Sociologia defamiliarizează ceea ce ne este atât de cunoscut, ceea ce pare a fi de la sine înțeles și ne oferă acces la o varietate de „lentile” – interviu cu Simona Vulpe

Simona Vulpe a câștigat, în cadrul celei de-a treia ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „cea mai bună disertație”, la categoria Științe Sociale. Încă de când era elevă, tânăra a dezvoltat o adevărată pasiune pentru sociologie, domeniu pe care a ales să-l aprofundeze în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a UB.

După ce și-a finalizat disertația cu o temă de actualitate, „To vaccinate or not to vaccinate against HPV? A content analysis of vocabularies of motives”, coordonată de prof. univ. Cosima Rughiniș, Simona s-a înscris la un doctorat interdisciplinar la UB, continuând munca de cercetare. În propunerea pentru Premiile Senatului, coordonatoarea lucrării ei de disertație și cea o ghidează în studiile doctorale, prof. Rughiniș a subliniat calitățile de excepție și pasiunea pentru temă a interlocutoarei, cu precizarea că „lucrarea aduce o contribuție originală la studiul unui subiect foarte important atât științific cât și pragmatic, anume rezistența anti-vaccinare”.

Despre modul în care sunt percepute campaniile pro-vaccinare în public, modalitățile de combatere a acestora de către părinții sceptici, importanța educației pentru sănătate în școli, ne va vorbi în continuare chiar Simona Vulpe.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a treia ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru cea mai bună lucrare de disertație în domeniul Științe Sociale. Ați fost nominalizată chiar de profesoara care v-a coordonat, prof. univ. dr. Cosima Rughiniș. Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Simona Vulpe: Atât nominalizarea, cât și câștigarea premiului sunt foarte importante pentru mine. Ambele înseamnă recunoaștere din partea unei comunități profesionale de excepție și confirmarea faptului că studiul meu aduce o contribuție cunoașterii științifice în domeniu.

R.: Ce v-a apropiat de domeniul sociologiei? Care sunt acei profesori care v-au marcat în mod deosebit în timpul studiilor și în ce mod au contribuit aceștia la evoluția dumneavoastră profesională și personală?

S.V.: Interesul meu față de domeniul sociologiei a început în liceu. Atunci am avut primul contact cu sociologia și am fost fascinată de modul în care studiază cunoașterea comună prin intermediul unor instrumente științifice. Pe parcursul studiilor universitare, pe măsură ce am aprofundat acest domeniu, am devenit treptat captivată de felul în care sociologia defamiliarizează ceea ce ne este atât de cunoscut, ceea ce pare a fi de la sine înțeles și ne oferă acces la o varietate de „lentile” prin care lumea, oamenii ni se dezvăluie altfel decât suntem obișnuiți să-i vedem. Avem astfel șansa să descoperim înțelesuri, semnificații ale unor evenimente și fenomene pe care nu le-am fi observat din perspectiva biografiei noastre individuale. Descoperim că ceea ce considerăm anormal sau irațional de fapt are sens pentru alți oameni, dată fiind arhitectura simbolică a lumii sociale în care trăiesc.

Foarte mulți dintre profesorii de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială m-au ajutat să descopăr și să înțeleg sociologia. Cea care m-a marcat în mod deosebit este interacțiunea cu prof. univ. dr. Cosima Rughiniș, care mi-a coordonat și lucrarea de licență, iar acum mă coordonează în realizarea tezei de doctorat. Am învățat și încă învăț foarte multe de la dumneaei despre cum să fiu un bun sociolog și un bun cercetător și îi sunt foarte recunoscătoare pentru felul în care mă ghidează și totodată mă inspiră. Alți profesori care m-au marcat sunt prof. univ. dr. Vlăsceanu și prof. univ. dr. Sandu, ale căror sfaturi m-au ajutat și în realizarea lucrării de disertație și asupra cărora revin de fiecare dată când realizez o cercetare, când scriu un articol, deci care mi-au marcat modul în care gândesc, ca sociolog.

R.: Lucrarea dvs. reprezintă un studiu de caz amplu cu privire la percepția asupra vaccinării anti-HPV, un virus care face anual mii de victime în România. Care au fost considerentele care au stat la baza alegerii acestei teme?

