„Scopul nostru a fost să aducem institute și tradițiile care se ocupă cu mediul într-o entitate supraorganizațională, tehnic numită ecosistem de cercetare” – interviu cu conf. univ. dr. Virgil Iordache, director adjunct al proiectului INTER-ASPA

La finalul anului 2022, Senatul Universității din București a acordat distincția pentru „Proiectul de cercetare cu cea mai mare contribuție științifică cu impact în societate” în domeniul Științelor Vieții și ale Pământului și, totodată, Marele Premiul al categoriei, Proiectului INstrumente de modelare a proceselor de inTERfaţă Apă – Sol – Plante – Aer pentru administrarea inteligentă şi durabilă a bazinelor hidrografice şi a ecosistemelor dependente de apa subterană (INTER-ASPA).

Cu o durată de implementare de 44 de luni, în perioada 2018-2021, din consorțiul care a derulat și implementat proiectul, pe lângă Universitatea din București, au făcut parte Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Institutul de Statistică Matematică și Matematică Aplicată al Academiei Române „Gheorghe Mihoc – Caius Iacob”, Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Institutul de Biologie București al Academiei Române.

Regretatul prof. univ. dr. emerit Radu Lăcătușu, director inițial al proiectului INTER-ASPA, a coordonat proiectul până în iarna anului 2020. În luna noiembrie a aceluiași an, consiliul de coordonare a luat în unanimitate decizia ca ecosistemul de inovare pe care profesorul l-a creat să-i poarte numele.

Propunerea nominalizării proiectului la Premiile Senatului se bazează pe rezultatele deosebite obţinute, multe dintre ele apreciate la nivelul instituţiilor guvernamentale. De asemenea, echipa de cercetare s-a remarcat prin foarte buna diseminare a rezultatelor cercetării, în 20 de articole științifice în reviste de prestigiu, două capitole în cărți internaționale, un brevet depus, seturi mari de date pentru zonele de cercetare pe termen lung, modele matematice și software pentru simularea proceselor ecohidrologice, precum și un pachet de tehnologii în primele stadii de dezvoltare și soluții pentru dezvoltarea cadrului instituțional.

Mai multe informații despre proiectul câștigător, provocările în cercetare, importanța mentorilor și a colaborării excelente în cadrul unei echipe interdisciplinare vom afla de la conf. univ. dr. Virgil Iordache, cadru didactic la Facultatea de Biologie a Universității din București, cercetător, director al Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din UB, director adjunct al proiectului INTER-ASPA.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a șasea ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Proiectul de cercetare cu cea mai mare contribuție științifică cu impact în societate” în domeniul Științelor Vieții și ale Pământului. Ce v-a motivat să participați la această competiție și ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Virgil Iordache: În primul rând, vreau să mulțumesc membrilor Senatului și Comisiei de Științele Vieții și Pământului că a acordat acest premiu proiectului nostru.

Motivația unei persoane la vârsta maturității profesionale de a participa la competiția pentru premiile Senatului Universității din București este complexă. Îmi aduc aminte că la prima ediție a primit un premiu ca profesor emerit doamna Maria-Luiza Flonta, membru corespondent al Academiei Române. S-a urcat zâmbind pe scena Aulei Facultății de Drept, și-a primit diploma un pic amuzată, iar apoi din cuvântul domniei sale a răzbătut dragostea și încurajarea pentru mai tinerii din grupul său care o propuseseră pentru acest premiu, deși domnia sa nu mai avea nevoie de vreo confirmare profesională. Indirect era o încurajare și pentru ce reușise să facă atunci conducerea Universități prin această nouă instituție, a Premiilor Senatului, deși participarea la competiție nu fusese prea mare, sau poate tocmai pentru aceasta.

La nivelul mai modest științific și didactic al celor care contribuim și noi la misiunea Universității din București și a comunității academice din țară se manifestă fenomene similare. Motivația de participare vine în primul rând din relația cu oamenii din echipe, cei fără de care nu ar putea exista vreun proiect de cercetare. Persoanele implicate în coordonarea echipelor au datoria să semnaleze public succesul efortului tuturor. Este funcția de comunicare externă cu rol de recunoaștere simbolică și de pregătire a unor viitoare colaborări.

