Joi, 16 octombrie 2025, în Grădina Botanică ,,Dimitrie Brandza” a Universității din București, mai multe grupuri de copii au participat la ateliere tematice gratuite în cadrul programului „Micul botanist”. De altfel, penultima zi a săptămânii este dedicată activităților instructiv-educative și tururilor ghidate. Și de această dată, coordonatorii atelierelor au fost specialiștii biologi de la Grădina Botanică.
Participanții, 60 de elevi de clasa I de la trei școli gimnaziale din Municipiul București, au descoperit „Secretele arborilor” și au făcut o incursiune fascinantă prin „Corpul plantelor”.
Primul atelier s-a desfășurat în apropierea serelor din Grădina Botanică, unde copiii au învățat să determine vârsta unui copac în două moduri: prin numărarea inelelor din trunchiul său și printr-o formulă matematică explicată în conformitate cu vârsta lor. Astfel, îndrumați de drd. inginer Maria Raicu, specialistă la GBDB, elevii au aflat că în Grădina Botanică există un frasin de circa 240 de ani, fiind un exemplar din vechea pădure a Vlăsiei.
Totodată, cei mici au aflat răspunsuri la întrebări precum „Cum trăiesc copacii?”, „Ce prieteni au?”, ,,Cum ne ajută ei?”.
În Grădina Copiilor, dr. biolog Eugenia Nagodă, specialist la GBDB și cadru didactic asociat la Facultatea de Biologie a UB, le-a fost ghid elevilor prin corpul unei plante. Participanții au descoperit rolul fiecărei părți vegetale, de la rădăcină la frunze, și importanța procesului de fotosinteză pentru viața de zi cu zi.
La final, fiecare copil a primit o frunză colorată din hârtie, cu un citat despre toamnă. Rând pe rând, exploratorii au citit mesajele în fața colegilor, iar frunzele au fost duse la școală pentru a crea în sălile de clasă un „copac al toamnei”, un colaj plin de culoare și inspirație.
De altfel, în fiecare zi de joi, în intervalul orar 9:00-14:00, Grădina Botanică ,,Dimitrie Brandza” a Universității din București pune la dispoziție ateliere tematice gratuite pentru preșcolari și elevi, precum și tururi ghidate (se adresează persoanelor peste 7 ani).
Informații suplimentare despre programul „Micul botanist”
Programul cuprinde 14 teme, unele dintre ele cu două sau mai multe subiecte. Acestea vizează cunoaşterea lumii fascinante a plantelor, pornind de la alcătuirea corpului lor, până la oferta generoasă pe care ne-o fac, asigurându-ne hrană, dar şi adăpost, haine, leacuri pentru boli. Acest program urmăreşte dezvoltarea unor atitudini şi valori precum curiozitatea, spiritul de observaţie şi receptivitatea copiilor, spiritul de investigaţie, respectul faţă de plante şi de orice altă formă de viaţă, cooperarea, dar şi toleranţa faţă de opiniile altora, preocuparea pentru un mod de hrănire sănătos, grija faţă de natură.
Mai multe detalii despre modalitatea de înscriere în programul „Micul botanist” și temele propuse pot fi accesate în secțiunea dedicată de pe site.