S.V.: Am început să citesc studii despre rezistența la vaccinare încă din primul an de master, la sugestia prof. Rughiniș. Rezistența la vaccinare e un fenomen dinamic, contextual, iar vaccinul care urmează a fi administrat este un element cheie în procesul decizional cu privire la vaccinare. Rezistența la vaccinul anti-HPV este diferită de rezistența la alte vaccinuri, dat fiind că vaccinul anti-HPV este recomandat a fi administrat pre-adolescenților pentru a-i proteja mai târziu de un virus cu transmitere sexuală. Studiile anterioare au arătat că o cunoaștere precară a părinților cu privire la HPV și la vaccinarea împotriva HPV determină o rată scăzută de vaccinare.

În discursul public din România, vaccinarea anti-HPV este o temă cvasi-inexistentă, în ciuda faptului că cel puțin 50% dintre adulții activi sexual au avut o infecție cu HPV, iar România are cea mai înaltă rată de mortalitate prin cancer de col uterin din Europa. O primă campanie de vaccinare împotriva HPV, în 2008, a eșuat. Majoritatea studiilor sociologice din România s-au concentrat asupra acelei campanii. Așa că am decis să studiez felul în care oamenii vorbesc despre acest vaccin în prezent pentru a vedea dacă au existat schimbări în percepțiile și reprezentările sociale despre vaccinul anti-HPV.

R.: Pornind de la un studiu de caz pe vaccinarea anti-HPV, ați identificat mai multe tipuri de discursuri și motive invocate de părinți pro sau contra vaccinare. Care sunt majoritari?

S.V.: Cercetarea mea se bazează pe o metodologie calitativă, deci nu am urmărit o cuantificare a discursurilor sau motivelor legate de vaccinare. Am analizat un număr egal de surse pro și anti-vaccin. O observație importantă este că această reprezentare a clivajului pro/anti-vaccin nu reflectă în mod fidel varietatea discursurilor existente cu privire la vaccinare. Există un soi de grey area, cum ar fi părinții pro-choice, care nu se opun categoric vaccinării, ci vor să aibă posibilitatea de a alege anumite vaccinuri și de a refuza altele. Scepticismul față de vaccinare este o realitate socială post-modernă. Unii părinți îl văd ca pe o formă de responsabilitate față de copiii lor și condamnă încrederea oarbă în medici, valorizează informarea pe cont propriu și reflexivitatea. Ceea ce este o fațetă a scăderii încrederii în experți și în știință.

R.: Care sunt principalele instrumente și resurse pe care le-ați utilizat în realizarea tezei de masterat?

S.V.: Metoda de cercetare pe care am folosit-o este analiza de conținut. Am analizat 441 de postări și comentarii de pe 12 pagini de Facebook din România și SUA. Jumătate dintre aceste pagini sunt pro-vaccin, iar jumătate sunt anti-vaccin. O resursă extrem de valoroasă pentru structurarea instrumentului de cercetare, grila de analiză, este literatura publicată anterior pe această temă. Pe lângă cercetările anterioare despre vaccinare, studiul literaturii de specialitate m-a ajutat să și să-mi plasez cercetarea într-un cadru teoretic. Conceptul central al cercetării mele este vocabularul de motive, teoretizat de Charles Wright Mills. Potrivit acestui concept, oamenii își prezintă motivele în timpul interacțiunilor sociale, atunci când acțiunile lor sunt chestionate de către ceilalți. Astfel că din perspectivă sociologică, motivele sunt produse în cadrul interacțiunilor sociale, ele sunt situate social. Ceea ce înseamnă că interacțiunile dintre părinții care se opun vaccinării pe pagini de Facebook anti-vaccin generează vocabularii de motive diferite de cele generate de părinții pro-vaccin care interacționează pe pagini pro-vaccin, iar confruntările dintre pro și anti-vacciniști de asemenea produc vocabularii de motive specifice, ancorate în specificul interacțiunii. Deci accesul la resurse bibliografice a fost esențial pentru realizarea acestei lucrări.