A doua motivație, cumva specifică României, este susținerea instituțiilor meritocratice de felul Premiilor Senatului în funcția lor proprie, de semnalare a rezultatelor și valorilor de folos pentru misiunea Universității, atât cea de cercetare, cât și cea de formare a resursei umane. Pentru cei în formare ca studenții noștri contează mult să se orienteze după autoritatea semnalată prin validări simbolice, până când se va putea manifesta deplin gândirea critică proprie. Premiile Senatului contribuie la consolidarea unui prestigiu și a unei reputații de folos profesorului în munca sa cu cei tineri.

O altă motivație e mai mult o obligație pur tehnică, a oricărui manager de proiect, anume diseminarea rezultatelor. Un calificativ „Excelent” la raportul final al unui proiect trebuie mediatizat, comunicat. Am văzut anul acesta la competiția de proiecte de cercetare exploratorie că dacă ai obținut vreun calificativ sub „Foarte bine” ca director de proiect acum trebuie să și declari și vei fi depunctat. E o măsură foarte bună a CNCS și UEFISCDI.

Există și o motivație strict personală, anume bucuria că instituția la care lucrezi are standarde academice înalte și că urmezi împreună cu colegele și colegii tăi aceste standarde. E o bucurie să fii parte din comunitatea academică a Universității din București, pentru care sunt recunoscător.

R.: Regretatul prof. univ. dr. emerit Radu Lăcătușu a fost directorul proiectului până în iarna anului 2020. În noiembrie 2020 consiliul de coordonare a luat în unanimitate decizia ca ecosistemul de inovare pe care profesorul l-a creat să-i poarte numele. Cum ați luat această decizie și ce ați învățat de la mentorul unor întregi generații de cercetători?

V.I.: Relația mea cu Profesorul Lăcătușu a fost mai mult decât profesională, a început în anul 1998 cred, când ne-am întâlnit la o conferință dedicată metalelor grele, un domeniu în care lucrase mult, la Timișoara. Ceea ce am învățat nu pot transmite în cuvinte scrise, dar am să dau un exemplu. În toamna anului 2018 nu mai aveam resurse financiare ca să acopăr costurile pentru fiul meu care studia în Marea Britanie. Am căutat în toate părțile și nu am găsit. M-am dus la domnia sa, i-am spus situația și mi-a împrumutat cât aveam nevoie. Desigur că i-am returnat ulterior, abia începuse proiectul premiat acum. Proiectul INTER-ASPA nu ar fi existat fără această relație umană dintre noi.

Cu permisiunea dumneavoastră, am să redau cele câteva cuvinte spuse, ca fiecare dintre participanții de atunci, întristatei adunări la plecarea dintre noi a domnului Profesor. Citatele sunt extrase dintr-o carte a domniei sale despre comunitatea specialiștilor în știința solului:

„Din pământ suntem făcuţi cu dragoste şi în pământ ne vom întoarce.”

Pământul, solul, a fost pentru Profesorul Lăcătuşu simbolul dragostei, iată ce spune: „Dacă sol nu e, nimic nu e!”, parafrazând pe Sfântul Apostol Pavel. Ştiinţa despre sol a fost pentru dumnealui un dar făcut oamenilor.

