De curând, în luna decembrie a anului 2021, printr-un contract încheiat între Universitatea din București și Congregatio Jesu, Universitatea din București a cumpărat cu 6,45 milioane de euro imobilul din strada Pitar Moș nr. 7-13, care găzduiește Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (FLLS).
Clădirea administrată în ultimele șase decenii de Universitatea din București și intrată de curând definitiv în posesia UB este, prin suprafață și volum, a patra dintre cele peste 30 de imobile din patrimoniul Universității, după Palatul Universității din București, clădirea din Complexul Panduri a fostului Azil Elena Doamna și Palatul Facultății de Drept.
Despre importanța și semnificațiile achiziționării de către UB a sediului FLLS, precum și despre comunitatea creată în jurul acestei clădiri emblematice și despre demersurile ulterioare intrării în posesia clădirii, ne vorbește în rândurile următoare chiar conf. univ. dr. Laura Sitaru, decan al Facultății de Limbi și Literaturi Străine.
Reporter: Universitatea din București a cumpărat de curând imobilul din strada Pitar Moș nr. 7-13, care găzduiește Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (FLLS). Ce reprezintă pentru FLLS achiziția și care sunt principalele dificultăți pe care aceasta le rezolvă?
Laura Sitaru: Pitar Moș este legat intrinsec de studiul limbilor străine în peisajul studiilor universitare bucureștene, fiind pentru mulți dintre profesorii actuali ai facultății și locul în care aceștia s-au format. Dincolo însă de dimensiunea simbolică incontestabilă a clădirii, rămâne în discuție maniera în care aceasta servește nevoia de spații de învățământ a celei mai mari facultăți a Universității din București ca număr de studenți și profesori. Este desigur dificil să ne imaginăm că spațiul din Pitar Moș poate adăposti cei aproape 4000 de studenți ai facultății, de aceea trebuie să avem în vedere în permanență identificarea altor spații de învățământ în UB în care facultatea noastră să își desfășoare activitatea. În prezent, avem câteva săli și două amfiteatre în clădirea din bulevardul Elisabeta, insuficiente pentru nevoile de spațiu ale facultății. De aceea, deși achiziția clădirii din Pitar Moș este un pas important în rezolvarea problemelor de spațiu pe care le are Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, demersul trebuie continuat în sensul găsirii de soluții pe termen lung pentru facultatea noastră. În acest sens, cu sprijinul Rectoratului, am elaborat un plan de reamenajare și modernizare a clădirii, în așa fel încât spații din clădire care în acest moment nu sunt utilizabile să intre în circuitul didactic în decursul acestui an.
R: Cât de important este pentru FLLS, o comunitate care, prin specificul ei, promovează diversitatea și multiculturalismul, să își aibă sediul în această clădire de patrimoniu, care are o istorie îndelungată și plină de semnificații?
L.S.: Cădirea din Pitar Moș a fost proiectată ca spațiu de învățământ de la bun început, deservind înainte de naționalizarea din 1948 Școala de fete „Sfânta Maria” organizată sub oblăduirea Congregației Jesu, altfel una dintre cele mai bune școli catolice din București. Clădirea, deși a suferit modificări rezultate din nevoile de reamenajare a spațiilor în contexte de funcționare diferite, păstrează din farmecul inițial și, ai senzația, atunci când intri aici pentru prima dată, că tocmai ai trecut pragul unei mănăstiri.
Istoria clădirii din ultimii 70 de ani se confundă cu viețile și destinele profesorilor de limbi străine, atât cei care au predat aici, cât și cei care s-au format la școala din Pitar Moș și au dus mai departe experiența acumulată în anii studenției. Fiecare săliță din Pitar Moș este plină de amintirile noastre și de ecourilor vocilor profesorilor noștri. „Aici am făcut cursul de….cu profesorul…”, „Aici l-am auzit prima dată pe profesorul de…”, „Aici am picat examenul de….”, „Aici am deschis ochii asupra lumii”. Nu cred că vreunul dintre noi poate uita anii studenției din Pitar Moș. Eu una, nu pot.
R: Cum simțiți că se raportează studenții facultății pe care o conduceți la comunitatea din care fac parte? Care este rolul clădirii în care funcționează facultatea în felul în care se raportează studenții la comunitatea căreia îi aparțin?