R.: Care sunt, în opinia dvs., cele mai importante concluzii pe care le-a evidențiat lucrarea dvs. cu privire la tema analizată?

S.V.: Interacțiunile părinților din mediul online nu sunt doar o modalitate de expunere a motivelor legate de decizia de a-și vaccina sau nu copilul, ci motivele sunt produse social în cadrul acestor interacțiuni. În funcție de specificul interacțiunii, sunt generate diferite vocabularii de motive. Cele pe care le-am identificat eu sunt: concentrated, mirror, circular, flourishing și mixtvocabularies (dat fiind că am scris lucrarea de disertație în limba engleză, denumirile pentru tipologia identificată sunt în engleză). O altă concluzie este că există un grad ridicat de similitudine între vocabulariile din România și cele din SUA, ceea ce poate fi explicat prin faptul că părinții români se informează cu privire la vaccinuri din surse online scrise de părinți din alte țări, printre care și SUA. În acest sens, există chiar materiale video traduse în română. De asemenea, cercetarea mea arată că astfel de vocabularii sunt dinamice în timp. În comparație cu ce se întâmpla în 2008, când cel mai invocat motiv pentru refuzul vaccinării era infertilitatea ca efect advers al vaccinului, în prezent „vocabulariile de motive” sunt mai diverse și mai nuanțate.

R.: Care ar fi mesajul pe care l-ați transmite părinților de fetițe și femeilor în general în legătură cu acest subiect?

S.V.: Acest vaccin funcționează. Există date care demonstrează eficiența vaccinului anti-HPV. În Australia, HPV aproape că a fost eliminat din populație după introducerea programului de vaccinare în 2007, care a fost extins în 2013 și pentru populația masculină. Avem un vaccin care ne protejează împotriva cancerului. Cu cât este administrat mai devreme, vârsta recomandată fiind 11-14 ani, cu atât este mai eficient în a stopa circulația virusului în populație. Acest vaccin salvează atât viețile femeilor, cât și pe ale bărbaților. Deci aș transmite acest mesaj tuturor părinților, femeilor și bărbaților deopotrivă, întrucât vaccinul anti-HPV protejează atât femeile, cât și bărbații. În afară de cancerul de col uterin, care afectează femeile, HPV poate cauza și alte forme de cancer (anal, orofaringian, cancere ale organelor genitale), poate cauza veruci / papiloame care pun în pericol sănătatea oamenilor de ambele sexe. În România, campaniile Ministerului Sănătății vizează vaccinarea fetelor/femeilor, dar acest vaccin este la fel de necesar băieților/bărbaților.

R.: Începând cu luna ianuarie a anului 2020, Ministerul Sănătății a demarat o campanie de vaccinarea gratuită în cabinetele medicilor de familie la fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani. Astfel, peste două milioane de vaccinuri au fost administrate mai multor fetițe, deși campania nu a avut o vizibilitate foarte mare. Cum credeți că ar putea fi remediat acest „minus”, în ideea ca publicul-țintă să afle de aceste inițiative?

S.V.: În mod clar e nevoie de campanii de vaccinare vizibile, care să adreseze temerile și îngrijorările părinților. Problema specifică legată de vaccinul anti-HPV este accesul redus la informații despre vaccin și, pe lângă asta, chiar accesul la vaccin, în sine. Dacă despre vaccinul ROR auzim relativ des relatări în media, acest lucru nu se întâmplă în cazul vaccinului anti-HPV. Nu există campanii de informare ale Ministerului Sănătății. Fiind un vaccin opțional, se întâmplă ca nici medicii să nu informeze pacienții în acest sens.

Pe lângă aspectele legate de informare, accesibilitatea vaccinului e o altă problemă. Campania de vaccinare derulată de Ministerul Sănătății în ianuarie 2020 a vizat în primul rând vaccinarea pacientelor care se înscriseseră în prealabil pe o listă de așteptare, solicitând acest vaccin. Asta pentru că timp de mai mulți ani, vaccinul anti-HPV nu a fost disponibil, în mod gratuit, în România. O doză de vaccin anti-HPV costă aproximativ 650 de lei, iar pentru o imunizare completă e nevoie de trei doze. Deci, în lipsa asigurării stocului de către Ministerul Sănătății, persoane din anumite straturi sociale nu și-ar putea face vaccinul, chiar dacă ar fi informați despre eficiența lui.

