„Recunoașterea muncii unui cercetător este foarte importantă, iar cercetarea înseamnă inovație”, interviu cu conf. univ. dr. Gabriel Hâncean, câștigătorul premiului pentru „Cel mai prestigios articol” din domeniul Științelor Sociale

„Recunoașterea muncii unui cercetător este foarte importantă, iar cercetarea înseamnă inovație”, interviu cu conf. univ. dr. Gabriel Hâncean, câștigătorul premiului pentru „Cel mai prestigios articol” din domeniul Științelor Sociale


Conferențiar în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, Marian-Gabriel Hâncean a primit, în cadrul primei gale a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Cel mai prestigios articol” din domeniul Științelor Sociale. Articolul, publicat în revista Nature – Scientific Reports, fundamentează posibile propuneri de politici publice la nivel naţional, şi, de asemenea, poate reprezenta un input pentru strategia Universităţii din Bucureşti de menţinere în vârful ierarhiei universităţilor din România şi de îndeplinire a misiunii sale instituţionale (cercetare avansată şi educaţie). Detalii despre activitatea profesională a lui Marian-Gabriel Hâncean pot fi accesate aici.
Despre munca și pasiunea din spatele unor concluzii inovatoare, despre cercetări din care derivă o serie de politici publice, dar și despre drumul de la student la cercetător, ne va povesti conf. univ. dr. Marian-Gabriel Hâncean în cele ce urmează.
Reporter: Ce v-a motivat să concurați la Premiile Senatului Universității din București?
Marian-Gabriel Hâncean: Eu am trimis articolul nu pentru a primi premiul, ci pentru a avea o sursă de finanțare suplimentară. Sunt implicat în diverse activități de cercetare, iar banii obținuți în urma câștigării premiului i-am folosit pentru o deplasare în Germania. Acolo am participat la „Seminarul de Primăvară – Spring Seminar” organizat de Universitatea din Köln și GESIS Leibniz Institute for the Social Sciences din Köln. Timp de trei săptămâni, în cadrul seminarului au avut loc cursuri de dezvoltare profesională pentru diverse metode statistice. Primul curs a fost organizat la sfârșitul lunii februarie și a fost destinat introducerii celor mai recente dezvoltări în modelarea statistică a datelor cu structură de tip multinivel. Al doilea curs a fost la organizat la începutul lui martie și a fost destinat modelării statistice a rețelelor sociale dinamice. Premiul primit a fost extrem de util pentru că mi-a permis acoperirea a jumătate din cheltuielile de cazare pe perioada evenimentului.
În România, oportunitățile de finanţare a cercetării și a participării la cursuri de dezvoltare profesională, atât de necesare pentru a putea face cercetare de calitate, sunt extrem de limitate. În acest peisaj vitreg, sunt de subliniat eforturile Facultății de Sociologie și Asistență Socială, prin decanul ei, prof. univ. dr. Doru Buzducea, pentru a susține deplasările la evenimente științifice. În primul rând financiar, nu doar simbolic. Aceasta este o tradiţie iniţiată acum mulţi ani de prof. Univ. dr. Marian Preda.
R.: Cât de importantă considerați că este astăzi recunoașterea publică pentru un cercetător?
M.G.H.: Recunoașterea muncii unui cercetător, mai ales în societatea actuală, este foarte importantă, pentru că cercetarea înseamnă a produce inovație, inovație pe care trebuie să o facem, cumva, cunoscută. Prin urmare, vizibilitatea internațională, căci despre asta este vorba, este foarte importantă. Sigur, ea are și alte consecințe: pe de o parte, faptul că circuli ceea ce ai produs nou, iar pe de altă parte, vizibilitatea internațională îți oferă o poziționare mai bună în competițiile pentru diverse proiecte. În științele sociale, în general, poți dobândi vizibilitate prin două modalități care nu se exclud: prin citări în jurnale foarte vizibile la nivel internațional și prin impactul pe care rezultatele cercetării îl au asupra formulării de politici publice. De altfel, nu cercetătorii sunt cei care ar trebui să primească recunoaștere internațională, ci rezultatele muncii lor.
R.: Premiul Senatului Universității București se află undeva între consacrarea științifică și cea publică. Cât de importantă este, în parte, fiecare dintre ele și cât de greu este pentru un cercetător să îmbine ambele dimensiuni?
