totalitar, cum era cazul Germaniei naziste, pe de o parte, și al unui mediu politic și academic care aluneca și el tot mai mult către extrema dreaptă, cum era cazul României, pe de altă parte. Cercetarea mea dovedește că schimburile academice româno-germane din perioada interbelică au contribuit la răspândirea ideologiei fasciste și antisemite; că propaganda nazistă se folosea de sistemele de burse – inclusiv burse foarte prestigioase, precum cele ale Fundației Alexander von Humboldt – pentru a-și face aliați în Estul Europei; și că mediul academic european din acea perioadă utiliza un sistem de valori și un limbaj comun de factură fascistă, iar aderarea la extrema dreaptă putea contribui, în cazul intelectualilor români, la obținerea succesului academic și profesional.

În al treilea rând, mă bucur că pot reprezenta astfel Facultatea de Științe Politice. Fiind deținătoarea unui doctorat în istorie, faptul că am obținut acest premiu în domeniul științelor sociale reprezintă încă o confirmare a faptului că mă găsesc în locul în care trebuie să fiu, cadru didactic al acestei facultăți de aproape 10 ani.

R.: Cercetarea dumneavoastră, cu titlul Transnational Far Right and Nazi Soft Power in Eastern Europe: The Humboldt Fellowships for Romanians aparține unei direcții care îmbină mai multe domenii de cercetare. Ce trebuie să facă, în opinia Dvs., un cercetător pentru a dobândi „echilibrul” necesar unei abordări interdisciplinare și cât de importantă este această abordare interdisciplinară în cercetare?

INM: Într-adevăr, această cercetare utilizează metode și abordări din domenii precum istorie, științe politice, sociologie, relații internaționale, studii culturale etc. De altfel, revista în care a apărut, East European Politics and Societies, este încadrată în principal în domeniul cunoscut drept „Area Studies” (studii regionale), care este interdisciplinar prin definiție.

Dincolo de faptul că, cel puțin în domeniile socio-umane, doar cercetările interdisciplinare se pot încadra, cu adevărat, în standardele actuale de excelență academică, consider că abordările interdisciplinare sunt inevitabile dacă dorim să înțelegem în profunzime fenomene politice, sociale și culturale mai vechi sau mai noi. De aceea, cred că un cercetător trebuie să aibă lecturi cât mai variate, din cât mai multe domenii, să fie familiarizat cu cât mai multe paradigme și metodologii de cercetare.

R.: Reprezintă acest articol o continuare a tezei dvs. de doctorat cu titlul „Studenți din România în cel de-al Treilea Reich. 1933-1945”?

INM: Cu siguranță, articolul se bazează pe rezultatele tezei de doctorat, în care am analizat dinamica și semnificațiile schimburilor academice și de studenți între Germania nazistă și România dintr-o perspectivă mai generală. Teza nu abordează însă decât tangențial chestiunea sistemelor de burse. Am considerat că este necesară o cercetare de sine stătătoare care să trateze tema burselor Humboldt, întrucât acesta este unul dintre puținele cazuri de asemenea factură, în care bursele au fost instrumentalizate în scopuri propagandistice, pentru care s-au păstrat surse istorice relevante. În mod normal, dosarele bursierilor și documentele produse de comisiile de selecție nu sunt publice și nu se regăsesc în arhive. Marele meu noroc în acest sens a fost faptul că principala sursă de finanțare a acestor burse a fost Ministerul German de Externe, iar în timpul regimului nazist Fundația Alexander von Humboldt a redactat câteva rapoarte privind obiectivele ei cultural-politice, care s-au păstrat în arhivele acestui minister. 

R.: Pentru a înțelege mai bine esența articolului Transnational Far Right and Nazi Soft Power in Eastern Europe: The Humboldt Fellowships for Romanians, povestiți-ne, pe scurt, care sunt rezultatele cercetării dvs.

