Membrii proiectului GeoAlliance au efectuat o vizită tehnică pe șantierele viitoarelor stații de metrou Tokyo și Gara Băneasa din cadrul Secțiunii SUD a Magistralei 6 de metrou, un proiect strategic care va îmbunătăți mobilitatea urbană și va contribui la transformarea Bucureștiului într-un oraș inteligent modern și sustenabil. Această oportunitate a permis specialiștilor în geologie și geofizică să observe îndeaproape aplicarea soluțiilor de construcție pentru dezvoltarea infrastructurii subterane a Capitalei și să efectueze un test demonstrativ cu aparatură geofizică din categoria tehnicilor geoelectrice.
Întâlnirea a început cu instructajul de protecție a muncii și a mediului, necesar pentru accesul echipei GeoAlliance pe un șantier al M6, unde au fost prezentate regulile de siguranță, echipamentele de protecție obligatorii și măsurile specifice de prevenire a riscurilor în zona de lucru.
În cadrul vizitei, echipa GeoAlliance și reprezentanții Asocierii Alsim Alarko – Makyol, constructorul desemnat pentru derularea contractului de proiectare și execuție lucrări având ca obiect „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni). Proiectare și execuție structură de rezistență stații, galerii și tuneluri. Lotul 1. – 1 Mai-Tokyo”, au discutat despre impactul studiilor geologice și geofizice asupra siguranței și durabilității tunelurilor de metrou în contextul geologic local.
Integrarea studiilor geofizice de înaltă precizie în planificarea și execuția lucrărilor de infrastructură poate duce la creșterea rezilienței infrastructurii subterane și la optimizarea costurilor de construcție. Aceste investigații sunt esențiale pentru identificarea rocilor care urmează a fi excavate, detectarea eventualelor formațiuni instabile și prevenirea riscurilor geotehnice, asigurând astfel o execuție optimă a proiectului. Bucureștiul este situat într-o zonă cu risc seismic ridicat și are un substrat geologic complex, astfel că echipa de implementare a proiectului de construcție a utilizat tehnologii avansate de investigare și de excavare pentru a garanta siguranța lucrărilor subterane.
Specialiștii Asocierii Alsim Alarko aflați la întâlnire au prezentat membrilor proiectului GeoAlliance măsurile de protecție a mediului implementate în cele două locații vizitate. De asemenea, au oferit detalii tehnice privind metodologia de execuție a forajelor, provocările geotehnice întâlnite și adâncimile maxime de excavare, subliniind importanța soluțiilor adoptate pentru asigurarea siguranței și sustenabilității proiectului.
Prin dezvoltarea Magistralei 6, care va conecta Gara de Nord cu Aeroportul Henri Coandă, Bucureștiul face un pas important către un sistem de transport public eficient și interconectat, reducând aglomerația rutieră și impactul asupra mediului.
Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai–Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă” este unul de utilitate publică și de interes național, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările și completările ulterioare, prin care se asigură nevoile de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea rețelei de transport transeuropean.
Proiectul “Driving Sustainable Urban Futures: A Romanian-Norwegian Innovation Geophysical Alliance for Green Transition and SMART City Development” este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismul financiar EEA Grants Romania 2014-2021, în cadrul Programului Dezvoltarea IMM-urilor din România. Număr grant: 2024/395080. Proiectul este un demers colaborativ al Universității din București – Facultatea de Geologie și Geofizică și Pre Stack Solutions – Geo AS (PSS-GEO AS) (http://www.pss-geo.com).