În perioada 18-19 iulie 2024, studenții, masteranzii, doctoranzii și tinerii cercetători ai Universității din București sunt invitați la cea de-a șasea ediție a European Digital Youth Summit (EDYS24), organizată de Asociația GEYC, sub Înaltul Patronaj al Parlamentului European. EDYS24 își propune să aprofundeze discuțiile despre participarea tinerilor, prin activarea și încurajarea colaborării cu părțile interesate din comunitățile lor pe trei dimensiuni: verde, socială și digitală.
Astfel, timp de două zile, summitul va reuni la București tineri și lucrători de tineret din peste 15 țări, inclusiv din România, care vor discuta despre participarea generațiilor tinere pentru un prezent și un viitor mai ecologic, „mai” digital și mai incluziv.
Limba oficială a evenimentului este engleza.
Tinerii cu vârste de până la 35 de ani interesați să participe la summit se pot înscrie aici.
În prima zi a evenimentului, joi, 18 iulie 2024, EDYS24 va debuta cu trei vizite tematice, pe cele trei direcții menționate anterior. Mai multe detalii pot fi consultate aici.
Evenimentul principal va avea loc vineri, 19 iulie 2024, la ARCUB Gabroveni (Strada Lipscani, nr. 84-90, Sector 3), și își va atinge obiectivele printr-un panel cu invitați care vor reflecta asupra provocărilor și eforturilor actuale în ceea ce privește cele trei direcții principale: digitalizare, mediu și coeziune socială. Profilul invitaților poate fi consultat aici. De asemenea, organizatorii au pregătit trei ateliere paralele ce își propun să inspire, să împuternicească și să conecteze tineri, educatori, lucrători de tineret și alți stakeholderi. Descrierile celor trei ateliere pot fi consultate aici.
„EDYS24 creează un spațiu creativ de reflecție și învățare cross-sectorială și intergenerațională asupra participării tinerilor. Nu ne propunem să discutăm despre viitor, fără să facem un prim pas spre acțiune, pentru un prezent în care tinerii au oportunitatea și capacitatea de a co-crea soluții sustenabile, digitale și incluzive la provocările actuale”, a subliniat Diana Ioniță, manager de proiect.
În anul 2010, GEYC a început ca una dintre primele comunități digitale din Europa, iar acum numără peste 5000 membri în România: tineri, lucrători de tineret și profesori. Obiectivul său este de a genera o schimbare prin valorificarea pe deplin a noilor tehnologii, explorarea noilor culturi și transformarea activă a ideilor în acțiuni. În ultimii nouă ani, GEYC a lucrat împreună cu peste 100 de licee din România, peste 200 de organizații de tineret din Europa și peste 10000 de tineri români. Viziunea GEYC este de a reuni educația formală cu cea nonformală pentru a se completa una pe cealaltă și pentru a contribui la dezvoltarea completă a potențialului tinerilor.
Cu o tradiție de 10 ani, EDYS s-a configurat drept un cadru de discuții actuale pentru tineri
Lansat de GEYC în 2014, EDYS este acum un eveniment bienal ce are ca scop crearea unui cadru de discuții despre cele mai actuale subiecte pentru tineri, într-un context în care tehnologiile digitale sunt în perpetuă schimbare. Prima ediție, din anul 2014, a abordat subiecte precum inserția profesională a tinerilor și antreprenoriatul, a doua ediție, din anul 2016, a adus în prim plan discursul instigator la ură în mediul online și implicarea tinerilor în comunitate, focusul ediției din anul 2018 a fost impactul proiectelor europene asupra tinerilor, în timp ce în 2020 în prim plan a fost consultarea cetățenilor cu privire la guvernanța internetului, iar în 2022 EDYS a găzduit dezbaterea cu privire la viitorul mai verde, mai incluziv și mai digital al Europei, concluzionând cu o Cartă Albă adresată decidenților locali, naționali și europeni. Summitul face parte anul acesta din seminarul cu același nume, parte din activitățile derulate în cadrul Acreditării Erasmus+ pentru anul 2023, fiind co-finanțat de Comisia Europeană.
Mai multe informații despre ediția din anul 2024 a European Digital Youth Summit pot fi consultate aici.