„Relația profesor-student nu poate avea un singur centru; ea este complexă și dinamică, parcurge diferite paliere și trepte de intensitate – interviu cu prof. univ. dr. emerit Dan Potolea

Senatul Universității din București a acordat premiul pentru profesorul emerit al anului 2022 în domeniul Științelor Sociale domnului prof. univ. dr. Dan Potolea de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.

Profesorul Potolea a fost, timp de şaisprezece ani, decan al FPSE, calitate în care „a reconstruit Școala Naţională de Știinţele Educaţiei”, iar, după retragerea sa din activitatea didactică, a primit titlul de Profesor Emerit, continuându-și activitatea de cercetare în cadrul aceleiași facultăți.

Este un specialist cu recunoaștere națională și internațională în domeniul științelor educației, având expertiză în domeniile științifice: Teoria şi metodologia curriculumului, Politici ale reformei curriculare, Evaluarea programelor/ serviciilor sociale şi educaţionale, Evaluare instituţională, Proiectarea şi evaluarea programelor de formare, Formarea cadrelor didactice și Dezvoltarea şi inovarea învăţământului superior.

Despre complexa sa activitate didactică și de cercetare, despre felul în care i s-a articulat interesul pentru anumite domenii științifice și despre relația sa cu studenții, ne va povesti în continuare chiar prof. univ. dr. emerit Dan Potolea.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a șasea ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Profesorul emerit al anului 2022” în domeniul Științelor Sociale. Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Dan Potolea: Premiile care mi s-au acordat de instituții prestigioase – Senatul Universității din București, Președinția României, Academia Română, Ministerul Educației – pe toate le-am considerat extrem de onorante, împrejurări de înaltă și inegalabilă satisfacție academică, profesională.

R.: În opinia dvs., inițiativele precum Premiile Senatului Universității din București încurajează mediul academic spre inovare și obținerea de noi performanțe?

D.P.: Premiile Senatului Universității din București reprezintă o modalitate semnificativă de recunoaștere și motivare a performanțelor academice ale corpului profesoral. Distincțiile de acest gen înnobilează statutul profesional al universitarului.

R.: Aveți o carieră științifică și didactică de aproape șase decenii. Există, pe parcursul activității dumneavoastră, un moment pe care îl considerați ca având o relevanță deosebită în evoluția dumneavoastră profesională? În opinia dumneavoastră, contează mai degrabă o anumită înclinație personală sau interacțiunea cu anumiți profesori și direcționarea spre anumite zone de cercetare?

D.P.: Înainte de anul 1989, un stagiu de specializare de un an, la Universitatea de Stat din Portland, Statele Unite ale Americii, în domeniul proiectării și dezvoltării curricumului, evaluării programelor sociale și formării personalului didactic, a avut o influență radicală asupra concepției și rezultatelor mele profesionale.

După anul 1989, asumarea responsabilității de decan al Facultății de Sociologie, Psihologie, Pedagogie și Asistență Socială (doua mandate) și al Facultății de Psihologie și Științele Educației (două mandate) ale UB, precum și contribuțiile aduse la inițierea și consolidarea profilului acestor facultăți – mi se par definitorii pentru prestațiile mele academice și manageriale.

Este dificil a măsura exact ponderea calităților personale și a influențelor mentorilor în construcția propriei identități profesionale. În mod cert, interacțiunea lor contează. Existența într-un mediu academic modest nu va încuraja niciodată, în pofida unor caracteristici personale pozitive, reușitele academice de prestigiu. Eu am avut șansa formării și, ulterior, a colaborării cu profesori model: D. Todoran, O. Safran. B. Grigoriu, I. Stanciu, I. Cerghit.

R.: Sunteți membru al mai multor echipe de cercetare naționale și internaționale. Care au fost cele mai interesante proiecte de cercetare, dacă ne raportăm la rezultatele acestora?

