fbpx

Oferta de Lifelong learning a UB -

Programe postuniversitare

Biblioteconomie și Știința Informării

Facultatea de Litere

site1

Programul pregăteşte specialişti în domeniul ştiinţelor informării și bibliotecari și a fost creat pentru a răspunde unor nevoi reale de pregătire a specialiştilor în domeniul organizării documentelor şi al diseminării informaţiilor. Programul îşi propune, de asemenea, înţelegerea relaţiei indisolubile dintre informaţie şi cunoaştere, aprofundarea problematicii complementarităţii surselor de informare în societatea contemporană, integrarea factorilor tehnologici în proiectare, organizarea şi exploatarea sistemelor de informare, stimularea gândirii critice, a nevoii de cercetare şi a dezvoltării formelor de cooperare ca elemente indispensabile în perfecţionarea specialiştilor în transferul de informaţii.

Programul este organizat în conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale, Capitolul IV, Secţiunea a II-a, Programe postuniversitare de formare şi dezvoltare continuă.

Absolvenţii programului postuniversitar Biblioteconomie și Știința informării vor putea activa fie ca specialişti în informarea documentară, fie ca experţi în transferul de informaţii, manageri de structuri şi sisteme infodocumentare, bibliotecari, bibliografi

Durată:

1 an / 2 semestre, 608 ore de activitate didactică, 60 de credite de studii transferabile (ECTS / SECT).

Contact:

Mai multe informaţii cu privire la programul postuniversitar Biblioteconomie și Știința informării regăsiţi pe pagina web a Facultăţii de Litere accesând acest link.

Abordări moderne în psihopedagogia specială

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Cursul are ca principal scop formarea / dezvoltarea unor competențe generale şi specifice în vederea utilizării strategiilor actuale din domeniul psihopedagogiei speciale, în proiectarea, organizarea, desfășurarea şi evaluarea activităților educaționale, precum și formarea unei viziuni profesionale care să pună în prim-plan valorificarea potențialului restant funcțional al elevilor cu deficiență şi valorile promovate de conceptul „educația pentru toți”. Prezentul program de formare urmărește să contribuie la optimizarea activității absolvenților de învățământ superior care doresc să lucreze cu copii cu cerințe educative speciale prin constituirea / dezvoltarea unor competențe specifice şi realizarea standardelor de performanță cerute.

Organizare: Programul se desfășoară modular, la sfârșit de săptămână, pentru a facilita prezența cursanților la toate activitățile de predare-învățare-evaluare. Cursanții vor avea acces la suporturile de curs necesare pentru fiecare curs inclus în planul de învățământ Metodele de învățare sunt adecvate domeniului și disciplinelor studiate , vizează centrarea pe student și valorizarea acestuia, fiind la nivelul noilor descoperiri, mai ales în ceea ce privește cunoașterea și operarea cu tehnologiile moderne de acces pentru copiii și adulții cu nevoi speciale; dintre aceste metode, remarcăm: prelegerea clasică, metodele participative și interactive, demonstrațiile practice, dezbaterea academică, argumentarea și contraargumentarea unei informații, învățarea tehnicilor compensator-recuperatorii și terapeutice, prezentările PowerPoint etc.

site2
  • definirea, clasificarea şi alegerea metodelor, tehnicilor şi procedeelor utilizate în intervenţia psihopedagogică;
  • utilizarea principiilor de bază în verderea elaborării programelor de intervenţie personalizată, a adaptării curriculare pentru copiii cu CES în funcţie de nevoile şi particularităţile acestora;
  • elaborarea unor modalităţi de intervenţie în vederea recuperării persoanelor cu CES prin aplicarea adecvată a principiilor şi metodelor consacrate în domeniu;
  • definirea, clasificarea și selecția strategiilor conținuturilor și mijloacelor de proiectare și implementare curriculară, de reabilitare și compensare a persoanelor cu CES;
  • clasificarea şi descrierea diferitelor forme de şcolarizare a copiilor cu CES, în vederea elaborării şi interpretării planului de integrare socială a persoanelor cu nevoi speciale pe baza terminologiei, metodelor şi paradigmelor specifice;
  • identificarea noilor orientări metodologice în domeniul recuperării, educării şi integrării socioprofesionale a persoanelor cu CES.

Beneficiari: Acest program se adresează tuturor absolvenților de învățământ superior (studii universitare), care doresc să desfășoare activități cu copii cu dizabilități.

Durată:

1 an / 2 semestre, 608 ore de activitate didactică, 60 de credite de studii transferabile (ECTS / SECT).

Contact:

Mai multe informaţii cu privire la programul postuniversitar Abordări moderne în psihopedagogia specială regăsiţi pe pagina web a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei accesând acest link.

