Marți, 5 martie 2024, echipa proiectului ERASMUS+ care promovează învățarea în serviciul comunității (service-learning), Service-Learning: Intersectoral Collaboration Practices for the development of students´ soft skills and socially engaged universities (Învățarea în serviciul comunității: Practici de colaborare intersectorială pentru dezvoltarea competențelor transversale ale studenților și a universităților implicate social) a organizat al doilea eveniment local, în cadrul căruia s-au desemnat proiectele câștigătoare.
Evenimentul a avut loc începând cu ora 9:30, în Sala Consiliului de Administrație a Rectoratului Universității din București (Șoseaua Panduri, nr. 90, sector 5).
Proiectul este implementat de Universitatea din București în parteneriat cu alte patru universităţi membre ale Alianţei CIVIS (Universitatea Autonomă din Madrid, Universitatea Aix-Marseille, Universitatea Naţională şi Capodistriană din Atena şi Universitatea Sapienza din Roma).
În cadrul evenimentului, proiectul Reading Caravan (Caravana lecturii), a obținut premiul pentru Best Service-Learning Project at the University of Bucharest Based on the Audience’s Vote. Coordonat de prof. univ. dr. Otniel Bunaciu și lect. univ. dr. Mihai Ciopașiu, cadre didactice la Facultatea de Teologie Baptistă a Universității din București, proiectul a urmărit îmbunătățirea abilităților de lectură a copiilor din zonele rurale, folosind o aplicație de testare a competențelor de învățare, dar și recompensarea acelor elevi care obțin scoruri bune în platforma digitală dedicată proiectului.
Totodată, premiul Best Service-Learning Project at the University of Bucharest Based on the Jury’s Vote a mers la echipa proiectului Chemistry Goes Outdoors (Chimia iese în natură), coordonat de lect. univ. dr. Delia-Laura Popescu, cadru didactic la Facultatea de Chimie a UB. Acest proiect le-a permis elevilor din ciclul școlar gimnazial și liceal, dar și studenților implicați să dobândească și să își dezvolte competențe specifice transversale.
„Proiectele care îmbină învățarea și practica fac lumea un loc mai bun. M-am bucurat să văd inițiative care au ca scop îmbunătățirea abilităților de lectură, care promovează un stil de viață sănătos, sustenabilitatea, pasiunea pentru chimie, sau inovarea și integrarea socială copiilor cu nevoi speciale. Când am jurizat proiectele voastre, am simțit că facem un pas înainte spre un progres pozitiv. Aceste activități reprezintă mult mai mult decât sfera academică; sunt lucruri care ne influențează viața de zi cu zi. Prin implicarea comunității, ni se oferă o perspectivă unitară și armonioasă asupra educației. Voi toți ați pus suflet în aceste inițiative și ați făcut, așa cum am spus, lumea un loc mai bun. Haideți să învățăm unii de la alții și să ne lăsăm inspirați de ceea ce ne înconjoară.”, a declarat conf. univ. dr. Constantin Vică, prorector pentru Internaționalizare și Relații publice al Universității din București și cadru didactic la Facultatea de Filosofie a Universității din București.
Printre proiectele desfășurate în cadrul Service-Learning: Intersectoral Collaboration Practices for the development of students´ soft skills and socially engaged universities se numără și: SDG Awareness and Behavioural Changes. Case of Sustainable Consumption Acronym: SDG-ABC (Conștientizare ODD și schimbări de atitudine. Consum sustenabil: CS-ABC), Therapeutic Garden: The Green Outing Experience (Grădina Terapeutică: Experiența conectării cu natura), Support services for the assessment of students with special educational needs (Servicii de suport pentru evaluarea elevilor cu nevoi educaționale speciale).
Mai multe detalii pot fi consultate aici.
Din echipa de proiect a Universității din București fac parte prof. univ. dr. Magdalena Iordache Platis, lect. univ. dr. Delia-Laura Popescu, conf. univ. dr. Marilena Bratu, prof. univ. dr. Otniel Ioan Bunaciu, conf. univ. dr. Cristian Buică-Belciu, precum și Raluca Amza, responsabil Erasmus.
Instituția coordonatoare a proiectului de Service-Learning este Eurasia Net, care promovează educația non-formală și cooperarea culturală în spațiul european și între Europa și Asia.