M.G.H.: În opinia mea, cercetarea este de cel puțin două tipuri. Mie îmi place să cred că fac cercetare fundamentală, care presupune comunicarea rezultatelor în jurnale științifice din domeniul respectiv. Mai precis, comunicarea se face pe de o parte prin participarea la conferințe, unde interacționezi cu cercetători care au preocupări similare, schimbi informații, obții feedback și, pe de altă, parte, prin intermediul publicațiilor. Cercetarea aplicată este un alt tip de a face cercetare, în sensul în care temele și subiectele supuse investigației sunt, mai degrabă, exogene, adică vin din afara agendei de cercetare pe care o are cercetătorul. Dacă este vorba despre un subiect relevant pentru spațiul public, atunci rezultatele trebuie comunicate către grupurile țintă din spațiul public interesate de subiectul în cauză. Prin urmare, a comunica este o chestiune care ține de ceea ce faci, de tema de cercetare abordată, de obiectivele pe care le ai în procesul de comunicare. Ideea este ca, în final, mesajul tău să ajungă la acei receptori care sunt vizați de mesajul respectiv.
R.: Cum credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București?
M.G.H.: În primul rând, prin reformarea aparatului birocratic intern. Acest lucru ar avea un impact pozitiv asupra implementării proiectelor și depunerii de aplicații. Îmbunătățirea modului în care este organizată administrația Universității din București este un aspect esențial. În acest moment, din diverse motive, multe din sarcinile pe care aparatul administrativ trebuie să le realizeze, revin tot cercetătorilor. Nu intru în detalii. Colegii cercetători din Universitatea din București care implementează proiecte și care depun propuneri de proiect știu la ce anume mă refer. Pe de altă parte, din resursele ICUB s-ar putea crea un buget special la nivelul universității din care să fie sprijiniți financiar cercetătorii care implementează proiecte. Un fel de cofinanțare a inițiativelor de cercetare.
R.: Având în vedere faptul că articolul premiat în cadrul primei gale a Premiilor Senatului Universității din București fundamentează posibile propuneri de politici publice la nivel național, ne puteți oferi mai multe detalii cu privire la aplicabilitatea acestuia în instituțiile din România?
M.G.H.: În studiul pe care l-am raportat în articolul premiat, rezultatele au vizat trei state din Europa de Est: România, Slovenia și Polonia, și un domeniu specific de cercetare, anume sociologia. Ulterior publicării articolului, am obținut din partea UEFISCDI o finanțare prin programul „Tinere echipe”, pentru proiectul iCoNiC (Longitudinal analysis of coauthorship networks and citations in academia, cod: PN-III-P1-1.1-TE-2016-0362) iar dorința grupului pe care îl coordonez a fost ca această cercetare să extindă analiza la 10 domenii ştiinţifice specifice, din 10 țări ale Uniunii Europene. În felul acesta dorim să putem testa dacă ceea ce am descoperit în cele trei țări (România, Slovenia și Polonia), pe domeniul ştiinţific sociologie se poate susţine şi în alte domenii de studiu.
Noi, ca cercetători, putem face sugestii. Depinde doar de deschiderea autorităților în preluarea acestor sugestii. În fond, scopul nostru este de a informa decidenții politici, în momentul în care ei își propun să elaboreze politici publice. Noi nu suntem angajaţi ai structurilor de cercetare ale statului român, noi avem o agendă de cercetare fundamentală. Cu toate acestea, în măsura în care identificăm rezultate de cercetare inovative, le sesizăm autorităților, zicându-le: „Iată ce ați putea face, iată cum arată lucrurile”.
Din ce am observat, există mai multe practici prin care cercetătorii colaborează și se pare că, pe de o parte, există o tendință a cercetătorilor vizibili de a colabora cu cercetători care la rândul lor au vizibilitate înaltă, fenomen care poartă numele de tendință homofilică. Pe de altă parte, mai există o tendință, a cercetătorilor care nu au vizibilitate, de a încerca să coautoreze cu cercetători care au vizibilitate, pentru a putea beneficia de pe urma capitalului de imagine oferit de cei din urmă. Dacă privim, spre exemplu, la România, la Slovenia și la Polonia, observăm un mix de practici: pe de o parte, a fost identificat efectul social de selecţie de tip homofilie, iar pe de altă parte, efectul Matei (i.e. Matthew effect – bogații devin și mai bogați).
R.: La începutul secolului XXI, România prezintă un decalaj semnficativ față de alte state ale Uniunii Europene.  De ce credeți că este cauzat, în principiu, acest decalaj?
