fbpx

„Pentru a reuși, trebuie să îndrăznim”– interviu cu lect. dr. habil. Cristian Ciocan, cadru didactic la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii al UB

„Pentru a reuși, trebuie să îndrăznim”– interviu cu lect. dr. habil. Cristian Ciocan, cadru didactic la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii al UB


Numărul din 2017 al revistei Studia Phaenomenologica, intitulat “Phenomenology of Animality”, a primit, în cadrul Galei Premiilor Senatului din decembrie 2018, premiul pentru cea mai bună publicație la categoria Științe Umaniste.

Numărul, dedicat problemei animalității, a fost elaborat în cadrul proiectului „Abordări fenomenologice ale diferenței antropologice”, derulat la Secțiunea de Științe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universității din București și a fost coordonat de lect. dr. habil. Cristian Ciocan, profesor în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii al Universității din București, și de prof. dr. habil. Mădălina Diaconu de la Universitatea din Viena.

Publicația, editată de Societatea Română de Fenomenologie la editura Zeta Books, cuprinde 12 studii dedicate problemei animalității și explorează tema diferenței antropologice așa cum apare ea în cadrul tradiției fenomenologice, de la Husserl, Heidegger și Merleau-Ponty până la Levinas și Derrida.

Despre „secretele” din spatele succesului de care se bucură Studia Phaenomenologica, dar și despre munca de editor al unei reviste cu profil și impact internațional, ne va vorbi Cristian Ciocan, atât în calitate de redactor-șef al revistei, cât și în calitate de coeditor al volumului.

Reporter: Ați câștigat, în calitate de coeditor al numărului din 2017 al publicației Studia Phaenomenologica, premiul pentru cea mai bună revistă la categoria Științe Umaniste în cadrul Galei Premiilor Senatului din decembrie 2018. Ce înseamnă pentru dumneavoastră obținerea acestei distincții?

Cristian Ciocan: Mă bucur că Senatul Universității din București a inclus dintru început un premiu pentru activitatea editorială academică, un tip de efort care este adeseori trecut cu vederea, deși implică întotdeauna o cantitate masivă de muncă și abilități specifice nu foarte ușor de dobândit. Faptul că premiul la această categorie a fost acordat revistei Studia Phaenomenologica mă onorează, desigur, atât în calitate de redactor-șef al revistei, cât și în calitate de coeditor al volumului 17 (2017), pentru că implică o recunoaștere instituțională din partea Universității a unei inițiative care, iată, împlinește curând 20 de ani.

R: Ce ne puteți spune despre istoria acestei reviste?

C.C.: Revista a debutat în anul 2001, într-o perioadă în care peisajul publicațiilor academice de filozofie era mult mai arid decât este acum. În ultimul deceniu, mai ales datorită posibilității de a publica revistele online, am asistat într-adevăr la o explozie de reviste de filozofie, unele de bună calitate, dar la finalul anilor ’90 atmosfera era complet alta, ușor dezolantă, dacă pot spune așa. Un tânăr cercetător în filozofie nu avea efectiv unde să publice studii academice. Cu excepția revistei de filozofie editate de Academie, care părea cumva închisă celor din afara circuitului propriu, mai funcționa la București în acea perioadă o revistă, Krisis, cu profil generalist, editată de o echipă de la Facultatea de Filosofie, dar care și-a încetat apariția în 1999. Totodată, „analele“ de filozofie ce mai apăreau sporadic în Universități, nu doar că erau inaccesibile (înainte de a apărea Internetul), dar păreau mai toate dominate de tendința de a juca cu precădere „pe teren propriu“, fără o confruntare reală cu lumea filozofică internațională. Acest izolaționism academic, care a lăsat urme destul de puternice, vizibile încă, în comunitatea noastră filozofică, era ceva ce, în ochii noștri cel puțin, trebuia depășit.

Prin urmare, în acest „peisaj întrucâtva deșertic“ am avut, împreună cu colegul meu Gabriel Cercel, această idee – ușor temerară – de a fonda o revistă de fenomenologie cu profil internațional. Nu era vorba, deci, de o revistă generalistă de filozofie, ci de una specializată, focalizată pe domeniul fenomenologiei. Acest lucru a fost favorizat de faptul că o comunitate fenomenologică începuse să se dezvolte într-un mod spectaculos (mai ales în centrele universitare de la București și Cluj, dar și la Iași și Timișoara), fapt care a condus de altfel la constituirea Societății Române de Fenomenologie în anul 2000, instituție sub cupola căreia a fost plasată dintru început și editarea revistei Studia Phaenomenologica.

