Duminică, 29 ianuarie 2023, prof. univ. dr. habil. George Grigore, cadru didactic de la Secția de Arabă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, a primit Premiul „Sheykh Hamad pentru Traducere și Înțelegere Internațională”, la categoria „Realizări”, pentru întreaga sa activitate de traducător.
Gala de premiere a avut loc la Doha, în Qatar, iar premiile – plachetă și medalie – au fost înmânate laureaților de către Prințul Sheykh Thani bin Hamad Al Thani.
Dintre lucrările profesorului George Grigore, menționăm traducerea în limba română a unor opere fundamentale pentru cultura arabo-islamică, așa-numitele, în arabă, ummahātu l-kutub (maicile cărților, cărțile esențiale), din domeniul religios, filosofic, mistic, sapiențial: Coranul; Al-Ghazali – Firida luminilor; Ibn Tufayl – Hayy bin Yaqzan; Ibn Rușd – Cuvânt hotărâtor; Ibn ‘Arabi – Geneza cercurilor; Ali bin Abi Talib – Nahj al-balagha; Ibn Sīnā (Avicenna) – Cartea definițiilor; al-Kindī – Despre filosofia primă Kalila şi Ibn al-Muqaffa‘ – Kalila şi Dimna sau Poveştile lui Bidpai.
De asemenea, profesorul George Grigore a realizat și traducerea în limba română a unor opere din literatura contemporană orientală: Mahmoud Darwish – Sunt Arab; Samih al-Qasim – Poeme; Khazal Almajidi – Pasărea celor patru zări; Ghalia Khoja – Epifanie ugaritică etc.
Premiul „Sheykh Hamad pentru Traducere și Înțelegere Internațională” a fost lansat la în anul 2015, fiind o distincție internațională care se acordă pe baza evaluărilor întocmite de jurii independente, formate din specialiști din întreaga lume.
Premiul are două categorii: „Realizări” și „O singură carte”. Categoria „Realizări” se referă la toate traducerile făcute de un traducător sau de o instituție, fără limită în timp, traduceri ce constituie o contribuție esențială la cunoașterea culturii arabe, iar categoria „O singură carte” se referă la traducerea unei singure cărți, cu impact cultural major, în ultimii cinci ani.
Pentru anul 2022, s-au acordat premii pentru traduceri din limba arabă în turcă, engleză, română, vietnameză, swahili etc.
Profilul academic al prof. univ. dr. habil. George Grigore poate fi consultat aici.