INM: Cercetarea se încadrează într-un trend mai recent care își propune să analizeze și să contextualizeze colaborările transnaționale între diverse mișcări și regimuri fasciste. De altfel, articolul este parte dintr-o secțiune specială cu tema “National, European, Transnational: Far-right activism in the 20th and 21st centuries”. În ultimii ani au apărut mai multe publicații care analizează strategiile de soft power ale regimul nazist și care scot la lumină transferurile, în ambele sensuri, între cel de-al Treilea Reich și, în mod special, țările din centrul și estul Europei (precum cele ale lui Grzegorz Rossolinski-Liebe, Johannes Dafinger, Elizabeth Harvey, Raul Cârstocea și alții). Cu toate acestea, cercetarea pe această temă este abia la început, și mai sunt multe aspecte de clarificat în privința propagandei naziste și a rolului ei în ascensiunea extremei drepte în Europa.

Articolul analizează rolul jucat de bursele Fundației Alexander von Humboldt în transferul ideologic dintre Germania nazistă și România. Am încercat să conturez profilul bursierilor români din anii 1930-40 și să analizez modul în care obținerea acestei burse a influențat evoluția lor ideologică, politică și profesională. Studenții străini au fost în mod special instrumentalizați de către aparatul de propagandă nazist și au contribuit la transmiterea ideologiei antisemite și de extremă dreaptă în țările lor de origine. Din această perspectivă, am încercat să stabilesc cum și în ce măsură bursierii Humboldt din România – și vorbim aici inclusiv de nume importante ale culturii romane, precum Emil Cioran, au fost selectați pe criterii politice, au devenit ținte ale propagandei naziste în timpul stagiului în cel de-al Treilea Reich, și au funcționat ca instrumente ale acestei propagande: fie ca membri ai Mișcării Legionare, ca birocrați și diplomați în timpul dictaturii lui Antonescu, în calitate de jurnaliști simpatizanți ai regimului lui Hitler și promovând idei fasciste și antisemite, sau ca profesioniști influențați în domeniul lor de cercetare de modelul nazist.

R.: Din punctul dumneavoastră de vedere, în contextul actual, mai există acest fenomen al instrumentalizării studenților ca mijloc politic de către anumite institute sau fundații care acordă granturi de finanțare? Cum ar putea potențialii beneficiari să ia cele mai bune alegeri în acest sens?

INM: Migrația studențească și schimburile academice fac parte în mod firesc din diplomația culturală a oricărei țări. În general, ele servesc unui bine comun, unei colaborări între diverse țări și culturi, unor evoluții în plan științific. Nu cred că putem vorbi despre o instrumentalizare, cel puțin fățișă, a studenților în scopuri politice decât în cazul regimurilor totalitare. Fiecare institut sau fundație care acordă burse și granturi are însă propriile interese de cercetare, relații mai strânse cu anumite țari și regiuni în detrimentul altora, tendința de a finanța anumite domenii, direcții de cercetare sau tematici în detrimentul altora, și, de ce nu, abordări mai conservatoare sau mai progresiste. Atunci când un student sau un cercetător pregătește o aplicație, el trebuie să aibă în vedere toate aceste lucruri, nu atât pentru a evita instrumentalizarea politică, cât pentru a aplica pentru bursa potrivită și pentru a-și mări șansele de a câștiga bursa respectivă.

R.: Sunteți atât cadru didactic la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, cât și cercetător și responsabil de Programe Erasmus și relații internaționale. Cum se împacă aceste paliere: de predare, de cercetare și administrativ?

INM: Recunosc că nu este întotdeauna ușor, mai ales atunci când se suprapun mai multe responsabilități și termene limită. Însă toate cele trei tipuri de activități sunt în mod egal importante pentru mine și mi-au adus satisfacții atât profesionale, cât și personale. Consider că activitatea de cercetare stă la baza carierei mele academice, așa cum am menționat deja. Pe de altă parte, cea mai relevantă din punct de vedere social este activitatea didactică, căci ce rost au rezultatele cercetării, oricât de importante sau interesante ar fi ele, fără a le putea disemina unui public cât mai larg? În plus, lucrul cu studenții este cel mai îmbucurător, căci este minunat să le poți împărtăși din cunoștințele și experiența ta și să-i vezi cum evoluează și cum își găsesc drumul în viață. Activitatea de responsabil Erasmus nu face decât să completeze atât bucuria de a cunoaște și îndruma cât mai mulți studenți – de data aceasta străini, ceea ce reprezintă o experiență în sine –, cât și interesul meu de cercetare privind schimburile academice, migrația studențească, și diplomația culturală în general.

