Vineri, 7 noiembrie 2025, Universitatea din București organizează, în parteneriat cu Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, evenimentul „Dezinformarea și inteligența artificială – rolul UE în combaterea acestui fenomen”, un dialog între deputați din Parlamentul European și studenții UB.
Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul „Ioan Mihăilescu” al Facultății de Sociologie și Asistență Socială a UB (Șos. Panduri, nr. 90) începând cu ora 13:00 și face parte din programul „UniPE – Parlamentul European în dialog cu studenții” prin care Biroul Parlamentului European dorește să aducă teme europene de interes în atenția tinerilor, în special a studenților.
Participarea la dezbatere este gratuită, în limita locurilor disponibile în sală, pe baza completării formularului disponibil aici.
La dezbatere și-au anunțat participarea Nicolae Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, membru al Grupului Verzilor / Alianța Liberă Europeană, Dan Barna, membru al Grupului Renew Europe din cadrul Parlamentului European, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, lect. univ. dr. Bogdan Oprea, cadru directorul Departamentului de Jurnalism din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a UB, Mădălina Voinea, coordonatoarea programului de monitorizare digitală a Expert Forum, și Răzvan Szabo, membru al Biroului de Legătură al Parlamentului European în România.
Evenimentul va fi moderat de Eliza Vaș, coordonatoarea Compartimentului Studii a Institutului European din România, și va oferi participanților ocazia de a dialoga cu deputați din Parlamentul European, cu specialiști ai Universității din București și cu experți în comunicare și politici europene cu privire la rolul Uniunii Europene în combaterea dezinformării.
Agenda completă a evenimentului este disponibilă aici.