fbpx

„Orice demers intelectual este o luptă cu ideile primite de-a gata și doar astfel putem merge mai departe și descoperi noi teritorii pe care nimeni altcineva nu le-a văzut.” – interviu cu asist. univ. dr. Delia Ungureanu

„Orice demers intelectual este o luptă cu ideile primite de-a gata și doar astfel putem merge mai departe și descoperi noi teritorii pe care nimeni altcineva nu le-a văzut.” – interviu cu asist. univ. dr. Delia Ungureanu


Asistent universitar în cadrul Departamentului de Studii Literare al Facultății de Litere, Delia Ungureanu a obținut, în cadrul primei gale a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru cea mai prestigioasă publicație din domeniul științelor umaniste. Lucrarea premiată, From Paris to Tlön: Surrealism as World Literature, reprezintă o contribuție majoră la înțelegerea circuitelor și a rețelelor prin care suprarealismul a intrat în canonul literaturii mondiale și este un model atât pentru cercetările viitoare ale world literature, cât și ale celor de istorie literară.
În acest studiu deschizător de drumuri, asist. univ. dr. Delia Ungureanu aduce la lumină circuitele sinuoase prin care o mișcare locală pariziană a devenit un fenomen literar și artistic mondial. Ea descoperă rivalitățile și influențele tăinuite până acum ale unei galerii de nume majore ale scenei literare, de la André Breton și Salvador Dalí la Jorge Luis Borges, Vladimir Nabokov și Orhan Pamuk. Printr-un discurs fascinant care aduce împreună istoria culturală, analiza literară și o reală cercetare detectivistică, From Paris to Tlön trebuie să existe deopotrivă în miraculoasa și fantastica piață cu vechituri a oricărui suprarealist, cât și în biblioteca oricărui comparatist.
Mai multe detalii despre obținerea distincției pentru cea mai prestigioasă publicație din domeniul științelor umaniste, despre succesul lucrării From Paris to Tlön: Surrealism as World Literature la nivel internațional, dar și despre literatura mondială vom afla chiar de la asist. univ. dr. Delia Ungureanu.
Reporter: Ce v-a motivat să concurați la Premiile Senatului Universității din București?
Delia Ungureanu: Deși există această posibilitate, nu eu m-am nominalizat, ci am fost nominalizată de un coleg de catedră, profesorul Caius Dobrescu. Aș dori pe această cale să îi mulțumesc pentru încrederea arătată și sprijinul acordat. Personal, ideea de autonominalizare mi se pare cumva stranie, căci consider că dacă într-adevăr munca mea înseamnă ceva pentru cei din jur și are vreun impact, nu eu sunt aceea care trebuie să decidă acest lucru.
R.: Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?
A fost o mare bucurie și onoare, o distincție care a venit la o lună după publicarea cărții mele From Paris to Tlön: Surrealism as World Literature la Editura Bloomsbury, pe 2 noiembrie 2017. Mă onorează și mă face să îmi doresc să continui această traiectorie intelectuală pentru a le (re)confirma celor care au decis că o merit faptul că, într-adevăr, nu s-au înșelat. Ar fi de menționat și faptul că acest premiu a urmat doar la o săptămână după premiul acordat de Asociația de Literatură Generală și Comparată din România, prin directorul ei, profesorul Mircea Martin, Premiul pentru debut internațional. De-a lungul carierei mele am simțit mereu că orice distincție sau premiu este un cec în alb pe care cineva ți-l acordă, iar tu trebuie să demonstrezi, prin acțiunile viitoare, că l-ai meritat cu adevărat. Este un vot de încredere pentru punctul în care ai ajuns, însă personal cred că un premiu nu trebuie privit numai drept rezultatul unor acțiuni trecute, ci și un stimul pentru cele viitoare. Doar așa putem evolua în domeniul nostru de activitate fără a rămâne încremeniți în succesul unui moment trecut.
D.U.: Cum credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București?
