Ești #licean în an terminal? Participă online la „Școala Altfel UB”, un program organizat de Universitatea din București, prin DCOC

Ești #licean în an terminal? Participă online la „Școala Altfel UB”, un program organizat de Universitatea din București, prin DCOC

Universitatea din București, prin Departamentul de Consiliere și Orientare în Carieră (DCOC), vine în întâmpinarea nevoii de informare corectă și coerentă și de suport a elevilor din ani terminali din București și din țară, prin organizarea Școlii Altfel UB.

Programul, adaptat acestei perioade, constă în sesiuni de prezentare / informare și vizite organizate în campusuri și facultăți ale UB. Astfel, formatul evenimentelor derulate în cadrul proiectului va fi exclusiv online, păstrând în acest mod toate normele de siguranță necesare contextului actual și menținând calitatea educației, prin susținerea unei alegeri informate a traseului educațional și a carierei potrivite.

Programul evenimentelor din cadrul ediției din 2021 a Școlii Altfel

Primele două sesiuni online, deschise pentru peste 200 de elevi, consilieri școlari și profesori de liceu, vor avea loc în perioada 23-24 februarie 2021, începând cu ora 15:00. În cadrul celor două reuniuni, se va face o scurtă prezentare a Universității din București, urmată de cea a serviciilor oferite de Departamentul de Consiliere și Orientare pentru Carieră, susținută de unul dintre psihologii DCOC. În partea a doua a întâlnirilor, vor avea loc prezentări ale facultăților, iar la final va exista o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri.

Pentru prima zi, marți, 23 februarie 2021, organizatorii au programat întâlniri cu reprezentanții următoarelor facultăți: Drept, Geografie, Litere, precum și Limbi și Literaturi Străine. De asemenea, la eveniment vor fi prezenți și reprezentanți ai Asociației Studenților de la Geografie (ASG-UB), European Law Students’ Association (ELSA) și ai Asociației Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (ASLS).

Miercuri, 24 februarie 2021, liceenii din clasele a XII-a vor interacționa cu reprezentanți ai Facultății de Istorie, Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Facultății de Științe Politice, precum și cu membri ai Asociației Studenților la Sociologie și Asistență Socială (ASSAS) și ai Asociației Studenților în Științe Politice.

Participanții se pot înscrie ulterior la sesiuni de consiliere individuală

În programul Școala Altfel UB sunt implicate licee și colegii naționale din București și din țară, pe de o parte și facultăți, asociații studențești și departamente ale Universității din București, pe de altă parte, care lucrează împreună pentru a facilita accesul la informație și pentru oferirea unor informații complete și corecte.

În cadrul sesiunilor online din cadrul proiectului, elevii vor participa la prezentări și vor discuta direct cu consilierii DCOC, cu invitați studenți (reprezentanți ai asociaților reprezentative) și cadre didactice din facultățile de interes. Participanții vor primi materiale digitale suport (pliante și video de prezentare), cu implicarea Direcției Comunicare și Relații Publice a UB. Cei care doresc se pot înscrie ulterior la sesiuni de consiliere individuală, cu consilierii DCOC.

Consilierii din mediul preuniversitar sau reprezentanții liceelor și colegiilor naționale pot solicita Departamentului de Consiliere și Orientare pentru Carieră organizarea  unor sesiuni de informare viitoare, în beneficiul viitorilor candidați la admitere, la adresa de e-mail contact@dcoc.unibuc.ro.

Mai multe informații despre programul ediției din anul 2021 a Școlii Altfel UB, precum și despre modalitatea de participare la evenimente vor fi disponibile aici.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services