Facultatea de Filosofie a Universității din București anunță, cu profundă durere, încetarea din viață, după o grea suferință, cauzată de o boală necruțătoare, a conf. univ. dr. Emanuel-Mihail Socaciu, un reper al filosofiei morale și politice și o personalitate marcantă a învățământului filosofic românesc.
Emanuel-Mihail Socaciu s-a născut în 1974, la Arad. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București în 1997 și a devenit doctor al acesteia în 2008. Din 1997 a predat la Facultatea de Filosofie. În ultimii trei ani a fost prodecan al facultății. Prin toată activitatea sa de predare, cercetare și prin activitatea sa instituțională, Emanuel-Mihail Socaciu a transformat peisajul filosofiei morale și politice din România, oferindu-i o traiectorie internațională. Contribuțiile sale marcante în aria gândirii politice moderne, a filosofiei libertății, a filosofiei economiei și a eticii aplicate constituie repere de seamă în cultura românească, alături de preocupările sale legate de filosofia noilor tehnologii, cultura organizațională și filosofia culturii pop.
A fost membru fondator al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată și director al acestuia între 2015 și 2020. În cadrul centrului, a coordonat primele proiecte de cercetare științifică interdisciplinară din zona filosofiei practice, precum NORMEV („Modelări evoluţioniste ale emergenţei normelor interacţiunii sociale. Fundamente conceptuale şi dezvoltări în ştiinţele sociale”) și INEMTEC („Statutul epistemic al intuițiilor morale în evaluarea etică a tehnologiilor noi și emergente”). Prin munca sa asiduă, a pus bazele programului masteral interdisciplinar “Philosophy, Politics and Economics”, singurul de acest tip din Europa de Est, și a fost unul dintre principalii artizani ai parteneriatelor academice cu importante centre de cercetare din lume, precum Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics.
Pe parcursul carierei și vieții sale, profesorul Socaciu a cultivat un spirit al libertății și prieteniei, al deschiderii și carității filosofice. A fost, pentru toate generațiile de studenți pe care le-a îndrumat nu doar un profesor, ci și un adevărat mentor. Opera sa filosofică este constituită dintr-o serie întreagă de lucrări reprezentative și din exegeza unor autori importanți pe care i-a prețuit precum David Hume, Robert Nozick și Thomas Hobbes. În anul 2014 publică volumul A cui este casa mea? Preliminarii la o etică a restituției, prima explorare filosofică a temei retrocedării proprietăților confiscate de regimul comunist. A fost editor și co-editor al mai multor antologii importante precum Fundamentele gândirii politice moderne (1999), Thomas Hobbes: filosofia politică (2001), Filosofia japoneză azi (2013), Filosofia științelor umane. In memoriam Mihail-Radu Solcan (2015). Profesorul Socaciu a fost, de asemenea, un pionier al eticii și integrității academice, fiind co-editor al primului manual dedicat acestei discipline, cel mai utilizat material de acest fel din universitățile românești, ajuns la a doua ediție. A publicat, de asemenea, nenumărate articole academice în reviste naționale și internaționale și a fost o prezență constantă la conferințe științifice din țară și din străinătate.
Dispariția prematură a lui Emanuel-Mihail Socaciu este o pierdere dureroasă pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit și provoacă o durere profundă în inimile tuturor celor care i-au fost apropiați.