În orice caz, una dintre mizele principale ale revistei a fost aceea de a pune România pe harta internațională a fenomenologiei. Intenția a fost aceea ca mica noastră comunitate de fenomenologi să joace un rol activ în comunitatea internațională de cercetători, în încercarea de a depăși tendințele autohtoniste omniprezente. De aceea, pe lângă un bord științific ce cuprinde personalități internaționale marcante ale fenomenologiei, în redacția revistei au fost cooptați cercetători români confirmați, cu vizibilitate internațională în acest domeniu, precum Roxana Băiașu, Virgil Ciomoş, Ion Copoeru, Mădălina Diaconu, Christian Ferencz-Flatz, Paul Marinescu și Bogdan Mincă (la care se adaugă și colegi care au făcut parte temporar din redacție, precum Victor Biceaga, Adina Bozga, Delia Popa, Attila Szigeti sau Ion Tănăsescu). Redacția a fost sprijinită constant de un secretar de redacție (editorial assistant, în prezent Remus Breazu, iar în anii anteriori Alexandra Corbu, Andreea Parapuf și Paul Balogh). Până în anul 2004 am publicat două numere pe an, iar din 2005 încoace revista a apărut anual. Primele 14 volume au fost publicate în colaborare cu editura Humanitas, iar din 2015 revista este publicată de Zeta Books.

R: Ce „secrete” stau în spatele succesului de care se bucură Studia Phaenomenologica?

C.C.: Elementul cheie în succesul oricărei reviste este calitatea echipei editoriale, în speță dinamica redacției. Pe de o parte, o revistă are șanse să se impună în spațiul internațional, să fie apreciată și respectată, doar dacă membrii redacției sunt cercetători confirmați prin publicații în fluxul internațional principal. Cu alte cuvinte, nu este important doar ca noi să publicăm docil articolele colegilor din străinătate, ci este esențial – pentru credibilitatea demersului nostru editorial – ca fiecare membru al redacției să aibă vizibilitate internațională, să fie o prezență constantă în contextele academice prestigioase ale domeniului. Astfel, o revistă coordonată de o redacție ai cărei membri nu sunt prezenți constant pe scena internațională prin articole proprii este inevitabil vulnerabilă în ceea ce privește credibilitatea științifică. Pe de altă parte, calitatea științifică a redacției, deși este o condiție necesară, nu este și una suficientă, căci intervine și problema rezistenței în timp. După entuziasmul de început, care poate ține 4-5 ani, apare inevitabil rutina și oboseala. Multe reviste obosesc și își încetează apariția după câțiva ani. Or, aici este proba anduranței echipei editoriale. Succesul unei reviste depinde de capacitatea redacției de a depăși astfel de momente critice, de a se regenera din timp în timp, de a reînnoi echipa editorială ori de câte ori este nevoie. O revistă funcționează bine când toate numerele sunt publicate la timp, când autorii care propun articole primesc răspunsuri prompte, când nu avem de a face cu întârzieri indeterminate. Un alt element al succesului revistei noastre ține de caracterul trilingv – engleză, franceză, germană – la care ținem foarte mult. Trendul de a publica exclusiv în limba engleză este probabil firesc în științele naturii și în științele sociale, dar în filozofie o astfel de exclusivitate a englezei este, cred, nocivă, mai ales dacă ținem cont de faptul că o imensă parte a textelor primare ale filozofiei europene este în limba franceză și germană, deci ar fi absurd să nu le considerăm limbi internaționale ale filozofiei, alături de limba engleză. În sfârșit, un factor esențial ține de imparțialitatea evaluării (double peer blind review), dar și de faptul că am refuzat „sectarismul” care parazitează uneori diversele direcții din interiorul fenomenologiei (care ajung să se excludă reciproc). Astfel, am preferat mai degrabă o abordare inclusivă, cuprinzătoare, ferindu-ne de exclusivisme stricte și, în cele din urmă, falimentare.