Leadership şi competenţe manageriale

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

site3

Programul postuniversitar „Leadership și competențe manageriale” are ca obiectiv central formarea unui set de competențe de conducere.

Pentru psihologi, cursul conferă credite profesionale – prin sistemul de formare avizat de Colegiul Psihologilor din România.

Organizare: Cursanții vor lucra pe platforma online și vor accesa, cu parolă, modulele de curs. Aceste module includ teorii relevante în domeniu, aplicații – spețe practice, exerciții, teste de cunoștințe. Platforma de e-learning a Universității Naționale de Apărare „Carol I” permite cursanților să acceseze și să parcurgă materialele în ritmul propriu, de oriunde din țară și din lume. Astfel, cursanții își pot organiza activitatea după propriul program. La finalul unităților de învățare se va completa un test-grilă. Modulele de curs se pot accesa pe parcursul a trei luni, fiind eșalonate lunar. Organizarea prelegerilor se va face în weekend, după un program stabilit de traineri cu consultarea cursanților.

Competențele formate vizează: configurarea profilului psihologic pentru personalul sau candidații care urmează a ocupa funcții de conducere, descoperirea resurselor personale pentru dezvoltarea procesului de conducere, adaptarea stilului de conducere în funcție de context, abilități cognitive, atitudinale, comportamentale în activitatea de conducere, identificarea caracteristicilor psihologice ale liderului de succes, gestionarea riscului și crizelor, identificarea caracteristicilor leadership-ului toxic, profilul conducerii etice, utilizarea mecanismelor psihologiei conducerii în vederea creșterii eficienței organizaționale, conducerea activității de psihologie.

Absolvenții vor putea ocupa funcții, inclusiv de conducere, conform competențelor dobândite, în structurile menționate mai sus și își pot îmbunătăți eficiența profesională necesară conducerii sau sprijinirii actului de conducere/comandă în organizații/firme/instituții civile și militare, care operează pe teritoriul național sau în mediul internațional.

Psihologii vor putea furniza, conform competențelor dobândite și atestatului eliberat de Colegiul Psihologilor din România, servicii psihologice și vor putea ocupa funcții, inclusiv de conducere în: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Ministerul Justiției, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Transporturilor, Administrația Națională a Penitenciarelor din România, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Pază și Protecție, Ministerul Economiei, precum și în alte structuri ale administrației centrale și locale, organizații, companii și firme private, institute, clinici și centre de profil, cabinete individuale de psihologie.

Beneficiari: persoane angajate în funcții de conducere și candidați pentru funcții de conducere, psihologi; persoane interesate de îmbogățirea cunoștințelor și abilităților în aria de leadership și competențe manageriale.

Durată:

310 ore de activitate didactică, 31 de credite de studii transferabile (ECTS / SECT).

Contact:

Mai multe informaţii cu privire la programul postuniversitar Leadership şi competenţe manageriale regăsiţi pe pagina web a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei accesând acest link.

Psihologie aplicată în diplomație și relații internaționale

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Programul postuniversitar „Psihologie aplicată în diplomație și relații internaționale” are ca obiectiv central formarea unui set de competențe în psihologie diplomatică și în relații internaționale.

Pentru psihologi, cursul conferă credite profesionale prin sistemul de formare avizat de Colegiul Psihologilor din România.

Organizare: Cursanții vor lucra pe platforma online și vor accesa, cu parolă, modulele de curs. Aceste module cuprind teorii relevante în domeniu, aplicații – spețe practice, exerciții, teste de cunoștințe. Platforma de e-learning a Universității Naționale de Apărare „Carol I” permite cursanților să acceseze și să parcurgă materialele în ritmul propriu, de oriunde din țară și din lume. Astfel, cursanții își pot organiza activitatea după propriul program. La finalul unităților de învățare se va completa un test grilă. Modulele de curs se pot accesa pe parcursul a trei luni, fiind eșalonate lunar. Organizarea prelegerilor se va face în weekend, după un program stabilit de traineri cu consultarea cursanților.

site4

Competențele formate vizează: utilizarea metodelor psihologiei în mediul diplomatic, în relații naționale și internaționale; evaluarea critică a situațiilor problematice; managementul eficient al proceselor psihice în mediul diplomatic; gestionarea adecvată a vulnerabilităților mediului diplomatic/internațional; abordarea psihologică a comunicării în relațiile diplomatice/internaționale; conducerea activității de psihologie; competențe transversale relaționate cu domeniul diplomației/relațiilor internaționale.

Absolvenții vor putea ocupa funcții, inclusiv de conducere, conform competențelor dobândite în structurile menționate mai sus și își pot îmbunătăți eficiența profesională necesară lucrului în mediul internațional (UE, NATO, OSCE, ONU, teatre de operații militare, companii multinaționale, firme de recrutare internațională, structuri de management al resurselor umane etc.).