După refugierea familiei din Ţinutul Herţei, Radu Lăcătuşu a fost un copil sărman şi bun, trebuia să meargă opt kilometri până la şcoală pe un drum adesea noroios. Iată ce spune despre calul care l-a purtat de la şase ani:

„La început mergea cineva cu mine călare, după care, datorită condiţiilor inconfortabile din şea pentru mine, am cerut să merg singur [cu calul], iar acesta m-a ascultat şi timp de trei ani, în condiţii vitrege de vreme, m-a dus la şcoală. I-am purtat şi-i mai port şi acum o veşnică recunoştinţă acestui cal, care a sfârşit la abator în iureşul acelor ani de a înlocui caii cu tractoare.” (p. 264)

Şcoala, cunoaşterea, recunoştinţa sunt valori definitorii ale Profesorului Lăcătuşu. Primeşti ca să dai mai departe, eşti parte dintr-un neam, fără să fii naţionalist (un stră-străbunic al său era austriac), eşti parte dintr-o tradiţie de cercetare fără să fii închis în ea (a colaborat cu o mulţime de oameni din alte discipline şi universităţi). Eşti liber, responsabil, şi cultivi libertatea: cultura, iniţiativa creativă (îi plăceau literatura, teatrul), totul pentru a fi de folos ţie şi altora, cu seriozitate şi cu mult efort, cu dedicare. Nu îi plăcea ceea ce nu era serios. Să mai citim puţin:

„Nu mi-a plăcut munca din minister, învăţământul agricol era trecut la Ministerul Învăţământului, noi având un rol decorativ, rol pe care-l jucam şi-n direcţia cercetării, ministerul nemaifiind cel care finanţa cercetarea. La acestea se adaugă obtuzitatea unor şefi numiţi politic.” (p. 277)

Nu îl interesa puterea doar ca să aibă putere, ci ca să servească pe alţii. Cerea ca cei responsabili de destinul altora să aibă nişte calităţi. Iată ce întreba pe unul dintre interlocutorii săi:

„Pentru că am ajuns aici, numiţi trăsăturile de caracter ale unui conducător care să contribuie la susţinerea domeniului pe care îl păstoreşte şi în acelaşi timp, reversul medaliei, trăsăturile de caracter ale unui conducător care frânează dezvoltarea domeniului pe care-l conduce.” (p. 94)

Sunt întrebări la care nimeni nu i-a răspuns şi atunci a dat răspunsul cu propria sa viaţă, dăruind tot ce avea mai bun şi nefrânând pe nimeni. Profesorul Lăcătuşu a fost un om care a dorit toată viaţa să fie drept, corect, într-un sistem care nu era mereu aşa. Venea cu valori clare, puternice, dintr-o lume aşezată, şi le-a adus cu sine peste timp până acum. Vedem şi azi, aici, pe chipul său adormit pacea, liniştea unui om care s-a străduit să facă pe cât de puţin rău şi pe cât de mult bine a putut.

R.: Echipa proiectului este interdisciplinară, formată din experți afiliați mai multor centre de cercetare de la Facultățile de Biologie, Geologie și Geofizică ale Universității din București și de Grădina Botanică „Dimitrie Brândză, precum și de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, Institutul de Statistică Matematică și Matematică Aplicată al Academiei Române „Gheorghe Mihoc – Caius Iacob” al Academiei Române, Universitatea „Valahia” Târgoviște, Institutul de Biologie București și numeroase organizații ale beneficiarilor privați și publici. Cum a decurs colaborarea cu cercetătorii și specialiștii implicați în acest proiect?

V.I.: Colaborarea cu toți cercetătorii a decurs foarte bine, s-au instalat relații de prietenie durabile. Fiecare persoană avea și are un profil de lider în domeniul său și a dat tot ce a putut mai bun pentru dezvoltarea ecosistemului de inovare. Nu de puține ori au dovedit generozitate, renunțând la avantaje la care alte persoane nu ar fi renunțat. De exemplu, Profesorul Scrădeanu de la Geologie a renunțat la poziția de coordonator al UB în proiect ca să pot coordona eu, nu mai erau bani pe cheltuieli directe la salarii, fiind orientați spre cercetătorii cu baza, dar erau pe management și am putut astfel încasa un salariu din acest capitol. Funcția de director adjunct pe care am fost numit de Profesorul Lăcătușu în contract există în proiectele integrate europene, dar nu în sistemul contractual românesc, așa că nu era finanțată ca atare. Profesorul Dan Cogălnicenu nu avea nevoie de acest proiect, avea foarte multe oportunități, dar a acceptat să gireze cu CV-ul său de membru corespondent al Academiei ca să avem șanse reale de câștig.