R: Numărul din 2017 al revistei s-a intitulat „Phenomenology of Animality”. Vă rugăm să ne descrieți pe scurt acest număr și să ne vorbiți despre orientarea și tematicile acoperite de acesta.

C.C.: Fiecare volum al revistei Studia Phaenomenologica are un dosar central și o secțiune „Varia“. Dosarul central este de regulă editat de unul sau doi coordonatori, uneori invitați din afara redacției. Spre exemplu, în 2007 am avut un dosar dedicat centenarului lui Jan Patočka, coordonat de Ivan Chvatík, directorul Arhivei Patočka din Praga. În 2009 am avut un volum dedicat lui Michel Henry, editat de Jad Hatem și Rolf Kühn, iar în 2015 am avut un număr dedicat „fenomenologiei timpurii”, coordonat de Dermot Moran și Rodney Parker. Alteori, un membru al redacției s-a asociat cu un editor extern: Elisabeth Behnke a fost coeditor al volumului despre corporalitate din 2012, Olivier Abel al volumului despre Ricoeur din 2013, Julian Hanich al numărului despre fenomenologie și film din 2016, iar Andrea Staiti a fost coeditor al volumului dedicat fenomenologiei genetice din 2018.

Numărul din 2017 a fost însă editat de doi membri ai redacției, de mine și de Mădălina Diaconu, actualmente profesor la Universitatea din Viena. Tema dosarului central a fost „fenomenologia animalității“, iar ideea acestui volum a plecat de la faptul că, în dezbaterile filozofice actuale dedicate animalității, discursul dominant este cel ce ține de etica animală, în speță de problema drepturilor animalelor și de discursul ce militează pentru „abolirea tiraniei omului asupra animalelor“. Or, pe noi ne-a interesat să vedem cum poate interveni fenomenologia, cu resursele sale conceptuale deosebit de fertile, în cadrul acestei dezbateri cu privire la diferențele constitutive dintre om și animal, precum și care sunt presupozițiile filozofice care stau la temelia acestei dezbateri. Mai mult, nu este vorba doar de rolul distinct pe care îl poate juca fenomenologia în arealul mai larg al filozofiei animalității, ci și de funcția pe care o are problema animalității în cadrul fenomenologiei ca atare. Căci, de la Husserl, Heidegger și Merleau-Ponty până la Levinas și Derrida, fenomenologia a meditat insistent cu privire la animalitate și la raportul dintre om și animal. Astfel, întrebările care au ghidat acest volum au angajat o pluralitate de probleme: Ce fel de structură ontologică are animalul? Animalul constituie lumea și obiectele în același fel în care o face omul? Cum putem să înțelegem animalul pornind de la structuri specific umane precum conștiința, percepția și limbajul, eul și sinele, identitatea și alteritatea, spațialitatea și temporalitatea, memoria și afectivitatea? Putem evita antropomorfismul și antropocentrismul în abordarea filozofică a vieții animale? La aceste întrebări și altele conexe au încercat să răspundă, în studiile lor publicate în acest volum, o serie de cercetători precum Maxine Sheets-Johnstone (Husserlian Phenomenology and Darwinian Evolutionary Biology), Andreas Beinsteiner (The “As” and the Open: On the Methodological Relevance of Heidegger’s Anthropocentrism), Tommy Andersson (Otherworldly Worlds), Frank Schalow (Animal Welfare, the Earth, and Embodiment), Christian Sternad (Being Capable of Death), Simona Bertolini (Ist der Mensch auch ein Tier?), Lucia Zaietta (La première personne en biologie: passion et révolution), James Mensch (The Animal and the Divine: The Alterity that I Am), Corry Shores (What Is It Like To Become a Rat? Animal Phenomenology through Uexküll and Deleuze & Guattari), Jean-François Perrier (De la phénoménologie à l’éthique animale. Subjectivité et animalité chez Jacques Derrida), Orietta Ombrosi (“Stealthy as a wolf” toward the wolves) și Galit Wellner (Do Animals Have Technologies?).

R: Ediția din 2017 a fost publicată în cadrul proiectului „Phenomenological Approaches to the Anthropological Difference”, al cărui coordonator ați fost. Ne puteți detalia principalele activități și ce anume și-a propus echipa în cadrul proiectului?