D.P.: Am participat la numeroase proiecte de cercetare și de cercetare-dezvoltare naționale și internaționale în calitate de director sau expert senior. Rezultatele acestora au fost publicate în volume și reviste științifice. Menționez câteva studii publicate de-a lungul timpului în cadrul unor proiecte mai reprezentative: Reshaping the Teaching Profession in an ICt Enriched Society (anul 2004) în Learning and Teaching in the Communication Society, Council of Europe Publishing; Teacher Education Reform in Romania – a Stage of Transition (anul 2003) în Institutional Approaches to Teacher Education in Europe UNESCO; Enhacing the Curriculum relevance, Editura Universitară (anul 2011); Methodology for a Sectorial Qualifications Framework in Air Transportation (anul 2022); Științele Educației (anul 2011) Dicționar Enciclopedic, Premiul Academiei, Editura Sigma (două volume, anii 2007-2008); Informatizarea Învățământului în România. Evaluarea proiectului național SEI, Editura Agata (anul 2008); Doctoral Studies and reaserch Competencies (anul 2013) – Proiect POSDRU „Inovarea și dezvoltarea curriculei doctorale din perspectiva formării și dezvoltării competentelor de cercetare”; Coordonate ale unui nou cadru de referință al curriculumului național, EDP (anul 2012); Evaluarea spiritualității religioase și a educației religioase, în „Paradigma creștină a identității”, Editura Universității „A. I. Cuza” Iași (2022).

R.: Cum ați descrie legătura dumneavoastră cu studenții de-a lungul timpului? Au existat transformări în timp din acest punct de vedere? Ați devenit pe parcursul anilor mai apropiat de studenții dumneavoastră, mai ales că acum coordonați doctoranzi și aveți cursuri la Școala Doctorală?

D.P.: Cred că în decursul carierei mele raporturile cu studenții s-au democratizat și nuanțat, evoluând de la standarde de exigență impuse relativ egale pentru toți, uniforme, la o combinație a acestora cu deschideri spre nevoile, opțiunile și opiniile studenților. Formarea centrată pe student, frecvent invocată în discursuri și unele documente oficiale, mi se pare că tinde să fie exacerbată. Neîndoielnic, „vocea” studentului ar trebui să fie auzită în relație cu toate componentele procesului de învățământ, iar angajarea activ-constructivă a studentului la propria formare este legitimă și necesară. Relația profesor-student nu poate avea însă un singur centru; ea este complexă și dinamică, parcurge diferite paliere și trepte de intensitate: de la controlul riguros al formării la independența asistată a formării și performanței și, de aici, la autoformare și autonomia performanței ridicate.

R.: Parcursul dvs. profesional este un exemplu de continuitate, perseverență și excelență. Cât de important este ca un student să își găsească „drumul” și să-i rămână consecvent?

D.P.: Alegerea și parcurgerea consecventă a „drumului” profesional sunt opțiuni și acțiuni decisive pentru istoria individuală. Selecția și aprofundarea unui domeniu, specializarea nu este posibilă fără interese susținute, perseverență și eforturi intelectuale sistematice investite în aria de referință. Nucleul constant al specializării nu intră însă în conflict, ci mai mult reclamă noi orizonturi și perspective de explorare, inclusiv din alte domenii, potențând astfel cunoașterea avansată și inovația. De aici și interesele actuale pentru abordările inter- și transdisciplinare.

R.: Cum considerați că ar mai putea stimula excelența didactică și în cercetare Universitatea din București?

D.P.: Excelența didactică și excelența în cercetare sunt două domenii distincte, cu competențe specifice; perspectivele lor de interacțiune pot fi gândite în planuri diferite. Un universitar poate fi un excelent cercetător cu contribuții științifice remarcabile, dar un slab cadru didactic. Se află în a doua ipostază atunci când nu știe să fie un manager al situațiilor de învățare pentru studenți, nu are competențe didactice. Un bun profesor dispune în primul rând de competențe solide în aria curriculumului, instruirii și evaluării universitare. În același timp, nu poate fi specialist într-un domeniu pe care să-l predea cu succes, dacă el însuși nu participă la creația științifică și nu-i învață pe studenți cum să avanseze cunoașterea științifică, tehnologică etc.

 Măsurile necesare pentru instaurarea excelenței în cercetarea științifică sunt în general cunoscute, dar nu și aplicate; creșterea finanțării pentru cercetarea universitară, o mai bună selecție a masteranzilor și doctoranzilor, încurajarea studiilor postdoctorale, dezvoltarea relevanței teoretice și sociale a cercetării, intensificarea cooperării științifice internaționale.

Desigur, configurația ideală a profesionalismului academic de succes este aceea a echilibrului între expertiza didactică și expertiza științifică, ambele funcționând în aria creativității și a inovației.