Evaluatorii au făcut referire explicită la domnia sa în fișele de evaluare. La Institutul de Biologie București al Academiei Române, Dumitru Murariu, tot membru corespondent al Academiei, a acceptat la fel, deși nu a avut nici un avantaj direct din proiectul, direcționând resursele spre grupul de cercetători de la domnia sa.

Cercetătorul Ion Stelian de la Institutul de Statistică și Matematică Aplicată „Gheorghe Mihoc – Caius Iacob” al Academiei Române a scris și propriul proiect de parteneriate complexe și ne-a inspirat în anumite părți legate de managementul riscului pe care nu am fi știut să le scriem la fel de bine la aplicare. Proiectul scris de dumnealui nu a fost finanțat, INTER-ASPA a fost finanțat, iar această situație nu s-a văzut niciodată în derularea proiectului, s-a bucurat că putem colabora în consorțiu indiferent cine coordonează. Profesorii Dunea și Iordache de la Târgoviște au fost permanent alături de noi și au obținut scrisori de interes din partea a multe firme, existând o relație de prietenie consolidată cu dumnealor de multă vreme.

Însă cea mai mare contribuție la scrierea proiectului dintre parteneri, pe lângă instituția coordonatoare și co-coordonatoare, a avut-o Profesorul Baciu de la Cluj, cu care am comunicat numai pe telefon la aplicare, fără să îl fi cunoscut înainte. Domnia sa a avut un ethos al valorilor bune academice și entuziasmul care lipsește multora, pe linia asociație – personal profesional Ad Astra. Când proiectul a fost aplicat cu succes cu 15 minute înainte de termenul-limită și eram cu domnia sa în schimburi de e-mail-uri permanente și cu Profesorul Lăcătușu sunând să vadă care e situația, Profesorul Baciu ne-a spus că s-a simțit ca în adolescență când erau examenele de admitere la facultate. Sunt multe alte persoane care au contribuit decisiv și aș vrea să menționez explicit pe directorul științific al ICPA, Mihail Dumitru și pe Anca Lăcătușu, soția și colega profesorului Lăcătușu.

Totuși, am crezut realmente că vom obține finanțarea atunci când lucram la redactare numai două persoane, domnul Lăcătușu și cu mine. Era ceea ce se numește în acțiunea socială un “statement”, în ce valori crezi și le demonstrezi prin ce faci. Cunoșteam foarte bine condițiile competiției, anunțate cu două săptămâni înainte de termenul-limită și apoi cu o mică prelungire de încă două. DGXII anunță astfel de proiecte pachetul cu minim șase luni înainte. Convingerea noastră venea din încrederea dintre noi.

Am detaliat aceste lucruri pentru a puncta că poate exista o cooperare interdisciplinară numai dacă există o relația umană solidă între oamenii dintre discipline diferite. S-a văzut asta și la școala de vară de la Hațeg, unde consorțiul și-a asumat o declarație finală care face cinste științei din România. Este meritul academicianului Dumitru Murariu acel document, dar domnia sa a dorit să nu fie primul în lista de autori. Profesorul nu mai era deja printre noi.

Desigur, se poate răspunde și tehnic întrebării dumneavoastră, prin prisma rolului ecosistemelor de inovare, a dificultăților de comunicare și acțiune interdisciplinară și a căilor instituționale de facilitare a cooperării. Din această perspectivă fac trimitere la o publicație rezultată din proiect publicată recent în Journal of Environmental Management, în care chestiunea ecosistemelor de inovare a abordat atât în textul principal, cât și în materialele suplimentare. Materialele suplimentare includ și ce am prezentat la Școala de Vară din anul 2021 de la Hațeg cu privire la acest subiect.