C.C.: Într-adevăr, editarea volumul 17 al revistei Studia Phaenomenologica face parte dintre rezultatele proiectului de cercetare pentru Tinere Echipe pe care l-am coordonat la Institutul de Cercetări al Universității din București (ICUB). Este vorba de o echipă relativ restrânsă, compusă din doi cercetători avansați și doi doctoranzi, iar principalele activități sunt cele obișnuite în cadrul proiectelor de cercetare cu profil umanist: studiu individual, seminarii de lucru, participări la conferințe internaționale, publicarea unor studii în reviste internaționale sau editarea unor volume colective. Câteva dintre aceste publicații internaționale sunt: Alexandru Bejinariu, „Animal Experience: A Formal-Indicative Approach to Martin Heidegger’s Account of Animality“, Human Studies 41 (2018); Christian Ferencz-Flatz, „Humanizing the Animal, Animalizing the Human: Husserl on Pets“, Human Studies 40 (2017); Christian Ferencz-Flatz, „Abnormality and Perceptual Communication. Husserl on Exchanging Glances with Animals“, Tijdschrift voor Filosofie 80 (2018); Cristian Ciocan, „Husserl’s Phenomenology of Animality and the Paradoxes of Normality“, Human Studies 40 (2017); Cristian Ciocan, „Violence, Animality, and Territoriality“, Research in Phenomenology 48 (2018); Cristian Ciocan, „Embodiment and Animality“, Journal of the British Society for Phenomenology 50 (2019).

R: Spuneți-ne ce presupune în mod concret munca de editor în cazul unei reviste cu un profil internațional, cum este Studia Phaenomenologica. Cum se realizează în mod concret selecția materialelor care urmează să fie publicate?

C.C.: Modul de funcționare al revistei e destul de laborios. Iar aceasta, pentru că avem 4 instanțe care participă la alcătuirea revistei, în mod diferențiat: (i) editorial board, redacția compusă din 10 persoane, între care: un editorial assistant, un book-review editor și un editor-in-chief; (ii) advisory board, compus din personalități internaționale ale domeniului; (iii) coordonatorii de dosar, care pot fi atât din interiorul redacției cât și din afara ei; (iv) referenții, care pot fi atât din interiorul redacției, cât și din afara ei (advisory board, dar nu numai). Rolurile acestor instanțe sunt și ele diferențiate: consultativ, decizional sau executiv. În timp ce membrii din advisory board și referenții au un rol consultativ, redacția revistei are atribuții decizionale și executive, fiind compusă din persoane care se implică direct, constant și efectiv în viața revistei. Desigur, și statutul de coordonator de dosar implică, episodic, o deplină responsabilitate în privința respectivului dosar. În orice caz, toate aceste roluri se aplică asupra unuia sau altuia dintre cele trei paliere textuale care apar în revistă: dosarul principal, secțiunea „Varia“ și recenziile. Cronologic, acestea se reflectă în calendarul realizării revistei. Avem două momente prealabile: întâi, deliberarea și decizia în interiorul redacției cu privire la tematica unui dosar (aproximativ cu 30 de luni înainte de apariție); apoi, anunțarea online a dosarului: call for papers lansat cu mai bine de doi ani înainte de apariție.

