Prima evaluare a factorilor de risc în prădarea animalelor domestice de către urs în România, realizată de o echipă de cercetători de la UB și Universitatea Ohio

O echipă de cercetători de la Universitatea din București și Universitatea Ohio, în parteneriat cu Agențiile pentru Protecția Mediului din județele Covasna, Harghita și Vrancea și cu Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, a realizat prima evaluare a factorilor de risc în prădarea animalelor domestice de către urs în România.

Studiul cu titlul “Predictors of brown bear predation events on livestock in the Romanian Carpathians. Conservation Science and Practice” a fost publicat recent în revista Conservation Science and Practice și însumează rezultatele obținute de către echipa condusă de dr. Mihai Pop de la Universitatea din București și Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact și de drd. Marissa Dyck de la Conservation Biology Lab al Universității Ohio.

Membrii echipei de cercetare au studiat de peste un deceniu ecologia ursului brun și conflictele om-faună sălbatică în România. Astfel, cercetarea de față reprezintă punctul culminant al unui efort amplu de colectare a datelor implementat de cele trei Agenții pentru Protecția Mediului, conturat în cadrul proiectului LIFEURSUS, finanțat de Programul LIFE al UE.

România, țara cu cea mai mare populație de urși bruni din Uniunea Europeană

Conservarea ursului brun este în centrul unor dezbateri aprinse, lucru determinat de faptul că România este țara cu cea mai mare populație de urși bruni din Uniunea Europeană, iar coexistența om-urs a fost de puține ori abordată integrat în politicile publice. Prădarea animalelor domestice este principala sursă de conflict în comunitățile rurale din Carpații Românești, deoarece creșterea animalelor reprezintă fundamentul și, adesea, principala sursă de venit pentru economiile locale. În timp ce acest subiect este element central în discursurile publice din jurul managementului populației de urs în România, factorii care determină riscul de prădare a animalelor domestice de către urs nu au fost analizați și definiți.

În perioada 2008-2016, experții agențiilor și autoritățile locale au răspuns la reclamațiile privind prădarea animalelor domestice de către urs, documentând în detaliu aspecte privind animalele prădate, contextul local și condițiile în care au avut loc incidentele.

„La nivel general, am constatat că bovinele, ovinele și alte animale (de exemplu, cai, porci, păsări domestice) sunt diferite din punct de vedere al riscului de prădare de către urs. Riscul este influențat atât de factori de mediu (de exemplu eterogenitatea habitatelor), cât și de factori socio-economici (de exemplu, regimul și practicile de pășunat). (…) În special, riscul de prădare a bovinelor a crescut în apropierea satelor și în apropierea lizierei pădurilor, precum și în zonele cu utilizare tradițională a terenurilor, cum ar fi pășunile intercalate cu mici trupuri de pădure sau livezi. În cazul ovinelor am estimat un risc ridicat de prădare de către urși în apropierea lizierelor pădurilor și în zonele cu pășuni mari și continue, cum ar fi cele situate la altitudini mai mari”, a declarat drd. Marissa Dyck.

Urșii se folosesc de resursele alimentare asociate cu locuirea umană

Cercetătorii au constatat că pagubele provocate crescătorilor de animale au fost mai frecvente în apropierea satelor, ceea ce sugerează că urșii se folosesc de resursele alimentare asociate cu locuirea umană, vizitând grădinile și livezile, dar și depozitele neconforme de deșeuri.

Autorii studiului consideră că diferențele dintre riscul de prădare al ovinelor și cel al bovinelor de către urs se datorează regimurilor diferite de pășunat ale acestora. Bovinele sunt cel mai adesea nepăzite, chiar și atunci când pășunează departe de așezări. Astfel, pășunatul bovinelor în apropierea satelor, dar departe de lizierele pădurilor, ar diminua riscul de prădare.

Pășunatul tradițional al ovinelor implică transhumanța scurtă între satele de câmpie în timpul ierni spre pajiștile de la altitudini ridicate în timpul verii. Acest lucru face ca ovinele să fie mai expuse la riscul de prădare de către urs în apropierea lizierelor pădurilor din zonele izolate. Spre deosebire de bovine, ovinele sunt mai bine păzite atunci când se află în zone izolate, fiind supravegheate în permanență de către ciobani și câinii de pază, care sunt prezenți pe timpul nopții.

