Marți, 16 aprilie 2019, Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB), în colaborare cu Facultatea de Chimie, organizează evenimentul „Întrebări și răspunsuri despre proiecte de cercetare ERC (European Research Council – Consiliul European de Cercetare)”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 09:30 în Sala „Constantin Stoicescu” a Palatului Facultății de Drept (Bd. M. Kogălniceanu, nr. 36-46).
Conferința o are ca invitată pe coordonatoarea panelului Chimie din cadrul Consiliului European de Cercetare, dr. Alina-Maria Tomoiaga, care va prezenta proiectele de tip starting, consolidator, advanced și va stabili un dialog cu comunitatea academică a Universității din București, în vederea încurajării participării tinerilor cercetători la competițiile de proiecte de cercetare organizate la nivel european.
Pentru aproximativ două ore, dr. Tomoiaga va răspunde întrebărilor și curiozităților cercetătorilor din toate domeniile privind modalitatea de pregătire a granturilor, filosofia pe care se bazează acest tip de granturi, precum și despre cum pot fi valorificate rezultatele cercetătorilor.