Miercuri, 16 noiembrie 2023, Centrul de Cercetare pentru Istoria și Circulația Ideilor Filosofice (CCIF) al Facultății de Filosofie a Universității din București, Facultatea de Economie și Relații Internaționale a Academiei de Studii Economice și The Journal of Philosophical Economics (J Philos Econ) au organizat online conferința internațională The Economists Philosophy Day, cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Filosofiei, sărbătorită în fiecare an la nivel mondial pe 17 noiembrie.
Membrii din comitetul de organizare al evenimentului, au fost lect. univ. dr. Oana Șerban, cadru didactic la Facultatea de Filosofie a UB și director al CIIF și prof. univ. dr. Valentin Cojanu, cadru didactic la ASE.
În octombrie 2005, UNESCO a proclamat a treia zi de joi din noiembrie în fiecare an „Ziua Mondială a Filosofiei”, amintind că „filosofia este o disciplină care încurajează gândirea critică și independentă și este capabilă să lucreze pentru o mai bună înțelegere a lumii și să promoveze toleranța și pace”. În acest spirit, J Philos Econ și-a propus să sărbătorească Ziua Filosofiei Economiei prin organizarea unei sesiuni plenare online de comunicări științifice dedicate reperelor filosofice prin care știința economică a fost provocată, în bine sau în rău.



