În zilele de 23 și 24 februarie 2023, s-a desfășurat prima ediție a Conferinței Anuale de Comunicare a Rezultatelor Cercetării la Universitatea din București.
Reuniți în amfiteatrul „Ioan Mihăilescu” din cadrul Rectoratului Universității din București, profesori, cercetători, specialiști din diverse domenii și din generații diferite, au avut ocazia de a-și prezenta, într-un cadru colegial și modern, demersurile, concluziile, precum și proiectele de viitor; în ceea ce a reprezentat, prin bogăția abordărilor, „un adevărat tur de forță”.
Astfel, după cum afirmă prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, prorector al Universității din București pentru Cercetare, conferința a prilejuit „un dialog energic, cu multiple perspective, bazat pe încurajarea ideilor inovatoare și a proiectelor sustenabile. Am putut vedea încă o dată că, în domeniul cercetării, nu sunt suficiente originalitatea sau explorarea unor tematici noi, ci este nevoie și de efort continuu, la nivel individual și de echipă, de metode riguroase și readaptarea permanentă la realitățile momentului, de colaborare la nivel național și internațional, de susținere instituțională pe termen lung, chiar atunci când rezultatele imediate nu sunt posibile”.
Prezentările din cadrul evenimentului au acoperit domeniile specifice facultăților Universității din București și Institutului de Cercetare al Universității din București, fiind structurate pe o serie de paneluri care au evidențiat diversitatea și interdisciplinaritatea temelor abordate:
- Lingvistica în cercetarea interdisciplinară
- Impactul schimbărilor climatice: realități și modele teoretice
- Interacțiuni: cultură și mediul natural
- Metode, structuri și perspective în societatea digitală
- Omul și mediul – rețele complexe, teme comune
- Diversitate metodologică și abordări integrative
- De la structuri celulare la macrostructuri umane: o dinamică a fenomenelor
- Instituții, modele, ediții, perspective
În acest fel, Conferința Anuală de Comunicare a Rezultatelor Cercetării din UB s-a dorit a fi nu doar un semn al normalității din orice instituție contemporană, ci și o resursă multidisciplinară complexă pentru actualii și viitorii cercetători.
În aceeași măsură, după cum arată prof. Carmen Chifiriuc, „evenimentul a constituit un semnal că știința, cercetarea și cultura sunt piloni esențiali în păstrarea valorilor noastre comune. Nu de puține ori amenințate în ultima vreme, ele trebuie reafirmate, susținute, apărate. Prin intermediul lor, ideile se exprimă liber și riguros, devin fertile și generează soluții, chiar și în situații de criză, așa cum se întâmplă tot mai frecvent în lumea contemporană. Este ceea ce ne face să credem că deschiderea unor asemenea sesiuni este un imperativ, atât pentru universitatea noastră, cât și pentru societatea românească în ansamblu”. Totodată, mulțumind colegilor organizatori, moderatorilor și participanților pentru implicare, prof. Carmen Chifiriuc a subliniat că „așteptăm cu interes contribuțiile, comentariile și sugestiile voastre, convinși fiind că numai împreună vom putea menține un spațiu de referință, bazat pe dialog, diversitate și colaborare între domenii și instituții”.
Programul integral al conferinței poate fi accesat la următorul link, iar o galerie de fotografii realizate în timpul evenimentului este disponibilă aici.