This user has not added any information to their profile yet.
Marin Vlada cadru didactic universitar la Universitatea din București
- A absolvit și susținut doctoratul la Facultatea de Matematică și Informatică din București (Mate-Info 1978).
- Inițial, după absolvirea celor 5 ani de facultate, a lucrat 4 ani ca programator la CINOR (Centrul de Informatică și organizare al Municipiului București), apoi, timp de 10 ani, a activat ca cercetător/programator la Centrul de Calcul al Universității din București (CCUB), înființat de acad. Gr. C. Moisil.
- Din anul 2016 este membru titular CRIFST (Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii), Academia Română.
- Are activităti și rezultate în demeniile: E-Learning, Inteligența artificială, Grafică pe calculator, Realitate Virtuală, Tehnologii Web.
- Are biografia inclusă în “2000 Outstanding intellectuals of the 21st century, first ed.”, Cambridge și în “Enciclopedia Personalităţilor din România”.
- În anul 2003 a fondat proiectul de e-Learning CNIV (Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual) – „Noi tehnologii în educaţie cercetare” , iar în anul 2006, proiectul internațional de e-Learning ICVL (The International Conference on Virtual Learning ) – „New Technologies in Education and Research”. Aceste proiecte de educație și cercetare, cu tradiție la Universitatea din București, care se desfășoară și în prezent, au fost premiate la nivel național.
- În anul 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri a României, lansează proiectul național ROINFO 2018-2020 "Romanian Informatics",
“60 DE ANI DE INFORMATICĂ ROMÂNEASCĂ” privind "Istoria informaticii românești. Apariție, dezvoltare și impact. Oameni, instituții, concepte, teorii și tehnologii" (http://www.c3.cniv.ro/?q=2018/ro-info, http://c3.cniv.ro/?q=2018/iir) - Primele rezultate, http://www.c3.cniv.ro/?q=2019/roinfo-2019
• Volumul I: Computing – Contextul internațional, 2019
• Volumul II: Computing – Contextul național, 2019
• Volumul III: Computing – Apariție și dezvoltare, 2019
• Volumul IV: Computing – Dezvoltare și impact, 2020
INFORMAȚIIE-mail: vlada[at]fmi.unibuc.ro, marin.vlada[at]g.unibuc.ro, marinvlada[at]gmail.com, marinvlada[at]yahoo.com Proiecte: http://c3.cniv.ro, http://c3.icvl.eu |
DOMENII DE COMPETENŢĂComputer Graphics & Virtual Reality (software algorithms, object modeling, fractals) Artificial Intelligence (logic programming, knowledge based systems, deductive databases, information and knowledge processing) Web Programming and Web Technologies (HTML, JavaScript, XML, SVG) |
CURSURI / TUTORIALE
Grafică pe calculator, Geometrie computaţională, Sisteme de prelucrări grafice, Inteligenţa artificială, Programare logică, Programare declarativă, Sisteme de operare, Arhitectura calculatoarelor, Tehnici de programare, Programare procedurală, Programarea calculatoarelor, Programare Web, Birotică şi tehnici multimedia, Metodica predării informaticii, Tehnici e-comunicare, Informatică, Analiza şi prelucrarea datelor experimentale, Tehnologii e-Learning, Medii virtuale, Statistică matematică și Informatică.
Welcome to Your Classroom!
|
© Google 2012: A New World for Learning – http://www.google.com/edu |
© Google 2011 – Robert Wilhelm Bunsen: Chemist and Inventor |
© Google 2011 – Thomas Alva Edison: American inventor, scientistRead more: http://mvlada.blogspot.com Ref.: GOOGLE |
Cărți, monografii, cursuri online, editor, articoleCărți, monografii, cursuri online, editor – http://prof.unibuc.ro/book |
PROIECTE & CERCETAREProiectul ICVL (New Technologies in Education and Research) – http://c3.icvl.eu |
Grigore C. Moisil (1906-1973), fondatorul informaticii românești, Computer Pioneer Award of IEEE: „Informatica restabileşte nu numai unitatea matematicilor pure şi a celor aplicate, a tehnicii concrete şi a matematicilor abstracte, dar şi cea a ştiinţelor naturii, ale omului şi ale societăţii. Reabilitează conceptele de abstract şi de formal şi împacă arta cu ştiinţa, nu numai în sufletul omului de ştiinţă, unde erau întotdeauna împăcate, ci şi în filosofarea lor.” , https://www.computer.org/web/awards/pioneer-grigore-moisil, http://c3.icvl.eu/2018/gr-c-moisil
Dr. Ștefan Odobleja (1902-1978, fondatorul ciberneticii generalizate, precursor al Ciberneticii și al Inteligenței artificiale: „Noi nu vedem cu ochii, ci cu mintea. Dacă mintea e goală, ochii privesc fără să vadă”. Imaginea alăturată - descrisă de dr. Ștefan Odobleja prezintă cele 9 legi universale formulate de acesta - în anul 1938, înainte de N. Wiener (1948), W. Rose Asley (1951), A. Ducrocq (1965), P. Postelnicu (1945), Jose Blasco Llopis (1977) - https://mvlada.blogspot.com/2018/05/stefan-odobleja-precursor-al.html
Albert Einstein (1879-1955): „Calculatoarele sunt incredibil de rapide, precise şi neinteligente. Fiinţele umane sunt incredibil de lente, inexacte şi inteligente. Împreună, puterea lor depăşeşte orice imaginabilă limită.”
Grigore C. Moisil (1906-1973): „Învăţând matematică, înveţi să gândeşti”. „Foarte curând oamenii se vor împărţi în două categorii: oameni bătrâni şi oameni care ştiu să lucreze la calculator”. „Explozivul cel mai puternic nu este toluenul, nici bomba atomică, ci ideea omenească”.
Matematica și CalculatorulCalculatorul – mijloc de formare a unei noi viziuni asupra educaţiei, cercetării şi inovării. Dacă Matematica nu ar fi fost “nimic nu ar fi fost”: nici zero şi nici fizica, chimia sau arhitectura, nici roata şi nici calculatorul, nici tiparul şi nici telefonul, nici Informatica şi nici Cibernetica. Dar, faţă de toate aceste entităţi materiale inventate de om, şi faţă de universul cunoştinţelor acumulate, Cunoaşterea îl ajută pe om să gândească toată viaţa, să creeze şi să-şi imagineze, să iubească natura şi pe semenii săi, să fie emotiv şi curajos, să fie consecvent şi ordonat, să viseze şi să fie fericit. (M.V., 31.01.2010); „Thinking is evolution of learning over time” M.V., 2014 ; |
SchimbăriSe schimbă lumea, se schimbă mintea noastră, mintea copiilor noştri se schimbă şi ea, se schimbă ştiinţele, teoriile, metodele şi tehnicile de investigare, educaţia noastră se schimbă mereu, profesiile şi locurile de muncă ale oamenilor sunt într-o continuă schimbare, se schimbă mentalităţi, religii şi filosofii, se schimbă mijloacele de transport şi de comunicaţii, se schimbă infrastructura şi natura, se schimbă OMUL. E bine sau e rău? (M.V. – 2011, Math GP). |
Înțelegerea evoluției conceptelor și teoriilor din toate domeniile și științele, înțelegerea istoriei domeniilor și științelor, consolidează tezaurul cunoașterii universale și ajută la dezvoltarea lor. M. Vlada 2019 (http://www.c3.cniv.ro/?q=2019/roinfo-2019)