Crearea ecosistemelor de inovare în domeniul serviciilor de mediu este ceva încă în stadiu incipient și pe plan internațional. Fără să știm am fost în frontul dezvoltării instituționale pe plan global. Afacerile în domeniul mediului și consultanță sunt încă departe de ce ar trebui să fie pentru servirea intereselor publice, ceea ce are implicații și asupra ecosistemelor de cercetare asociate. Cererea dinspre sectorul de afaceri și dinspre instituțiile publice nu e ca pentru alte sectoare și atunci tehnologiile inovative în stadii TRL4 tind să nu fie preluate pentru implementare în economie, ecosistemele de cercetare depinzând de continuitatea finanțării publice.

R.: Care sunt principalele provocări pe care le-ați întâmpinat în implementarea proiectului?

V.I.: Două provocări importante au fost pandemia și decesul liderului proiectului. Aici a contat foarte mult capitalul social din proiect pentru depășire și am reușit. Un rol deosebit l-a avut doamna Anca Lăcătușu, care a trebuit să preia din mers la solicitarea consiliului de coordonare responsabilitatea de Director al unui proiect de mare complexitate în condițiile umane dificile ale momentului. Am susținut-o cu toții cât de bine am putut, iar dificultatea situației ne-a unit în loc să ne dezbine, de unde și calificativul Excelent la final.

Altele au ținut de climatul general din cercetarea românească care nu este încă orientat spre performanță validată internațional. Aici toată lumea a făcut eforturi, dar am și profitat din plin de o personalitate științifică de un nivel excepțional, cu o productivitate științifică ieșită din comun, domnul Cristian Păltineanu de la ICPA, care scrie articole științifice cum respiră.

O altă provocare a fost continuarea activității după încetarea contractului, în condițiile în care PNRR a venit cu priorități mai degrabă sectoriale. Instituțiile din INTER-ASPA s-au descurcat foarte bine și au absorbit două proiecte majore, unul pe sectorul apă la Universitatea din București, altul pe direcția sustenabilitate la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Din păcate, tocmai ICPA, institutul Profesorului Lăcătușu a rămas fără finanțare din PNRR, pentru că de soluri se ocupă Universitatea Politehnică din București. „Miracolul” de la competiția din anul 2017 nu s-a mai produs. În acest context, fiind afectate și intereselor comunității hidrogeologilor și geologilor, nu numai a pedologilor, am catalizat cu susținerea conducerii Universității din București o inițiativă de construire a unei rețele de tipul “Critical Zone Observatory” care să continue tema proceselor de interfață și a serviciilor biogeochimice, în care evident un rol central va avea și ICPA. De unde se vor găsi resurse de finanțare rămâne de văzut, deocamdată avem o aplicație la proiecte de cercetare exploratorie.

R.: Care sunt cele mai importante obiective pe care acest proiect a intenționat să le aducă societății actuale?

V.I.: Hidrologii și hidrogeologii colaborează uzual cu Apele Române, specialiștii în soluri cu instituțiile care se ocupă cu agricultura, ecologii tind să se ocupe cu ariile protejate și diversitatea biologică relevantă din punctul de vedere al statutului de protecție, se poate continua enumerarea pentru fiecare tip de componentă a mediului în parte. Cunoașterea științifică a evoluat disciplinar și a servit un management sectorial al componentelor mediului. E ca și cum la oameni cineva se ocupă de sănătatea urechilor, altcineva de a ochilor, alți specialiști de inimă, oase etc.

Diferența între mediu și sănătatea umană e că în timp ce la oameni există niște clinici integrate sau spitale unde poți să te duci să te consulți cu programare sau la urgență de la un cabinet la altul, în cazul mediului specialiștii nu au cabinete, ci institute separate, iar aceste institute nu comunică unele cu altele pentru a rezolva cu sănătatea mediului. Mai mult, apare o competiție pe resursele pacientului bolnav, cine să primească mai multă atenție, chiar dacă te dor urechile ești trimis la cardiologie, iar problema de sănătate a ființei ca întreg devine secundară.