Psihologii vor putea furniza servicii psihologice de consultanță și vor putea ocupa funcții, inclusiv de conducere în: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor din România, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Pază și Protecție, Ministerul Economiei, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Transporturilor, precum și în alte structuri ale administrației centrale și locale, organizații, companii și firme private, institute, clinici și centre de profil, cabinete individuale de psihologie.

Beneficiari sunt persoane angajate în instituții ce presupun activități diplomatice și relații internaționale, psihologi; persoane interesate de îmbogățirea cunoștințelor și abilităților în psihologia diplomatică, în diplomație și în relații internaționale.

Durată:

550 de ore de activitate didactică, 22 de credite de studii transferabile (ECTS / SECT).

Contact:

Mai multe informaţii cu privire la programul postuniversitar Psihologie aplicată în diplomație și relații internaționale regăsiţi pe pagina web a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei accesând acest link.

Analiza teoretică a reglementărilor cuprinse în codul administrativ

Facultatea de Drept

site5

Scopul programelor de studii postuniversitare îl reprezintă depăşirea dificultăţilor de ordin teoretic şi practic, inerente în condiţiile apariţiei noilor coduri fundamentale ale României. Cursurile urmăresc înţelegerea noilor reglementări cuprinse în noile codificări normative (Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal, Codul de procedură penală, Codul administrativ, precum și alte codificări ulterioare), precum și clarificarea problemelor de practică juridică şi judiciară ce ar putea decurge din aplicarea acestora.

Organizare: Cursurile se vor organiza, de regulă, în regim modular. Organizarea și programarea fiecărui modul se vor realiza conform precizărilor din fișa fiecărei discipline. Cursurile vor cuprinde disciplinele din planul de învăţământ, iar numărul de credite este cel prevăzut în planul de învăţământ. Cursurile vor avea un caracter interactiv. Se vor aborda cu precădere aspecte de ordin practic, generate de problemele concrete pe care noile reglementări le creează sau se preconizează că le vor crea în activitatea practicienilor dreptului. Absolvirea cursurilor presupune susținerea de examene de absolvire pentru fiecare disciplină din planul de învățământ și unui examen de certificare a competenţelor profesionale asimilate de cursanţi pe parcursul programului. Examenele vor fi organizate conform fișelor de disciplină. Evaluarea se va face prin acordarea de note.

Programele postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă organizate de Facultatea de Drept a Universității din București se desfășoară în conformitate cu dispoziţiile art. 173 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 și cu Metodologia-cadru de organizare şi înregistrare a programelor postuniversitare de către instituţiile de învăţământ superior, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.750/2019, cu modificările ulterioare.

  • Identificarea surselor de informare în domeniul administrației publice (legislaţia, doctrina şi jurisprudenţa), aplicabile la o problemă de drept, inclusiv utilizarea bazelor de date juridice;
  • Explicarea și interpretarea surselor de informare din domeniul administrației publice (legislaţia, doctrina şi jurisprudenţa), referitoare la o problemă de drept concretă;
  • Selectarea informaţiilor juridice necesare pentru rezolvarea unei probleme concrete;
  • Evaluarea critică a textelor din legislaţie, doctrină şi jurisprudenţă, referitoare la o problemă de drept din domeniul administrației publice.
  • Redactarea de clauze specifice contractelor administrative, precum și de cereri și acte juridice adresate instanțelor judecătorești și asigurarea asistenței pe parcursul etapelor procedurale ale unui litigiu de drept administrativ

Acest program este destinat tuturor categoriilor de practicieni ai dreptului: judecători, procurori, avocaţi, consilieri juridici, notari publici, executori judecătoreşti etc.

Durată:

188 de ore de activitate didactică (16 săptămâni de activitate didactică), 18 de credite de studii transferabile (ECTS / SECT).

Contact:

Mai multe informaţii cu privire la programul postuniversitar Analiza teoretică a reglementărilor cuprinse în codul administrativ regăsiţi pe pagina web a Facultăţii de Drept, accesând acest link.

Bazele sistemelor informaționale geografice

Facultatea de Geografie

Programul de studii va dezvolta competențe în domeniul sistemelor informaționale geografice și a sistemelor de calcul prin dezvoltarea capacităților de analiză, interogare și afișare a site-urilor de date complexe. De asemenea, urmărește dezvoltarea abilităților de coordonare și colaborare în vederea dezvoltării proiectelor complexe de comunicare a rezultatelor cercetării și realizării unor astfel de proiecte. Sistemele informaţionale geografice au o largă adresabilitate în diferite sectoare ale economiei, fiind necesară realizarea unei pregătiri complexe şi actualizate ancorate la realităţile pieţii muncii şi la tendinţele actuale, constând din competenţe geografice de gestionare a informaţiilor şi datelor teritoriale.