R.: Ce ne puteți spune despre cercetările pe care le realizați în prezent? În ce direcție se îndreaptă acestea?

INM: Domeniile mele de interes continuă să fie politicile culturale, istoria educației, schimburile academice și diplomația culturală, dar mi-am extins atât temele de cercetare, cât și perioada studiată. Fac parte, din ianuarie 2021, din echipa proiectului PCE „Cultura idiș în România Mare (1918-1940): între reconfigurare post-imperială și provocările statului național”, alături de doi colegi de la Universitatea din București, Maria Camelia Crăciun și Valentin Săndulescu (ambii de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine), și de Francisca Solomon de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași. Rolul meu este acela de a examina cadrul instituțional pe baza căruia a fost promovată cultura idiș în România după Primul Război Mondial; mă interesează în mod special să identific și să analizez sistemul de școli evreiești din acea perioadă și să scot în evidență diferențele regionale, dar și dinamica politicilor statului în acest sens.

De curând a primit finanțare de la UEFISCDI și proiectul TE „Legături transnaționale: relații culturale și artistice ale României cu statele socialiste (1950s-1980)”, pe care îl coordonez și în care colaborez cu Caterina Preda (FSPUB), Irina Cărăbaș și Alina Popescu. În cadrul acestuia, analizez relațiile culturale și artistice dintre România și Republica Democrată Germană, în contextul Războiului Rece, dar și al existenței unei strânse legături între România comunistă și Germania de Vest.

Nu în ultimul rând, fac parte, împreună cu decanul Cristian Preda și cu colegii Oana Valentina Suciu și Florin Țurcanu de la FSPUB, Cristina Godun și Horațiu Decuble de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, dintr-o echipă care își propune să înființeze, în cadrul Facultății de Științe Politice, un program de masterat de diplomație culturală.

R.: După părerea dvs., ce credeți că ar mai putea face Universitatea din București pentru a stimula excelența în domeniul cercetării?

INM: Cred că Universitatea din București a făcut pași importanți în această direcție în ultimii ani, de la inițierea mai multor forme de premiere a rezultatelor cercetării, până la punerea la dispoziție a unor resurse pentru ca membrii UB să poată participa la evenimente academice și stagii de cercetare în străinătate.

Ceea ce ar fi vital, consider eu, pentru stimularea excelenței în cercetare ar fi accesul cât mai larg la resursele științifice internaționale: mă refer aici în special la bazele de date științifice și la literatura de specialitate. De asemenea, am remarcat organizarea unor workshop-uri dedicate cadrelor didactice, care promovează noi resurse, noi metodologii de cercetare, strategii de dezvoltare profesională etc.; cred că acest tip de activități sunt foarte benefice și ar trebui continuate. Ar fi binevenită și organizarea unor ateliere și mese rotunde în care profesorii și cercetătorii să discute rezultatele lor de până acum și lucrările în desfășurare, astfel încât să se formeze rețele interdisciplinare, alcătuite din cadre didactice de la mai multe facultăți ale Universității.

UB are deja multe parteneriate cu universități din străinătate, iar mobilitățile Erasmus și existența consorțiului CIVIS sunt deosebit de importante pentru performanța cadrelor didactice de aici. Consider că în mod special deschiderea internațională, extinderea parteneriatelor și crearea a cât mai multe rețele cu universități și institute de cercetare din străinătate sunt un factor-cheie pentru impulsionarea excelenței academice a membrilor UB.