Universitatea din București a primit-o în rândul comunității sale academice pe profesoara Helena Carvalhão Buescu, specialist de renume în domeniul studiilor literare contemporane, cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității din Lisabona și fondatoarea Centrului de Studii Comparative din cadrul aceleiași facultăți.
Ceremonia de decernare a distincției de Doctor Honoris Causa profesoarei Helena Carvalhão Buescu a avut loc vineri, 18 noiembrie 2022, în Sala Senatului a Rectoratului Universității din București.
În Laudatio Domini, semnat și citit de prof. univ. dr. Oana Fotache Dubălaru, cadru didactic la Facultatea de Litere a UB, se arată că Helena Carvalhão Buescu, autoare a numeroase lucrări care au marcat înțelegerea recentă a literaturii comparate (mai precis comparative world literature) și a modernității, este atât o personalitate de prim rang în culturile portugheză și cea română, precum și în cea clasică, franceză, engleză, cât și un reputat comparatist al literaturilor post-coloniale de expresie portugheză.
„Urmărind parcursul academic al Doamnei Profesor Helena Carvalhão Buescu, nu poți să nu rămâi impresionat tocmai de firescul și eleganța cu care abordează mai multe literaturi, mai multe culturi, deopotrivă în zonele acestora de interferență și în cele de specificitate. (…) Scrierile sale se apleacă erudit și comprehensiv asupra fenomenelor de localizare și expansiune culturală (ca peisajul, călătoria, exilul, spațiile liminale), asupra mecanismelor bulversante ale istoriei politice/culturale/a mentalităților, din secolul al XVIII-lea încoace, asupra unei tematici aparent diverse, eclectice, în spiritul timpului, dar care-și găsește, privită de aproape, motivația la nivelul structurii de adâncime”, a subliniat profesoara Oana Fotache Dubălaru. Astfel, nu se poate separa, în activitatea critică și teoretică a Helenei Carvalhão Buescu, dimensiunea locală/națională a unei probleme sau a unui fenomen cultural de cea comparativă sau contextuală a acestora.
Profesoara Helena Carvalhão Buescu are o bogată activitate de cercetare științifică și se remarcă printr-o implicare didactică și instituțională de excepție, fiind mentor pentru generații întregi de studenți, doctoranzi și tineri cercetători.
Membru ales al prestigioasei Academia Europaea, membru corespondent al Academiei portugheze de științe și membru onorific al St. John’s College (Cambridge University), profesor invitat și membru în diverse comisii academice în cadrul unor universități renumite din Europa (Bologna, Santiago de Compostela, University College London), Statele Unite ale Americii (Harvard, Princeton, Stanford, Columbia), America de Sud (Rio de Janeiro, Porto Alegre, Belo Horizonte) și Asia (Macau, Beijing, Hong Kong, Tokyo ș.a.), noua membră a comunității academice a UB este foarte apropiată de România și a contribuit la strângerea legăturilor științifice și culturale dintre Portugalia și România prin intermediul unor proiecte de anvergură.
În continuarea ceremoniei, conf. univ. dr. Claudiu-Paul Buglea, Președintele Senatului Universității din București, i-a înmânat diploma de Doctor Honoris Causa profesoarei Helena Carvalhão Buescu în semn de recunoaștere pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul literaturii comparate, manifestate prin îndelungata activitate didactică și editorială, dar și pentru influența sa pozitivă asupra mediului academic internațional, felicitând, în același timp, Facultatea de Litere pentru o astfel de asociere prestigioasă. Totodată, profesorul Buglea a apreciat la noul Doctor Honoris Causa al UB modul rafinat de a se exprima în limba română.
Prof. Helena Carvalhão Buescu și-a început discursul de acceptare a titlului oferit de Universitatea din București în limba română, exprimându-și recunoștința profundă și arătând că acordarea acestei distincții reprezintă o onoare deosebită pentru dumneaei. Ea a subliniat că „limba română este limba țării în care s-a născut tatăl meu”, prof. univ. dr. Victor Buescu, și a accentuat că, încă din copilărie, toată existența ei și, mai târziu, cariera profesională, s-au intersectat cu limba și literatura română.
De altfel, a punctat ea, se întoarce cu plăcere în România, unde se simte ca „acasă”, ori de câte ori are ocazia. De altfel, prof. Helena Carvalhão Buescu a susținut numeroase conferințe la Universitatea din București, la invitația Facultăților de Limbi și Literaturi Străine și de Litere, și a dezvoltat de-a lungul anilor o strânsă colaborare cu mulți profesori români.
Totodată, referindu-se la „scările Facultății de Litere a UB”, profesoara Carvalhão Buescu a arătat că este recunoscătoare pentru că a avut ocazia să se afle în locurile atât de dragi tatălui ei, cadru didactic atât la Facultatea de Litere a Universității din București, cât și la Facultatea de Litere a Universității din Lisabona, și să pășească pe urmele lui.
Deținătoare a cetățeniei onorifice române, acordată anul trecut de Ambasada României la Lisabona, Helena Carvalhão Buescu a punctat faptul că, prin originile românești și afinitățile pe care le simte pentru cultura română, se definește printr-o identitate duală, într-o simbioză perfectă: cea română și cea portugheză.
De asemenea, a amintit de activitatea prolifică de traducător a tatălui, personalitate care a adus în limba portugheză, prin traducere, autori reprezentativi ca Mihai Eminescu, Lucian Blaga și Ion Luca Caragiale.
În final, mulțumind pentru veritabila lecție de cunoaștere și înțelepciune oferită de prof. Carvalhão Buescu, rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, a subliniat continuitatea universitară realizată prin „profesorul trimis de România în Portugalia, profesorul Buescu” și prin „profesoara trimisă de Portugalia în România, fiica acestuia”. Totodată, profesorul Preda a arătat că apropierea dintre cele două culturi – română și portugheză – a devenit posibilă și datorită contextului socio-istoric, care nu mai este definit în prezent prin „separare ideologică, război și accidente istorice”. Totodată, profesorul Marian Preda a arătat că, dacă Universitatea din Lisabona reprezintă Alma Mater pentru profesoara Helena Carvalhão Buescu, atunci Universitatea din București poate fi considerată de aceasta o veritabilă Alma Pater.
Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesoarei Helena Carvalhão Buescu, personalitate de excepție a studiilor literare contemporane, cu merite incontestabile în domeniile sale de referință, Universitatea din București a marcat încă o dată importanța cunoașterii și a cercetării pentru societatea de azi, precum și rolul fundamental al cooperării internaționale pentru dezvoltarea învățământului superior.
Broșura integrală a ceremoniei de acordare a distincției Doctor Honoris Causa profesoarei Helena Carvalhão Buescu poate fi consultată aici.