L.S.: Din păcate, în ultimii doi ani, din martie 2020 și până astăzi, studenții noștri știu cum arată clădirea din Pitar Moș mai mult din fotografii. În iunie 2022, termină studiile de licență promoția online care nu a cunoscut decât un semestru de viață universitară în sensul tradițional și firesc al termenului. Acesta este un motiv de mare tristețe pentru comunitatea academică din FLLS, profesori și studenți deopotrivă, în ciuda eforturilor susținute de-o parte și de alta de a duce mai departe în parametri foarte buni procesul de învățare. Am încercat însă în tot acest răstimp să nu-i lăsăm pe studenții noștri să se înstrăineze de spiritul Pitar Moșului, iar în semestrul al II-lea spațiile facultății vor fi deschise pentru activități extracurriculare, întâlniri de lucru, consultații oferite studenților etc., pregătind în acest mod revenirea la cursuri în format fizic în anul universitar 2022-2023.
R: Care au fost principalele acțiuni pe care Universitatea din București și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine le-au întreprins în vederea consolidării și renovării clădirii în care funcționează FLLS? Care sunt planurile de viitor în această privință?
L.S.: Clădirea din Pitar Moș a fost bine îngrijită în acești ani, așa cum te îngrijești de casa în care trăiești. Au fost efectuate lucrări mai mari care privesc ansamblul clădirii precum refacerea fațadei și a tâmplăriei exterioare, a acoperișului, dar și lucrări de interior care au presupus reamenajarea unor spații și modernizarea acestora. Pe lângă sprijinul Rectoratului UB, substanțial de altfel, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a atras constant sponsorizări grație cărora am reușit să refacem la standarde avansate săli și amfiteatre din clădire, date fiind relațiile foarte bune pe care fiecare dintre departamentele facultății le întreține cu reprezentanțele acreditate în România ale diverselor state (ambasade, institute culturale, dar și fundații care activează în domeniul educației în diverse țări). Aș menționa aici, fără a epuiza desigur exemplele, sălile amenajate prin efortul ambasadelor Turciei, Japoniei, Statelor Unite ale Americii, Coreei de Sud. În anul 2021, am reușit să amenajăm la standarde moderne unul dintre amfiteatrele din Pitar Moș, primind un ajutor substanțial de aprox. 40.000 de dolari din partea ambasadei Statelor Unite ale Americii. Menționez și donațiile în aparatură (laptopuri, video proiectoare, televizoare etc.), mobilier și fond de carte în limbă străină pe care facultatea noastră le-a primit și le primește punctual de la diferite reprezentanțe străine.
După achiziționarea Pitar Moșului, se impune o reevaluare serioasă a tuturor spațiilor și o intervenție rapidă în sensul efectuării unor lucrări absolut necesare cum ar fi hidroizolația exterioară, repararea și reamenajarea spațiilor aflate la subsolul clădirii și punerea acestora în circulație ca spații de învățământ. Amenajarea curților interioare, reparații substanțiale la instalația de apă cu reamenajarea grupurilor sanitare sunt lucrări pe care, împreună cu Rectoratul UB, le avem în vedere pentru anul în curs. În perspectivă, ne propunem reamenajarea mansardei, un spațiu extrem de generos care poate fi folosit atât ca săli de curs, dar și ca birouri pentru cadrele didactice.
Mai avem și alte proiecte, dar nu v-aș povesti despre acestea decât în momentul în care voi avea certitudinea că le vom putea înfăptui.
Clădirea din Pitar Moș are o istorie fascinantă de aproape 160 de ani, fiind timp de aproape o sută de ani cea mai bună școală catolică de fete din București. Inaugurată la 10 octombrie 1858, Școala de fete Sfânta Maria a funcționat sub patronajul Bisericii Catolice până în 1948, când a fost confiscată de regimul comunist și transformată în Institutul Maxim Gorki. Ulterior, clădirea a devenit sediu al Facultății de Limbi și Literaturi Străine. Retrocedată proprietarilor ei istorici, Congregatia Jesu, imobilul urma să fie eliberat de Universitate în următorii 4 ani și jumătate.
Mai multe detalii despre achiziționarea sediului Facultății de Limbi și Literaturi Străine de către Universitatea din București sunt disponibile aici.