 Este o întrebare extrem de dificilă, având în vedere faptul că UB continuă să depindă de bugetul acordat de stat, ceea ce impune extrem de multe limitări, precum am văzut recent în ceea ce privește micșorarea numărului de locuri la universitățile românești de top pe criterii strict politice. În aceste condiții este practic imposibil să gândim modalități prin care UB poate stimula excelența didactică și de cercetare, din moment ce orice modalitate ar necesita un sprijin financiar. Mai curând am putea întreba cum ar putea statul român stimula aceste aspecte, iar aici două lucruri îmi vin imediat în minte, în urma experienței de trei ani (2013-2016) avute ca lector în cadrul Departamentului de Literatură Comparată al Universității Harvard: necesitatea existenței unui cont de cercetare pentru cadrele didactice din care să își poată achiziționa cărți și efectua deplasări la conferințe și stagii de cercetare în instituțiile potrivite pentru obiectul cercetării; acordarea unui an sabatic cu salariul plătit în scopul finalizării activității de cercetare prin scrierea efectivă a cărților o dată la trei ani. Oricine lucrează în sistemul universitar românesc poate confirma că a avea o normă didactică întreagă ce presupune pregătirea cursurilor, evaluarea studenților, împreună cu toate celelalte obligații didactice pe care poziția le presupune face absolut imposibilă scrierea cărților în timpul anului universitar. De aceea, eu personal folosesc vacanțele pentru a-mi duce mai departe munca de cercetare, ceea ce înseamnă că, în general, sunt mereu obosită și îmi doresc vacanță. Conștientizez, de asemenea, că aceste condiții pot fi oferite de universități private cu bugete mari și devin aproape imposibile pentru universități de stat din Estul Europei. Însă cred că abandonarea luptei din start în această privință nu este nici ea o soluție. Putem măcar să luptăm pentru acordarea pentru început a unor bugete mici de cercetare și pentru acordarea unui an sabatic cu salariul plătit măcar o dată la cinci ani, dacă nu se poate o dată la trei ani.
R.: După terminarea anilor de studiu v-ați început activitatea profesională în cadrul Departamentului de Studii Literare, programul de studii Teoria Literaturii și Literatură Comparată în calitate de asistent. Povestiți-ne despre debutul dumneavoastră profesional.
 D.U.: Am terminat programul masteral de Teoria literaturii și a culturii și Literatură comparată al UB în 2007 ca șefă de promoție cu media 10, după ce am absolvit secția Română-Engleză a aceleiași Facultăți de Litere a UB în 2006 ca șefă de promoție cu media 9,87. Imediat ce am absolvit programul masteral în 2007 am câștigat concursul pentru postul de preparator în cadrul fostei catedre de teorie literară și am început activitatea de predare în octombrie 2007, când am fost și admisă în cadrul Școlii Doctorale cu o teză de doctorat despre începuturile comunismului în România, teză coordonată de profesorul Mircea Martin. Teza a devenit în 2012 prima mea carte, Poetica Apocalipsei. Războiul cultural în revistele literare românești (1944-1947) (EUB), o temă de cercetare care nu ar fi fost posibilă fără colega mea Magda Răduță, lector de literatură română în cadrul Departamentului de Studii Literare al Facultății noastre de Litere. Magda reprezintă pentru mine unul dintre modelele mele formatoare și îi voi rămâne mereu recunoscătoare pentru că m-a îndreptat către sociologia literară a lui Pierre Bourdieu. Ceea ce Magda m-a învățat – că arhivele sunt o mină de aur, iar revistele literare sunt o astfel de arhivă – a rămas un principiu de cercetare căruia i se datorează și a doua carte a mea, From Paris to Tlön. Oamenii din jur cu care interacționăm, prieteni intelectuali și emoționali, reprezintă ei înșiși o arhivă care contribuie esențial la modul în care înțelegem obiectul cercetării și felul în care facem cercetarea. Alături de Magda, Anca Băicoianu, fost redactor-șef al Polirom și cercetător postdoctoral al UB, a fost pentru mine un astfel de model intelectual și formator. Ancăi îi datorez numeroase discuții esențiale pe care le-am purtat în timp ce lucram la a doua carte. Și nu în ultimul rând, îi sunt extrem de recunoscătoare profesorului David Damrosch, Șef al Departamentului de Literatură Comparată al Universității Harvard și Director al Harvard Institute for World Literature, unde lucrez și eu ca Assistant Director, pentru sfaturile și discuțiile avute în anii în care am lucrat ca lector în departament și în care am scris cea de-a doua carte.