Scopul nostru a fost să aducem institute și tradițiile care se ocupă cu mediul într-o entitate supraorganizațională, tehnic numită ecosistem de cercetare. Când are și parte de firme devine ecosistem de inovare. Problema era cum să facem să coopereze institute, nu oameni, institute care nu au tradiția cooperării instituționalizate, ci servesc tradițional sectoare economice care utilizează capitalul natural în mod diferit.

Știința ecologiei furnizează conceptul de ecosistem, dar această știință s-a asociat unui management sectorial el însuși, cel al diversității biologice și ecologice în termeni de habitate, prin propria legislație pe care a catalizat-o, separată de legislația despre ape soluri, păduri etc. Nu puteam folosi așadar conceptul de sistem ecologic natural ca să integrăm abordările, și atunci coordonarea consorțiului a decis să vorbim despre procese de interfață între compartimentele sol, apă, biodiversitate, ceea ce era acceptabil pentru toată lumea.

Obiectivul a fost să creăm cunoaștere științifică și tehnologii pentru managementul acestor procese de interfață și să livrăm o soluție pentru un sistem de monitoring integrat al mediului în care ce se monitorizează nu mai este doar calitatea solului, a apei, a habitatelor (abordări sectoriale) ci și serviciile ecosistemice care depinde de interacțiunea dintre acești „factori de mediu”.

Folosirea termenului servicii ecosistemice a fost acceptabilă pentru că în toate domeniile s-a internalizat sintagma aceasta datorită finanțării de proiecte cu tema aceasta de la nivel european. Și specialiștii în ape, și cei în păduri, și cei în soluri, și cei în ramuri ale geografiei se ocupă acum de servicii ecosistemice, ca să nu mai vorbim de serviciile legate de controlul climei, de interes pentru specialiștii în aer, pentru că există multă finanțare cu privire la ele. Dar toată lumea are rezerve să se ocupe de ecosisteme ca întreg, pentru că ar însemna să își schimbe structura instituțională, ceea ce nu e acceptabil.

Soluția de evoluție instituțională agreată a fost ca fiecare tip de instituție să dezvolte un fel de departament intern care să asigura conexiunea cu alte instituții din domeniul mediu. Ca și cum la un calculator pui o ieșire USB ca să ai unde să introduce cablul de la alt calculator. Până acum acest adaptări instituționale pentru „înrețelare” nu existau, comunicarea era numai prin persoane, nu erau diferențiat unități funcționale în structura organizațiilor. Așa cum, de exemplu, Universitatea din București nu avea la începutul anilor 2000 un Departament de Cercetare, sau nu avea un ICUB până recent. În ce măsură institutele partenere vor și investi în aceste maturizări organizaționale e o chestiune care depinde nu numai de rezultatele INTER-ASPA, ci și de decizii ale instituțiilor care le coordonează și situația pieței serviciilor de mediu.

Dar tehnic știm ce și cum trebuie făcut. Am informat toți decidenții relevanți, inclusiv comisia instituției Prezidențiale care s-a ocupat de schimbările climatice și care s-a arătat receptivă la aceste rezultate. Raportul final al proiectului poate fi consultat aici.

Soluțiile de evoluție instituțională pentru cercetare, monitoring și management sunt unice și adaptate societăților. De exemplu, în Germania la o universitate colaboratoare lucrează interdisciplinar un departament de microbiologie și unul de geologie. Când simpozionul anual al școlii interdisciplinare se ține la microbiologi, se referă la Bio-geo-interactions. Când se ține la geologi, se numește Geo-bio-interactions. Ce interesează pe acei oameni e să facă ceva de folos împreună, nu cum se numește, dar nu neglijează nici culturile grupale și tradițiile. Ceva de acest fel a fost și obiectivul nostru. Pentru o societate ca cea românească, traversată de atâtea clivaje, e un obiectiv și socialmente important, nu numai cu impact științific, economic și instituțional.

R.: În ce alte proiecte de cercetare sunteți implicat în prezent?

V.I.: În acest moment sunt membru în două proiecte de cercetare exploratorie, unul în domeniu biogeochimiei, condus de dr. Aurora Neagoe, și unul în domeniul științelor sociale, condus de prof. univ. dr. Paul Dragoș Aligică.