După ce un autor propune articolul la adresa oficială de pe site-ul revistei, urmează mai multe etape distincte: asistentul de redacție confirmă primirea articolului și trimite un email către autor cu indicații privind parcursul ulterior al articolului (evaluare, deliberare, decizie). În paralel, asistentul de redacție anonimizează articolul, adică șterge toate informațiile privind identitatea autorului (numele, afilierea, dar și referințele din note la propriile lucrări) și apoi trimite un email cu articolul anonimizat – către redacție sau coordonatorii de dosar – în care solicită evaluatori. Coordonatorii de dosar sau membrii redacției propun evaluatori (experți care au mai scris despre subiectul articolului): se stabilește o listă de 3-5 posibili referenți, ordonați în funcție de adecvarea lor la subiect, dar și la limba în care este scris articolul. Se trimite apoi un email standard către primii doi referenți cu invitația de a evalua articolul, împreună cu rezumatul; dacă evaluatorul acceptă, i se trimite articolul integral și fișierul cu întrebări orientative; dacă refuză sau nu răspunde, se trece la următorul evaluator de pe listă. După ce referenții trimit evaluarea articolului (cu următoarele opțiuni: acceptare necondiționată; acceptare condiționată / revision needed; respingere cu încurajarea retrimiterii articolului; respingere necondiționată), redacția sau coordonatorii de dosar citesc cele două referate, împreună cu articolul. Dacă evaluările nu concordă sau dacă sunt superficiale, se solicită o evaluare suplimentară. Apoi urmează decizia cu privire la publicare: se votează pentru sau împotriva publicării, după care se trimite un email standard catre autor în care este anunțată decizia. Dacă publicarea este condiționată de operarea unor modificări în textul articolului, acest lucru trebuie verificat în etapa următoare, în care varianta îmbunătățită este trimisă atât referenților, cât și membrilor redacției sau coordonatorilor de dosar. Dacă aceștia consideră că modificările solicitate în etapa anterioară nu au fost integrate îndeajuns, articolul este retrimis la autor, până când se obține versiunea publicabilă. După ce articolul este acceptat, se cere autorului sa integreze normele formale ale revistei (stilul de citare etc.) și să retrimită varianta finală. După această etapă, articolul trece, împreună cu celelalte articole acceptate, în faza pre-producție, care are și ea mai multe etape: verificarea manuscrisului integral, paginarea, trimiterea șpalturilor către autori, corectura șpalturilor de către autori, introducerea corecturilor autorilor de către paginator. În sfârșit, autorii primesc varianta ultimă și dau „bun de tipar“, iar după verificarea finală a ultimelor detalii în interiorul redacției, manuscrisul integral și final este trimis spre tipar.

R: Care sunt principiile care stau la baza unei astfel de publicații?

C.C.: Există două moduri principale de a concepe o revistă. Uneori, un grup de cercetători înființează o revistă ca platformă pentru a expune comunității propriile cercetări, iar articolele altor colegi sunt publicate pe bază de invitație. Modelul alternativ este cel bazat pe „call for papers“ și pe evaluare „double blind“ de către experți confirmați în subiectul abordat, caz în care membrii redacției nu publică articole în revista pe care o coordonează. Noi am optat pentru acest din urmă model și, încă din 2004, am decis că membrii redacției nu pot publica în revistă, tocmai pentru a nu se spune că noi înșine ne validăm propriile articole. Opțiunea pentru „double blind peer review“ este așadar standardul, iar în cazul dosarelor tematice editorul coordonator poate avea câteva articole invitate. Acordăm o atenție specială dosarelor tematice, care trebuie să corespundă cu competențele dovedite ale coordonatorului de dosar. Mai ales când propunerea de dosare tematice vine din afara redacției, ne asigurăm întâi de toate că persoana care propune dosarul a publicat deja un număr rezonabil de articole pe respectivul subiect, acest lucru legitimându-i demersul editorial. Deși pare un lucru de la sine înțeles, apar uneori, nu doar în România, cazuri flagrante în care demersul editorial nu este defel legitimat de o activitate auctorială prealabilă, ceea ce plasează respectivul proiect în zona gri a imposturii.

R: Ce recomandări aveți pentru cei care doresc să publice articole în Studia Phaenomenologica?

C.C.: Sunt aceleași recomandări (sau exigențe) pe care trebuie să le aibă în vedere orice autor ce intenționează să publice în oricare dintre revistele importante ce fac parte din fluxul internațional principal. Un articol este publicabil dacă își delimitează bine tema, dacă își cunoaște în profunzime subiectul și sursele textuale pe care le implică, dacă are un argument valid sau un unghi de atac inedit, dacă se raportează la bibliografia recentă deja publicată pe acel subiect, dacă aduce o contribuție reală și originală la literatura științifică deja existentă, dacă are o structură bine articulată, dacă scriitura este clară și distinctă, dacă nivelul lingvistic este impecabil (aici recomandăm mereu ca autorii care nu sunt nativi în limba în care scriu să ceară unui nativ să corecteze în prealabil textul).

R: Considerați că inițiative precum această revistă, care se bucură de recunoaștere internațională, pot fi considerate veritabili „ambasadori” ai comunității academice românești și pot conduce la întărirea conexiunilor internaționale ale UB?