R.: Începând cu secolul al XX-lea înțelegerea literaturii mondiale s-a extins dincolo de canoanele clasice ale capodoperelor europene, iar mulți oameni au devenit interesați de cursuri de predare în literatura mondială și de cercetare în cadrul unui context global. Având în vedere acest aspect, ce ne puteți spune despre tinerii români? Se înscriu și ei în acest „tipar”?
D.U.: Aș prefera să nu gândesc noile modalități de cercetare a literaturii drept un simplu „tipar”, pentru că personal cred că orice modalitate de cercetare trebuie să crească organic din obiectul de cercetare și din interesele proprii. Mai mult decât un „tipar”, literatura mondială este, ca să îl citez pe fondatorul actualei direcții de studii de literatură mondială, David Damrosch, un nou mod de a citi textele, nu doar un canon de texte majore care s-au impus de-a lungul timpului drept influențe la nivel mondial. Tinerii studenți pe care i-am cunoscut de-a lungul celor zece ani de când predau în Facultatea de Litere s-au arătat extrem de interesați desigur de acest nou mod de a înțelege literatura, și nu pentru că reprezintă o modă sau pentru că ar putea fi o bună cale de acces în lumea academică occidentală, ci pentru că iubesc să citească dincolo de granițele naționale, culturale și lingvistice, iar acesta este unul dintre modurile în care literatura mondială se definește: ceea ce depășește granițele de orice tip, ceea ce câștigă prin procesul traducerii și ceea ce circulă la nivel mondial. Un exemplu bun ar fi faptul că începând din 2012 când am început să lucrez la Institute for World Literature, un program de o lună de zile al Universității Harvard care se desfășoară în fiecare an într-un alt loc de pe glob și o dată la trei ani la Harvard, am avut în fiecare an studenți români fie de la universități din România, fie de la alte universități ale lumii. Așadar interes există, și aș putea să adaug că începând din acest an, UB este instituție afiliată IWL, ceea ce permite UB să trimită în fiecare an doi participanți la școala noastră de vară. Anul acesta cele două locuri de la școala de vară IWL ce se va desfășura în luna iulie la Universitatea din Tokyo au fost ocupate de două studente la doctorat: Monica Tamaș (CESI) și Gabriela Alexandra Bănică (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine). Trebuie să îi mulțumesc domnului Prorector Liviu Papadima, cu ajutorul căruia am reușit în acest an să afiliem UB la IWL. Este o deosebită onoare pentru UB să se numere printre cele 52 de instituții afiliate IWL din întreaga lume, din California până în Tokyo și din Copenhaga până în Sydney. Dedicat tinerei generații de cercetători, IWL este un forum de dezbateri intelectuale unde teoriile și practicile ce se înscriu sub incidența disciplinei literaturii mondiale sunt interogate, puse în discuție, amendate, corectate și duse mai departe în instituțiile și țările din care participanții noștri fac parte. Eu însămi folosesc aceste teorii și metode în cursurile, atelierele și seminarele pe care le predau la Facultatea de Litere și pot spune că tinerii noștri studenți s-au arătat foarte interesați de această abordare pentru că răspunde propriilor lor interese intelectuale precum și realităților secolului al XXI-lea.
R.: Povestea iubirii dintre profesorul Humbert Humbert și o fată de 12 ani este una dintre cele mai controversate din literatura secolului XX, Lolita (1955) devenind o carte-cult, inspirație pentru alți scriitori, muzicieni, artiști în ultima jumătate a secolului. Cum vă explicați faptul că în societatea contemporană complexul Lolita pare a fi acceptat, având în vedere facilitatea cu care anumite grupuri sociale se activează, mai ales în legătură cu temele controversate?