M.G.H.: Cauzele sunt multiple. În primul rând, subfinanțarea cronică despre care toată lumea vorbește, pe care o știm, e deja un laitmotiv. Începând cu 1990 și până în prezent, cercetarea științifică este la coada finanțării. Apoi, avem probleme legate de legislație. O legislație foarte luxuriantă, foarte greu de gestionat, o legislație care, în loc să stimuleze, pune piedici, nivelul foarte mare al taxării salariilor cercetătorilor care lucrează în proiecte de cercetare. Apoi, ajungem la strategiile pe care le au universitățile în privința cercetării. Să ne reamintim faptul că, în România, conform ultimului exercițiu de clasificare, doar 12 universități au fost poziționate în clasa universităților de cercetare avansată. Universitatea din București e printre ele. Cu 12 universități, sigur nu poți să ai pretenția de a fi foarte performant la nivel european, plus că decalajul acesta dintre țări vine și din situația economică, puterea pe care o are o economie ș.a.m.d. Deci, cauzele sunt extrem de diverse, sunt multiple.
Pe de altă parte, în peisajul ăsta deșertic, aș remarca spre exemplu condițiile excelente nu doar de predare, dar și de cercetare disponibile în clădirile Facultății de Sociologie și Asistență Socială. Chiar recomand colegilor de la alte facultăți din Universitatea din București să viziteze atât clădirea facultății noastre din Șoseaua Panduri, cât și căminul Gaudeamus plasat la aceeași adresă. Fac acest îndemn pentru a nu fi acuzat că susțin o demonstrație pro domo. Asta în sensul în care infrastructura Facultății de Sociologie și Asistență Socială din șoseaua Panduri nu este cu nimic mai prejos față de condițiile existente la alte universități importante din occident. Deloc întâmplător aceasta este una dintre realizările profesorului Marian Preda, în perioada în care a ocupat poziția de decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială. Aceeași persoană care a inițiat și competiția premiilor Senatului Universității din București.
R.: Cât de importantă este abordarea interdisciplinară în sociologie? Ar fi mai util să atragem absolvenții ciclului de licență de la Matematică, să spunem, înspre studii aprofundate în domeniul Sociologiei?
Vorbind despre studenți, studentul este un beneficiar al unui proces de transfer de cunoaștere. Locul în care se face cercetarea nu este la nivelul programelor de studii. Programele de studii sunt formele prin care Universitatea, prin diversele ei facultăți şi departamente, transferă cunoașterea. Acum, cercetarea în Universitatea din București se desfășoară prin intermediul Institutului de Cercetări al Universității din București, dar şi a altor centre de cercetare. Studenții pot fi implicați în mod categoric în proiectele de cercetare. Eu fac lucrul acesta atât cu studenții de la licență și cu studenții de la masterat, cât și cu studenții doctoranzi. De exemplu, GraphNets este grupul de cercetare interdisciplinară pe care îl coordonez la ICUB. Este o structură informală, dar care este funcțională. Ea reunește nu doar cercetători din mai multe departamente ale Universității din București, ci și studenți. Avem studenți de la nivel de licenţă, masteranzi şi doctoranzi care sunt implicați în activitățile de cercetare ale grupului GraphNets (detalii despre grupul de cercetare GraphNets sunt disponibile aici).
R.: Cum este privită Sociologia între ,,științele umaniste”? Care sunt prejudecățile cu care vin proaspeții studenți sau, dimpotrivă, care sunt ambițiile lor de novici?
M.G.H.: Eu cred că studenții apreciază condițiile și, din nou, fac apel la date, ca să nu fiu acuzat de partizanat. Ne putem uita pe ultimul barometru realizat de Biroul de Statistică al Universității din București și acolo lucrurile sunt foarte clare. Studenții Facultății de Sociologie au oferit un feedback extrem de pozitiv cu privire la infrastructura tehnică și la lucrurile care se întâmplă aici, la facultate.
Noi, la facultatea de sociologie şi asistenţă socială, avem o campanie permanentă de mediatizare în liceele din București şi nu numai. Prezentăm oferta educaţională pe care facultatea o oferă: specializările de sociologie, antropologie şi resurse umane.
Am să răspund la chestiunea asta printr-o declarație dată de CEO-ul de la ABB. El a fost întrebat ce ar trebui să facă universitățile în actualul context internațional, cu tehnologia, cu inteligența artificială, vin roboții, ne iau locurile de muncă etc. Și CEO-ul de la ABB spune așa: trebuie să avem în vederea faptul că universitățile, în momentul actual, pregătesc studenți pentru locuri de muncă care încă nu au fost inventate și locuri de muncă unde se va lucra cu o tehnologie care încă nu a fost inventată. Ceea ce poate face un absolvent pe piața muncii este să știe să învețe. Și CEO-ul asta spunea: în momentul în care absolventul de universitate se angajează, trebuie să fie dispus ca, pe toată perioada pe care o va petrece ca angajat sau angajator activ, să fie dispus să învețe și să fie tot timpul ancorat în realitate. Eu cred cu tărie că facultatea de sociologie pregăteşte absolvenţi de sociologie capabili să folosească bagajul fundamental de cunoştinţe pe care îl obţin în timpul studiilor pentru a dobândi alte competenţe noi, la locul de muncă. Am convingerea că absolvenţii facultăţii noastre dobândesc, pe lângă alte multe competenţe, şi pe aceea de a ştii cum să înveţe în viitor.