C.C.: Comunitatea academică românească, din fiecare (sub)domeniu în parte, trebuie să își pună mereu întrebarea cum anume este percepută în exterior, precum și ce anume trebuie făcut pentru ca, pe plan internațional, cercetarea românească să conteze. Deocamdată, în puține (sub)domenii cercetătorii români contează cu adevărat. Nu trebuie să ne facem prea multe iluzii în această privință. Ce e de făcut, atunci? Sigur, nu există rețete. În principiu, cercetătorii români trebuie să se afirme mai mult în contextele prin care se propagă cunoașterea la nivel internațional: reviste cu adevărat importante, edituri cu adevărat importante, conferințe cu adevărat importante etc. Și în domeniul filozofiei, cred, sunt multe de făcut în această direcție. Există anumite grupuri foarte bine profilate, atât la nivel de publicații internaționale, cât și în ceea ce privește participarea la conferințe internaționale cu adevărat prestigioase, dar ele constituie mai degrabă excepția decât regula. De multe ori, persistă această tendință de a face ceva doar la nivel local, de a publica preponderent în reviste sau edituri din preajmă, resemnați că nu contăm defel la scară globală. Este o mentalitate defetistă pe care trebuie să o depășim. Publicarea unor reviste internaționale valabile în România este desigur parte a acestui proces. Este însă esențial ca orice comunitate academică românească constituită în jurul unui (sub)domeniu să fie organic integrată în comunitatea internațională. Cu alte cuvinte, faptul că o revistă din România publică diverse contribuții ale unor cercetători din străinătate nu este decât o jumătate de drum, care nu are sens dacă mișcarea reciprocă nu este la rândul ei efectuată.

R: Ce ați recomanda tinerilor membri ai comunității academice ai Universității din București pentru a ajunge să scrie articole și studii științifice de succes?

C.C.: Dacă vorbim de doctoranzi (care sunt oricum obligați să scrie cel puțin două articole pe perioada studiilor lor doctorale), ei trebuie să se țină la curent cu tot ce se publică în subiectul tezei lor, dar și în raport cu temele conexe, întâi de toate în cele 10-12 reviste care sunt decisive pentru (sub)domeniul lor. A fi la curent cu ce se întâmplă în câmpul tău disciplinar e o condiție esențială, fără de care nu poți spera că vei face parte din comunitatea științifică internațională. Deci e vorba de multă muncă. Cercetarea nu e o treabă ușoară, se muncește adeseori pe brânci. Apoi, tinerii trebuie antrenați pentru a participa la conferințe internaționale și pentru a propune articolele lor unor publicații de prestigiu. Iar aici, rolul cheie îl au profesorii, coordonatorii de doctorat, mentorii, care ar trebui să îi stimuleze și pe cei tineri „să se arunce acolo unde este miza mai mare“. De multe ori, mi se pare că lipsește acest element propulsator. Domină în schimb timiditatea, teama de eșec, resemnarea sau complacerea în confortul local. Or, pentru a reuși, trebuie să îndrăznim, să ne asumăm riscul și să ne îndreptăm spre contextele în care ceea ce scriem poate să conteze.

R: Ce credeți că mai poate face Universitatea din București pentru a stimula excelența didactică și de cercetare?

C.C.: Despre excelența didactică nu știu dacă pot să mă pronunț, căci variază de la domeniu la domeniu, dar în privința cercetării cred că Universitatea ar putea să își crească vizibilitatea în spațiul internațional prin angajarea pe termen lung a unor persoane foarte performante pe posturi exclusiv de cercetare. Un pas foarte mare a fost făcut cu fondarea Institutului de Cercetare al Universității din București (ICUB), unde sunt acordate burse de 6 luni sau un an. Însă cred că angajarea unor cercetători de top pe o perioadă nedeterminată, pe posturi de cercetare, așadar fără obligații de predare, ar putea conduce la un salt important, cu condiția, desigur, ca numărul cercetătorilor angajați să fie unul semnificativ. Cred că există un potențial nefructificat aici. Desigur, ne putem întreba ce înseamnă „cercetători de top“, căci criteriile (scientometrice și nu numai) variază și ele foarte mult de la un domeniu la altul. Dar dacă luăm media productivității științifice UB a unui domeniu determinat și înmulțim cu 4 sau 5, cred că putem aproxima pe acolo standardele de excelență. Aceea ar trebui să fie ținta.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services