Profitând de această șansă am aplicat conceptul general de reziliență dezvoltat în PCE Polygov la serviciile biogeochimice (un tip de servicii ecosistemice) ale căror procese naturale sunt cercetate în PCE Metteflux în privința rezistenței la influența temperaturii ca factor de stres. E foarte interesant să operezi în domenii distincte de cunoaștere și aș vrea să spun că fără cunoaștere serioasă obținută la Facultatea de Filosofie a UB nu puteam face asta. Nu voi înceta niciodată să fiu recunoscător acelor profesori.

De altfel, și INTER-ASPA, proiectul premiat, a beneficiat de aceste cunoștințe, chiar dacă nu spui nimănui asta pentru că, desigur, nu e un proiect filosofic. Dar filosofia are capacitatea să permită observarea unor punți posibile între domenii diferite, care apoi pot fi eventual construite prin acțiune în comunitatea științifică, nu filosofică. Recomand oricărui absolvent din domeniul științelor să facă un al doilea master la filosofie, fie în zona teoretică, fie în cea etică, pe lângă cel în domeniu științei de care se ocupă. Filosofia va fi un catalizator al înțelegerii sale științifice, ca să nu mai vorbim de contextualizarea potrivită a acesteia în viziunile asupra lumii care funcționează în societate.

R: În afară de Premiile Senatului, cum credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București?

V.I.: Ca membru într-un consiliu de administrație al unui institut de cercetare dezvoltare am văzut pe viu că nu ai cum să ai opinii avizate cu privire la cum se poate stimula excelența în organizația din care faci parte dacă nu ai informațiile despre instituție pe masă, ce oameni, ce resurse, ce probleme, ce îți cere ministerul, ce cadru legislativ, etc. Opiniile exprimate în afara unor astfel de informații pot avea valoare de semnal informal pentru conducere, că ceva nu e în regulă, sau valoare de “brainstorming”, când se cere părerea tuturor. Când coordonezi și răspunzi perspectiva e diferită și nu are rost să interferăm fără informațiile necesare cu persoanele care au primit mandat să își asume responsabilitatea excelenței didactice și de cercetare în Universitatea din București. Evoluția situației Universității din București este excelentă în raport cu condițiile economice, macroinstituționale și climatul general din societate care dau coordonatele mediului în care se dezvoltă.

Așa cum și noi la nivel de grup de cercetare ne integrăm internațional ca să putem să ne dezvoltăm, la fel și Universitatea din București are rezultate remarcabile de integrare în rețele europene. Potențialul structural acumulat va putea fi imediat valorificat pe plan național când condițiile vor fi favorabile. E ca și cum te antrenezi la sală ca să mergi pe munte, nu se vede diferența față de alți cetățeni care nu fac asta când mergi prin parc, dar la prima ascensiune lucrurile sunt limpezi. Sunt optimist că nu va dura mult până atunci.

Ce pot face în mod pertinent este să lucrez la stimularea propriei mele excelențe, la cea a studentelor și studenților mei și a colegilor cu care colaborez direct. Ne străduim pe cât putem să fim aliniați cu ce scrie în carta Universității din București, și, în general, a oricărei universități. Mai investesc personal și în prestații civice care mi se par de interes comun pentru îmbunătățirea climatului din societate.

Vă mulțumesc foarte mult pentru oportunitatea de a răspunde întrebărilor dumneavoastră, a face astfel cunoscute rezultatele muncii noastre și a aduce în fața oamenilor memoria instituțională a Profesorului Radu Lăcătușu.

Proiectul „INstrumente de modelare a proceselor de inTERfață Apă – Sol – Plante – Aer pentru administrarea inteligentă şi durabilă a bazinelor hidrografice şi a ecosistemelor dependente de apa subterană – INTER-ASPA „Radu Lăcătușu”, proiect nr. 34PCCDI/2018, a fost finanțat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării, Dezvoltării și Inovării – UEFISCDI.