Joi, 4 aprilie 2024, Facultatea de Litere a UB organizează o nouă „Întâlnire în Bibliotecă”, dedicată, de data aceasta, volumului Kaddish, semnat conf. univ. dr. Radu Vancu, cadru didactic la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, poet, prozator, eseist, publicist și traducător român.
Evenimentul va avea loc în Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere (Str. Edgar Quinet nr. 5-7, etaj 1, Sector 1), începând cu ora 18:00, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
La reuniunea moderată de conf. univ. dr. Cristina Bogdan, vor participa atât autorul, cât și Cosmin Perța.
Kaddish a fost publicat la Casa de Editură „Max Blecher” în anul 2023 și a primit Premiul Cartea de Poezie a anului 2023, la Gala Premiilor Tânărului Scriitor / Cartea de Poezie a anului. Din juriu au făcut parte conf. univ. dr. Cristina Bogdan și conf. univ. dr. Bianca Burța-Cernat, cadre didactice la Facultatea de Litere a UB, și poetul și prozatorul Cosmin Perța. Totodată, volumul este nominalizat și la alte importante premii literare: Premiul „Radio România Cultural” și Premiul revistei „Observator Cultural”.
„Nu atât o carte de poezie, cât o carte despre poezie, volumul lui Radu Vancu este un crez în literatura ca formă de redempțiune prin frumusețe. Sau un kaddish, pentru a folosi conceptul preferat de autor și care, asemenea unei chei de boltă, susține întreaga arhitectură a acestei coborâri în infern. Vorbim aici însă nu neapărat de un infern personal, cât de o experiență colectivă a Răului. Astfel, asumându-și aproape organic tragediile victimelor regimului nazist printr-o suită de avataruri pasagere, scriitura lui Radu Vancu este în căutarea locului geometric al confesiunii diaristice, exercițiilor de admirație aduse acelor «minți luminate distruse de nebunie» și discursului meta ce chestionează mijloacele literare de producere a unei epifanii. Rezultatul este oarecum atipic în comparație cu volumele sale precedente, în sensul în care acest joc al distanțelor focale, alternând registre și perspective multiple, dau profilul unui discurs polifonic, câteodată îmbrăcând chiar mecanismele teatralității specifice unui cor tragic. Este ca și cum eleganța ritmică a psalmilor, viziunile grotești ale Alcoolurilor lui Apollinaire și versatilitatea stilistică a lui Pascal Quignard și-ar da întâlnire în paginile unui tratat despre cuvinte care nu sunt altceva decât «instrumente de captare a luminii & a frumuseții»”, a subliniat criticul Andrei C. Șerban.
Persoanele interesate pot afla informații suplimentare despre eveniment pe pagina de Facebook a Facultății de Litere a UB. Totodată, profilul academic al profesorului Radu Vancu poate fi consultat aici.