Ambițiile studenților de la Sociologie nu le cunosc. Am o idee despre ceea ce ei și-ar dori, însă voiam să spun că asta poate fi mai degrabă o întrebare pentru ei. Am nenumărate exemple de studenți care s-au implicat în activitățile pe care le-am coordonat în diverse situații instituționale, fie că a fost vorba de grupul GraphNets, fie că e vorba de proiectul ICONIC, fie că e vorba despre proiectul Orbits, un proiect internațional implementat împreună cu Universitatea Autonomă din Barcelona. Studenţii sunt implicaţi în toate activităţile, iar eu pot da oricând referințe despre ei. Deci, ambițiile lor nu știu care sunt, însă știu ce fac, ce au făcut cei care au fost în facultate. Unii studenţi lucrează, încep să lucreze din timpul facultății. Aproape toți, cred. Însă, după aceea, unii se opresc la ciclul de licență și intră pe piața muncii, iar alții continuă să lucreze și urmează masteratul. Cei care se simt atrași de cercetarea științifică continuă ciclul educațional până la nivelul de doctorat.
R: Ce ne puteți spune despre cercetările pe care le realizați în prezent? În ce direcție se îndreaptă acestea?
M.G.H.: Proiectul iCoNiC, un proiect finanțat de UEFISCDI, competiția „Tinere echipe”. A fost câștigat anul acesta, în 2018. Este un proiect care își propune să continue cercetarea pe care am inițiat-o acum ceva vreme cu privire la modul în care colaborează cercetătorii în știință. Bineînțeles că Universitatea din București este unul din beneficiarii direcți ai proiectului iCoNiC, pe lângă, sigur, organismul care ne finanțează. Celălalt proiect pe care îl implementez, împreună cu alți colegi, inclusiv studenți, este proiectul Orbits. Proiectul își propune să analizeze coridoarele de migrație folosite de români. Accentul în cadrul proiectului este pus pe două coridoare de migrație: între Dâmbovița și Castellón, și între Bistrița şi Roquetas de Mar. Deci, avem practic două coridoare de migrație pe care vrem să le analizăm. Implementat de Universitatea Autonomă din Barcelona, proiectul este finanțat de Ministerul Economiei din Barcelona. Universitatea din București a susținut instituţional în limita resurselor pe care le are, prin intermediul domnului prorector Laurențiu Leuștean, care este și directorul ICUB, acest proiect de cercetare. Echipa internațională este destul de diversă. Sunt cercetători din Spania, din România, din Statele Unite, din Germania și din Elveția.  Acestea sunt cele două proiecte la care lucrez în acest moment.
În paralel, împreună cu colegii din Spania, Universitatea Autonomă din Barcelona, depunem până la sfârșitul anului o propunere de proiect pentru competiția Horizon 2020, în care încercăm să dezvoltăm o structură de colaborare în domeniul rețelelor sociale între grupul GraphNets al ICUB, Universitatea Autonomă din Barcelona, prin EgoLab, și Universitatea din Groningen, Olanda. În 2019, avem de gând să mai depunem două propuneri prin care să obținem finanțare prin programul Horizon 2020. O propunere vizează analiza impactului pe care contactele sociale îl au asupra stării de sănătate a pacienților. Contacte sociale precum familia și prietenii, spre exemplu. Vrem să investigăm această chestiune folosind instrumentele analizei de rețea. Cealaltă aplicație pe care dorim să o depunem anul viitor este o continuare a proiectului Orbits. Proiectul Orbits se termină anul viitor și dorim să continuăm munca de cercetare.
R.: În loc de încheiere, un mesaj pentru organizatorii primei ediții a Premiilor Senatului Universității din București.
M.G.H.: Felicit inițiativa profesorului Marian Preda de a lansa acest eveniment de identificare și de definire a muncii performante din Universitate. Pentru mine, Gala a fost  o oportunitate și un bun prilej să cresc gradul de vizibilitate al studiilor de rețea la nivelul comunității academice a Universității din București.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.