D.U.: Nu știu în ce măsură acest complex este acceptat în societatea contemporană (din punct de vedere moral sigur nu este) și desigur că una este literatura, și alta este ceea ce facem cu adevărat în viața reală. Literatura e mult mai cuprinzătoare decât viața, iar a le echivala este chiar periculos, așa cum o arată personaje precum Don Quijote sau Madame Bovary. Cred că subiectul iubirii nepermise moral și social continuă să existe fără îndoială – a existat dintotdeauna pentru că face parte din ceea ce poate fi natura umană indiferent de secol și cultură. Să nu uităm însă că aceste norme morale și sociale variază la rândul lor în funcție de societate, secol și cultură, așadar și ceea ce este permis sau nepermis variază. În Egiptul Antic faraonii se căsătoreau de multe ori cu surorile lor, iar în Grecia Antică, iubirea homosexuală era considerată moral superioară celei heterosexuale, femeia fiind doar un animal social, așadar inferioară bărbatului, care era mult mai aproape de natura zeilor. În Evul Mediu, logodna putea fi hotărâtă de părinți când copiii aveau doar câțiva ani, iar în epoca victoriană era de multe ori cazul ca o tânără de 12 ani să fie deja cerută în căsătorie de un bărbat major. Este și cazul lui Lewis Carroll, pe numele său adevărat Charles Lutwidge Dodgson, tânăr profesor de matematică și creatorul lui Alice din Alice in Wonderland și Through the Looking Glass. În 1862 sau 1863, a cerut-o în căsătorie pe tânăra Alice Liddell, fiica Decanului de la Christ Church, unde Dodgson preda matematică. Alice avea 11-12 ani. Familia l-a refuzat, dar nu pentru că i s-a părut un lucru imoral, ci pentru că tânărul Dodgson nu avea o poziție socială suficient de înaltă pentru a corespunde așteptărilor familiei Liddell. Unul dintre modelele literare ale lui Nabokov pentru povestea dintre Humbert Humbert și Lolita este desigur Lewis Carroll și a sa Alice. Normele morale și sociale se schimbă, natura umană însă nu. Nu cred însă, precum grupurile sociale contemporane care au citit (despre) Lolita, că Nabokov încurajează pedofilia. Cred că a pune semn de egalitate ad litteram între literatură și viața reală și a spune că moralitatea universului literar înseamnă moralitatea realității imediate în care trăim este una dintre primele erori pe care un cititor neexperimentat le poate face și pe care noi, cei care predăm teorie literară, încercăm să le corectăm la studenții noștri încă din primul an de facultate. Însă cei care nu devin cititori profesioniști se pot comporta uneori ca Don Quijote și Emma Bovary și pot crede că literatura și realitatea sunt una. Iar felul în care o sfârșesc și Don Quijote, și Emma Bovary, nu pare să îi sperie.
R.: În cartea dumneavoastră From Paris to Tlön: Surrealism as World Literature ați adus un aspect surprinzător, omis până atunci și anume o sursă neașteptată a scrierii Lolitei. Povestiți-ne mai multe despre descoperirea dumneavoastră.
