Simpozionul național Ecoterra 2025 „Armonia vieții: acolo unde știința se unește cu sufletul naturii”, co-organizat și găzduit de Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a Universității din București

Simpozionul național Ecoterra 2025 „Armonia vieții: acolo unde știința se unește cu sufletul naturii”, co-organizat și găzduit de Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a Universității din București

Vineri, 11 decembrie 2025,  Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a Universității din București a găzduit și co-organizat ediția a XVII-a a Simpozionului Național Ecoterra 2025 „Armonia vieții: acolo unde știința se unește cu sufletul naturii”. 

Evenimentul a reunit 60 de participanți, profesori de biologie din mediul preuniversitar din județele Prahova, Buzău, Vâlcea și București. Acestora li s-au alăturat cadre didactice ale Facultății de Biologie a UB, specialiști ai Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza”, reprezentanți ai Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române din București și ai Bibliotecii Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Obiectivul principal al acestui eveniment a fost crearea și consolidarea unei punți de legătură între mediul preuniversitar și cel universitar prin facilitarea dialogului, colaborarea și schimbul de experiență. De asemenea, s-au conturat proiecte viitoare comune ale căror principali beneficiari să fie profesorii de biologie și elevii.

În deschiderea evenimentului, prof. Silvia Olteanu, președinte al Asociației Profesorilor de Biologie „Ecoterra” din județul Prahova, autoare de manuale și auxiliare școlare, a subliniat importanța evenimentului, necesitatea dialogului între profesorii de biologie din mediul preuniversitar și universitar.

După ce edițiile anterioare ale simpozionului s-au desfășurat la Buzău și Ploiești, după doi ani, Ecoterra a revenit în capitală, fiind găzduit din nou de Grădina Botanică „Dimitrie Brandza”.

În continuare, prof. Camelia Elena Afrim, autoare de manuale și atlase școlare, a punctat faptul că evenimentul facilitează comunicarea dintre mediul preuniversitar și cel universitar, consolidând cooperarea și continuitatea în formarea profesională a profesorilor de Biologie la nivel național.

Prof. univ. dr. Paulina Anastasiu, cadru didactic la Facultatea de Biologie, responsabilă a Masterului Didactic în Biologie, coordonatoarea Grădinii Botanice a UB, a evidențiat importanța transferului cunoștințelor din cercetarea botanică către procesul educațional. Cercetătoarea a accentuat faptul că Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” nu reprezintă doar un spațiu de conservare a biodiversității, ci și un laborator viu pentru învățarea activă și interdisciplinară.

„Rezultatele cercetărilor noastre nu ar trebui să fie utile doar autorităților de mediu, ci și profesorilor de biologie, elevilor”,  a menționat profesoara Anastasiu.

Secțiune dedicată personalităților marcante ale culturii și științei românești

Un moment de referință, inaugural al seriei de lucrări prezentate în plen, l-a constituit conferința susținută de dr. Valentin-Veron Toma, medic psihiatru, cercetător științific în domeniul Antropologiei Medicale în cadrul Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române din București. Intervenția sa, „O istorie a creării Art In/Sane, primul muzeu digital cu colecții de artă psihopatologică din România și a proiectelor de cercetare asociate, din perioada 2019-2025”, a abordat o temă interdisciplinară, situată la intersecția dintre psihiatrie, antropologie culturală, neuroștiințe, arte vizuale și studii ale expresivității umane.

Dr. Toma a prezentat fundamentul științific al proiectului Art In/Sane, explicând modul în care arta realizată de pacienți cu afecțiuni psihice poate fi înțeleasă drept o formă de terapie prin artă și o expresie profundă a universului interior.

Secțiunea dedicată personalităților marcante ale culturii și științei românești a fost deschisă de dr. jurist Maria Besciu, reprezentantă a Bibliotecii Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, care a prezentat comunicarea „Petrache Poenaru, simbol al spiritului inovator românesc”.

Proiecte educaționale care vin în sprijinul profesorilor de biologie și elevilor, derulate de GBDB

Prof. univ. dr. Paulina Anastasiu, cadru didactic la Facultatea de Biologie, responsabilă a Masterului Didactic în Biologie, a continuat seria prezentărilor în plen prin lucrarea intitulată „Cercetări botanice în sprijinul predării-învățării elementelor de biodiversitate la disciplina Biologie”.

