Conform clasamentului internațional RankPro 2019/2020, realizat în urma evaluărilor făcute de experți din cadrul International Council of Scientists, Universitatea din București are cele mai bune performanțe din România în materie de oportunități academice oferite studenților.
Potrivit clasamentului RankPro pe anul 2019-2020, Universitatea din București se află pe locul 546 în lume și pe 259 în Europa, fiind urmată, în România, de alte universități membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, clasată pe poziția 568, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, aflată între instituțiile de învățământ superior plasate între 626 și 650 și Universitatea de Vest din Timișoara, inclusă între universitățile aflate pe pozițiile 651-675.
Potrivit metodologiei clasamentului internațional RankPro, evaluarea instituțiilor de învățământ superior se face după trei criterii fundamentale: posibilitățile academice oferite de universitate (în proporție de 50%), comunicarea și informațiile disponibile pe website-ul Universității (în proporție de 25%) și reputația națională și internațională a instituției de învățământ superior (25%).
În ceea ce privește domeniile specifice incluse în clasament, Universitatea din București s-a plasat pe poziția 547 în ceea ce privește oportunitățile academice oferite, fiind urmată de Universitatea de Vest din Timișoara, aflată între instituțiile de învățământ superior clasate pe pozițiile 601-625, și pe poziția 448 în ceea ce privește comunicarea și informațiile disponibile pe website-ul propriu, a doua din România, după Universitatea Babeș-Bolyai, aflată pe poziția 321 din clasament la această categorie.
Clasamentul internațional RankPro 2019/2020 este disponibil aici.