D.U.: Cartea a fost concepută în cei trei ani pe care i-am petrecut la Harvard și nu ar fi fost posibilă fără accesul la ceea ce este cea mai mare bibliotecă universitară din lume: Biblioteca Widener de la Harvard, împreună cu Biblioteca de manuscrise rare Houghton. Cartea trebuia să fie o carte despre literatura onirică, o temă pe care am abordat-o în lucrarea mea de licență, și a devenit o carte despre circulația la nivel mondial a ideilor suprarealismului datorită a trei descoperiri pe care le-am făcut în arhivele Widener și Houghton și care arată că trei scriitori majori de renume mondial – Jorge Luis Borges, Vladimir Nabokov și Orhan Pamuk – folosesc în mod creativ, într-unele dintre cele mai cunoscute scrieri ale lor – “Pierre Menard, Autor al lui Don Quijote”, Lolita și respectiv Cartea neagră – scrieri ale suprarealiștilor publicate fie în revistele suprarealiste, fie la editurile de avangardă ale suprarealiștilor (Au Sans Pareil, Sagittaire Kra). Ceea ce era surprinzător era pe de-o parte că toți acești scriitori – Borges, Nabokov și Pamuk – au negat în mod repetat, unii chiar vehement și mult sarcasm și ironie orice legătură cu suprarealismul, iar pe de altă parte faptul că, iată, suprarealismul putea circula, chiar dacă într-un mod indirect, în forma ficțiunii, deși toate istoriile literare vorbesc mai ales despre circulația sa prin poezie și artele vizuale. Mi-am dat seama atunci că această carte va spune istoria nescrisă și secretă a circulației ideilor suprarealiste mult dincolo de granițele oarecum convenționale stabilite de istoria literară și că va fi o carte care va lupta cu unele idei considerate axiome în istoria și critica literară. Această carte regândește conceptul de influență literară dincolo de intenția declarată a autorului și dincolo de limitele dogmatice ale înțelegerii impactului unui curent artistic și literar. Nu înseamnă însă sub nici o formă că Borges, Nabokov sau Pamuk sunt suprarealiști, ci doar că au intrat în dialog cu ideile suprarealiste, pe care le-au transformat într-un mod creativ în altceva. În cazul lui Nabokov, de exemplu, nu este vorba în nici un caz despre plagiat, cum au scris unii ziariști culturali care au preluat știrea acestei descoperiri, ci despre o firească transformare creativă a unor surse literare majore, ceea ce este însuși mersul firesc al literaturii. Numele mai intră în dialog cu alte nume mari, și de multe ori, cum Borges însuși o spunea, scriitorilor nu le place să datoreze nimic contemporanilor. Se simt mult mai bine să își găsească formal surse de inspirație asumate public în autori morți, care nu mai sunt rivali amenințători cu care trebuie să împartă scena literară.
Citind colecțiile revistelor suprarealiste pentru a mă documenta despre activitatea suprarealiștilor – arhiva de revistă ca mină de aur este unul dintre principiile pe care le-am învățat de la Magda – am găsit în 1931, în revista Le surréalisme au service de la révolution o povestire scurtă intitulată “Rêverie” aparținând pictorului catalan Salvador Dalí. Povestea scrisă la persoana întâi era a unui pictor în vârstă la patruzeci și ceva de ani care face o pasiune pentru o tânără de 12 ani pe nume… Dulita și pe care plănuiește să o seducă folosindu-se de ajutorul mamei fetei, care se întâmplă să fie îndrăgostită de el. Am fost uluită: era în linii mari subiectul romanului lui Nabokov din 1955, Lolita! Desigur că lucrul abia începea, am verificat mai întâi bibliografia critică existentă pentru a mă asigura că nimeni nu mai scrisese despre acest lucru și într-adevăr, nu am găsit nimic, apoi am cercetat mai amănunțit traiectoriile lui Dali și Nabokov pentru a-mi da seama cum s-ar fi putut intersecta. În urma cercetării, am reușit să recompun într-un mod detectivistic povestea felului în care Dulita devenise Lolita, iar această poveste a mers prin colecții de reviste și ziare, corespondență, documente personale și redescoperirea unor texte literare uitate. Toate cele trei descoperiri care se află în inima acestei cărți au beneficiat de un tratament similar, așa că am denumit această metodă de cercetare critică detectivistică.
Lecția pe care am învățat-o prin această carte este că nu trebuie să luăm de bun nimic din ce citim în alte cărți, fie ele literare, fie de critică sau teorie, până când nu am testat noi înșine obiectul cercetării. Orice demers intelectual este o luptă cu ideile primite de-a gata și doar astfel putem merge mai departe și descoperi noi teritorii pe care nimeni altcineva nu le-a văzut. Teritorii pe care doar noi înșine le-am visat și le-am adus în realitatea cunoscută, cucerind încă o parte din marele necunoscut care este realitatea, în cel mai cuprinzător sens al ei.
 R.: Cartea From Paris to Tlön: Surrealism as World Literature a devenit un subiect de interes pentru publicul larg și apărut în cronici pe site-uri și publicații prestigioase precum Huffington Post, PBS, Jezebel, The Complete Review/The Literary Saloon, Play Ground etc. Cum ați perceput succesul publicației dumneavoastră?