În intervenția sa, profesoara Anastasiu a evidențiat rolul esențial al cercetării botanice în sprijinul procesului educațional, subliniind că valorificarea resurselor științifice ale Grădinii Botanice oferă oportunități inovatoare pentru învățarea activă, interdisciplinară și contextualizată a biodiversității.

Conferențiara a reamintit celor prezenți că Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” derulează constant proiecte educaționale dedicate elevilor și profesorilor, precum „Micul Botanist”, precum și alte activități de educație pentru mediu din „Săptămâna Verde”, programe de formare, tururi ghidate și ateliere tematice pentru elevi.

Prof. Silvia Olteanu, președinte al Asociației Profesorilor de Biologie „Ecoterra” din județul Prahova, a susținut prezentarea „Armonia vieții: acolo unde știința se unește cu sufletul, accentuând dimensiunea identitară a ediției din anul 2025 a evenimentului.

Temele prezentate au evidențiat o varietate de perspective științifice, toate reunite sub tema centrală a simpozionului – „armonia vieții”.

Prin diversitatea tematică a simpozionului – de la istorie culturală și neurobiologie, până la artă, antropologie, fizică cuantică și ecologie – programul evenimentului a evidențiat complexitatea conceptului de „armonie a vieții și capacitatea acestuia de a genera dialoguri interdisciplinare relevante pentru educație.

Astfel, comunicările au arătat că ideea de „armonie” poate fi înțeleasă în multe feluri: prin cultură și dragostea pentru natură (sensibilitatea artistică în amenajarea saloanelor regale și a grădinilor de la Cotroceni și Balcic a Reginei Maria), simbolistică („Soli de pace din lumea vegetală și animală”), prin legătura dintre științele exacte și misterele existenței („universul măsurabil și cel de nepătruns”), prin neurobiologie (diferențele dintre genuri în „oglinda creierului”), prin ecologie (rolul calotelor glaciare pentru planetă) sau chiar prin științele fizicii moderne („Simțurile și lumea cuantică”).

Seria prezentărilor s-a încheiat cu lucrarea „Contribuțiile lui Robert Hook la dezvoltarea științelor biologice”, care a reamintit importanța istorică a fundamentelor microscopiei și rolul lor în construirea științei biologice moderne, urmată de un moment de feedback.

Programul integral al evenimentului poate fi consultat aici. Agenda evenimentului a inclus un tur la Sera Veche și de Expoziție ale Grădinii Botanice, urmat de o incursiune în Sectorul „Grădina Copiilor”.

Nu în ultimul rând,  participanții la simpozion au vizitat „Grădina luminilor” („Garden of Lights”), găzduită de GBDB, având astfel oportunitatea de a face o călătorie fascinantă în jurul lumii prin intermediul „armoniei” între lumină, artă și emoție.

Simpozionul național „Armonia vieții: acolo unde știința se unește cu sufletul naturii” a fost co-organizat de Asociația Profesorilor de Biologie „Ecoterra” din județul Prahova, Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a UB, Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Casa Corpului Didactic Prahova. Lucrările prezentate la Grădina Botanică vor putea fi accesate pe site-ul Educație Biologie. Toți cei 60 de participanți au primit diplome de excelență, în semn de apreciere pentru contribuția lor la dezvoltarea unei comunități profesionale dedicate educației botanice.

Mai multe informații despre „Ecoterra”

Scopul Asociației Profesorilor de Biologie „Ecoterra” din județul Prahova este de a sprijini menţinerea şi dezvoltarea unei reţele profesionale creative şi dinamice în domeniul predării biologiei, de a acorda sprijinul necesar perfecţionării pregătirii profesionale, de a coordona activităţi care au ca scop protecţia şi conservarea tuturor formelor de viaţă de pe Pământ şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Asociaţia „ Ecoterra” sprijină interesele profesorilor de biologie, ale tinerilor absolvenţi sau ale studenţilor din ţară sau străinătate, pe linie profesională, culturală şi ştiinţifică.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services