„Cum ar trebui să arate o așezare urbană sănătoasă?” Sau „la ce să ne așteptăm de la era realității virtuale?” Sunt doar două dintre întrebările la care încearcă să răspundă cele mai recente Blended Intensive Programmes – BIPs lansate de CIVIS în domeniile Orașe, teritorii și mobilități și Transformare digitală și tehnologică. Cursurile pe aceste teme la care încă mai puteți aplica sunt:
- Understanding causation in virtual reality
- European Private Law and modern technologies
- Overtourism in global cities. Impacts, challenges and solutions
- Healthy Urban Systems – HUS
- Connecting physical and virtual urban world using novel technologies
Înscrierile în campania de toamnă a BIPs sunt în toi, termenul limită pentru majoritatea dintre ele fiind 7 noiembrie 2023. Aplicațiile se depun pe platforma de mobilități CIVIS, accesibilă prin intermediul catalogului programelor, aici.
Fiind deschise studenților din toate cele 11 universități membre ale Alianței, locurile pentru un astfel de curs sunt, implicit, limitate. Pentru majoritatea programelor, selecția se face în baza CV-ului și a scrisorii de intenție. Așadar, candidații sunt sfătuiți să acorde o atenție deosebită acestor documente. De asemenea, un minim nivel B1 de limbă engleză este obligatoriu pentru toate BIPurile CIVIS, multe dintre ele solicitând și un document doveditor în acest sens.
Fiecare BIP este dezvoltat, organizat și predat de cadre didactice de la cel puțin trei universități membre CIVIS și combină predarea online cu 5 zile de mobilitate fizică într-una dintre țările de reședință ale universităților membre CIVIS. Acest format inovativ, care îmbină sesiunile online cu întâlnirile față în față, deschide drumul către noi oportunități de studiu internațional pentru studenții CIVIS. Perioada de mobilitate fizică este susținută financiar din fondurile CIVIS, cu condiția ca aplicantul să nu beneficieze în același timp de altă bursă Erasmus.
Construit în baza conceptului de excelență academică, acest tip de program răzbate granițele subiectelor, ciclurilor și domeniilor tradiționale de studiu, ceea ce garantează participanților o viziune nouă asupra temelor dezbătute.
Absolvirea unui BIP este recompensată cu 3-6 ECTS și menționată în pașaportul CIVIS al fiecărui participant.
CIVIS este o Alianță Universitară Europeană care reunește 11 universități: Aix-Marseille Université (Franța), Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena (Grecia), Universitatea din București (România), Université Libre de Bruxelles (Belgia), Universidad Autónoma de Madrid (Spania), Sapienza Università di Roma (Italia), Universitatea Stockholm (Suedia), Eberhard Karls Universität Tübingen (Germania), Universitatea din Glasgow (Marea Britanie), Universitatea Paris Lodron din Salzburg (Austria) și Universitatea din Lausanne (Elveția). Selectată de Comisia Europeană între primele 17 universități-pilot europene, Alianța CIVIS reunește aproximativ o jumătate de milion de studenți și peste 70.000 de membri ai personalului, inclusiv 37.400 de cadre universitare și cercetători.