R: Pot fi „endorserii” o soluție pentru promovarea unei astfel de campanii de vaccinare?

S.V.: Da, cred că pot fi o soluție. Ceea ce le lipsește campaniilor de informare pe tema vaccinării este focusarea pe statusul social de părinte al endorserilor. O temă recurentă în rândul celor sceptici cu privire la vaccinare este aceea că toți părinții vor binele copiilor lor. Deci prezentarea părinților care aleg să-și vaccineze copiii ca o modalitate de a-i proteja și de a le asigura binele, ca o practică socială prin care poți fi un părinte bun pentru copilul tău este ceea ce ar trebui să vedem în astfel de campanii.

R.: Ce părere aveți despre introducerea educației pentru sănătate în școli, având în vedere că tema dvs. de cercetare este una tangențială acestui subiect? Ce sfat le-ați da părinților care au rezerve în acest sens?

S.V.: Proiectul legislativ inițial, cel care a fost ulterior modificat, ar fi fost de un real folos societății noastre. Ar fi ajutat la destigmatizarea discuțiilor despre sănătate sexuală. Calificarea acestor subiecte ca fiind tabu este una dintre cauzele care îi împiedică pe oameni să caute informații esențiale despre propriul corp și să meargă la medic pentru consultații de rutină. Educația sexuală i-ar ajuta pe oameni să înțeleagă cât de importante sunt consimțământul și responsabilitatea ambilor parteneri vizavi de riscurile pentru sănătate și despre cum se pot proteja.

R.: Ce ne puteți povesti despre traseul dvs. de după finalizarea studiilor masterale? Care sunt cele mai importante proiecte la care lucrați în momentul de față?

S.V.: În prezent sunt doctorandă la Interdisciplinary School of Docotral Studies și studiez discursurile sceptice în raport cu știința. Este o continuare și o extindere a temei de cercetare pe care am abordat-o pentru disertația de masterat. Pentru lucrarea de doctorat studiez comparativ discursul anti-vaccin și discursul care neagă schimbările climatice. Deși, la nivelul simțului comun, cele două fenomene nu par a avea multe lucruri în comun, ele sunt produse social prin mecanisme foarte asemănătoare care evidențiază riscuri specifice post-modernității, creează incertitudini și slăbesc încredea în experți și în știință. De fapt, consecințele scepticismului față de știință sunt poate mai vizibile ca oricând în contextul crizei provocate de COVID-19.

R.: Un număr foarte mare de studenți, masteranzi aleg să își continue studiile în universități prestigioase din afara țării. Dumneavoastră, în schimb, ați ales, până în acest moment, doar spațiul românesc. Ce v-a motivat să vă aprofundați studiile la Universitatea din București. V-ați gândit și la posibilitatea de a studia în străinătate?

S.V.: Universitatea din București mi-a oferit de la început un mediu de studiu în interiorul căruia am putut participa la cursuri predate de profesori din străinătate și chiar posibilitatea de a fi îndrumată de aceștia în scrierea și publicarea unor articole științifice. Deci asta m-a motivat să-mi continui studiile la Universitatea din București.

Sunt interesată de posibilitatea de a studia în străinătate. În acest sens, urmez cursurile de la École doctorale francophone en sciences sociales, din cadrul Universității din București, având ca obiectiv obținerea unei burse de cotutelă în spațiul francofon.

R.: După părerea dvs., ce credeți că ar mai putea face Universitatea din București pentru a stimula excelența în domeniul cercetării?

S.V.: Acțiunile pe care Universitatea din București le întreprinde pentru a stimula excelența în cercetare sunt foarte utile pentru mine, ca tânăr cercetător. Mi-au oferit sprijin pentru a-mi aprofunda studiile și recunoaștere pentru rezultatele cercetării mele, ceea ce a contat foarte mult în configurarea parcursului meu academic. Deci continuarea și chiar intensificarea, în măsura în care este posibil, a unor acțiuni precum oferirea de premii și burse este esențială pentru a susține și a încuraja excelența în cercetare.