O constatare importantă a acestui studiu a fost că o abundență mai mare a ursului brun a fost asociată pozitiv cu riscul de prădare pentru toate speciile de animale.

„Această constatare este previzibilă, deoarece și alte studii privind prădarea animalelor domestice de către urși au arătat un rezultat similar. Cu toate acestea, este de subliniat faptul că abundența urșilor utilizată în acest studiu nu a fost validată științific și este posibil să nu reflecte abundența reală; prin urmare aceasta a fost utilă doar în termeni relativi, de exemplu dacă un fond de vânătoare are o abundență dublă față de un fond vecin”, a explicat dr. Mihai Pop.

De altfel, într-un studiu publicat în anul 2016, dr. Mihai Pop și colegii săi au constatat că estimările oficiale privind abundența nu erau corecte și supraestimau numărul de urși în două dintre județele utilizate în studiul actual. Prin urmare, cercetătorii susțin că, deși abundența urșilor influențează riscul de prădare a animalelor, acest studiu nu poate stabili limite de abundență a urșilor care ar contribui la reducerea sau eliminarea riscurilor.

Alți doi factori adaugă complexitate la această problemă. În primul rând, zonele cu cea mai mare densitate a urșilor bruni corespund cu cele în care există un disponibil ridicat de hrană de origine antropică, fie din cauza hrănirii suplimentare a animalelor sălbatice de către gestionarii de fonduri cinegetice, fie neintenționat, prin gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor. În al doilea rând, unele situații analizate au fost probabil comise de „recidiviști”, urși care sunt obișnuiți cu oamenii, care se apropie frecvent de sate și care pradă în mod repetat animale.

Interzicerea vânătorii urșilor pentru trofee, implementată în anul 2016

Aceste rezultate sunt importante din perspectiva gestionării optime a populației de urși. După interzicerea vânătorii urșilor pentru trofee în anul 2016, a fost implementat un sistem de gestionare care permite folosirea metode letale doar în cazul urși conflictuali. Prin urmare, eliminarea animalelor care pradă în mod repetat animale domestice ar putea fi o strategie fezabilă pentru a atenua și minimiza pierderile de animale domestice.

„Cartografierea riscului de prădare a animalelor domestice, la nivel de peisaj, oferă o informație esențială în îmbunătățirea coexistenței om-urs. Evidențierea zonelor cu risc ridicat informează atât comunitățile locale, cât și autoritățile implicate, cu privire la planificarea soluțiilor de reducere a conflictelor. Acestea ar putea implica schimbarea modelelor de pășunat departe de zonele cu risc ridicat, îmbunătățirea sistemelor de protecție a animalelor sau reducerea resurselor de hrană antropică care atrag urșii în apropierea locuințelor umane, atât printr-o mai bună gestionare a deșeurilor, cât și prin reducerea intensității hrănirii suplimentare a animalelor sălbatice”, a subliniat și prof. univ. dr. Cristian Iojă, cadru didactic la Facultatea de Geografie a Universității din București și coautor al studiului.

Cercetarea stabilește liniile directoare pentru înțelegerea peisajului în care apare conflictului om-urs și propune alte întrebări despre coexistența om-urs. Autorii intenționează să continue procesul de colectare a datelor privind conflictele om-urs după interzicerea vânătorii de trofee pentru a înțelege schimbările în modelele spațiale și frecvența evenimentelor. În plus, autorii vor extinde colaborarea cu specialiști din domeniul științelor sociale pentru a înțelege atitudinea comunităților locale afectate de pagube față de urșii bruni și a identifica cele mai bune soluții pentru a atenuarea conflictelor.

Studiul integral, semnat de Pop, M. I., M. A. Dyck, S. Chiriac, B. Lajos, S. Szabó, C. I. Iojă și V. D. Popescu, a fost finanțat de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, Cod proiect: PN-III-P1-1.1-PD-2019-1207. Colectarea datelor s-a realizat în cadrul proiectului LIFE08/NAT/RO/000500 – LIFEURSUS finanțat de programul LIFE al UE.