D.U.: Sincer, cred că succesul durează un sfert de oră, cum spunea Andy Warhol, metaforic vorbind. M-am bucurat desigur să văd interesul internațional de care s-a bucurat această descoperire, dar sunt conștientă că a avut o mare importanță personajul și cartea despre care era această descoperire, Lolita bucurându-se de un uriaș succes de piață datorită controverselor morale pe care le-a stârnit. Dovadă că nici una dintre celelalte două descoperiri – cea legată de Borges și cea legată de Pamuk – nu au fost preluate de presa internațională, deși ele sunt de o la fel de mare importanță ca și cea legată de Nabokov pentru lumea literară. De asemenea, am fost cumva surprinsă să văd că presa românească nu a preluat această știre care a făcut înconjurul lumii în 48 de ore. Singura revistă care a preluat știrea și cu care am realizat un interviu a fost Observator cultural. Mă întreb dacă acest lucru nu are legătură și cu ceea ce este considerat cu adevărat important în presa culturală românească. E cumva straniu pentru mine să locuiesc în România și să predau la UB și să fiu mai prezentă în presa internațională decât în cea de la mine de acasă. De aceea cred că Premiul Senatului, alături de Premiul ALGCR au fost extrem de importante, pentru că au atras atenția asupra cercetării pe care o putem realiza și a impactului pe care îl putem avea asupra comunității academice internaționale. Poate că și presa culturală românească ar avea ceva de învățat de aici.
Altfel, onorurile și distincțiile trec, ceea ce rămâne însă este cel mai important: cărțile noastre, care, sperăm noi, vor vorbi tinerilor chiar și când noi nu vom mai fi.
R.: Din punctul dumneavoastră de vedere, cum considerați că este privită literatura suprarealistă în secolul XXI? Să luăm exemplul lui Haruki Murakami, credeți că marele său succes internațional este datorat influenței sale suprarealiste?
D.U.: Suprarealismul a fost fără îndoială cea mai importantă mișcare artistică și literară a secolului al XX-lea cu un real impact și răspândire la nivel mondial, încă de la începuturile sale în anii ’20 și mai ales ’30. Continuă să aibă impact asupra artiștilor contemporani, dar și a scriitorilor, iar cazul lui Murakami este un bun exemplu. Nu cred că succesul lui internațional se datorează felului în care folosește unele idei sau practici suprarealiste, ci unui complex de factori care includ interesul crescut în ultimii douăzeci de ani pentru literatura asiatică și mai ales japoneză (premiile Nobel obținute de scriitori japonezi reprezintă un factor ce determină acest interes: Yasunari Kawabata în 1968, Kenzaburō Ōe în 1994 și Kazuo Ishiguro în 2017, deși este cetățean britanic din 1983), dar și romanele foarte ușor de tradus pe care le scrie Murakami (born translated, cum ar spunea Rebecca Walkowitz). În Japonia, Murakami nu este considerat un scriitor de talie mondială, un aspect destul de frecvent întâlnit în problematica literaturii mondiale, unde mulți scriitori de renume internațional sunt considerați în contextul lor național a nu fi cei mai buni sau cei mai reprezentativi pentru acea literatură. Este cazul scriitorului sârb Milorad Pavić și al scriitorului portughez José Saramago. Cred că o explicație o constituie și rivalitatea dintre scriitorii care sunt traduși și au succes internațional și cei care nu prea sunt traduși, iar acest lucru funcționează mai ales în cazul scriitorilor care provin din culturi semi-periferice sau care scriu în limbi de circulație restrânsă.
R.: Povestiți-ne despre proiectele în care ați vrea să vă implicați pe viitor.
D.U: În acest moment lucrez la cea de-a treia carte a mea, Time Regained: World Literature and Cinema care va aduce împreună două discipline care există separat și între care nu prea există din păcate dialog: world literature și world cinema. Este și ea scrisă tot în engleză și reprezintă preocupări mai vechi ale mele, testate în cursuri predate la Harvard, iar acum, anul acesta, voi ține și un seminar în cadrul IWL, intitulat Localizing Time in World Literature and World Cinema.
R.: Vă mulțumim!

Photo credit: Bill Chapman

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services