Formarea profesorilor
Serviciul pentru formarea profesorilor și învățare continuă are ca misiune gestionarea programelor de formare inițială și continuă a cadrelor didactice și a programelor de învățare continuă (lifelong learning) ale UB, destinate atât beneficiarilor externi, cât și personalului academic și de cercetare al instituției noastre.
Prin programele de formare inițială și continuă a cadrelor didactice, UB urmărește să își îndeplinească la cele mai înalte standarde de calitate cea de-a doua misiune a sa: aceea de a contribui la formarea și dezvoltarea profesorilor din învățământul preuniversitar și superior.
Programele de învățare continuă (Lifelong learning) urmăresc construirea unei oferte dinamice și adaptate la nevoile de competențe ale diverselor categorii socio-profesionale, în vederea unei cât mai bune integrări pe piața muncii și a dezvoltării în carieră.
Învățare continuă
Principala activitate este organizarea și desfășurarea procesului de dezvoltare curriculară pentru programele postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă și programele postuniversitare de conversie profesională ale Universității din București.
Responsabilități:
- Organizarea și gestionarea demersurilor întreprinse și elaborarea documentației în vederea înscrierii în Registrul National al Programelor Postuniversitare (RNPP) sau acreditării la ARACIS a programelor de studii postuniversitare din cadrul Universității din București.
- Organizarea și desfășurarea procesului corespunzător obținerii acordului Ministerului Educației și Cercetării pentru programele de conversie profesională.
- Elaborarea documentației solicitate de conducerea Universității din București, ANC sau Ministerul Educației și Cercetării, referitoare la programele de studii postuniversitare ale Universității din București propuse spre înscriere în RNPP sau în curs de înscriere.
- Elaborarea documentației solicitate de Conducerea Universității din București sau Ministerul Educației și Cercetării, referitoare la programele de conversie profesională ale Universității din București propuse spre aprobare către MEC sau în curs de aprobare.
- Informarea comunității academice cu privire la amendamente sau modificări legislative privind cursurile postuniversitare, de conversie profesională sau cursurile de învățare continuă (lifelong-learning), înscrierea în RNPP sau acreditarea la ARACIS a programelor de studii postuniversitare, precum și la amendamentele sau modificările legislative privind obținerea aprobării MEC pentru programele de conversie profesională.
- Gestionarea ofertei de studii postuniversitare și de conversie profesionala a Universității din București.
- Gestionarea cursurilor și a ofertei de formare continuă pentru personalul academic al Universității din București.
- Gestionarea activităților de învățare continuă pentru clienți externi.
CONTACT
Responsabil Formarea Profesorilor
Cristina Voinea
Tel:+4021.305.97.37
+4021.305.97.38
0799 210 570
Fax: +4021.312.16.50
E-mail: birou@perfectionare.unibuc.ro
Programul cu publicul:
Luni-joi: 10:00 – 14:00
Adresă:
Șoseaua Panduri, nr. 90, etaj 3, camera 304, cod poștal 050663, sector 5, București
Responsabil Învățare Continuă
Iulian BĂLŢĂTESCU
E-mail: iulian.baltatescu@unibuc.ro
Adresă:
Șoseaua Panduri nr. 90, etaj 3, camera 305, Sector 5, București