This user has not added any information to their profile yet.
Dragos Jipa este lector universitar la Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, doctor în Istorie și civilizații (în 2012) al École des hautes études en sciences sociales, Paris (în cotutelă cu Universitatea din București). Între 2006 și 2009 a fost bursier al Agence universitaire de la Francophonie iar în 2017-2018 a fost bursier al New Europe College, București. Pe lângă monografia rezultată din teza de doctorat, a publicat articole și studii în reviste științifice și volume colective, atât în România cât și în străinătate (Franța, Olanda, Grecia, Canada, etc.).
Este membru al Centrului Regional Francofon de Studii Avansate în Științe Sociale (CEREFREA), unde se ocupă, din 2010, de coordonarea programului de studii al Școlii doctorale francofone de științe sociale. În această calitate a organizat numeroase conferințe, ateliere, școli de vară în România, Bulgaria, Rep. Moldova, în parteneriat cu École des hautes études en sciences sociales de la Paris, Universitatea din Bordeaux, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea Laval, Universitatea din Sofia, etc.
Publicații recente
„Vizita lui Michel Foucault la Universitatea din București, în 1966”, Observator cultural, Nr. 1215, 10-16 iulie 2024, p. 14-15.
„De la diplomatie par l'enseignement à la diplomatie culturelle: la Mission universitaire française en Roumanie (1919-1948)”, François Chaubet, Charlotte Faucher, Laurent Martin, Nicolas Peyre (dir.), Histoire(s) de la diplomatie culturelle française: du rayonnement à l'influence, Ed. de l'Attribut, 2024, p. 323-338.
„Începuturile sovietizării filologiei la Universitatea din București. Limbile și literaturile străine în anul universitar 1948-1949”, Arhivele Totalitarismului, INST, 3-4/2022 [2023], p. 81-94.
„Francophonie et sciences sociales en Roumanie post-communiste. Convergences et recompositions autour de l’École doctorale régionale de Bucarest (1994-2007)”, Relations internationales, PUF, 1/2022, p. 51-66.
„Cum se evalua un doctorat la Sorbona în 1899? Rapoartele de la susținerea tezelor lui Pompiliu Eliade”, Historia Universitatis Iassiensis, Ed. Univ. "Al. I. Cuza", Iași, 11/2020 [2021], p. 9-34.
„Les débuts hésitants de la soviétisation de la littérature française à l’Université de Bucarest. Les programmes analytiques comme instrument de contrôle”, Plural. Istorie, Cultură, Societate, Univ. Pedagogică de Stat din Chișinău, 1/2021, p. 158-179.
„Quelle littérature pour l’évaluation des professeurs de français dans la Roumanie communiste ? Canon scolaire, savoirs disciplinaires et interactions institutionnelles”, Interlitteraria, 1/ 2020, p. 154-169.
„The Making of the French Influence: Pompiliu Eliade and the Production of Historical Knowledge between France and Romania in the late 19th century” in Iakovos Michailidis, Giorgos Antoniou (eds) Institution Building and Research under Foreign Domination. Europe and the Black Sea Region (early 19th – early 20th centuries), Epikentro, Thessaloniki, 2019, p. 105-122.
„The Transnational Construction of National Pantheons: The Case of the Illustrated Monographic Series at the End of the Nineteenth Century in Great Britain and France” in Dagmar Vandebosch, Theo D’haen (eds), Literary Transnationlism(s), Brill, Leiden, 2018, p. 121-131.
„Le directeur de collection comme ‘auteur’. Jean-Jules Jusserand et ‘Les Grands Ecrivains Français’ (1887-1913)”, Mémoires du livre/Studies in Book Culture, Groupe de recherches et d’études sur le livre au Québec, 1/2015.
Monografie
La canonisation littéraire et l’avènement de la culture de masse. La collection « Les Grands Ecrivains Français » (1887-1913), Frankfurt, Peter Lang, 2016. ISBN: 978-3-631-69655-2.