Centrul de greutate se va muta de la domeniul informativ la cel formativ, aplicativ şi mai ales practic, având în vedere permanent comanda socială şi cerinţele beneficiarilor.

site6
  • Expertiză în gama relativ diversă de specializari de interes general actual ale sistemelor informaționale geografice.
  • Crearea competențelor necesare elaborării de concepte, proiectării şi/sau utilizării de sisteme informatice complexe, care proceseseză volume mari de date eterogene, cu capacitatea de a integra şi exploata teorii şi metode multi şi interdisciplinare pentru extragerea informaţiei, reprezentarea conţinutului datelor și formalizarea cunoştinţelor.
  • Capacitatea de a proiecta și de a implementa baze de date și aplicații ale acestora folosind limbaje și interfețe specifice, pentru diferite sisteme de gestiune a bazelor de date, platforme de calcul și categorii de aplicații; dintre acestea, aplicațiile de baze de date distribuite și depozitele de date reprezintă elemente importante din cadrul acestui program de master
  • Crearea abilităţilor de a aplica cunoştinţele generale şi specifice privind atributele de structură, funcţionare şi proiectare pentru sisteme şi tehnologii multimedia; posibilitatea de a evalua pe baza criteriilor de performanţă însuşite un anumit tip de sistem şi maniera in care acesta poate fi utilizat într-o configuraţie care integrează tehnologii de comunicaţie multimedia.
  • Aprofundarea conceptelor, a modului de abordare şi a cerinţelor impuse de lucrul într-o platformă online cu suport electronic; crearea capacităţilor de proiectare şi operare cu o multitudine de tipuri de sisteme, atât din punctul de vedere al concepției acestora, cât şi din cel al utilizării lor.
Durată:

110 ore de activitate didactică (6 luni de activitate didactică), 11 de credite de studii transferabile (ECTS / SECT).

Contact:

Mai multe informaţii cu privire la programul postuniversitar Bazele sistemelor informationale geografice regăsiţi pe pagina web a Facultăţii de Geografie, la următorul link.

Sisteme informaționale geografice avansate

Facultatea de Geografie

site7

Programul de studii va dezvolta competențe în domeniul sistemelor informaționale geografice și a sistemelor de calcul prin dezvoltarea capacităților de analiză, interogare și afișare a site-urilor de date complexe. De asemenea, urmărește dezvoltarea abilităților de coordonare și colaborare în vederea dezvoltării proiectelor complexe de comunicare a rezultatelor cercetării și realizării unor astfel de proiecte. Sistemele informaţionale geografice au o largă adresabilitate în diferite sectoare ale economiei, fiind necesară realizarea unei pregătiri complexe şi actualizate ancorate la realităţile pieţii muncii şi la tendinţele actuale, constând din competenţe geografice de gestionare a informaţiilor şi datelor teritoriale.

Centrul de greutate se va muta de la domeniul informativ la cel formativ, aplicativ şi mai ales practic, având în vedere permanent comanda socială şi cerinţele beneficiarilor.

  • Expertiză în gama relativ diversă de specializari de interes general actual ale sistemelor informaționale geografice.
  • Crearea competențelor necesare elaborării de concepte, proiectării şi/sau utilizării de sisteme informatice complexe, care proceseseză volume mari de date eterogene, cu capacitatea de a integra şi exploata teorii şi metode multi şi interdisciplinare pentru extragerea informaţiei, reprezentarea conţinutului datelor și formalizarea cunoştinţelor
  • Capacitatea de a proiecta și de a implementa baze de date și aplicații ale acestora folosind limbaje și interfețe specifice, pentru diferite sisteme de gestiune a bazelor de date, platforme de calcul și categorii de aplicații; dintre acestea, aplicațiile de baze de date distribuite și depozitele de date reprezintă elemente importante din cadrul acestui program de master
  • Crearea abilităţilor de a aplica cunoştinţele generale şi specifice privind atributele de structură, funcţionare şi proiectare pentru sisteme şi tehnologii multimedia; posibilitatea de a evalua pe baza criteriilor de performanţă însuşite un anumit tip de sistem şi maniera în care acesta poate fi utilizat într-o configuraţie care integrează tehnologii de comunicaţie multimedia.
  • Aprofundarea conceptelor, a modului de abordare şi a cerinţelor impuse de lucrul într-o platformă online cu suport electronic; crearea capacităţilor de proiectare şi operare cu o multitudine de tipuri de sisteme, atât din punctul de vedere al concepției acestora, cât şi din cel al utilizării lor.
Durată:

110 ore de activitate didactică (6 luni de activitate didactică), 11 de credite de studii transferabile (ECTS / SECT).

Contact:

Mai multe informaţii cu privire la programul postuniversitar Sisteme informationale geografice avansate regăsiţi pe pagina web a Facultăţii de Geografie, la următorul link.

NOUTĂȚI

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services