Catedra UAM-Asseco de Economie și Managementul Inovației din cadrul Universității Autonome din Madrid, membră a Alianței CIVIS, anunță lansarea înscrierilor pentru prima ediție a UAM-ASSECO Business Case 2022 Award.
Competiția își propune să stimuleze schimbul de experiență în domeniul managementului inovației în interiorul organizațiilor. Termenul-limită pentru înscrieri este 10 ianuarie 2023, iar premiul acordat este în valoare de 5.000 de Euro.
Această primă ediție a UAM-ASSECO Business Case 2022 Award se desfășoară sub mottoul: Artificial Intelligence as a model of economic sustainability and innovation for companies and administrations.
Astfel, propunerile ar trebui să se concentreze asupra felului în care inteligența artificială poate contribui la îmbunătățirea vieții cetățenilor și turiștilor în orașe prin transformarea acestora în orașe inteligente (smart cities) și prin optimizarea imaginii lor naționale și internaționale.
Vor fi evaluate pozitiv:
- Proiectele care vizează mai mult de un sector din cadrul orașului.
- Proiectele legate, direct sau indirect, de sustenabilitate.
- Proiectele centrate pe monitorizarea turiștilor și cetățenilor, cu respectarea strictă a directivei europene cu privire la protecția datelor.
Persoanele interesate să participe la competiție sunt rugate să trimită propunerile la adresa catedra.uam-asseco@uam.es până cel târziu la 10 ianuarie 2023.
Limbile admise pentru scrierea propunerilor sunt engleza și spaniola.
Apelul integral poate fi accesat aici.